TSAKMAKIS ET AUTRES c. GRÈCE

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Durata detenției reclamanților

Toți reclamanții au fost reținuți timp de câteva luni în diverse secții de poliție, în special la Hotărârea de Securitate din Salonic, înainte de a fi transferați la închisoarea din Salonic, care nu le putea găzdui mai devreme din cauza lipsei de spațiu. Reclamantul 1, Georgios Tsakmakis, a fost arestat la 5 iunie 2012. A fost reținut la secția de poliție Menemeni până la 17 octombrie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate a Salonicului până la 29 octombrie 2012. La această ultimă dată, a fost transferat la închisoarea din Tesalonic (4 luni și 24 de zile). Reclamantul 2, Fouad Abas a fost reținut la Hotărârea de Securitate din Salonic în perioada 1-21 decembrie 2012. La această ultimă dată, a fost transferat la închisoarea din Tesalonic (20 de zile). În timpul detenției sale la Hotărârea de Securitate din Salonic, a fost transferat la 6 decembrie 2012 pentru examinări la spitalul de psihiatrie și pe 10 decembrie și 18 decembrie la spitalul public. Reclamantul 3, Abdulhafid Berdosin, a fost arestat la 23 august 2012 pentru diverse infracțiuni legate de traficul de droguri. Mai întâi a fost reținut la secția de poliție Menemeni până la 30 august 2012, apoi la Hotărârea de Securitate a Salonicului până la 24 decembrie 2012. La această ultimă dată, el a fost transferat la închisoarea din Tesalonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 4, Charalambos Fraggopoulos, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 25 septembrie 2012-17 ianuarie 2013, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 5, Romica Frant, a fost arestat la 31 august 2012. A fost reținut la secția de poliție din Penia Dimokratias până la 3 septembrie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate din Salonic până la 24 decembrie 2012, când a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 6, Netzip Houseinko, a fost reținut la Hotărârea de Securitate din Salonic în perioada 7 iunie - 13 decembrie 2012, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (6 luni și aproximativ o săptămână). Reclamantul 7, Yassin Houssin, a fost reținut la Hotărârea de Securitate din Salonic în perioada 1 septembrie - 24 decembrie 2012, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 8, Paschalis Kitsas, a fost reținut la Hotărârea de Securitate din Salonic în perioada 17 august - 18 decembrie 2012, data la care a fost transferat la subdirecția de transfer de la Salonic, unde a fost reținut până la 3 ianuarie 2013, înainte de a fi reportat la Hotărârea de Securitate din Salonic, unde a rămas până la 31 ianuarie 2013. La această ultimă dată, a fost transferat la închisoarea din Tesalonic (5 luni și aproximativ 2 săptămâni). Reclamantul 9, Jeffernson Malkolm Kalu, a fost arestat la 28 august 2012. A fost reținut la secția de poliție din Menemeni până la 29 septembrie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate din Salonic până la 5 decembrie 2012, când a fost transferat la închisoarea din Salonic (3 luni și aproximativ o săptămână). Reclamantul 10, Constantinos Malinche, a fost arestat la 1 septembrie 2012. A fost mai întâi reținut la secția de poliție din Dimokrathias până la 30 august 2012, apoi la Hotărârea de Securitate din Salonic până la 26 decembrie 2012, când a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 11, Dimitrios Mantzis, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 2 noiembrie 2012-4 martie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 4 luni). Reclamantul 12, Zahid Mohamad, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 19 octombrie 2012-9 aprilie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (5 luni și 20 de zile). Reclamantul 13, Aziz Ben Mohamed Salih, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 14 august - 24 decembrie 2012, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (4 luni și 10 zile). Reclamantul 14, Zaim Moucharemoglou, a fost reținut la secția de poliție din Lefkos Pyrgos în perioada 28 mai - 20 iunie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate de la Salonic până la 13 decembrie 2012, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (6 luni și aproximativ 2 săptămâni). Reclamantul 15, Mircea-Maximilian Petu, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 3 septembrie 2012-26 februarie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 6 luni). Reclamantul 16, Iakis Saviliev, a fost arestat la 6 septembrie 2012 și deținut la poliția din Menemeni, la Hotărârea de Securitate din Salonic și la secția de poliție din Stavroupolis până la 3 aprilie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 7 luni). Reclamantul 17, Tudorel-Gabriel Serban a fost arestat la 1 septembrie 2012 și deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 3 septembrie 2012-21 februarie 2013, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (5 luni și 18 zile). Reclamantul 18, Ahmed Shamas, a fost arestat la 26 aprilie 2012 și deținut în primul rând la secția de poliție Dimokrathias până la 11 octombrie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate a Salonicului până la 19 februarie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (10 luni). Reclamantul 19, Georgios Siskos, a fost reținut la Hotărârea de Securitate din Salonic în perioada 2 august - 24 decembrie 2012, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 5 luni). Reclamantul 20, Agathaggelos Tsiknizidis, a fost mai întâi reținut la secția de poliție Menemeni din 3 aprilie până în 6 iunie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate a Salonicului până în 24 decembrie 2012, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (aproximativ 9 luni). Reclamantul 21, Aristotelis Tsilvelis, a fost deținut în cadrul Direcției de Securitate din Salonic în perioada 14 septembrie 2012-25 ianuarie 2013, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (4 luni și 10 zile). Reclamantul 22, Lucian Tudose, a fost reținut în perioada 31 august - 3 septembrie 2002 la secția de poliție din Paezia Dimokrathias, apoi la Hotărârea de Securitate din Salonic până la 1 februarie 2013, data la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (5 luni). Reclamantul 23, Bio Umaru, a fost reținut la secția de poliție din Lefkos Pyrgos în perioada 12-23 iunie 2012, apoi la Hotărârea de Securitate din Salonic până la 17 decembrie 2012, la care a fost transferat la închisoarea din Salonic (6 luni și 5 zile). Versiunea guvernului privind condițiile de detenție la Hotărârea de Securitate din Salonic

