SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 54600/14 Vasile FILIMON împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 23 iunie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 23 iulie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Vasile Filimon, este un resortisant român născut în 1958 și rezident la Târgu Mureș. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Ghere, avocat care exercită funcția la Târgu Mureș. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o rechiziționare depusă la 18 iunie 2007 de către Parchet lângă Tribunalul de Primă Instanță din Târgu Mureș ( (art. 246 coroborat cu art. 2 din Regulamentul (CE) nr. a fost acuzat că a semnat, în calitatea sa de inspector șef al serviciului public de gestionare a pieței, un contract privind renovarea acoperișului unei piețe locale acoperite cu o întreprindere privată, fără a se asigura că sistemul de stingere a incendiilor necesar fusese prevăzut Această omisiune a fost considerată ca fiind la originea răspândirii unui incendiu care a fost declanșat în timpul lucrărilor. În plus, i s-a reproșat că nu a evaluat riscul de declanșare a unui incendiu, având în vedere faptul că marea majoritate a produselor oferite spre vânzare pe piața respectivă erau ușor inflamabile. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Târgu Mureș, Tribunalul de Primă Instanță, reclamantul și-a declarat nevinovăția. În cadrul unei ședințe organizate la 17 noiembrie 2009, a solicitat, în subsidiar, recalificarea faptelor care îi erau reproșate în mod neglijent în exercitarea funcțiilor, infracțiune care a fost reprimată prin art. 249 alineatul (1) din Codul Penal. În cursul unei ședințe de judecată desfășurate la 2 octombrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a depus la dezbaterea părților cererea de recalificare a faptelor formulată de solicitant. Expus poziției clientului său, avocatul reclamantului a solicitat recalificarea faptelor în neglijență în exercitarea funcțiilor. El a explicat, de asemenea, că, potrivit raportului de expertiză care a fost realizat, nici una dintre părțile civile luate separat nu a suferit un prejudiciu de o magnitudine care justifică aplicarea articolelor care reprimă actele cu consecințe grave. Parchetul a contestat recalificarea faptelor solicitate de către reclamant. El a făcut, în acest caz, un singur act material, care a produs un prejudiciu global unic, și nu de un concurs de jocuri de noroc. El a adăugat că, în orice caz, având în vedere valoarea totală a prejudiciului astfel cum reiese din raportul de competență, faptele, dacă ar fi trebuit să fie recalificate, trebuiau mai degrabă să fie în neglijență gravă în exercitarea funcțiilor, infracțiune sancționată prin art. În opinia instanței de primă instanță, unii avocați care îi reprezentau pe ceilalți înculpați declarau că lăsau această chestiune la latitudinea instanței, în timp ce alți avocați sai erau opozanți. printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2012, instanța de primă instanță l-a relaxat pe reclamant al șefului de la fâșie de a abuza de autoritatea agravată împotriva particularilor. În acest sens, el a considerat că una dintre condițiile prevăzute de această fâșie nu era îndeplinită în cazul de față, și anume existența elementului material al dreptului de proprietate. În opinia sa, documentele din dosar nu au dus la concluzia că reclamantul și-a încălcat obligațiile profesionale. Având în vedere concluzia sa, Tribunalul a respins cererea reclamantului de recalificare a faptelor. Procedura de recurs 12. Parchetul a formulat o cale de atac împotriva acestei hotărâri în fața instanței judecătorești a lui Târgu Mureș ( La 15 ianuarie 2014, avocatul reclamantului a pledat în favoarea cauzei și a solicitat din nou recalificarea faptelor în neglijență în exercitarea funcțiilor, infracțiune reprimată de art. 249 alineatul (1) din Codul penal. În această privință, mai întâi, este vorba despre faptul că faptele menționate în rechizitoriu se refereau la omisiuni și că, în niciun caz, În cazul în care calificarea prevăzută în art. Codul penal ar fi reținut, el s-a aplecat apoi asupra problemei impactului valorii prejudiciului pentru cauză. În acest sens, el a pledat că competența contabilă care stabilise valoarea prejudiciului nu era deosebit de informativă. El a abordat, de asemenea, problema obligațiilor profesionale ale reclamantului și a explicat modul în care persoana respectivă și-a îndeplinit aceste obligații de la preluarea funcției sale și a susținut apoi că problema existenței unei abateri comune a părților civile nu a fost examinată. În urma pledoariei avocatului reclamantului, instanța de apel a constatat că, la fel ca în observațiile sale scrise, reclamantul insista să solicite recalificarea juridică a faptelor în neglijență în exercitarea funcțiilor, care a fost reprimată prin art. 249 din Codul penal și că, prin urmare, ar trebui să se decidă în mod concret, în funcție de valoarea prejudiciului stabilit în cauză, dacă ar fi fost necesar să se aplice primul sau al doilea paragraf din articolul menționat anterior. continuarea intervenției instanței judecătorești, avocatul reclamantului a declarat că, în momentul în care a fost pronunțat, existau îndoieli cu privire la valoarea reală a prejudiciului și că orice incertitudine ar fi trebuit să beneficieze de pe urma inculpatului. După ce i-a auzit și pe reprezentanții celorlalți prinși și pe toți cei acuzați în cauză, instanța de apel a amânat pronunțarea hotărârii sale pentru a oferi părților posibilitatea de a prezenta la dosar observații scrise suplimentare. Din observațiile guvernului din 21 septembrie 2016, care nu au fost contestate de solicitant, reiese că acesta din urmă nu a prezentat în scris informații suplimentare în dosarul în fața Tribunalului de Primă Instanță. