Giataganas și alții împotriva Greciei

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La data la care a fost introdusă cererea, reclamanții erau toți reținuți în închisoarea din Ioannina. Reclamantul nr. 1 din 28 iunie 2013 până la 23 ianuarie 2014 (și apoi transferat la închisoarea Korydallos). Reclamantul nr. 2 din 24 iulie 2013 până la 11 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din Amfissa). Reclamantul nr. 3 din 5 iunie până la 14 noiembrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din Alikarnassos). Reclamantul nr. 4 din 17 iunie 2013 până la 12 septembrie 2014 (și apoi transferat la închisoarea din Alikarnassos). Reclamantul nr. 5 din 12 iunie până în 10 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea Domokos). Reclamantul nr. 6 din 6 februarie 2012 până la 28 martie 2014 (și apoi eliberat). Reclamantul nr. 7 din 5 iunie până în 24 decembrie 2013 (și apoi eliberat). Reclamantul nr. 8 de la 9 ianuarie la 23 septembrie 2013 (și apoi eliberat).reclamantul nr. 9 de la 12 aprilie la 14 noiembrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din La Canee). Reclamantul nr. 10 din 28 noiembrie 2012 până în 17 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din Nauplie). Reclamantul nr. 11 din 3 decembrie 2012 până la 11 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din Nauplie). Reclamantul nr. 12 din 28 noiembrie 2012 până în 17 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea din Nauplie). Reclamantul nr. 13 din 12 aprilie 2013 până la 7 mai 2015 (și apoi eliberat). Reclamantul nr. 14 din 10 aprilie 2013 până la 9 ianuarie 2014 (și apoi transferat la închisoarea Korydallos). Reclamantul nr. 15 din 3 aprilie 2013 până la 2 aprilie 2014 (și apoi eliberat). 16 din 9 ianuarie până în 23 septembrie 2013 (și apoi eliberat). Reclamantul nr. 17 din 2 decembrie 2012 până la 14 octombrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea Larissa). Reclamantul nr. 18 din 5 iunie 2013 până la 22 mai 2015 (și apoi transferat la închisoarea Malandrino). Reclamantul nr. 19 din 17 iulie până în 22 august 2013 (și apoi transferat la închisoarea Nigrita). Reclamantul nr. 20 din 15 noiembrie 2012 până la 15 noiembrie 2013 (și apoi transferat la închisoarea Trikala). Printr-o cerere din 7 august 2013, formulată în temeiul articolului 572 din Codul de procedură penală, reclamanții s-au plâns procurorului în apropierea tribunalului corecțional din Ioannina, procurorul-șef al închisorii, cu privire la condițiile de detenție ale acestora. Ei se plângeau de suprapopularea din închisoare (30 - 32 de deținuți în camere cu doar 1,5 m2 de spațiu personal și dintre care unii erau obligați să doarmă chiar și la sol), de dimensiunea limitată a curții închisorii și de absența structurilor pentru a se proteja de elementele, de cantitatea limitată și de calitatea săracă a hranei, de absența rezervorului, de condiții de igienă nesănătoase, de insuficiența instalațiilor sanitare și de lipsa apei calde, de încălzirea insuficientă în lunile de iarnă și de atmosfera sufocantă în timpul verii, de absența separării dintre bolnavi și cei sănătoși, precum și între cei care erau înștiințați și cei condamnați. În cele din urmă, ei au precizat următoarele: □ Pentru cei dintre noi care suntem dependenți, primele zile în închisoare erau deosebit de grele, în absența oricărui sprijin medical și psihologic, deoarece, de la intrarea în închisoare, toate produsele de substituție erau oprite în mod brutal, ceea ce ne afecta sănătatea psihică și fizică... În închisoare, deținuții dependenți de droguri pot primi doar un somnifer și un calmant care să ne facă să dormim și să ne droghăm... în timp ce pentru ceilalți nu există decât [dolipra] Dreptul și practica internă relevante

