- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 iunie 2020
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Partly struck out of the list
Tücer împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 12398/10 Șahin TÜCER împotriva Turciei (a se vedea tabelul adăugat) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 11 iunie 2020 în calitate de comitet compus din: Ivana Jelić, Președintele, Arnfinn Bårdsen, Darian Pavli, judecători și Liv Tigerstedt, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 23 februarie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Detaliile reclamantului sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul a fost reprezentat de domnul A.K. Tücer, un avocat care practică în Diyarbakır.
Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii penale din cauza restricției sistemice impuse asupra dreptului său de acces la un avocat în cursul fazei anterioare, la utilizarea declarațiilor pe care le-a făcut în absența unui avocat, precum și la declarațiile formulate de co-accusat, și anume Y.P., A.K. și Ö.O., în absența unui avocat și sub presupusa obligație de a-l condamna. În aceeași formă, reclamantul se plângea de asemenea de incapacitatea sa de a examina și de a confrunta Y.P., A.K. și Ö.O. de admiterea ca dovada rezultatelor căutării casei în care stătea ca oaspete, și de refuzul nejustificat al instanței de judecată de a suspenda ultima audiere, în ciuda faptului că soția avocatului său a dat naștere în aceeași zi.
În plus, reclamantul a susținut o încălcare a articolului 8 din Convenție din cauza cercetării presupuse ilegale efectuate la casa în care stătea ca oaspete. Reclamantul s-a mai plâns că urmărirea sa penală din cauza faptului că a solicitat autorităților universitare să ofere cursuri de limbă curdă opțională și-a încălcat drepturile în temeiul art. 10 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de o încălcare a art. 11 din Convenție din cauza condamnării sale pentru participare la un protest la 6 noiembrie 2001. Aceste plângeri au fost comunicate guvernului turc („Guvernului”). DREPTUL privind plângerile în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor formulate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.
Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale.
Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel să plătească reclamantului Șahin TÜCER, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi impun reclamantului în vederea soluționării cauzei menționate mai sus pe care le așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Prin scrisoarea din 26 octombrie 2018, reprezentantul reclamantului a indicat că reclamantul nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale și a criticat Guvernul pentru propunerea de închidere a cazului prin recunoașterea minimă a încălcărilor, adică prin oferirea unei declarații unilaterale numai în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 6 din convenție.
Curtea observă că art. 37 §§ §§ §§ § i-a permis să îndepărteze un caz din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Astfel, aceasta poate îndepărta cererile în temeiul articolului 37 §§ 1 (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§§ 77, CEDO 2003-VI).
Curtea a stabilit jurisprudența clară și extinsă privind plângerile referitoare la restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat și utilizarea declarațiilor făcute în absența unui avocat pentru condamnarea persoanelor fizice (a se vedea, printre altele, Mehmet Duman c. Turcia , nr. 38740/09, 23 octombrie 2018; Ömer Güner c. Turcia , nr. 28338/07, 4 septembrie 2018; Girișen c. Turcia , nr. 53567/07, 13 martie 2018; Canșad și alții c. Turcia , nr. 7851/05, 13 martie 2018; İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05, 23 ianuarie 2018; și Bayram Koç c. Turcia , nr. 38907/09, 5 septembrie 2017) În cazurile menționate mai sus, Curtea, fără să examineze dacă natura sistemică a restricției privind dreptul de acces al reclamantului la un avocat a fost, în sine, suficientă pentru a găsi o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 (c) din Convenție, a considerat că utilizarea declarațiilor reclamantului către poliție de către instanța de judecată, fără să examineze problema admisibilității lor și nerecuertarea ulterioară a Curții de casă a acestei deficiențe, constituie o încălcare a articolului respectiv.
În plus, în toate cazurile de mai sus, Curtea a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 §§ § 1 și 3 litera (c) din Convenție a constituit o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitanți.