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2014, pronunțată cu majoritate, Tribunalul de Primă Instanță a anulat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. Referindu-se la elementele de probă științifice, la constatările unui raport de expertiză tehnică și la procesul-verbal de rejudecare încheiat de unitatea pompierilor care au avut loc la locul de incendiere, ea a menționat că, înainte de începerea lucrărilor, reclamantul fusese informat, de către departamentele interne ale serviciului său, că piața în cauză nu dispunea de numărul necesar de extinctori și că erau necesare măsuri suplimentare de protecție împotriva incendiului. În plus, lucrările autorizate de solicitant, care necesitau lucrări de energie electrică, necesitau, prin natura lor, măsuri speciale de protecție împotriva incendiilor. În aceste condiții, aprobarea de către persoana interesată, fără măsuri de remediere, a unor astfel de lucrări în spații cu deficiențe în ceea ce privește respectarea normelor anti-incendiu sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea de apel a hotărât apoi că, având în vedere că valoarea prejudiciului depășește 200 000 de lei românești (RON), se aplică art. 249 alineatul (2) din Codul penal. În consecință, Comisia a decis, în conformitate cu art. 333 din Codul de procedură penală și având în vedere valoarea prejudiciului cauzat, să recalifice faptele reproșate reclamantului în cazul unei neglijențe grave în exercitarea funcțiilor, care a fost reprimată prin art. 249 alineatul (2) din Codul Penal. Comisia a respins apoi cererea reclamantului de a recalifica faptele în neglijență în exercitarea funcțiilor, infracțiune reprimată prin art. 249 alineatul (1) din Codul penal. În cele din urmă, l-a condamnat pe reclamant la șase luni de închisoare cu suspendare și la plată, solidar cu mai multe alte persoane reținute și cu două societăți responsabile din punct de vedere civil, de 188 337, 42 RON (aproximativ 42 22. Într-o opinie separată, unul dintre judecătorii formării de judecată a considerat că calificarea juridică exactă a faptelor care au fost reproșate reclamantului era într-adevăr cea prevăzută la art. 249 alineatul (2) din Codul penal, dar că, în speță, elementele constitutive ale La 28 martie 2014, în urma condamnării sale penale, reclamantul a fost concediat din funcție. Dreptul și practica internă relevantă Articolele relevante în speță din Codul penal, așa cum a fost în vigoare la momentul faptelor, erau astfel menționate în art. 146 Consecințele deosebit de grave Consecințe deosebit de grave înseamnă o pagubă materială mai mare de 200 000 lei (...) art. 246 Abuzuri de autoritate împotriva particularilor Faptul că un funcționar public, acționând în exercitarea funcțiilor sale, de a se abține de la a efectua un act sau de la a face în mod conștient în mod defectuos [în detrimentul] intereselor legitime ale unei persoane, este peste o sentință de la șase luni la trei ani de închisoare. art. 248 Abus de autoritatea împotriva interesului public Faptul că un funcționar public acționează în exercitarea funcțiilor sale de a se abține de la a efectua un act sau de la a efectua în mod intenționat în mod defectuos, provocând astfel un prejudiciu sau o perturbare semnificativă a bunei sale funcționări unui organism sau unei instituții de stat sau uneia dintre entitățile desemnate la art. 145, este pedepsit cu o pedeapsă de la șase luni la cinci ani de închisoare. art. 248 Abuzuri de autoritate agravată În cazul în care faptele prevăzute la articolele 246, (...) și 248 au avut consecințe grave, acestea sunt pedepsite cu o pedeapsă de cinci până la cincisprezece ani de închisoare și de interzicerea exercitării anumitor drepturi. art. 249 Neglijență în exercitarea funcțiilor Faptul că un funcționar public care acționează în exercitarea funcțiilor sale de saloane de a se abține de la a face un act sau de la a face un act sau de la a face un act defectuos, din neglijență, care cauzează astfel un prejudiciu sau o perturbare semnificativă a bunei sale funcționări unui organism sau unei instituții de stat sau uneia dintre entitățile desemnate la art. 145, sau o încălcare a intereselor legitime ale unei persoane, este pedepsit cu o pedeapsă de la o lună la doi ani de închisoare sau de la o amendă. În cazul în care faptele prevăzute la alineatul (1) au avut consecințe grave, acestea sunt pasibile de o pedeapsă între doi și zece ani de închisoare. Dispoziția relevantă din Codul de procedură penală în vigoare până la 31 ianuarie 2014 a fost astfel formulată art. 334 Recalificarea juridică a faptelor În cazul în care, în timpul procesului, instanța consideră că calificarea juridică acordată faptelor de către actul de trimitere în instanță trebuie modificată, aceasta trebuie să supună noua calificare dezbaterilor [părților] și să indice la ..inculpatului că: are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârșitul ședinței sau amânarea ședinței pentru a putea pregăti apărarea sa. 26. Se introduce o excepție de neconstituționalitate care constă în faptul că dreptul la apărare nu era garantat în mod efectiv, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 124 din 1 martie 2005, publicată în Jurnalul Oficial din 24 martie 2005, a pronunțat art. 344 din Codul de procedură penală în conformitate cu Constituția. Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală, art. 334 menționat anterior a fost renumerotat și a devenit art. 386 (1) din noul Cod de procedură penală. Formularea acestuia nu a fost modificată. Se introduce o excepție de neconstituționalitate, Curtea Constituțională, prin decizia sa nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 20 iunie 2019, a considerat că acest articol este neconstituțional, cu condiția ca instanța națională sesizată cu o cauză penală să nu soluționeze problema calificării juridice printr-o hotărâre înainte de a declara drept separat de hotărârea de fond a cauzei. Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională nu sunt valabile decât pentru viitor. GRIEF 28. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a) și (b) din Convenție, reclamantul se plânge că recalificarea de către instanța de recurs în timpul deliberărilor sale asupra faptelor care i-au fost reproșate era împiedicată să exercite dreptul la apărare. Reclamantul susține că recalificarea juridică a faptelor desfășurate în instanță în instanță în cauză a dus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (a) și (b) din convenție, ale căror părți relevante în speță sunt formulate după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa să dispună de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) Argumentele părților 30. Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru abuz de dreptul la acțiune pe motivul că reclamantul ar fi omis să informeze Curtea cu privire la faptul că, în momentul în care a avut loc în instanță la 15 ianuarie 2014, instanța de judecată ar fi clarificat din oficiu cererea sa de recalificare juridică a faptelor. În al doilea rând, acesta susține că recalificarea juridică a faptelor a fost, în speță, supusă dezbaterii contradictorii între părți. 31. Reclamantul contestă teza guvernului potrivit căreia cererea trebuie declarată abuzivă și explică faptul că nu a beneficiat de timpul necesar pentru pregătirea apărării sale în ceea ce privește calificarea juridică a faptelor reținute de instană. Cu titlu introductiv, Curtea indică faptul că aceasta se referă la cauza pe baza exclusiv a documentelor depuse la dosar de către părți și, prin urmare, fără a lua în considerare evoluțiile juridice ulterioare, și anume decizia Curții Constituționale care impune ca problema calificării juridice să fie pronunțată printr-o hotărâre înainte de a declara drept separat de hotărârea de fond a cauzei (punctul 27 de mai sus). De asemenea, aceasta nu consideră necesară nici o excepție de la dreptul de a acționa invocat de guvern, ci, în orice caz, inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. 33. Curtea face trimitere la principiile bine stabilite în materie de drepturi la apărare garantate prin art. 6 alineatul (3) litera (a) și (b) din Convenție, astfel cum sunt expuse în cauza Pelioire și Sassi c. Franța ([GC], 25444/94, §§ 51-54, CEDO 1999-II. Domeniul de aplicare al acestor dispoziții trebuie în special să fie apreciat în lumina dreptului general la un proces echitabil garantat de alineatul (1) al articolului 6 din Convenție (Pelioire și Sassi, menționat anterior, § 52). 34. În acest caz, reclamantul a fost rejucat în justiție împotriva șefului abuzului de autoritate agravată împotriva particularilor, infracțiune pedepsită de articole. 34. 246 și 248 combinate din Codul penal (punctul 4 de mai sus). După ce a fost eliberat în primă instanță de acest șef (punctul 11 de mai sus), acesta a fost condamnat de instanța de apel a șefului neglijenței grave în exercitarea funcțiilor sale, infracțiune reprimată de art. 249 alineatul (2) din Codul penal, la o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare și la plata unei despăgubiri părților vătămate (punctele 20-21) (a se vedea punctul 11 de mai sus). Mai sus. În temeiul articolului 6 din Convenție, trebuie să se stabilească dacă reclamantul a fost informat rapid cu privire la o condamnare pentru neglijență gravă în exercitarea funcțiilor sale și dacă a avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea. 35. Curtea nu intenționează să conteste dreptul pe care art. 33 din Codul de procedură penală îl impunea instanței judecătorești de a recalifica acuzația cu care a fost sesizată în mod regulat (a se vedea, mutatis mutandis Peliosar și Sassi, menționat anterior, § 62). Ea observă că acest drept era însoțit de garanții procedurale în favoarea persoanei acuzate. Într-adevăr, dreptul intern prevede că, în cazul în care instanța consideră că calificarea juridică dată faptelor prin actul de trimitere în instanță trebuie modificată, el trebuie să invite părțile să își prezinte observațiile cu privire la acest subiect și să indice în mod inculpat că 27 de mai sus. Garanțiile procedurale menționate anterior se referă la orice recalificare juridică, indiferent de elementul de la glazură (legal, material sau moral) vizat (a se vedea în același sens Adrian Constantin c. România, n 21175/03, § 21, 12 aprilie 2011). 36. În acest caz, reclamantul a fost informat de rechizitoriul Parchetului cu privire la toate faptele materiale ale dreptului care i-au fost reproșate și pentru care a fost condamnat. : Într-adevăr, elementul material al celor două infracțiuni avute în vedere În mod similar, valoarea prejudiciului cauzat de fapte a fost determinantă pentru calificarea faptelor ca neglijență simplă sau gravă (punctul 24 de mai sus). 