Guvernul precizează că celulele Direcției de Securitate din Salonic sunt situate din 2004 la etajul 3 al Palatului de Poliție din Salonic în instalații moderne care asigură condiții de detenție satisfăcătoare. Numărul de celule se ridică la 19 (cu o capacitate de 73 de persoane) și sunt echipate cu 11 dușuri și 10 toalete. Există apă caldă continuă și celulele sunt legate de sistemul central de încălzire și aer condiționat al Palatului. Celulele sunt curățate zilnic și dezinfectate o dată pe săptămână. La rândul lor, în ceea ce privește condițiile de detenție în cadrul Direcției de Securitate din Salonic, reclamanții fac trimitere la constatările Comitetului pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante în raportul său în urma vizitei din 14-23 aprilie 2015. Reclamanții de droguri și asistența medicală acordată

Reclamantul precizează următoarele: Reclamantul Georgios Tsakmakis ar fi fost toxicoman timp de 30 de ani. În primele patru zile ale detenției sale, el a primit nici un tratament de substituție și nici un ajutor medical. Ar fi primit un astfel de tratament din a cincea zi a detenției sale, dar la o doză mai mică decât cea cu care era obișnuită, astfel încât nu ar fi putut face față sindromului de privare. Reclamantul Abas Fouad ar fi, de asemenea, dependent de droguri. Reclamantul Abdulhafid Berdosin n a avut acces la un tratament de substituție sau la un program de reabilitare. Reclamantului Charalambos Fraggopoulos i s-a administrat o doză de tratament de substituție mai mică decât cea pe care o lua înainte de detenție, ceea ce ar fi cauzat o deteriorare a stării sale psihologice. Reclamantul Yassin Houssin ar fi, de asemenea, un drogat care nu ar fi primit decât somnifere. De asemenea, reclamantul Dimitrios Mantzis nu ar fi primit niciun tratament de substituție. Reclamantului Zaim Moucharemoglou nu i s-ar fi administrat metamfetamină după cea de-a patra zi a detenției sale și nu i s-ar fi acordat sprijin psihologic sau medical în aceste patru zile. Reclamantul Agathaggelos Tsiknizidis ar fi fost un toxicoman a cărui participare la un program de reabilitare nu i s-ar fi permis și nu ar fi primit niciun tratament de substituție. Reclamantul Aristotelis Tsilvelis ar fi fost toxicoman timp de 21 de ani și, în timp ce ar fi fost admis într-un program de reabilitare înainte de arestarea sa și procesul său ar fi trebuit să fie amânat, a fost condamnat în mod implicit. Singurul tratament pe care l-ar fi putut obține în timpul detenției ar fi fost cel oferit de un centru de reabilitare care nu furnizează alternative, ci doar sprijin psihologic și consultativ. Reclamantul Bio Umaru ar fi, de asemenea, un drogat care nu ar fi primit decât somnifere. Dreptul și practica internă relevante

La momentul deținerii reclamanților, următoarele dispoziții din Legea nr. 3459/2006 privind codificarea legilor privind drogurile erau în vigoare: art. 30 Cei care sunt obișnuiți cu utilizarea narcoticelor și care nu pot demonta cu propriile forțe sunt supuși unui tratament special în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. Reuniunea condițiilor prevăzute la alineatul precedent se constată în timpul urmăririi penale și în orice stadiu al procedurilor penale, în conformitate cu art. 177 din Codul de procedură penală (...) (...) în cazul în care nu se poate debarasa de propriile forțe, procurorul din apropierea tribunalului corecțional (...) poate, printr-o decizie motivată și cu acordul procurorului din apropierea instanței judecătorești, să amâne pentru o anumită perioadă de timp, să amâne, să își continue urmărirea penală, dacă este informat (...) că autorul infracțiunii este supus de bună voie, sistematic și fără întrerupere unei terapii conform dispozițiilor legii. (...) 4. Perioada în care persoana respectivă urmează programul terapeutic de dezintoxicare este considerată o perioadă în care se aplică pedeapsa. Dacă programul terapeutic este încheiat cu succes, camera de acuzare (...) poate ordona eliberarea condiționată (...). Procurorul districtual din apropierea tribunalului corecțional, cu acordul procurorului din apropierea instanței judecătorești, amână executarea pedepsei unei persoane supuse unui program de dezintoxicare în cazul în care pedeapsa se referă la infracțiunile menționate la alineatul (1) și comise înainte de admiterea de la persoana în cauză la acest program și în cazul în care responsabilul programului confirmă faptul că persoana respectivă urmează cu sârguință programul. (...) mai mult, art. 32 mai puțin frecventarea consumatorilor de produse narcotice în unități terapeutice mai puțin în cazul în care autorul unei infracțiuni care îndeplinește condițiile prevăzute în art. 30 alin. (1) a fost condamnat pentru o infracțiune, instanța poate, în momentul pronunțării hotărârii, să își încredințe dreptul de a introduce autorul infracțiunii într-o instituție de tratament special sau într-o secțiune specială a unei instituții de dezintoxicare în scopul dezintoxicării. (...) În cazul în care persoana care a comis infracțiunea declară că dorește să urmeze un program terapeutic de dezintoxicare, instanța poate, de asemenea,, în momentul pronunțării hotărârii în cauză,: că o parte a pedepsei făptașului este purjată într-o instituție medicală specială sau într-o secțiune specială a unei unități de dezintoxicare în scopul dezintoxicării și până la sfârșitul acesteia. (...) □ GRIFS

Reclamanții se plâng de încălcarea articolelor 3 și 13 din convenție din cauza condițiilor lor de detenție și a încălcării articolului 5 alineatul (1) din convenție. CU PRIVIRE la presupusele încălcări ale articolelor 3 și 13 din Convenția

Reclamanții se plâng de condițiile lor de detenție în secțiile de poliție unde au fost deținuți și în special în Hotărârea de Securitate din Salonic și de absența unei acțiuni efective pentru denunțarea acestor condiții. Acestea invocă articolele 3 și 13 din Convenție, care sunt astfel exprimate: art. 3 mai mult decât orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea obiecțiunilor menționate anterior în ceea ce privește reclamantul Fouad Abas

Guvernul invită Curtea să respingă ca fiind vădit nefondată obiecțiunile reclamantului Fouad Abas referitoare la articolele 3 și 13 din cauza perioadei foarte scurte în care acest reclamant a fost reținut în Hotărârea de Securitate din Salonic.

Reclamantul nu prezintă observații în această privință.

Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu ignoră constatările făcute de CPT cu privire la condițiile de detenție în secțiile de poliție și la recomandările adresate autorităților pentru îmbunătățirea situației. Cu toate acestea, ținând seama de problemele de suprapopulare care au loc în închisorile elene și în centrele de detenție pentru străini aflate pe cale de a fi expulzați, precum și de dificultățile de a plasa imediat inculpați sau străini în instituțiile menționate anterior, Curtea consideră că reținerea acestora în secțiile de poliție pentru perioade scurte de timp nu poate conduce automat la constatarea încălcării articolului 3 din Convenție (Cazarian și alte c. Grecia, nr. 76951/12, § 53-56, 16 iulie 2015).

Având în vedere că reclamantul a fost deținut în speță de la 1 la 21 decembrie 2012, în condiții pe care nu le precizează restul și care au petrecut trei zile în această perioadă în spital, Curtea consideră că pragul de gravitate impus pentru ca detenția sa să fie calificată drept tratament inuman sau degradant nu a fost atins.

Prin urmare, aceste obiecțiuni, atât timp cât provin din partea reclamantului Fouad Abas, trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Despre declarația unilaterală a guvernului

La 14 septembrie 2017, guvernul a prezentat o declarație unilaterală privind răspunsul la întrebarea ridicată de această parte a cererii, după eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă. În plus, acesta a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Declarația se citește astfel: "The Greek Government would wish to acknowledge" by way of a unilateral declaration mai exact that the conditions of detention of the aplicants in the police stations of Salonicki, were incompatibil with Article 3 of the European Convention of Human Rights (The convention mainights) and that they did not have an efectiv remedy before a national authority enabling them to complain of such incompatibility within the meaning of Article 13 of the convention. If the Court strikes this case from the list, the Government is willing to offer compensation to reach of the aplicants in the following amounts, which constitute just satisfaction acording to the Court Greece, aplauze. nr. 16287, 30-3-2017 și latropoulos and others v. Greece, aplauze. nr. 23262/13, 20-4-2017). The amount of cuptor thousand euro (4 000) to each of the applicants identificăd unders 1 (Georgios Tsakmakis), 6 (Abdulhafid Berdosin), 11 (Charalambos Fraggopoulos) 12 (Romica Frant), 14 (Netzip Houseinko), 15 (Yasse Houssin), 19 (Paschalis Kitsas), 21 (Jeffernson Malkolm Kalu), 22 (Constantinos Malinche), 23 (Dimitrios Mantzis), 26 (Zahid Mahamad), 27 (Aziz Ben Mahamed Salih), 29 (Zaism Moucharemoglou), 31 (Mircea-Maximian Petu), 38 (Iakis Savliev), 39 (Torel-Gabriel Serba), 43 (Georgias Siskos), 47 (Aristalis Tsilvelis), 49 (Lucian Tucan Tucan) and 50 (Biomaru). The amount of cuptor thousand five hundred euro (4 500) to each of the 42 th (Ahmed Shamas) and 46 th (Agathaggelos Tsiknizidis) aplicants. These sums, which are to cover any pecuniary and moraly damage as well as costs and expenses, will be plata within three months from the data of notification of the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus treie percentage puncte. Plătirea va constitui ultima soluție a caseta.

În observațiile lor, reclamanții au declarat că nu au fost mulțumiți de termenii declarației unilaterale. De asemenea, ei se plâng pentru prima dată de condițiile lor de detenție în închisoarea din Tesalonic.

Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat. În special, art. 37 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. mai puțin de 22 de ani. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate anula o cerere de participare în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cauzei.

În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75 - 77, CEDO 2003-VI, WAZA Spółka z o.o. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007.

Curtea amintește că a trebuit deja să cunoască, în repetate rânduri, cauzele referitoare la condițiile de detenție în incintele polițienești ale persoanelor aflate în detenție provizorie sau deținute în vederea expulzării acestora și că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 3 din Convenție în aceste cauze (a se vedea printre altele, Siasios și alții c. Grecia, nr. 3003/07, 4 iunie 2009, Vafiadis c. Grecia, nr. 24981/07, 2 iulie 2009, Shuvaev c. Grecia, nr. 8249/07, 29 octombrie 2009, Tabesh c. Grecia, nr. 8256/07, 26 noiembrie 2009, Efremidi c. Grecia, nr. 33225/08, 21 iunie 2011, Aslanis c. Grecia, nr. 36401/10, 17 octombrie 2013, H. Grecia, nr. 63493/11, 9 octombrie 2014, și Chazaryan și alții, citată anterior). Cu excepția deficiențelor speciale în ceea ce privește deținerea părților interesate în fiecare dintre cauzele … Astfel, perioadele de detenție provizorie în cadrul secțiilor de poliție cuprinse între două și trei luni au fost considerate contrare articolului 3 din Convenție (Siasios și altele), § 32, Vafiadis, §§ 35-36, Shuvaev, § 39, Tabesh, § 43, § 41, Aslanis, § 39, și Chazaryan și altele, § 63, menționate anterior).

Jurisprudența Curții în ceea ce privește condițiile de detenție în secțiile de poliție este, prin urmare, clară și abundentă (Kiasf c. Grecia (dec.), nr. 71433/13, 31 ianuarie 2019).

Prin urmare, Curtea apreciază că este necesar să se șteargă cauza din rol în măsura în care se referă la obiecțiile întemeiate pe articolele 3 și 13 privind condițiile generale de detenție a reclamanților la diferite secții de poliție din Salonic și la Hotărârea de Securitate din Salonic, precum și la existența unor acțiuni efective pentru a se plânge.

În cele din urmă, în ceea ce privește noul motiv al reclamanților cu privire la condițiile lor de detenție în închisoarea din Salonic, Curtea remarcă faptul că a fost prezentat pentru prima dată în observațiile lor ca răspuns la observațiile guvernului și că, chiar și în observațiile lor menționate anterior, tribunalele nu fac referire la situația fiecăruia, ci se bazează pe denunțarea acestor condiții în raporturile CPT (a se vedea în acest sens Konstantinopoulos și alte c. Grecia, nr. 69781/13, 28 ianuarie 2016). Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind întârziat și netaiat. Cu privire la presupusa încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Convenția

Reclamanții 1, 2, 3, 4, 7, 11, 14, 20, 21 și 23 se plâng că faptul că au fost plasați în secții de poliție și nu într-o instituție specializată pentru consumul de droguri a reușit să-și rețină detenția în mod legal în sensul art. 5 alin. (1) din Convenție. Ei subliniază că nu au fost transferați sau într-o instituție terapeutică în care consumul lor de droguri ar fi putut fi tratat în mod adecvat sau într-o instituție penitenciară cu programe de reabilitare, cum ar fi închisorile Korydallos sau Patras.