Pentru cadrul juridic și practica internă relevantă se referă la D.D. și I.M. Grecia ((dec.) nr. 59756/13, § 11-15, 15 aprilie 2020). GRIEFS

Reclamanții se plâng de încălcarea articolelor 3 și 13 din convenție din cauza condițiilor lor de detenție și a încălcării articolului 5 alineatul (1) din convenție. CU PRIVIRE la presupusele încălcări ale articolelor 3 și 13 din Convenția

Reclamanții se plâng de condițiile lor de detenție în închisoarea din Ioannina și de lipsa unei căi de atac efective pentru a denunța aceste condiții. Acestea invocă articolele 3 și 13 din Convenție, care sunt astfel exprimate: art. 3 mai mult decât orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. □

În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a formulat la 21 octombrie 2016 o declarație unilaterală care intenționa să răspundă întrebării ridicate de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Declarația se citește astfel: "The Greek Government would wish to acknowledge" de către way of unilateral declaration ... that the conditions of detention of the applicants in the închisoare of Ioannina, in particular overcrowding, were incompatibil with Article 3 of the European Convention on Human Rights (The European Convention on Human Rights) and that they did not have an efectiv remedy before a national authority enabling them to complain of such incompatibility within the meaning of Article 13 of the convention. If the Court strikes this case from the list, the Government is willing to offer compensation to each of the aplicants in the following amounts: 1) The amount of one thousand cuptor hundred euro (1 400) to the 1 st aplicant, Dimitrios Giataganas. 2) The amount of cuptor hundred euro (400) to the 2 nd aplicant, Zahid Abbas. 3) The amount of one thousand seven hundred euro (1700) to the 3 rd aplicant, Omar Abou-Yasin. 4) The amount of three thousand 6 hundred euro (3600) to the 4 th applicant, Altaf Ahmad. 5) The amount of one thousand two hundred euro (1 200) to the 5 th aplicant, Fatah Alibi. 6) The amount of sase thousand five hundred euro (6 500) to each of the 6 th , 13 th and 18 th applicants, Lambros Antonopoulos, Mohammed Ismail and Ahmad Said-Abdullah. 7) The amount of one thousand nine hundred euro (1 900) to the 7th aplicant, Asif-Riaz Arai. 8) The amount of two thousand 6 hundred euro (2600) to each of the 8 th, 14 th and 16 t applicants, Amir Ardalani, Shagahan Mohammad and Abdolreza Nankali. 9) The amount of two thousand three hundred euro (2300) to the 9 th aplicant, Buseam Basam. 10) The amount of two thousand eight hundred euro (2 800) to each of the 10 th, 11 th, 12 th and 17 t applicantes, Yasine E Ait Oueffelah, Mohamid Fithi, Abdoul-Majeed Hamadi and Alini Reza. 11) The amount of three thousand two hindred euro (3200) to the 15 th aplicant, Abdullah Mohammed. 12) The amount of two hundred euro (200) to the 19 th aplicant, Shahbaz Shahbaz. 13) The amount of cuptor thousand 5ve hundred euro (4500) to the 20 th aplicant, Hender Yasir. These sums, which are to cover any pecuniary and moraly damage as well as costs and expenses, will be plata within three months from the data of notification of the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus treie percentage puncte. Plata va constitui ultima soluție a căsuței. mai puțin de 11 ori. În observațiile lor, reclamanții au declarat că nu au fost mulțumiți de termenii declarației unilaterale. Aceștia subliniază caracterul deosebit de rău al condițiilor lor de detenție, referindu-se la termenul pe care l-au adresat la 7 august 2013 procurorului districtual responsabil de închisoarea din Ioannina. De asemenea, ei se plâng că autoritățile penitenciare au pus presiune asupra lor pentru a retrage această cerere. Cei care au refuzat să facă acest lucru au fost transferați, ca sancțiune, la alte închisori din Grecia unde condițiile de detenție erau la fel de rele dacă nu chiar mai rele decât cele din închisoarea din Ioannina. Ei se plâng, de asemenea, de condițiile lor de detenție în aceste închisori, și anume cele ale Domokos, Amfissa, Alikarnassos, La Canee, Nauplie, Larissa, Malandrino, Nigrita și Trikala.

Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat. În special, art. 37 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. mai puțin de o oră și jumătate. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate anula o cerere de participare în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cauzei.

În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75 - 77, CEDO 2003-VI, WAZA Spółka z o.o. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007.

Curtea nu este în măsură să soluționeze problema dacă transferurile reclamanților în alte închisori erau sau nu efectuate cu titlu punitiv, așa cum susțin aceștia. Aceste transferuri pot fi justificate de alte considerente, cum ar fi, de exemplu, preocuparea de a reduce populația penitenciară în închisoarea din Ioannina. În plus, Curtea constată că, în cazul în care unele dintre aceste transferuri au avut loc la foarte puțin timp după introducerea prezentei cereri în fața Curții, tribunalele nu au informat Curtea cu privire la această evoluție decât în observațiile lor ca răspuns la cele ale guvernului și nu au acordat astfel Curții posibilitatea de a comunica guvernului obiecțiunile reclamanților cu privire la condițiile de detenție în celelalte închisori. În cele din urmă, Curtea constată că, chiar și în observațiile lor menționate mai sus, tribunalele nu au personalizat cazul fiecăruia, ci se bazează pe denunțarea acestor condiții pe rapoarte ale CPT sau pe hotărâri ale Curții cu privire la cazul altor persoane (a se vedea, de asemenea, Konstantinopoulos și alte c. Grecia, nr. 69781/13, 28 ianuarie 2016).

Prin urmare, Curtea apreciază că este necesar să se șteargă cauza din rol în măsura în care se referă la obiecțiile formulate în art. 3 și 13 privind condițiile generale de detenție a reclamanților la închisoarea din Ioannina și la existența unor acțiuni efective pentru a se plânge de aceasta. În această privință, Curtea amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la afirmații precum cele formulate în speță în cauze care privesc diverse închisori grecești, inclusiv închisoarea din Ioannina (a se vedea printre altele, Nisiotis c. Grecia, nr. 3474/08, 10 februarie 2011, Taggatidis și alții c. Grecia, nr. 2889/09, 11 octombrie 2011, Samaras și alții c. Grecia (nr. 11463/09, 28 februarie 2012, Tzamalis și alții c. Grecia, nr. 15894/09, 4 decembrie 2012 și Kagia c. Grecia, nr. 26442/15, 30 iunie 2016). Cu privire la presupusa încălcare a articolului 5 alineatul (1) din C onvention

Reclamanții se plâng că faptul că au fost plasați într-o închisoare, și nu într-o instituție specializată pentru consumul de droguri și-a făcut detenția în mod legal în sensul articolului 5 alineatul (1) din convenție. Reclamanții precizează că ofițerii de poliție și magistrații care au efectuat investigația preliminară sau investigația pregătitoare nu au pregătirea necesară pentru a observa în aceste etape dacă examinarea prezintă simptome de dependență. Astfel, dacă ar fi fost diagnosticate ca având nici unul dintre ei nu ar fi fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea. În plus, ei reproșează autorităților penitenciare că nu au efectuat o examinare a acestora pentru a constata starea lor de sănătate, legată de consumul de droguri și alte boli psihice, precum și pentru a le prescrie un tratament de substituție.

Guvernul invită Curtea să respingă acest motiv fie ca fiind vădit nefondat, fie pentru neobosirea căilor de atac interne. În ceea ce privește prima excepție, guvernul subliniază că reclamanții nu precizează cine dintre aceștia au calitatea de toxicoman și care au fost acțiunile sau omisiunile autorităților penitenciare care ar stabili încălcarea obligațiilor care decurg din convenție. În ceea ce privește cea de a doua excepție, guvernul a declarat că: a fost solicitat să fie transferat într-un centru de tratament specializat sau să fie admis într-un program de dezintoxicare.