37. Curtea consideră că este important să se menționeze că, în speță, instanța de apel a efectuat recalificarea juridică a faptelor după ce a fost sesizată de persoana în cauză cu o cerere în acest sens. Reclamantul a ridicat, într-adevăr, atât în fața instanței de primă instanță, cât și în fața instanței de apel problema recalificării juridice a faptelor, pe care a considerat că trebuie să fie calificat nu pentru a fi calificat nu de a abuza de autoritate agravată, ci de neglijență în exercitarea funcțiilor (punctele 6 și 13 de mai sus; a se vedea, de asemenea, pentru o situație diferită, Adrian Constantin citată anterior, §§ 11 și 22, unde Curtea Supremă de Justiție a pronunțat din oficiu recalificarea juridică a faptelor. Pentru a solicita această recalificare, reclamantul invocase necesitatea de a reexamina elementul inculpat al persoanei reținute împotriva sa, pe care îl considera că corespunde cu cel al neglijenței și nu cu cel al abuzului de autoritate agravat împotriva particularilor (punctul 14 de mai sus). Prin urmare, Tribunalul și-a prezentat argumentele cu privire la elementul inculpat pentru care a fost condamnat în cele din urmă. 38. Curtea observă apoi că cererea de recalificare a faptelor a fost supusă dezbaterii părților atât în fața Tribunalului de Primă Instanță (punctele de mai sus), cât și în fața Tribunalului de apel (punctul 13 de mai sus). Pe de altă parte, este adevărat că reclamantul a solicitat recalificarea faptelor în neglijență în exercitarea funcțiilor, infracțiune sancționată prin art. 249 § 1 din Codul penal, nu este mai puțin adevărat că recalificarea în neglijență gravă în exercitarea funcțiilor, încălcarea dispozițiilor art. 249 alin. (2) din Codul penal, a fost deja invocată de Parchet în memoriul său în replică în fața instanței de primă instanță, din cauza valorii prejudiciului rezultat din faptele reprovocate (punctul 9 de mai sus). În consecință, Curtea consideră că reclamantul a fost informat cu privire la posibilitatea de a vedea faptele calificate drept neglijență gravă în exercitarea funcțiilor sale (a se vedea, pentru o situație diferită, Drassich c. Italia, n 25575/04, § 36, 11 decembrie 2007). 39. Pe de altă parte, Curtea observă că, în urma pledoariei avocatului reclamantului în fața instanței de recurs, care se referă la importanța valorii prejudiciului pentru cauza în cauză (punctul 13-15 de mai sus), instana de apel este sesizată pentru a clarifica obiectul cererii de recalificare juridică formulată de către persoana în cauză, în care se precizează că: în funcie de valoarea prejudiciului stabilit recalificarea juridică a faptelor putea avea loc fie în termenii primului, fie ai celui de al doilea alineat al articolului 249 din Codul penal (punctul 16 de mai sus). 40. Curtea consideră că intervenția instanței de recurs avea ca obiectiv să facă să se înțeleagă părților la procedură că acțiunile reprobabile ale reclamantului pot fi analizate fie într-o neglijență simplă, fie într-o neglijență gravă în exercitarea funcțiilor sale. Prin urmare, reclamantul a fost informat cu privire la această posibilitate și este văzut că oferă oportunitatea de a-și prezenta argumentele cu privire la acest aspect (a se compara cu Bäckström și Andersson c. Suedia (dec.), nr. 67930/01, 5 septembrie 2006, în care președintele Tribunalului de apel a intervenit pentru a invita părțile să se întrebe dacă ar trebui recalificată acuzația de furt agravat. ; a se vedea, de asemenea, pentru o situație diferită, Adrian Constantin, citată anterior, § 24, și I.H. și altele c. Austria, n 47890/98, § 34, 20 aprilie 2006). 41. Curtea ia notă apoi de faptul că, odată clarificată, cererea reclamantului de recalificare a faptelor a fost prezentată dezbaterii părților la procedură (punctul 18 de mai sus). În plus, instana de judecată a amânat pronunarea cauzei pentru a oferi părților posibilitatea de a formula concluzii scrise la dosar (a se vedea, pentru o situaie diferită, Adrian Constantin , citată anterior, §§ 10, 11 și 22; prin urmare, Curtea consideră că recurentul a fost suficient informat cu privire la posibilitatea de a vedea faptele recalificate ca neglijență gravă și, în ceea ce privește intervalul de două săptămâni care s-a scurs între landul din 15 ianuarie 2014 și pronunțarea hotărârii la 31 În ianuarie 2014, avocatul său a dispus de suficient timp pentru a expune în mod complet și coerent poziția clientului său cu privire la acuzare, astfel cum a fost precizată de către instanța de judecată în urma cererii sale de recalificare a faptelor. Pe de altă parte, reclamantul nu și-a retras cererea de amânare a procedurii, chiar dacă tribunalul a reținut că a solicitat recalificarea juridică a faptelor, ținând seama și de valoarea prejudiciului (punctul 25 de mai sus). 42. În sfârșit, Curtea arată că, în conformitate cu înscrisurile dosarului, recurentul nu a luat în considerare posibilitatea de a prezenta observații scrise suplimentare (punctul 19 de mai sus). În special, cu atât mai mult cu cât calificarea juridică depindea, după cum se arată în instanta de apel, de valoarea prejudiciului (punctul 16 de mai sus). mai sus), acesta ar fi putut contesta raportul de expertiză depus la dosar, ale cărui concluzii sunt incerte (punctul 17 de mai sus) și, dacă este cazul, ar fi putut să se bazeze pe expertiză extrajudiciară. În orice caz, fără a specula cu privire la ceea ce argumentele în apărare ale reclamantului ar fi putut fi, Curtea nu poate decât să constate faptul că a dispus de suficient timp pentru a-și pregăti apărarea în lumina calificării juridice a faptelor astfel cum a fost precizată, la cererea sa, de către instanța de apel. 43. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamantul a fost informat rapid cu privire la toate detaliile acuzațiilor aduse împotriva sa și că a dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. De asemenea, este convinsă că procedura urmată împotriva reclamantului a fost echitabilă în ansamblul său. Prin urmare, rezultă că acest spătar întemeiat pe art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (a) și (b) din convenție este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 iulie 2020.