În general, reclamanții de mai sus se plâng și de faptul că nu există în Grecia un sistem rapid care să permită diagnosticarea dependenților ca atare în momentul arestării lor. Ei susțin că această deficiență, persistentă în ordinea juridică greacă, nu le-a permis să se plaseze într-o perspectivă de dezintoxicare în momentul arestării și timp de câteva luni mai târziu, în ciuda dispozițiilor legislației naționale relevante.

În cele din urmă, aceștia susțin că o cerere de luare în custodie publică adresată procurorului competent în temeiul articolului 572 din Codul de procedură penală nu ar fi fost de nici un folos, deoarece tratamentul deținuților dependenți este o problemă structurală în Grecia, care este rezultatul deciziilor politice și financiare ale statului.

Guvernul invită Curtea să respingă acest motiv fie ca fiind vădit nefondat, fie pentru neobosirea căilor de atac interne. El subliniază că toate dispozițiile dreptului intern în vigoare la momentul respectiv și privind examenele medicale au fost aplicate celor care aveau nevoie de ele și care au fost transferate în acest scop la spital. De exemplu, menționează cazul reclamantului 1 care, în timp ce era reținut la secția de poliție din Menemeni, a fost transferat de șapte ori la spitalul Papanikola sau din Salonic pentru a primi tratamentul de substituție. În cele din urmă, reclamanții nu au solicitat transferul către o instituție de detenție specializată și nici nu s-au prevalidat de dispozițiile Legii nr. 3459/2006 (punctul 10 de mai sus).

Curtea reamintește că, în temeiul articolului 5 din Convenție, orice privare de libertate trebuie să fie În această privință, Convenția se referă în principal la legislația națională și stabilește obligația de a respecta dispozițiile de fond și de procedură ale acesteia. În plus, Convenția solicită respectarea oricărei privări de libertate în sensul articolului 5: protejarea individului împotrivarbitrairei (S., V. și A. Danemarca [GC], nr. 35553/12 și alte 2 § 74, 22 octombrie 2018 și Witold Litwa c. Polonia, nr. 26629/95, § 72 - 73, CEDO 2000-III).

Mai mult decât atât, pentru ca detenția să fie deținută în mod regulat, trebuie să existe o legătură între, pe de o parte, motivul invocat pentru privarea de libertate autorizată și, pe de altă parte, locul și regimul de detenție (Bizzotto c. Grecia, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-V, punctul 31. Astfel, în principiu, deținerea unei persoane ca toxicoman nu va fi efectuată în mod regulat în conformitate cu alin. (1) lit. (e) din alin. (1) decât dacă are loc într-un spital, o clinică sau o altă unitate adecvată (a se vedea, mutatis mutandis, Inseher c. Germania, nr. 11111/12 și nr. 27505/14, § 138, CEDO 2018). Potrivit interpretării termenului "curent," există într-adevăr o legătură intrinsecă între regularitatea privării de libertate și condițiile sale de executare (ibid. § 141.

În speță, Curtea constată că reclamanții au executat diferite pedepse ca urmare a condamnărilor pentru diverse infracțiuni și nu pentru infracțiuni legate de consumul lor de droguri. Prin urmare, numai la lit. (a) din art. 5 alin. (1) se aplică în cazul de față.

Comisia observă, de asemenea, că unii dintre solicitanți recunosc că au primit anumite îngrijiri de urgență în timpul detenției în diferitele secții de poliție (punctul 9 de mai sus). Cu toate acestea, mai presus de toate, Curtea constată că reclamanții par să se plângă în mod abstract de legislația internă relevantă în vigoare la momentul respectiv a faptelor, dar de care nu au profitat. Reclamanții nu demonstrează că au depus la autoritățile de urmărire penală sau de judecată cereri în temeiul articolelor 30-32 din Legea nr. 3459/2006 pentru a fi admiși într-o instituție penitenciară specială sau într-o altă instituție terapeutică în care ar putea urma un program de reabilitare sau de reabilitare sau de îngrijire specifică.

Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamanții au fost întemnițați în închisoarea din Ioannina nu afectează în mod corespunzător privarea lor de libertate.

Prin urmare, Curtea respinge această parte a cererii ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe articolele 3 și 13 din Convenția privind reclamantul 2, precum și cu privire la t ă ț ii întemeiate pe art. 5 alineatul (1) din Conven ț ia cu privire la recurentele 1, 2, 3, 4, 7, 11, 14, 20, 21 și 23; Acasă la cererea de eliminare a cererii privind rolul formulat de guvern pe baza declara ț i ei sale unilaterale cu privire la obiecțiunile formulate la articolele 3 și 13 cu privire la c o n d i ț ii le generale în care au fost ținu ț i reclamanții în diferite sec ț ii de poli ț i e din Salonic; Ia act de c om pe t e n ț ii le care permit să asigure respectarea angajamentelor pe care le are în vedere. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 18 iunie 2020. Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Grey Președinte ANEXĂ Nr Prenume An de Naștere 1 Georgios TSAKMAKIS 1966 grecesc 2 Fouad ABAS 1986 palestinian 3 Abdulhafid BERDOSIN 1974 algerian 4 Charalambos FRAGGOULOS 1981 grecesc 5 Romica FRANT 1989 românește 6 Netzip HOUSEINKO 1971 grecesc 7 Yassin Houssin 1985 algerian 8 Paschalis KitsAS 1960 grec 9 Jeffernson MALCOM KALU 1975 nigerian 10 Constantinos MALINCHE 1987 român 11 Dimitrios MANTZIS 1964 grecesc 12 Zahid MOHAMAD 1988 Pakistan 13 Aziz Ben MOHAMED SALIH 1988 tunisian 14 Zaim MOUCHAREMOGLOU 1981 grecesc 15 Mircea-Maximian PETU 1987 românesc 16 Iakis MANTZIS 1964 SAVLIEVEL SERBAN 1974 18 Ahmed SHAMAwan SMANOS 1986 1988 29 ZAN BAN BAN ZAN JOS 1986 29 L 29 L 29 L LUM BAN JO JO L 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29, 29,

La liste des parties requérantes figure en annexe. Les requérants ont été représentés devant la Cour par M e E.-L. Koutra.

Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par les déléguées de son agent, Mme G. Papadaki, assesseure au Conseil juridique de l’État, et Mme S. Papaïoannou, auditrice au Conseil juridique de l’État.

Le Gouvernement roumain n’a pas exercé son droit d’intervenir dans la procédure (article 36 § 1 de la Convention). Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. La durée de la détention des requérants

Les requérants furent tous détenus pendant plusieurs mois dans divers commissariats de police, notamment à la Direction de la sécurité de Thessalonique, avant d’être transférés à la prison de Thessalonique qui ne pouvait pas les accueillir plus tôt faute de place.

Le requérant 1, Georgios Tsakmakis, fut arrêté le 5 juin 2012. Il fut détenu au commissariat de Menemeni jusqu’au 17 octobre 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 29 octobre 2012. À cette dernière date, il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois et 24 jours). Le requérant 2, Fouad Abas fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 1 er au 21 décembre 2012. À cette dernière date, il fut transféré à la prison de Thessalonique (20 jours). Pendant sa détention à la Direction de la sécurité de Thessalonique, il fut transféré le 6 décembre 2012 pour examens à l’hôpital psychiatrique et les 10 décembre et 18 décembre à l’hôpital public. Le requérant 3, Abdulhafid Berdosin, fut arrêté le 23 août 2012 pour diverses infractions liées au trafic de stupéfiants. Il fut d’abord détenu au commissariat de Menemeni jusqu’au 30 août 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 24 décembre 2012. À cette dernière date, il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 4, Charalambos Fraggopoulos, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 25 septembre 2012 au 17 janvier 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 5, Romica Frant, fut arrêté le 31 août 2012. Il fut détenu au commissariat de Plateia Dimokratias jusqu’au 3 septembre 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 24 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 6, Netzip Houseinko, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 7 juin au 13 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (6 mois et 1 semaine environ). Le requérant 7, Yassine Houssin, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 1 er septembre au 24 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 8, Paschalis Kitsas, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 17 août au 18 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la sous-Direction des transfèrements de Thessalonique où il fut détenu jusqu’au 3 janvier 2013 avant d’être reconduit à la Direction de la sécurité de Thessalonique où il resta jusqu’au 31 janvier 2013. À cette dernière date, il fut transféré à la prison de Thessalonique (5 mois et 2 semaines environ). Le requérant 9, Jeffernson Malkolm Kalu, fut arrêté le 28 août 2012. Il fut détenu au commissariat de Menemeni jusqu’au 29 septembre 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 5 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (3 mois et 1 semaine environ). Le requérant 10, Constantinos Malinche, fut arrêté le 1 er septembre 2012. Il fut d’abord détenu au commissariat de Plateia Dimokratias jusqu’au 30 août 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 26 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 11, Dimitrios Mantzis, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 2 novembre 2012 au 4 mars 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois environ). Le requérant 12, Zahid Mohamad, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 19 octobre 2012 au 9 avril 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (5 mois et 20 jours). Le requérant 13, Aziz Ben Mohamed Salih, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 14 août au 24 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois et 10 jours). Le requérant 14, Zaim Moucharemoglou, fut détenu au commissariat de Lefkos Pyrgos du 28 mai au 20 juin 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 13 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (6 mois et 2 semaines environ). Le requérant 15, Mircea-Maximilian Petu, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 3 septembre 2012 au 26 février 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (6 mois environ). Le requérant 16, Iakis Savliev, fut arrêté le 6 septembre 2012 et détenu au commissariat de Menemeni, à la Direction de la sécurité de Thessalonique et au commissariat de Stavroupolis jusqu’au 3 avril 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (7 mois environ). Le requérant 17, Tudorel-Gabriel Serban fut arrêté le 1 er septembre 2012 et détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 3 septembre 2012 au 21 février 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (5 mois et 18 jours). Le requérant 18, Ahmed Shamas, fut arrêté le 26 avril 2012 et détenu d’abord au commissariat de Plateia Dimokratias jusqu’au 11 octobre 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 19 février 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (10 mois environ). Le requérant 19, Georgios Siskos, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 2 août au 24 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (5 mois environ). Le requérant 20, Agathaggelos Tsiknizidis, fut d’abord détenu au commissariat de Menemeni du 3 avril au 6 juin 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 24 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (9 mois environ). Le requérant 21, Aristotelis Tsilvelis, fut détenu à la Direction de la sécurité de Thessalonique du 14 septembre 2012 au 25 janvier 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (4 mois et 10 jours). Le requérant 22, Lucian Tudose, fut détenu du 31 août au 3 septembre 2002 au commissariat de Plateia Dimokratias, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 1 er février 2013, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (5 mois). Le requérant 23, Bio Umaru, fut détenu au commissariat de Lefkos Pyrgos du 12 au 23 juin 2012, puis à la Direction de la sécurité de Thessalonique jusqu’au 17 décembre 2012, date à laquelle il fut transféré à la prison de Thessalonique (6 mois et 5 jours). La version du Gouvernement concernant les conditions de détention à la Direction de la sécurité de Thessalonique

Le Gouvernement précise que les cellules de la Direction de la sécurité de Thessalonique sont situées depuis 2004 au 3 e étage du Palais de police de Thessalonique dans des installations modernes qui assurent des conditions de détention satisfaisantes. Le nombre des cellules s’élève à 19 (d’une capacité de 73 personnes) et sont équipés des 11 douches et 10 toilettes. Il existe de l’eau chaude en continu et les cellules sont liées au système central de chauffage et de climatisation du Palais. Les cellules sont nettoyées quotidiennement et désinfectées une fois par semaine.