Curtea reamintește că, în temeiul articolului 5 din Convenție, orice privare de libertate trebuie să fie În această privință, Convenția se referă în principal la legislația națională și stabilește obligația de a respecta dispozițiile de fond și de procedură ale acesteia. În plus, Convenția solicită respectarea oricărei privări de libertate în sensul articolului 5: protejarea individului împotrivarbitrairei (S., V. și A. Danemarca [GC], nr. 35553/12 și alte 2 § 74, 22 octombrie 2018 și Witold Litwa c. Polonia, nr. 26629/95, § 72 - 73, CEDO 2000-III).

Mai mult decât atât, pentru ca detenția să fie deținută în mod regulat, trebuie să existe o legătură între, pe de o parte, motivul invocat pentru privarea de libertate autorizată și, pe de altă parte, locul și regimul de detenție (Bizzotto c. Grecia, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-V, punctul 31. Astfel, în principiu, deținerea unei persoane ca toxicoman nu va fi efectuată în mod regulat în conformitate cu alin. (1) lit. (e) din alin. (1) decât dacă are loc într-un spital, o clinică sau o altă unitate adecvată (a se vedea, mutatis mutandis, Inseher c. Germania, nr. 11111/12 și nr. 27505/14, § 138, CEDO 2018). Potrivit interpretării termenului "curent," există într-adevăr o legătură intrinsecă între regularitatea privării de libertate și condițiile sale de executare (ibid. § 141.

În speță, Curtea constată că reclamanții au executat diferite pedepse ca urmare a condamnărilor pentru diverse infracțiuni pe care nu le precizează. Cu toate acestea, nici în cererea lor, nici ulterior în observațiile lor la Curte, aceștia nu pretind că toți sau unii dintre aceștia fuseseră condamnați pentru infracțiuni legate de traficul de stupefiante sau că aveau calitatea de toxicomani. Chiar și în cererea lor, din 7 august 2013, procurorului general al închisorii, ei nu au menționat cine erau dependenții care aveau nevoie de îngrijire: se limitau la a argumenta că, pentru cei dintre noi care suntem dependenți, primele zile în închisoare erau deosebit de dificile, în lipsa oricărui sprijin medical și psihologic

Curtea constată, prin urmare, că detenția mai multor reclamanți a fost consecința condamnării lor din motive pe care nimeni nu le demonstrează a avea o legătură cu presupusa lor dependență, astfel încât numai la lit. (a) de la art. 5 alin. (1) se poate aplica în speță.

Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamanții au fost întemnițați în închisoarea din Ioannina nu afectează în mod corespunzător privarea lor de libertate.

Prin urmare, Curtea respinge această parte a cererii ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, salută cererea de a anula cererea de a solicita rolul guvernului pe baza declarației sale unilaterale privind obiecțiunile formulate la articolele 3 și 13 cu privire la condițiile generale în care reclamanții au fost reținuți la închisoarea din Ioannina; ia act de modalitățile prin care se asigură respectarea angajamentelor care se găsesc în această privință; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 18 iunie 2020. Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Modulul Adjunct JOa președinte ANEXĂ Nr Prenume Anul nașterii Cetățenia 1 Dimitrios GIATAGANAS 1983 Grecia 2 Zahid ABBAS 1979 pakistanez 3 Omar ABOU - YASINE 1986 AHMAD 1977 Pakistanez 5 Fatah ALIBI 1986 pakistanez 6 Lambros ANTONOPOULOS 1983 Grecia 7 Asif-Riaz ARAI 1985 pakistanez 8 Amir ARDALANI 1978 Iran 9 Buseam BASAM 1978 Algerian 10 Yasine E AIT SAU EFFELAH 1986 algerian 11 Mohamid FITHI 1983 Af 12 Abdoul-Majeed HAMADI 1991 algerian 13 Mohammed ISMAIL 1990 iraqen 14 Shagahan MOHAMAD 1988 banchadais 15 Abdullah MOHAD 1987 algerian 16 Abdoleza NANKALI 1950 Iran 17 Alini REZA 1985

La liste des parties requérantes figure en annexe. Les requérants ont été représentés devant la Cour par M e E.-L. Koutra.

Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, Mme A. Magrippi, assesseure au Conseil juridique de l’État. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 4. À la date de l’introduction de la requête, les requérants étaient tous détenus à la prison d’Ioannina.

Le requérant n o 1 du 28 juin 2013 au 23 janvier 2014 (puis transféré à la prison de Korydallos). Le requérant n o 2 du 24 juillet 2013 au 11 octobre 2013 (puis transféré à la prison d’Amfissa). Le requérant n o 3 du 5 juin au 14 novembre 2013 (puis transféré à la prison d’Alikarnassos). Le requérant n o 4 du 17 juin 2013 au 12 septembre 2014 (puis transféré à la prison d’Alikarnassos). Le requérant n o 5 du 12 juin au 10 octobre 2013 (puis transféré à la prison de Domokos). Le requérant n o 6 du 6 février 2012 au 28 mars 2014 (puis remis en liberté). Le requérant n o 7 du 5 juin au 24 décembre 2013 (puis remis en liberté). Le requérant n o 8 du 9 janvier au 23 septembre 2013 (puis remis en liberté).Le requérant n o 9 du 12 avril au 14 novembre 2013 (puis transféré à la prison de La Canée). Le requérant n o 10 du 28 novembre 2012 au 17 octobre 2013 (puis transféré à la prison de Nauplie). Le requérant n o 11 du 3 décembre 2012 au 11 octobre 2013 (puis transféré à la prison de Nauplie). Le requérant n o 12 du 28 novembre 2012 au 17 octobre 2013 (puis transféré à la prison de Nauplie). Le requérant n o 13 du 12 avril 2013 au 7 mai 2015 (puis remis en liberté). Le requérant n o 14 du 10 avril 2013 au 9 janvier 2014 (puis transféré à la prison de Korydallos). Le requérant n o 15 du 3 avril 2013 au 2 avril 2014 (puis remis en liberté). Le requérant n o 16 du 9 janvier au 23 septembre 2013 (puis remis en liberté). Le requérant n o 17 du 2 décembre 2012 au 14 octobre 2013 (puis transféré à la prison de Larissa). Le requérant n o 18 du 5 juin 2013 au 22 mai 2015 (puis transféré à la prison de Malandrino). Le requérant n o 19 du 17 juillet au 22 août 2013 (puis transféré à la prison de Nigrita). Le requérant n o 20 du 15 novembre 2012 au 15 novembre 2013 (puis transféré à la prison de Trikala).

Par une requête du 7 août 2013, introduite sur le fondement de l’article 572 du code de procédure pénale, les requérants se plaignirent auprès du procureur près le tribunal correctionnel d’Ioannina, procureur superviseur de la prison, de leurs conditions de détention. Ils se plaignaient de la surpopulation dans la prison (30 à 32 détenus par chambrée ne disposant que de 1,5 m² d’espace personnel et dont certains étaient obligés de dormir à même le sol), des dimension limités de la cour de la prison et l’absence des structures pour se protéger des éléments, de la quantité limitée et de la pauvre qualité de la nourriture, de l’absence de réfectoire, de mauvaises conditions d’hygiène, de l’insuffisance des installations sanitaires et de l’absence d’eau chaude, du chauffage insuffisant pendant les mois d’hiver et de l’atmosphère étouffante en été, de l’absence de séparation entre les malades et ceux qui étaient en bonne santé, ainsi qu’entre les prévenus et les condamnés. Enfin ils précisaient ce qui suit : « Pour ceux d’entre nous qui sommes des toxicomanes, les premiers jours dans la prison étaient particulièrement éprouvants, à défaut de tout soutien médical et psychologique car dès l’entrée à la prison tous les produits de substitution étaient arrêtés de manière brutale, ce qui portait atteinte à notre santé psychique et physique (...). En prison, les détenus toxicomanes pouvons recevoir seulement un somnifère et un calmant qui nous font dormir et « flemmarder » (...), tandis que pour les autres il n’y a que le [doliprane] ». Le droit et la pratique internes pertinents