Requête n
o
54600/14
Vasile FILIMON
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 23 juin 2020 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président,
Iulia Antoanella Motoc,
Carlo Ranzoni,
juges,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée, introduite le 23 juillet 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Vasile Filimon, est un ressortissant roumain né en
1958 et résidant à Târgu Mureș. Il a été représenté devant la Cour par M
e
C.
Ghere, avocat exerçant à Târgu Mureș.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4
.
Par un réquisitoire déposé le 18 juin 2007 par le parquet près le tribunal de première instance de Târgu Mureș («
le parquet
»), le requérant fut renvoyé en jugement pour abus d’autorité aggravé contre des particuliers (article 246 combiné avec l’article 248
1
du code pénal). Il était accusé d’avoir signé, en sa qualité d’inspecteur en chef du service public de la gestion des marchés, un contrat concernant la rénovation de la toiture d’un marché local couvert avec une entreprise privée, sans s’assurer que le dispositif anti-incendie nécessaire avait été prévu
; cette omission était réputée avoir été à l’origine de la propagation d’un incendie qui s’était déclenché lors des travaux. De plus, il lui était reproché de ne pas avoir évalué le risque de déclenchement d’un incendie, eu égard au fait que la grande majorité des produits offerts à la vente sur le marché en question étaient facilement inflammables.
La procédure en première instance
5.
Devant le tribunal de première instance de Târgu Mureș («
le tribunal de première instance
»), le requérant clama son innocence.
6
.
Lors d’une audience tenue le 17 novembre 2009, il demanda, à titre subsidiaire, la requalification des faits qui lui étaient reprochés en négligence dans l’exercice des fonctions, infraction qui était réprimée par l’article 249 § 1 du code pénal.
7
.
Au cours d’une audience tenue le 2 octobre 2012, le tribunal de première instance soumit au débat des parties la demande de requalification des faits formulée par le requérant.
8
.
Exposant la position de son client, l’avocat du requérant demanda la requalification des faits en négligence dans l’exercice des fonctions. Il expliqua également que, selon le rapport d’expertise qui avait été réalisé, aucune des parties civiles prises séparément n’avait subi un préjudice d’une ampleur justifiant une application des articles réprimant les actes porteurs de conséquences graves.
9
.
Le parquet contesta la requalification des faits demandée par le requérant. Il expliqua qu’en l’occurrence il s’agissait d’un acte matériel unique, qui avait produit un préjudice global unique, et non d’un concours d’infractions. Il ajouta qu’en tout état de cause, étant donné le montant total du préjudice tel qu’il ressortait du rapport d’expertise, les faits, s’ils devaient être requalifiés, devaient plutôt l’être en négligence grave dans l’exercice des fonctions, infraction sanctionnée par l’article 249 § 2 du code pénal.
10.
Entendus par le tribunal de première instance, certains des avocats représentant les autres coinculpés déclarèrent qu’ils laissaient cette question à l’appréciation du tribunal alors que d’autres avocats s’y étaient opposés.
11
.
Par un jugement du 27 novembre 2012, le tribunal de première
instance relaxa le requérant du chef de l’infraction d’abus d’autorité aggravé contre des particuliers. Pour ce faire, il jugea que l’une des conditions prévues par cette infraction n’était pas remplie en l’espèce, à savoir l’existence de l’élément matériel de l’infraction. Selon lui, les pièces du dossier ne permettaient pas de conclure que le requérant avait méconnu ses obligations professionnelles. Compte tenu de sa conclusion, le tribunal rejeta la demande du requérant tendant à la requalification des faits.
La procédure de recours
12.
Le parquet forma un recours contre ce jugement devant la cour d’appel de Târgu Mureș («
la cour d’appel
»).
13
.
Lors d’une audience tenue le 15 janvier 2014, l’avocat du requérant plaida l’affaire et demanda à nouveau la requalification des faits en négligence dans l’exercice des fonctions, infraction réprimée par l’article
249 § 1 du code pénal. À cet égard, il expliqua d’abord que les faits mentionnés dans le réquisitoire se référaient à des omissions et qu’à aucun
moment il n’était reproché au requérant d’avoir eu l’intention, même par omission, de provoquer l’incendie. Il conclut que faute de l’élément intentionnel requis, la requalification des faits en négligence dans les fonctions s’imposait.
14
.
Pour le cas où la qualification prévue à l’article 248
1
du code pénal serait retenue, il se pencha ensuite sur la question de l’impact du montant du préjudice pour l’affaire. Il plaida à cet égard que l’expertise comptable qui avait établi le montant du préjudice n’était pas particulièrement instructive.
15
.
Il aborda également la question des obligations professionnelles du requérant et exposa la manière dont l’intéressé avait rempli ces obligations depuis la prise de ses fonctions. Il soutint ensuite que la question de l’existence d’une faute partagée des parties civiles n’avait pas été examinée.
16
.
À l’issue de la plaidoirie de l’avocat du requérant, la cour d’appel constata que, comme dans ses observations écrites, le requérant persistait à demander la requalification juridique des faits en négligence dans l’exercice des fonctions, infraction réprimée par l’article 249 du code pénal, et qu’il convenait donc de décider concrètement, en fonction du montant du préjudice établi dans l’affaire, s’il y avait lieu d’appliquer le premier ou le deuxième paragraphe de cet article.