De leur côté, en ce qui concerne les conditions de détention à la Direction de la sécurité de Thessalonique, les requérants renvoient aux constats du Comité pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants dans son rapport suite à la visite du 14 au 23 avril 2015. Les requérants toxicomanes et les soins dispensés

Les requérants précisent ce qui suit concernant leur état de toxicomane : Le requérant Georgios Tsakmakis serait toxicomane depuis 30 ans. Les quatre premiers jours de sa détention, il n’aurait reçu aucun traitement de substitution et aucun soutien médical. Il n’aurait reçu un tel traitement qu’à partir du cinquième jour de sa détention, mais à une dose inférieure à celle à laquelle il était habituée de sorte qu’il n’aurait pas pu faire face au syndrome de privation. Le requérant Abas Fouad serait aussi toxicomane. Le requérant Abdulhafid Berdosin n’aurait pas eu accès à un traitement de substitution, ni à un programme de réhabilitation. Le requérant Charalambos Fraggopoulos aurait reçu une dose de traitement de substitution moindre que celle qu’il prenait avant sa détention, ce qui aurait causé une détérioration de son état psychologique. Le requérant Yassine Houssin serait aussi un toxicomane qui n’aurait reçu que des somnifères. Le requérant Dimitrios Mantzis n’aurait non plus reçu aucun traitement de substitution. Le requérant Zaim Moucharemoglou n’aurait reçu de la méthadone qu’après le quatrième jour de sa détention et n’aurait reçu aucun soutien psychologique ou médical pendant ces quatre jours. Le requérant Agathaggelos Tsiknizidis serait un toxicomane dont la participation à un programme de réhabilitation ne lui aurait pas été permise et n’aurait reçu aucun traitement de substitution. Le requérant Aristotelis Tsilvelis serait toxicomane depuis 21 ans et alors qu’il aurait été admis à un programme de réhabilitation avant son arrestation et son procès aurait dû être ajourné, il fut condamné par défaut. Le seul traitement qu’il aurait pu obtenir pendant sa détention aurait été celui offert par un centre de réhabilitation qui ne fournit pas des produits de substitution mais seulement un soutien psychologique et consultatif. Le requérant Bio Umaru serait aussi un toxicomane qui n’aurait reçu que des somnifères. Le droit et la pratique internes pertinents 10. À l’époque de la détention des requérants, les dispositions suivantes de la loi n o 3459/2006, portant codification des lois relatives aux stupéfiants, étaient en vigueur : Article 30 –Consommateur des produits stupéfiants qui sont soumis à un traitement spécial « 1. Ceux qui sont accoutumés à l’usage de stupéfiants et ne peuvent pas s’en défaire avec leurs propres forces sont soumis à un traitement spécial conformément aux dispositions de la présente loi. 2. La réunion des conditions prévues au paragraphe précédent est constatée lors de l’engagement des poursuites et à tout stade de la procédure pénale, conformément à l’article 177 du code de procédure pénale (...) » Article 31 – Traitement spécial de consommateurs des produits stupéfiants qui ont commis des infractions en rapport avec ces produits « 1. (...) en cas d’infraction commise pour faciliter la consommation des stupéfiants, et lorsque l’infraction a été commise par une personne accoutumée à cette consommation et dont il ne peut pas se défaire par ses propres forces, le procureur près le tribunal correctionnel (...) peut, par décision motivée et avec l’accord du procureur près la cour d’appel, reporter pendant une certaine durée, sui peut être prolongée, l’engagement des poursuites pénales, s’il est informé (...) que l’auteur de l’infraction est soumis de son propre gré, systématiquement et sans interruption à un thérapie comme prévu par la loi. (...) 4. La période pendant laquelle l’intéressé suit le programme thérapeutique de désintoxication est considérée comme une période pendant laquelle la peine est purgée. Si le programme thérapeutique est terminé avec succès, la chambre d’accusation (...) peut ordonner la libération sous condition (...). 5. Le procureur près le tribunal correctionnel, avec l’accord du procureur près la cour d’appel, reporte l’exécution de la peine d’une personne soumise à un programme de désintoxication lorsque la peine concerne des infractions mentionnés au paragraphe 1 et commises avant l’admission de l’intéressé à ce programme et lorsque le responsable du programme confirme que l’intéressé suit de manière assidue le programme. (...) » Article 32 – Admission des consommateurs des produits stupéfiants dans des établissements thérapeutiques « Si l’auteur d’une infraction qui réunit les conditions de l’article 30 § 1, a été condamné pour une infraction, le tribunal peut, au moment du prononcé de l’arrêt, ordonner l’admission de l’auteur de l’infraction dans un établissement thérapeutique spécial ou dans une section spéciale d’un établissement pénitentiaire aux fins de la désintoxication. (...) Si l’auteur de l’infraction déclare souhaiter suivre un programme thérapeutique de désintoxication, le tribunal peut aussi, au moment du prononcé de l’arrêt, ordonner qu’une partie de la peine de l’auteur de l’infraction soit purgée dans un établissement thérapeutique spécial ou dans une section spéciale d’un établissement pénitentiaire aux fins de la désintoxication et jusqu’à la fin de celle-ci. (...) » GRIEFS

Les requérants se plaignent des violations des articles 3 et 13 de la Convention en raison de leurs conditions de détention ainsi que d’une violation de l’article 5 § 1 de la Convention. EN DROIT Sur les violations alléguées des articles 3 et 13 de la Convention

Les requérants se plaignent des leurs conditions de détention dans les commissariats de police où ils ont été détenus et notamment dans la Direction de la sécurité de Thessalonique et de l’absence d’un recours effectif pour dénoncer ces conditions. Ils invoquent les articles 3 et 13 de la Convention, qui sont ainsi libellés : Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » Sur la recevabilité des griefs précités en ce qui concerne le requérant Fouad Abas

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter comme manifestement mal fondés les griefs du requérant Fouad Abas relatifs aux articles 3 et 13 en raison de la période très courte pendant laquelle ce requérant a été détenu dans la Direction de la sécurité de Thessalonique.

Le requérant ne présente pas d’observations à cet égard.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle elle n’ignore pas les constats faits par le CPT concernant les conditions de détention dans les commissariats de police et les recommandations faites aux autorités pour améliorer la situation. Toutefois, tenant compte des problèmes de surpopulation régnant dans les prisons grecques et les centres de rétention pour étrangers en voie d’expulsion, ainsi que des difficultés de placer immédiatement des prévenus ou des étrangers dans les établissements précités, la Cour estime que la détention de ceux-ci dans des commissariats de police pour de courtes périodes ne saurait conduire automatiquement à un constat de violation de l’article 3 de la Convention ( Chazaryan et autres c. Grèce , n o 76951/12, §§ 53-56, 16 juillet 2015).