10. În plus, Curtea și-a stabilit, de asemenea, practică privind plângerile referitoare la utilizarea declarațiilor formulate de co-acusat în absența unui avocat și sub presupusă presiune de condamnare a reclamanților (a se vedea în ceea ce privește utilizarea probelor obținute de părți terțe, inclusiv co-acuzate, sub presupusa presiune, Kormev c. Bulgaria , nr. 39014/12, §§ 90, 5 octombrie 2017; Kaçiu și Kotorri v. Albania , nos . 33192/07 și 33194/07, § 128, 25 iunie 2013; și Huseyn și alții v. Azerbaidjan , nos . 35485/05 și altele 3 , §§ 202-213, 26 iulie 2011; a se vedea în ceea ce privește utilizarea dovezilor obținute de la co-accusat în absența unui avocat Ömer Güner v. Turcia , nr. 28338/07, §§ 37-41, 4 septembrie 2018 . 11. În plus, Curtea a stabilit, de asemenea, într-o serie de cazuri, inclusiv cele introduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind incapacitatea reclamanților de a examina martorii în timpul procedurii penale împotriva acestora (a se vedea, printre altele, Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10 , CEDH 2015; Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nr. 26766/05 și 22228/06 , ECHR 2011 , și Dastan c. Turcia , nr. 37272/08 , 10 octombrie 2017 . 12. În mod similar ,
Curtea a stabilit în mai multe cazuri practicile sale privind plângerile privind utilizarea dovezilor obținute în timpul căutărilor ilegale de casă pentru a condamna reclamanții (a se vedea Bykov c. Russia [GC] , nr. 4378/02, §§ 88-105, 10 martie 2009; Prade c. Germania , nr. 7215/10, § 32-43, 3 martie 2016; și Lee Davies c. Belgia , nr. 18704/05, §§ 40-54, 28 iulie 2009) și plângerile de nedreptate a procedurii din cauza absenței avocaților reclamanților în ultimele audieri la tribunale de judecată (a se vedea Hanževački c. Croația , nr. 17182/07, §§ 18-29, 16 aprilie 2009). 13. Curtea ar dori în continuare să atragă atenția asupra faptului că, la 31 iulie 2018, Legea turcă nr. 7145 a intrat în vigoare.
Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevăd dreptul de a solicita deschiderea procedurii de instanță internă sau ancheta în urma hotărârii Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Potrivit jurisprudenței și practicii Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare. În acest sens, având în vedere rolul subsidiar al Curții în protecția drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în favoarea autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției.
14. Prin urmare, Curtea constată că admiterile conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). 15. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă ). Această decizie nu aduce atingere posibilității reclamantului de a exercita orice altă cale de remediere disponibilă pentru a obține recurs (a se vedea Jeronovičs v. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 iulie 2016). 16. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović v. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în ceea ce privește plângerile de mai sus referitoare la nedreptatea procedurii penale împotriva reclamantului în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție.
În ceea ce privește încălcarea plângerilor 18. Reclamantul a formulat, de asemenea, alte plângeri în temeiul articolelor 8, 10 și 11 din Convenție.
19. Curtea reiterează că, având în vedere că reclamantul are dreptul de a depune o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145 la 31 iulie 2018, ar fi posibilă o nouă examinare a cazului și că remedierea menționată este capabilă să furnizeze soluții în ceea ce privește plângerile sale de mai sus, în temeiul articolelor 8, 10 și 11 din convenție (a se vedea Çölgeçen și alții c. Turcia , nr. 50124/07 și altele 7 §§ 32-57, 12 decembrie 2017 , în cazul în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 1, citită în lumina articolului 10 din Convenție având în vedere impunerea unei sancțiuni disciplinare, printre altele , acuzată pentru că a solicitat autorităților universitare să ofere cursuri de limbă curdă opționale . 20. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesară examinarea admisibilității sau a fondului acestor plângeri.
Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, precum și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; decidă că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor celorlalte plângeri în temeiul articolelor 8, 9 și 10 din Convenție.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 iulie 2020. Liv Tigerstedt Ivana Jelić Președintele adjunct al Registrului interimar APPENDIX Cererea de depunere a plângerilor în temeiul articolului 6 1 și 3 din Convenția Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Anul nașterii Numele și locația Reprezentantului Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului Suport acordat pentru prejudiciu material și moral și costurile și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 12398/10 23/02/2010 Șahin TÜCER 1981 Tücer Ahmet Kerim Diyarbakır 06/09/2018 26/10/2018 500 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului.
SECOND SECTION
DECISION Application no. 12398/10 Șahin TÜCER against Turkey (see appended table) The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11 June 2020 as a Committee composed of: Ivana Jelić, President, Arnfinn Bårdsen, Darian Pavli, judges, and Liv Tigerstedt, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 23 February 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant’s details are set out in the appended table.
The applicant was represented by Mr A.K. Tücer, a lawyer practising in Diyarbakır.
The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention about the unfairness of the criminal proceedings due to the systemic restriction imposed on his right of access to a lawyer during the pre-trial stage, the use of the statements he had made in the absence of a lawyer, and the statements made by his co-accused, namely Y.P., A.K., and Ö.O., in the absence of a lawyer and under alleged duress to convict him. In the same vein, the applicant also complained of his inability to examine and confront Y.P., A.K., and Ö.O. of the admission as evidence of the results of the search of the home in which he was staying as a guest, and of the trial court’s unjustified refusal to adjourn the last hearing despite the fact that his lawyer’s wife gave birth on the same day. Furthermore, the applicant alleged a violation of Article 8 of the Convention owing to the allegedly unlawful search carried out at the house in which he had been staying as a guest. The applicant further complained that his criminal prosecution on account of having petitioned the university authorities to provide optional Kurdish language courses had breached his rights under Article 10 of the Convention. Finally, the applicant complained of a violation of Article 11 of the Convention due to his conviction for participation in a protest on 6 November 2001.
The above complaints were communicated to the Turkish Government (“the Government”). THE LAW As regards the complaints under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention
The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Articles 6 §§ 1 and 3 of the Convention in the light of the well-established case-law of the Court. The Government also recalls that Law no. 4928 on 15 July 2003 repealed the provision concerning the systemic restriction on the right of access to a lawyer. The Government further emphasises that Article 311 § 1 (f) of the Code on Criminal Procedure, as amended by Law no. 7145 of 31 July 2018, now requires reopening of criminal proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government considers that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention. The Government thus offer to pay the applicant Șahin TÜCER, EUR 500 (five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights.”
By a letter of 26 October 2018 the applicant’s representative indicated that the applicant was not satisfied with the terms of the unilateral declaration and criticised the Government for proposing to close the case by recognising the violations minimally, that is to say by offering a unilateral declaration only in respect of his complaints under Article 6 of the Convention.
The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the Tahsin Acar v. Turkey judgment (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI).
The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to the systemic restriction on the right of access to a lawyer and the use of statements made in the absence of a lawyer to convict individuals (see, among other authorities, Mehmet Duman v. Turkey , no. 38740/09, 23 October 2018; Ömer Güner v. Turkey , no. 28338/07, 4 September 2018; Girișen v. Turkey , no. 53567/07, 13 March 2018; Canșad and Others v. Turkey , no. 7851/05, 13 March 2018; İzzet Çelik v. Turkey , no. 15185/05, 23 January 2018; and Bayram Koç v. Turkey , no. 38907/09, 5 September 2017) .
In the above-mentioned cases, the Court, without examining whether the systemic nature of the restriction on the applicant’s right of access to a lawyer was, in itself, sufficient to find a violation of Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention, held that the use of the applicant’s statements to the police by the trial court, without examining the question of their admissibility and the Court of Cassation’s subsequent failure to remedy that shortcoming, had constituted a violation of that Article. Moreover, in all of the above cases, the Court considered that the finding of a violation of Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention constituted sufficient just satisfaction for the non-pecuniary damage sustained by the applicants.