17
.
à
la suite de l’intervention de la cour d’appel, l’avocat du requérant déclara qu’il y avait, au moment de l’audience, incertitude quant au montant réel du préjudice et que toute incertitude devait profiter à l’inculpé.
18
.
Après avoir entendu aussi les représentants des autres coinculpés et tous les inculpés dans l’affaire, la cour d’appel ajourna le prononcé de son arrêt afin de donner la possibilité aux parties de verser au dossier des observations écrites supplémentaires.
19
.
Il ressort des observations du Gouvernement datées du 21 septembre 2016, non contestées par le requérant, que ce dernier n’avait pas versé d’observations écrites supplémentaires au dossier devant la cour d’appel.
20
.
Par un arrêt du 31 janvier 2014, rendu à la majorité, la cour d’appel annula le jugement du tribunal de première instance. Se référant aux éléments de preuve scientifiques, aux constats d’un rapport d’expertise technique et au procès-verbal de contravention dressé par l’unité des pompiers intervenue sur le lieu de l’incendie, elle nota qu’avant le début des travaux le requérant avait été informé, par les départements internes de son service, que le marché en question n’était pas pourvu du nombre d’extincteurs nécessaires et que des mesures supplémentaires de protection contre l’incendie s’imposaient. En outre, les travaux autorisés par le requérant, qui nécessitaient des travaux d’électricité, exigeaient de par leur nature des mesures spéciales de protection contre l’incendie. Dans ces conditions, l’approbation par l’intéressé, sans mesures de remédiation, de tels travaux dans des locaux présentant des carences en matière de respect des normes anti-incendie s’analysait en une négligence à caractère pénal dans l’exercice de ses fonctions d’inspecteur en chef du service public de la gestion des marchés. La cour d’appel jugea ensuite que, compte tenu de ce que le montant du préjudice dépassait 200
000
lei roumains (RON), l’article
249 §
2 du code pénal était applicable.
21
.
En conséquence, elle décida, en application de l’article 334 du code de procédure pénale et compte tenu du montant du dommage provoqué, de requalifier les faits reprochés au requérant en négligence grave dans l’exercice des fonctions, infraction réprimée par l’article 249 § 2 du code pénal. Elle rejeta ensuite la demande du requérant tendant à la requalification des faits en négligence dans l’exercice des fonctions, infraction réprimée par l’article 249 § 1 du code pénal. Elle condamna enfin le requérant à six mois d’emprisonnement avec sursis et au paiement, solidairement avec plusieurs autres coinculpés et deux sociétés civilement responsables, de 188
337,
42 RON (environ 42
400 EUR) aux parties lésées.
22.
Dans une opinion séparée, l’un des juges de la formation de jugement considéra que la qualification juridique exacte des faits qui étaient reprochés au requérant était effectivement celle prévue à l’article 249 § 2 du code pénal, mais qu’en l’espèce les éléments constitutifs de l’infraction n’étaient pas réunis.
23.
L’arrêt fut mis au net le 28 mars 2014. À la suite de sa condamnation pénale, le requérant fut licencié de son poste.
Le droit et la pratique internes pertinents
24
.
Les articles pertinents en l’espèce du code pénal tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits étaient ainsi libellés
:
Article 146
Des conséquences particulièrement graves
«
Des conséquences particulièrement graves signifient un dommage matériel supérieur à 200
000 lei (...)
»
Article 246
Abus d’autorité contre les particuliers
«
Le fait pour un fonctionnaire public, agissant dans l’exercice de ses fonctions, de s’abstenir d’accomplir un acte ou de l’accomplir sciemment de manière défectueuse [au détriment] des intérêts légitimes d’une personne, est passible d’une peine de six
mois à trois ans d’emprisonnement.
»
Article 248
Abus d’autorité contre l’intérêt public
«
Le fait pour un fonctionnaire public agissant dans l’exercice de ses fonctions de s’abstenir d’accomplir un acte ou de l’accomplir sciemment de manière défectueuse, causant ainsi un préjudice ou une perturbation importante de son bon fonctionnement à un organe ou à une institution d’État ou à l’une des entités désignées à l’article 145, est puni d’une peine de six mois à cinq ans d’emprisonnement.
»
Article 248
1
Abus d’autorité aggravé
«
Si les faits prévus aux articles 246, (...) et 248 ont eu des conséquences graves, ils sont punis d’une peine de cinq à quinze ans d’emprisonnement et de l’interdiction de l’exercice de certains droits.
»
Article 249
Négligence dans l’exercice des fonctions
«
Le fait pour un fonctionnaire public agissant dans l’exercice de ses fonctions de s’abstenir d’accomplir un acte ou de l’accomplir de manière défectueuse, par négligence, causant ainsi un préjudice ou une perturbation importante de son bon fonctionnement à un organe ou à une institution d’État ou à l’une des entités désignées à l’article 145, ou une atteinte aux intérêts légitimes d’une personne, est puni d’une peine d’un mois à deux ans d’emprisonnement ou d’une amende.
Si les faits prévus au paragraphe 1 ont eu des conséquences graves, ils sont passibles d’une peine de deux à dix ans d’emprisonnement.
»
25
.