Le requérant ayant été détenu en l’espèce du 1 er au 21 décembre 2012, dans des conditions qu’il ne précise pas du reste, et ayant passé trois jours pendant cette période à l’hôpital, la Cour estime que le seuil de gravité requis pour que sa détention soit qualifiée de traitement inhumain ou dégradant n’a pas été atteint.

Il s’ensuit que ces griefs, pour autant qu’ils émanent du requérant Fouad Abas, doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Sur la déclaration unilatérale du Gouvernement

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a formulé le 14 septembre 2017 une déclaration unilatérale tendant à répondre à la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

La déclaration se lit ainsi : « The Greek Government would wish to acknowledge – by way of a unilateral declaration – that the conditions of detention of the applicants in the police stations of Thessaloniki, were incompatible with Article 3 of the European Convention of Human Rights (“the Convention”) and that they did not have an effective remedy before a national authority enabling them to complain of such incompatibility within the meaning of Article 13 of the Convention. If the Court strikes this case from the list, the Government is willing to offer compensation to reach of the applicants in the following amounts, which constitute just satisfaction according to the Court’s well established case law ( Grammosenis and others v. Greece , appl. no 16287, 30-3-2017 and Iatropoulos and others v. Greece , appl. no 23262/13, 20-4-2017). 1. The amount of four thousand euros (4 000) to each of the applicants identified under numbers 1 (Georgios Tsakmakis), 6 (Abdulhafid Berdosin), 11 (Charalambos Fraggopoulos) 12 (Romica Frant), 14 (Netzip Houseinko), 15 (Yassine Houssin), 19 (Paschalis Kitsas), 21 (Jeffernson Malkolm Kalu), 22 (Constantinos Malinche), 23 (Dimitrios Mantzis), 26 (Zahid Mahamad), 27 (Aziz Ben Mahamed Salih), 29 (Zaim Moucharemoglou), 31 (Mircea-Maximilian Petu), 38 (Iakis Savliev), 39 (Tudorel-Gabriel Serban), 43 (Georgios Siskos), 47 (Aristotelis Tsilvelis), 49 (Lucian Tudose) and 50 (Bio Umaru). 2. The amount of four thousand five hundred euros (4 500) to each of the 42 th (Ahmed Shamas) and 46 th (Agathaggelos Tsiknizidis) applicants. These sums, which are to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case ».

Dans leurs observations, les requérants ont fait savoir qu’ils n’étaient pas satisfaits des termes de la déclaration unilatérale. Ils se plaignent aussi pour la première fois de leurs conditions de détention dans la prison de Thessalonique.

La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) l’autorise à rayer une requête du rôle lorsque : « (...) pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. »

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du Gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. 23. À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar c . Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75 ‑ 77, CEDH 2003-VI, WAZA Spółka z o.o. c. Pologne (déc.), n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.), n o 28953/03, 18 septembre 2007.

La Cour rappelle qu’elle a déjà eu à connaître, à plusieurs reprises, d’affaires relatives aux conditions d’emprisonnement dans des locaux de police de personnes mises en détention provisoire ou détenues en vue de leur expulsion, et qu’elle a conclu à la violation de l’article 3 de la Convention dans ces affaires (voir parmi d’autres, Siasios et autres c. Grèce , n o 30303/07, 4 juin 2009, Vafiadis c. Grèce , n o 24981/07, 2 juillet 2009, Shuvaev c. Grèce , n o 8249/07, 29 octobre 2009, Tabesh c. Grèce , n o 8256/07, 26 novembre 2009, Efremidi c. Grèce , n o 33225/08, 21 juin 2011, Aslanis c. Grèce , n o 36401/10, 17 octobre 2013, H. H. c. Grèce , n o 63493/11, 9 octobre 2014, et Chazaryan et autres , précité). Mises à part les déficiences particulières quant à la détention des intéressés dans chacune des affaires précitées – ayant notamment trait à la surpopulation, au manque d’espace extérieur pour se promener, à l’insalubrité et à la qualité de la restauration – la Cour a fondé son constat de violation de l’article 3 de la Convention sur la nature même des commissariats de police, lesquels sont des lieux destinés à accueillir des personnes pour une courte durée. Ainsi, des durées de détention provisoire au sein des commissariats de police comprises entre deux et trois mois ont été considérées comme contraires à l’article 3 de la Convention ( Siasios et autres , § 32, Vafiadis , §§ 35-36, Shuvaev , § 39, Tabesh , § 43, Efremidi , § 41, Aslanis, § 39, et Chazaryan et autres , § 63, précités).

La jurisprudence de la Cour en matière de conditions de détention dans les commissariats de police est donc claire et abondante ( Kiasif c. Grèce (déc.), n o 71433/13, 31 janvier 2019).

Partant, la Cour juge qu’il y a lieu de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne les griefs tirés des articles 3 et 13 relativement aux conditions générales de détention des requérants aux différents commissariats de police de Thessalonique et à la Direction de la sécurité de Thessalonique ainsi qu’à l’existence de recours effectifs pour s’en plaindre.

Enfin quant au nouveau grief des requérants concernant leurs conditions de détention dans la prison de Thessalonique, la Cour note qu’il a été présenté pour la première fois dans leurs observations en réponse à celles du Gouvernement et que même dans leurs observations précitées, les requérants n’individualisent pas le cas de chacun, mais se fondent pour dénoncer ces conditions sur des rapports du CPT (voir à cet égard Konstantinopoulos et autres c. Grèce , n o 69781/13, 28 janvier 2016). Par conséquent, ce grief doit être rejeté comme tardif et non-étayé. Sur la violation alléguée de l’article 5 § 1 de la Convention

Les requérants 1, 2, 3, 4, 7, 11, 14, 20, 21 et 23 se plaignent que le fait qu’ils aient été placés dans des commissariats de police et non dans un établissement spécialisé pour toxicomanes a rendu leur détention « illégale » au sens de l’article 5 § 1 de la Convention. Ils soulignent qu’ils n’ont pas été transférés ni dans un établissement thérapeutique où leur toxicomanie aurait pu être traitée de manière adéquate ni dans un établissement pénitentiaire disposant des programmes de réhabilitation, comme les prisons de Korydallos ou de Patras.