Pour le cadre juridique et la pratique internes pertinents se référer à D.D. et I.M. c. Grèce ((déc.) n o 59756/13, §§ 11-15, 15 avril 2020). GRIEFS

Les requérants se plaignent des violations des articles 3 et 13 de la Convention en raison de leurs conditions de détention ainsi que d’une violation de l’article 5 § 1 de la Convention. EN DROIT Sur les violations alléguées des articles 3 et 13 de la Convention

Les requérants se plaignent des leurs conditions de détention dans la prison d’Ioannina et de l’absence d’un recours effectif pour dénoncer ces conditions. Ils invoquent les articles 3 et 13 de la Convention, qui sont ainsi libellés : Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. »

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a formulé le 21 octobre 2016 une déclaration unilatérale tendant à répondre à la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. La déclaration se lit ainsi : « (...) The Greek Government would wish to acknowledge – by way of unilateral declaration – that the conditions of detention of the applicants in the prison of Ioannina, in particular overcrowding, were incompatible with Article 3 of the European Convention on Human Rights (« Convention ») and that they did not have an effective remedy before a national authority enabling them to complain of such incompatibility within the meaning of Article 13 of the Convention. If the Court strikes this case from the list, the Government is willing to offer compensation to each of the applicants in the following amounts: 1) The amount of one thousand four hundred euros (1 400) to the 1 st applicant, Dimitrios Giataganas. 2) The amount of four hundred euros (400) to the 2 nd applicant, Zahid Abbas. 3) The amount of one thousand seven hundred euros (1 700) to the 3 rd applicant, Omar Abou-Yasine. 4) The amount of three thousand six hundred euros (3 600) to the 4 th applicant, Altaf Ahmad. 5) The amount of one thousand two hundred euros (1 200) to the 5 th applicant, Fatah Alibi. 6) The amount of six thousand five hundred euros (6 500) to each of the 6 th , 13 th and 18 th applicants, Lambros Antonopoulos, Mohammed Ismail and Ahmad Said-Abdullah. 7) The amount of one thousand nine hundred euros (1 900) to the 7 th applicant, Asif-Riaz Arai. 8) The amount of two thousand six hundred euros (2 600) to each of the 8 th , 14 th and 16 th applicants, Amir Ardalani, Shagahan Mohammad and Abdolreza Nankali. 9) The amount of two thousand three hundred euros (2 300) to the 9 th applicant, Buseam Basam. 10) The amount of two thousand eight hundred euros (2 800) to each of the 10 th , 11 th , 12 th and 17 th applicants, Yasine E Ait Oueffelah, Mohamid Fithi, Abdoul-Majeed Hamadi and Alini Reza. 11) The amount of three thousand two hyndred euros (3 200) to the 15 th applicant, Abdullah Mohammed. 12) The amount of two hundred euros (200) to the 19 th applicant, Shahbaz Shahbaz. 13) The amount of four thousand five hundred euros (4 500) to the 20 th applicant, Hender Yasir. These sums, which are to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. »

Dans leurs observations, les requérants ont fait savoir qu’ils n’étaient pas satisfaits des termes de la déclaration unilatérale. Ils soulignent le caractère particulièrement mauvais de leurs conditions de détention en renvoyant à la requête qu’ils avaient adressée le 7 août 2013 au procureur superviseur de la prison d’Ioannina. Ils se plaignent aussi que les autorités pénitentiaires ont fait pression sur eux pour qu’ils retirent cette requête. Ceux qui ont refusé de le faire ont été transférés, à titre de sanction, à d’autres prisons à travers la Grèce où les conditions de détention étaient aussi mauvaises sinon encore pires que celles dans la prison d’Ioannina. Ils se plaignent aussi de leurs conditions de détention dans ces prisons, à savoir celles de Domokos, Amfissa, Alikarnassos, La Canée, Nauplie, Larissa, Malandrino, Nigrita et Trikala.