La disposition pertinente du code de procédure pénale en vigueur jusqu’au 31 janvier 2014, était ainsi libellée
:
Article 334
Requalification juridique des faits
«
Si pendant le procès le tribunal estime que la qualification juridique donnée aux faits par l’acte de renvoi en jugement doit être modifiée, il doit soumettre la nouvelle qualification aux débats [des parties] et indiquer à l’inculpé qu’il est en droit de demander l’examen de l’affaire à la fin de la séance ou bien l’ajournement de l’audience afin de pouvoir préparer sa défense.
»
26.
Saisie d’une exception d’inconstitutionnalité consistant à dire que les droits de la défense n’étaient pas garantis de manière effective, la Cour constitutionnelle, par sa décision n
o
124 du 1
er
mars 2005, publiée au Journal officiel du 24
mars 2005, a jugé l’article 344 du code de procédure pénale conforme à la Constitution.
27
.
À la suite de modifications apportées au code de procédure pénale, l’article 334 susmentionné fut renuméroté et devint l’article 386 (1) du nouveau code de procédure pénale. Son libellé ne fut pas modifié. Saisie d’une exception d’inconstitutionnalité, la Cour constitutionnelle, par sa décision n
o
250 du 16 avril 2019, publiée au Journal officiel du 20 juin 2019, a jugé que cet article était inconstitutionnel pour autant que la juridiction nationale saisie d’une affaire pénale ne tranchait pas la question de la qualification juridique par un jugement avant dire droit séparé du jugement du fond de l’affaire. Les décisions rendues par la Cour constitutionnelle ne valent que pour l’avenir.
GRIEF
28.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention, le requérant se plaint que la requalification par la juridiction de recours lors de ses délibérations des faits qui lui étaient reprochés l’ait empêché d’exercer les droits de la défense.
29.
Le requérant soutient que la requalification juridique des faits opérée en instance d’appel a emporté violation de l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention, dont les parties pertinentes en l’espèce sont libellées comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
a)
être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui
;
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
(...)
»
Les arguments des parties
30.
Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable pour abus du droit de recours au motif que le requérant aurait omis d’informer la Cour de ce que, lors de l’audience tenue le 15 janvier 2014, la cour d’appel aurait clarifié d’office sa demande de requalification juridique des faits. Il argue ensuite que la requalification juridique des faits a en l’espèce été soumise au débat contradictoire entre les parties.
31.
Le requérant conteste la thèse du Gouvernement selon laquelle la requête doit être déclarée abusive. Il explique qu’il n’a pas bénéficié du temps nécessaire à la préparation de sa défense relativement à la qualification juridique des faits retenue par la cour d’appel.
L’appréciation de la Cour
32.
À titre liminaire, la Cour indique qu’elle examinera l’affaire sur la base des seuls documents versés au dossier par les parties et donc sans prendre en compte les développements jurisprudentiels subséquents, à savoir la décision de la Cour constitutionnelle qui exige que la question de la qualification juridique soit tranchée par un jugement avant dire droit séparé du jugement du fond de l’affaire (paragraphe 27 ci-dessus). Elle n’estime pas non plus nécessaire d’examiner l’exception d’abus du droit de recours soulevée par le Gouvernement, la requête lui paraissant en tout état de cause irrecevable pour les raisons présentées ci-dessous.
33.
La Cour renvoie aux principes bien établis en matière de droits de la défense garantis par l’article 6 §§ 3 a) et b) de la Convention, tels qu’ils se trouvent exposés dans l’affaire
Pélissier et Sassi c. France
([GC], n
o
25444/94, §§ 51-54, CEDH 1999-II). La portée de ces dispositions doit notamment s’apprécier à la lumière du droit plus général à un procès équitable que garantit le paragraphe 1 de l’article
6 de la Convention (
Pélissier et Sassi
, précité, § 52).
34.
En l’espèce, le requérant a été renvoyé en jugement du chef d’abus d’autorité aggravé contre des particuliers, infraction punie par les articles
246 et 248
1
combinés du code pénal (paragraphe 4 ci-dessus). Après avoir été relaxé en première instance de ce chef (paragraphe 11 ci-dessus), il a été condamné par la juridiction de recours du chef de négligence grave dans l’exercice de ses fonctions, infraction réprimée par l’article 249 § 2 du code pénal, à une peine de six mois d’emprisonnement avec sursis et au versement d’une indemnité aux parties lésées (paragraphes 20-21
ci-dessus). En vertu de l’article 6 de la Convention, il convient de déterminer si le requérant a été rapidement informé de l’éventualité d’une condamnation pour négligence grave dans l’exercice de ses fonctions et s’il a eu la possibilité de préparer sa défense.
35.
La Cour n’entend pas contester le droit que l’article 334 du code de procédure pénale conférait à la cour d’appel de requalifier l’accusation dont elle était régulièrement saisie (voir,
mutatis mutandis
,
Pélissier et Sassi
, précité, § 62). Elle observe que ce droit était assorti de garanties procédurales en faveur de l’inculpé. Le droit interne prévoit en effet que si le tribunal estime que la qualification juridique donnée aux faits par l’acte de renvoi en jugement doit être modifiée, il doit inviter les parties à présenter leurs observations à ce sujet et indiquer à l’inculpé qu’il est en droit de demander l’examen de l’affaire à la fin de la séance ou bien l’ajournement de l’audience afin de pouvoir préparer sa défense (paragraphe
27 ci-dessus). Les garanties procédurales susmentionnées jouent pour toute requalification juridique, indépendamment de l’élément de l’infraction (légal, matériel ou moral) qui est visé (voir, dans le même sens,
Adrian Constantin c.