Furthermore, the Court has also established its practice concerning complaints about the use of statements made by the co-accused in the absence of a lawyer and under alleged duress to convict the applicants (see in respect of use of evidence obtained from the third parties, including co ‑ defendants, under alleged duress, Kormev v. Bulgaria , no. 39014/12, §§ 89 ‑ 90, 5 October 2017; Kaçiu and Kotorri v. Albania , nos. 33192/07 and 33194/07, § 128, 25 June 2013; and Huseyn and Others v. Azerbaijan , nos. 35485/05 and 3 others, §§ 202-213, 26 July 2011; see in respect of use of evidence obtained from co-accused in the absence of a lawyer, Ömer Güner v. Turkey , no. 28338/07, §§ 37-41, 4 September 2018).
Furthermore, the Court has also established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about applicants’ inability to examine witnesses during the criminal proceedings against them (see, among other authorities, Schatschaschwili v. Germany [GC], no. 9154/10 , ECHR 2015; Al-Khawaja and Tahery v. the United Kingdom [GC], nos. 26766/05 and 22228/06 , ECHR 2011; and Daștan v. Turkey , no. 37272/08 , 10 October 2017).
Similarly, the Court has established in a number of cases its practice regarding complaints of the use of evidence obtained during unlawful house searches to convict the applicants (see Bykov v. Russia [GC], no. 4378/02, §§ 88-105, 10 March 2009; Prade v. Germany , no. 7215/10, § 32-43, 3 March 2016; and Lee Davies v. Belgium , no. 18704/05, §§ 40-54, 28 July 2009) and the complaints of unfairness of the proceedings on account of the absence of the applicants’ counsel during the last hearings before the trial courts (see Hanževački v. Croatia , no. 17182/07, §§ 18-29, 16 April 2009).
The Court would further like to draw attention to the fact that on 31 July 2018 the Turkish Law No. 7145 entered into force. Articles 4, 17, 18 and 19 of this new law provide for a right to request the reopening of domestic court proceedings or the investigation following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. According to the Court’s case-law and practice, the reopening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach. In this connection, bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.
Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). That decision is without prejudice to the possibility for the applicant to exercise any other available remedies in order to obtain redress (see Jeronovičs v. Latvia [GC], no. 44898/10, §§ 116 ‑ 118, 5 July 2016).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list as regards the above complaints concerning the unfairness of the criminal proceedings against the applicant under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention. As regards the remaining complaints
The applicant also raised other complaints under Articles 8, 10 and 11 of the Convention.
The Court reiterates that as the applicant is entitled to lodge an application for the reopening of criminal proceedings following the entry into force of Law no. 7145 on 31 July 2018, a fresh examination of the case would be possible, and that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of his above complaints under Articles 8, 10 and 11 of the Convention (see Çölgeçen and Others v. Turkey , nos. 50124/07 and 7 others, §§ 32-57, 12 December 2017 where the Court found a violation of Article 2 of Protocol No. 1, read in the light of Article 10 of the Convention on account of the imposition of a disciplinary sanction on, inter alia , the co ‑ accused for having petitioned the university authorities to provide optional Kurdish language courses).
As a result, the Court considers that there is no need to examine the admissibility or the merits of these complaints. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention, and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Decides that there is no need to examine the admissibility or the merits of the remaining complaints under Articles 8, 9 and 10 of the Convention. Done in English and notified in writing on 2 July 2020. Liv Tigerstedt Ivana Jelić Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Representative’s name and location Date of receipt of Government’s declaration Date of receipt of applicant’s comments Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant (in euros) [1] 12398/10 23/02/2010 Șahin TÜCER 1981 Tücer Ahmet Kerim Diyarbakır 06/09/2018 26/10/2018 500 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.