La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) l’autorise à rayer une requête du rôle lorsque : « (...) pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. »

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du Gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

A cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar c . Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75 ‑ 77, CEDH 2003-VI, WAZA Spółka z o.o. c. Pologne (déc.), n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.), n o 28953/03, 18 septembre 2007.

La Cour n’est pas en mesure de trancher la question de savoir si les transferts des requérants dans d’autres prisons étaient ou non effectués à titre punitif comme ceux-ci le prétendent. Ces transferts peuvent être justifiés par d’autres considérations comme, par exemple, le souci de réduire la population carcérale dans la prison d’Ioannina. En outre, la Cour note que si certains de ces transferts ont eu lieu très peu de temps après l’introduction de la présente requête devant la Cour, les requérants n’ont informé la Cour de cette évolution de leur situation que dans leurs observations en réponse à celles du Gouvernement et n’ont pas ainsi donné à la Cour l’occasion de communiquer au Gouvernement les griefs des requérants relatifs aux conditions de détention dans les autres prisons. Enfin, la Cour note que même dans leurs observations précitées, les requérants n’individualisent pas le cas de chacun, mais se fondent pour dénoncer ces conditions sur des rapports du CPT ou sur des arrêts de la Cour concernant le cas d’autres requérants (voir aussi Konstantinopoulos et autres c. Grèce , n o 69781/13, 28 janvier 2016).

Partant, la Cour juge qu’il y a lieu de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne les griefs tirés des articles 3 et 13 relativement aux conditions générales de détention des requérants à la prison d’Ioannina et à l’existence de recours effectifs pour s’en plaindre. À cet égard, la Cour rappelle qu’elle a déjà eu à se prononcer sur des allégations telles que celles formulées en l’espèce dans des affaires qui concernaient diverses prisons grecques, dont la prison d’Ioannina (voir parmi d’autres, Nisiotis c. Grèce , n o 34704/08, 10 février 2011, Taggatidis et autres c. Grèce , n o 2889/09, 11 octobre 2011, Samaras et autres c. Grèce (n o 11463/09, 28 février 2012, Tzamalis et autres c. Grèce , n o 15894/09, 4 décembre 2012, et Kagia c. Grèce , n o 26442/15, 30 juin 2016). Sur la violation alléguée de l’article 5 § 1 de la C onvention

Les requérants se plaignent que le fait qu’ils aient été placés dans une prison et non dans un établissement spécialisé pour toxicomanes a rendu leur détention « illégale » au sens de l’article 5 § 1 de la Convention. Les requérants précisent que les officiers de police et les magistrats qui effectuent l’enquête préliminaire ou l’instruction préparatoire n’ont pas la formation nécessaire pour s’apercevoir à ces stades si le mis en examen présente des symptômes de toxicomanie. Ainsi, s’ils avaient été diagnostiqués comme toxicomanes aucun d’entre eux n’aurait été condamné à des peines de prison. En outre, ils reprochent aussi aux autorités pénitentiaires de ne pas avoir procédé à un examen de ceux-ci afin de constater leur état de santé, lié à la toxicomanie et d’autres maladies psychiatriques, et leur prescrire un traitement de substitution.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ce grief soit comme étant manifestement mal fondé, soit pour non-épuisement des voies de recours internes. En ce qui concerne la première exception, le Gouvernement souligne que les requérants ne précisent pas qui parmi eux ont la qualité de toxicomane et quelles étaient les actions ou omissions des autorités pénitentiaires qui établiraient la violation de leurs obligations résultant de la Convention. Quant à la deuxième exception, le Gouvernement affirme qu’aucun des requérants n’a demandé qu’il soit transféré dans un établissement thérapeutique spécialisé ou qu’il soit admis à un programme de désintoxication.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 5 de la Convention, toute privation de liberté doit être « régulière », ce qui implique qu’elle doit être effectuée selon les « voies légales ». Sur ce point, la Convention renvoie pour l’essentiel à la législation nationale et énonce l’obligation d’en respecter les dispositions de fond et de procédure. La Convention commande de surcroît la conformité de toute privation de liberté au but de l’article 5 : protéger l’individu contre l’arbitraire ( S., V. et A. c. Danemark [GC], n os 35553/12 et 2 autres, § 74, 22 octobre 2018, et Witold Litwa c. Pologne , n o 26629/95, §§ 72 ‑ 73, CEDH 2000-III).