De manière plus générale, les requérants susmentionnés se plaignent aussi du fait qu’il n’existe pas en Grèce un système rapide qui permettrait de diagnostiquer les toxicomanes comme tels au moment même de leur arrestation. Ils affirment que cette lacune, persistante dans l’ordre juridique grec, ne leur a pas permis de se placer dans une perspective de désintoxication au moment de leur arrestation et pendant plusieurs mois plus tard, et cela en dépit des dispositions du droit interne pertinent.

Enfin, ils affirment qu’une demande de prise en charge adressée au procureur compétent en vertu de l’article 572 du code de procédure pénale n’aurait été d’aucune utilité car le traitement des détenus toxicomanes est un problème structurel en Grèce qui est le résultat des décisions politiques et financières de l’État.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ce grief soit comme manifestement mal fondé soit pour non-épuisement des voies de recours internes. Il souligne que toutes les dispositions du droit interne en vigueur à l’époque et concernant les examens et soins médicaux ont été appliquées à ceux des requérants qui en avaient besoin et qui ont été transférés à cet effet à l’hôpital. À titre d’exemple, il mentionne le cas du requérant 1 qui, pendant qu’il était détenu au commissariat de Menemeni, il a été transféré à sept reprises à l’hôpital « Papanikolaou » de Thessalonique pour recevoir son traitement de substitution. Enfin, les requérants susmentionnés n’ont pas demandé leur transfert à un établissement pénitentiaire spécialisé et ne se sont pas non plus prévalu des dispositions de la loi n o 3459/2006 (paragraphe 10 ci-dessus).

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 5 de la Convention, toute privation de liberté doit être « régulière », ce qui implique qu’elle doit être effectuée selon les « voies légales ». Sur ce point, la Convention renvoie pour l’essentiel à la législation nationale et énonce l’obligation d’en respecter les dispositions de fond et de procédure. La Convention commande de surcroît la conformité de toute privation de liberté au but de l’article 5 : protéger l’individu contre l’arbitraire ( S., V. et A. c. Danemark [GC], n os 35553/12 et 2 autres, § 74, 22 octobre 2018, et Witold Litwa c. Pologne , n o 26629/95, §§ 72 ‑ 73, CEDH 2000-III).

De plus, pour que la détention soit « régulière », il faut qu’il existe un certain lien entre, d’une part, le motif invoqué pour la privation de liberté autorisée et, de l’autre, le lieu et le régime de la détention ( Bizzotto c. Grèce , arrêt du 15 novembre 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-V, § 31). Ainsi, en principe, la « détention » d’une personne comme toxicomane ne sera « régulière » au regard de l’alinéa e) du paragraphe 1 que si elle se déroule dans un hôpital, une clinique ou un autre établissement approprié (voir, mutatis, mutandis , Ilnseher c. Allemagne , n o 10211/12 et 27505/14, § 138, CEDH 2018). Selon l’interprétation du terme « régularité », il existe bien un lien intrinsèque entre la régularité d’une privation de liberté et ses conditions d’exécution (ibid. § 141).

En l’espèce, la Cour note que les requérants purgeaient différentes peines à la suite des condamnations pour diverses infractions pénales et non pour des infractions liées à leur toxicomanie. Il s’ensuit que seul l’alinéa a) de l’article 5 § 1 trouve à s’appliquer en l’espèce.

Elle note aussi que certains des requérants admettent qu’ils ont reçu certains soins d’urgence lors de leur détention dans les différents commissariats de police (paragraphe 9 ci-dessus). Mais avant tout et surtout, la Cour note que les requérants semblent se plaindre de manière abstraite de la législation interne pertinente en vigueur à l’époque des faits mais dont ils n’ont pas fait usage à leur profit. Les requérants ne démontrent pas qu’ils ont déposé auprès des autorités de poursuite ou de jugement des demandes sur le fondement des articles 30 à 32 de la loi n o 3459/2006 afin d’être admis dans un établissement pénitentiaire spécial ou dans un autre établissement thérapeutique dans lesquels ils pourraient suivre un programme de désintoxication ou de réhabilitation ou des soins spécifiques.

Par conséquent, la Cour estime que le fait que les requérants aient été incarcérés à la prison d’Ioannina est sans incidence sur la « régularité » de leur privation de liberté.

La Cour rejette dès lors cette partie de la requête comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable quant aux griefs tirés des articles 3 et 13 de la Convention à l’égard du requérant 2 ainsi que quant au grief tiré de l’article 5 § 1 de la Convention à l’égard des requérants 1, 2, 3, 4, 7, 11, 14, 20, 21 et 23 ; Accueille la demande tendant à faire rayer la requête du rôle formulée par le Gouvernement sur le fondement de sa déclaration unilatérale relativement aux griefs tirés des articles 3 et 13 concernant les conditions générales dans lesquelles les requérants ont été détenus dans les différents commissariats de police de Thessalonique ; Prend acte des modalités permettant d’assurer le respect des engagements qui s’y trouvent contenus. Fait en français puis communiqué par écrit le 18 juin 2020. Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Greffière adjointe Président ANNEXE N o Prénom NOM Année de naissance Nationalité 1 Georgios TSAKMAKIS 1966 grec 2 Fouad ABAS 1986 palestinien 3 Abdulhafid BERDOSIN 1974 algérien 4 Charalambos FRAGGOPOULOS 1981 grec 5 Romica FRANT 1989 roumain 6 Netzip HOUSEINKO 1971 grec 7 Yassine HOUSSIN 1985 algérien 8 Paschalis KITSAS 1960 grec 9 Jeffernson MALCOM KALU 1975 nigérian 10 Constantinos MALINCHE 1987 roumain 11 Dimitrios MANTZIS 1964 grec 12 Zahid MOHAMAD 1988 pakistanais 13 Aziz Ben MOHAMED SALIH 1988 tunisien 14 Zaim MOUCHAREMOGLOU 1981 grec 15 Mircea-Maximilian PETU 1987 roumain 16 Iakis SAVLIEV 1991 géorgien 17 Tudorel-Gabriel SERBAN 1974 roumain 18 Ahmed SHAMAS 1986 pakistanais 19 Georgios SISKOS 1986 grec 20 Agathaggelos TSIKNIZIDIS 1980 grec 21 Aristotelis TSILVELIS 1977 grec 22 Lucian TUDOSE 1975 roumain 23 Bio UMARU 1987 rwandais