VAN EEKERT ET LAVRIJSEN c. BELGIQUE

Secțiunea a treia Cerere nr. 3362/15 Laurentius VAN EEKERT și Margaretha LAVRIJSEN împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 iunie 2020 într-un comitet format din Georgios A. Serghides, președinte, Paul Lémpres, Erik Wennerström, judecători, și Olga Chernishova, membru adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 iulie 2015, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 16 ianuarie 2020 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FUGE ȘI PROCEDURA Reclamanții, dl Laurentius Van Eekert și dl M. Margaretha Lavrijsen, sunt resortisanți olandezi născuți în 1950 și, respectiv, în 1954 și care își au reședința în Reusel (Țările de Jos).

Ei au fost reprezentați în fața Curții de către domnul H. Segers, un avocat care își desfășoară activitatea în Beringen. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata procedurilor penale. Cererea fusese comunicată guvernului în mod legal Părțile reclamante susțineau că durata procedurilor penale desfășurate împotriva acestora fusese excesivă. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 16 ianuarie 2020, guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de către instanță. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție.

Guvernul recunoaște prin prezenta că durata procedurii privind infracțiunile de urbanism în fața reclamanților a fost excesivă în speță. Pentru a remedia această încălcare și având în vedere recunoașterea încălcării, guvernul solicită eliminarea cauzei în schimbul renunțării de către inspectorul de patrimoniu imobiliar al Departament omgeving mai mult de 8 000 EUR din creanțe datorate de către reclamanți autorităților flamande. Această sumă este considerată conformă cu jurisprudența și practica obișnuită a Curții. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție.

Plata acestei sume va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului cu numărul 332262/15, precum și a oricărei proceduri care are același obiect. Prin scrisoarea din 16 februarie 2020, părțile reclamante au indicat că nu au fost satisfăcute de termenii declarației unilaterale motivul pentru care valoarea redresării propuse era insuficientă în raport cu prejudiciul suferit. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat.

pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o.

c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Belgiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II și Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII; în ceea ce privește Belgia, a se vedea, de exemplu, J.R.

c. Belgia, n 56367/09, § 56-65, 24 ianuarie 2017 și a contrario Habran și Dalem Belgia, n 43000/11 și 49380/11, § 123 129, 17 ianuarie 2017 și Abboud c. Belgia, n 29119/13, § 39-46, 2 iulie 2019). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse în funcție de circumstanțele din speță, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii (art. 37 § in fine) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 iulie 2020. Olga Chernishova Georgios A. Serghides adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 33262/15 Laurentius VAN EEKERT et Margaretha LAVRIJSEN contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 16 juin 2020 en un comité composé de : Georgios A. Serghides, président, Paul Lemmens, Erik Wennerström, juges, et de Olga Chernishova, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juillet 2015, Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 16 janvier 2020 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

Les requérants, M. Laurentius Van Eekert et M me Margaretha Lavrijsen, sont des ressortissants néerlandais nés respectivement en 1950 et en 1954 et résidant à Reusel (Pays-Bas). Ils ont été représentés devant la Cour par M e H. Segers, avocat exerçant à Beringen. Le gouvernement belge (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, I. Niedlispacher, service public fédéral de la Justice. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la longueur de la procédure pénale. La requête avait été communiquée au Gouvernement . EN DROIT Les parties requérantes alléguaient que la durée de la procédure pénale menée contre elles avait été excessive. Elles invoquaient l’article 6 § 1 de la Convention.

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 16 janvier 2020 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention. La déclaration était ainsi libellée : « Le Gouvernement reconnaît par la présente que la durée de la procédure relative à des infractions urbanistiques dans le chef des requérants a été excessive en l’espèce. En vue de remédier à ce manquement et compte tenu de la reconnaissance de la violation, le Gouvernement demande la radiation de l’affaire en contrepartie du renoncement par l’inspecteur du patrimoine immobilier du « département omgeving » de poursuivre le recouvrement d’un montant de 8 000 EUR provenant d’une créance due par les requérants aux autorités flamandes.

Ce montant est jugé conforme à la jurisprudence et à la pratique habituelles de la Cour. Cette somme, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants, sera payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37§1 er (c) de la Convention. Le versement de cette somme vaudra règlement définitif de l’affaire pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme sous le numéro 33262/15 ainsi que de toute procédure ayant le même objet. » Par une lettre du 16 février 2020, les parties requérantes ont indiqué qu’elles n’étaient pas satisfaites des termes de la déclaration unilatérale au motif que le montant du redressement proposé était insuffisant par rapport au dommage qu’elles avaient subi.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ». La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75 ‑ 77, CEDH 2003 ‑ VI, WAZA Sp. z o.o. c. Pologne (déc.), n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.), n o 28953/03, 18 septembre 2007). La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Belgique, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999 ‑ II, et Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000 ‑ VII; en ce qui concerne la Belgique, voir par exemple : J.R.

c. Belgique , n o 56367/09, §§ 56-65, 24 janvier 2017, et a contrario Habran et Dalem c. Belgique , n os 43000/11 et 49380/11, §§ 123 ‑ 129, 17 janvier 2017, et Abboud c. Belgique , n o 29119/13, §§ 39-46, 2 juillet 2019). Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée au regard des circonstances de l’espèce, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)). En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine ). Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Fait en français puis communiqué par écrit le 9 juillet 2020. Olga Chernishova Georgios A. Serghides Greffière adjointe Président