De plus, pour que la détention soit « régulière », il faut qu’il existe un certain lien entre, d’une part, le motif invoqué pour la privation de liberté autorisée et, de l’autre, le lieu et le régime de la détention ( Bizzotto c. Grèce , arrêt du 15 novembre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-V, § 31). Ainsi, en principe, la « détention » d’une personne comme toxicomane ne sera « régulière » au regard de l’alinéa e) du paragraphe 1 que si elle se déroule dans un hôpital, une clinique ou un autre établissement approprié (voir, mutatis, mutandis , Ilnseher c. Allemagne , n o 10211/12 et 27505/14, § 138, CEDH 2018). Selon l’interprétation du terme « régularité », il existe bien un lien intrinsèque entre la régularité d’une privation de liberté et ses conditions d’exécution (ibid. § 141).

En l’espèce, la Cour note que les requérants purgeaient différentes peines à la suite des condamnations pour diverses infractions pénales qu’ils ne précisent pas. Toutefois, ni dans leur requête, ni par la suite dans leurs observations à la Cour, ils ne prétendent que tous ou certains d’entre eux avaient été condamné pour des infractions liées au trafic de stupéfiants ou qu’ils avaient la qualité de toxicomane. Même dans leur requête, du 7 août 2013, au procureur superviseur de la prison, ils ne mentionnaient pas qui étaient des toxicomanes ayant besoin des soins : ils se limitaient à alléguer que « pour ceux d’entre nous qui sommes des toxicomanes, les premiers jours dans la prison étaient particulièrement éprouvants, à défaut de tout soutien médical et psychologique » sans autre précision.

La Cour constate donc que la « détention » des requérants était la conséquence de leur condamnation pour des motifs que personne ne démontre avoir un lien avec leur prétendue toxicomanie, de sorte que seul l’alinéa a) de l’article 5 § 1 trouve à s’appliquer en l’espèce.

Par conséquent, la Cour estime que le fait que les requérants aient été incarcérés à la prison d’Ioannina est sans incidence sur la « régularité » de leur privation de liberté.

La Cour rejette dès lors cette partie de la requête comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Accueille la demande tendant à faire rayer la requête du rôle formulée par le Gouvernement sur le fondement de sa déclaration unilatérale relativement aux griefs tirés des articles 3 et 13 concernant les conditions générales dans lesquelles les requérants ont été détenu à la prison d’Ioannina ; Prend acte des modalités permettant d’assurer le respect des engagements qui s’y trouvent contenus ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Fait en français puis communiqué par écrit le 18 juin 2020. Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Greffière Adjointe Président ANNEXE N o Prénom NOM Année de naissance Nationalité 1 Dimitrios GIATAGANAS 1983 grec 2 Zahid ABBAS 1979 pakistanais 3 Omar ABOU - YASINE 1986 afghan 4 Altaf AHMAD 1977 pakistanais 5 Fatah ALIBI 1986 pakistanais 6 Lambros ANTONOPOULOS 1983 grec 7 Asif-Riaz ARAI 1985 pakistanais 8 Amir ARDALANI 1978 iranien 9 Buseam BASAM 1978 algérien 10 Yasine E AIT OUEFFELAH 1986 algérien 11 Mohamid FITHI 1983 afghan 12 Abdoul-Majeed HAMADI 1991 algérien 13 Mohammed ISMAIL 1990 iraquien 14 Shagahan MOHAMMAD 1988 bangladais 15 Abdullah MOHAMMED 1987 algérien 16 Abdolreza NANKALI 1950 iranien 17 Alini REZA 1985 afghan 18 Ahmad SAID-ABDULLAH 1978 syrien 19 Shahbaz SHAHBAZ 1978 pakistanais 20 Hender YASIR 1987 pakistanais