- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 iunie 2020
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Sevim împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 41739/11 Mehmet Sait SEV Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Mehmet Sait Sevim, este un resortisant turc născut în 1981 și rezident în Batman. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Erkul, avocat în același oraș. Guvernul turc ( A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 aprilie 2008, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată fără hotărâre (ilams que ic takibi ) împotriva prefecturii Batman ( La 12 mai 2008, biroul pentru executarea notifizia la prefectură a unui ordin de plată.
În lipsa unei contestații în termenul legal de șapte zile, acest ordin a devenit executoriu. La 22 ianuarie 2009, administrația a plătit o sumă de 30 000 de TRY corespunzătoare principalului creanței. La 12 septembrie 2011, fie după introducerea prezentei hotărâri, administrația sa este restantă din restul creanței la 7 127,71 TRY, inclusiv taxe și dobânzi, din care o parte de 3 001,51 TRY reprezenta interesele. Dreptul și practica internă relevante D Potrivit calculatorului de inflație al Băncii Centrale a Republicii Turcia (www.tcmb.gov.tr), constituit din indexul prețurilor cu amănuntul publicat de către Institutul de Statistică de Stat (www.tuik.gov.tr), rata inflației a fost de 3,76 % între mai 2008 și ianuarie 2009 și de 18,14 % între ianuarie 2009 și septembrie 2011. 1, reclamantul se plânge de plata întârziată a creanței în cauză și de neplata cheltuielilor și a dobânzilor aferente.
12. Invocând art. 13 din Convenție, a declarat că, în ceea ce privește legislația națională relevantă (punctul 9 de mai sus), se afla în dreptul de a obține plata integrală a creanței în cauză. Reclamantul se plângea de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 13 din Convenție 14. Guvernul ridică, printre altele, o excepție de la obligația de a nu fi victimă a reclamantului și consideră că, întrucât creanța în litigiu și dobânzile aferente au fost plătite integral de către administrație, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din convenție.
15. Tribunalul reamintește principiile enunțate în jurisprudența sa bine stabilită privind pierderea calității de victimă (a se vedea, printre multe altele, Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, §§ 180-181, CEDH 2006 V). 17. 1, Curtea observă că, prin plățile efectuate în ianuarie 2009 și septembrie 2011, administrația a plătit creanța în cauză, precum și cheltuielile și dobânzile aferente. Pe de altă parte, ținând seama de efectul 10 de mai sus), Curtea arată că deprecierea creanței a fost compensată prin aplicarea dobânzii și că, prin urmare, nu poate fi considerată ca suferind o pierdere pecuniară.
18. În aceste condiții, Curtea consideră că plata creanței în litigiu și a cheltuielilor și a dobânzilor aferente a avut ca efect satisfacerea revendicărilor reclamantului la nivel de la art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea mutatis mutandis Beybolat c. Turcia (dec.), nr. 69822/01, 4 iulie 2006). 19. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că a fost încălcată în sensul articolului 34 din Convenție. 20. Prin urmare, această parte a cererii este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile convenției și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție.
21. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din convenție, Curtea consideră, având în vedere concluzia de mai sus, că reclamantul nu poate pretinde că are un motiv întemeiat în sensul articolului 13 din convenție (Dimitras și alții c. Grecia (dec.), nr. 59573/09 6521/09, § 34, 4 iulie 2017). 22. Prin urmare, această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
DEUXIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 41739/11 Mehmet Sait SEVİM contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 juin 2020 en un comité composé de : Egidijus Kūris, président, Ivana Jelić, Darian Pavli, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 juin 2011, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Le requérant, M. Mehmet Sait Sevim, est un ressortissant turc né en 1981 et résidant à Batman. Il a été représenté devant la Cour par M e A. Erkul, avocat dans cette même ville.
Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 28 avril 2008, le requérant entama une procédure d’exécution forcée sans jugement ( ilamsız icra takibi ) contre la préfecture de Batman (« la préfecture ») devant le bureau de l’exécution et du recouvrement des créances de Batman (« le bureau de l’exécution ») afin de recouvrer une créance s’élevant à 30 540 livres turques (TRY) (environ 15 130 euros (EUR) à l’époque), intérêts inclus.
Le 12 mai 2008, le bureau de l’exécution notifia à la préfecture une injonction de payer.
Faute de contestation dans le délai légal de sept jours, cette injonction devint exécutoire.
Le 22 janvier 2009, l’administration procéda au paiement d’une somme de 30 000 TRY correspondant au principal de la créance.
Le 12 septembre 2011, soit après l’introduction de la présente requête, l’administration s’est acquittée du restant de la créance s’élevant à 7 127,71 TRY, frais et intérêts inclus, dont une partie de 3 001,51 TRY représentait les intérêts. Le droit et la pratique internes pertinents
D’après l’article 82 § 1 de la loi n o 2004 sur les voies d’exécution et la faillite, les biens de l’État ne peuvent faire l’objet d’une saisie.
Selon la calculatrice d’inflation de la Banque centrale de la République de Turquie (www.tcmb.gov.tr), constituée à partir de l’indice des prix de détail publié par l’Institut des statistiques de l’État (www.tuik.gov.tr), le taux d’inflation a été de 3,76 % entre mai 2008 et janvier 2009 et de 18,14 % entre janvier 2009 et septembre 2011. GRIEFS
Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint du paiement tardif de la créance en cause et du non-paiement des frais et intérêts y afférents.
Invoquant l’article 13 de la Convention, il allègue qu’eu égard à la législation nationale pertinente (paragraphe 9 ci-dessus), il se trouvait dans l’impossibilité d’obtenir le paiement de l’intégralité de la créance en cause. EN DROIT
Le requérant se plaignait d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1 et de l’article 13 de la Convention.
Le Gouvernement soulève, entre autres, une exception d’irrecevabilité tirée de l’absence de qualité de victime du requérant. Il estime que, la créance litigieuse et les frais et intérêts y afférents ayant été intégralement réglés par l’administration, le requérant ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention.
Le requérant confirme avoir reçu l’intégralité de la créance en cause mais indique maintenir ses griefs initiaux.
La Cour rappelle les principes énoncés dans sa jurisprudence bien établie concernant la perte de la qualité de victime (voir, parmi beaucoup d’autres, Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, §§ 180-181, CEDH 2006 ‑ V).
S’agissant du grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1, la Cour observe que, par des versements effectués en janvier 2009 et septembre 2011, l’administration a réglé la créance en cause, ainsi que les frais et intérêts y afférents. Par ailleurs, en tenant compte de l’effet de l’inflation pendant les périodes considérées (paragraphe 10 ci-dessus), la Cour relève que la dépréciation de la créance a été compensée par le jeu de l’application des intérêts et que, dès lors, l’intéressé ne peut pas être considéré comme ayant subi une perte pécuniaire.
Dans ces conditions, la Cour considère que le paiement de la créance litigieuse et des frais et intérêts y afférents a eu pour effet de satisfaire les revendications du requérant sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir, mutatis mutandis , Beybolat c. Turquie (déc.), n o 69822/01, 4 juillet 2006).
Au vu de ce qui précède, la Cour estime que le requérant ne peut plus se prétendre « victime » de la violation alléguée au sens de l’article 34 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Quant au grief tiré de l’article 13 de la Convention, la Cour estime, eu égard à la conclusion ci-dessus, que, le requérant ne saurait prétendre avoir un grief défendable au sens de l’article 13 de la Convention ( Dimitras et autres c. Grèce (déc.), n os 59573/09 65211/09, § 34, 4 juillet 2017).
Partant, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3, a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 9 juillet 2020. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Greffier adjoint Président