Roumanie
, n
o
21175/03, § 21, 12 avril 2011).
36.
En l’occurrence, le requérant a été informé par le réquisitoire du parquet de tous les faits matériels de l’infraction qui lui était reprochée et pour laquelle il a été condamné
: en effet, l’élément matériel des deux infractions envisagées – l’abus d’autorité et la négligence dans l’exercice des fonctions – correspondait en l’espèce aux mêmes faits, tandis qu’à l’inverse l’élément moral était différent pour l’infraction d’abus d’autorité et pour celle de négligence dans l’exercice des fonctions, puisque pour la première le code pénal exigeait une faute intentionnelle alors que pour la deuxième il exigeait une faute non intentionnelle. De même, le montant du préjudice causé par les faits était déterminant pour la qualification des faits en négligence simple ou en négligence grave (paragraphe 24 ci-dessus).
37.
La Cour estime qu’il importe de relever qu’en l’espèce la cour d’appel a opéré la requalification juridique des faits après avoir été saisie par l’intéressé lui-même d’une demande à cet effet. Le requérant a en effet soulevé tant devant le tribunal de première instance que devant la cour d’appel la question de la requalification juridique des faits, qu’il estimait devoir être qualifiées non pas d’abus d’autorité aggravé mais de négligence dans l’exercice des fonctions (paragraphes 6 et 13 ci-dessus
; voir également, pour une situation différente,
Adrian Constantin
,
précité, §§
11 et 22, où la Cour suprême de justice avait opéré d’office la requalification juridique des faits). Pour demander cette requalification, le requérant avait invoqué la nécessité de réexaminer l’élément intentionnel de l’infraction retenue contre lui, qu’il estimait correspondre à l’infraction de négligence et non à celle d’abus d’autorité aggravé contre des particuliers (paragraphe 14 ci-dessus). Aussi l’intéressé a-t-il présenté ses arguments quant à l’élément intentionnel de l’infraction pour laquelle il a finalement été condamné.
38.
La Cour note ensuite que la demande de requalification des faits a été soumise au débat des parties tant devant le tribunal de première instance (paragraphes 7-8 ci-dessus) que devant la cour d’appel (paragraphe 13 ci
‑
dessus). S’il est vrai que le requérant a sollicité la requalification des faits en négligence dans l’exercice des fonctions, infraction sanctionnée par l’article
249 § 1 du code pénal, il n’en reste pas moins que la requalification en négligence grave dans l’exercice des fonctions, infraction prévue à l’article 249 § 2 du code pénal, avait déjà été invoquée par le parquet dans son mémoire en réplique devant le tribunal de première instance, en raison du montant du préjudice étant résulté des faits reprochés à l’intéressé (paragraphe 9 ci-dessus). La Cour estime en conséquence que le requérant a été informé de la possibilité de voir les faits qualifiés de négligence grave dans l’exercice de ses fonctions (voir, pour une situation différente,
Drassich c. Italie
, n
o
25575/04, § 36, 11 décembre 2007).
39.
La Cour observe par ailleurs qu’à la suite de la plaidoirie de l’avocat du requérant devant la juridiction de recours, qui expliquait l’importance du montant du préjudice pour l’affaire (paragraphes 13-15 ci-dessus), la cour d’appel est intervenue pour clarifier l’objet de la demande de requalification juridique formulée par l’intéressé, précisant qu’en fonction du montant du préjudice établi la requalification juridique des faits pouvait s’opérer dans les termes soit du premier, soit du deuxième paragraphe de l’article 249 du code pénal (paragraphe 16 ci-dessus).
40.
La Cour considère que l’intervention de la cour d’appel avait pour objectif de faire comprendre aux parties à la procédure que les actes reprochés au requérant pouvaient s’analyser soit en une négligence simple, soit en une négligence grave dans l’exercice de ses fonctions. Le requérant a donc été informé de cette possibilité, et il s’est vu donner l’opportunité de présenter ses arguments sur cet aspect (à comparer avec
Bäckström et Andersson c. Suède
(déc.), n
o
67930/01, 5
septembre 2006, où le président de la cour d’appel était intervenu pour inviter les parties à se demander s’il y avait lieu de requalifier l’accusation de vol en vol aggravé
; voir aussi, pour une situation différente,
Adrian Constantin
, précité,
I.H. et autres c.
Autriche
, n
o
42780/98, §
34, 20 avril 2006).
41.
La Cour note ensuite qu’une fois clarifiée, la demande du requérant visant à la requalification des faits a été soumise au débat des parties à la procédure (paragraphe 18 ci-dessus). Qui plus est, la cour d’appel a ajourné le prononcé de l’affaire afin de donner aux parties la possibilité de verser des conclusions écrites au dossier (voir, pour une situation différente,
Adrian Constantin
, précité, §§ 10, 11 et 22). La Cour estime donc que le requérant a été suffisamment averti de la possibilité de voir les faits requalifiés en négligence grave, et, qu’eu égard à l’intervalle de deux
semaines qui s’est écoulé entre l’audience du 15 janvier 2014 et le prononcé de l’arrêt le 31
janvier 2014, son avocat a disposé de suffisamment de temps pour exposer de manière complète et cohérente la position de son client sur l’accusation telle qu’elle avait été précisée par la cour d’appel à la suite de sa demande de requalification des faits. Par ailleurs, le requérant n’a pas sollicité l’ajournement de l’audience, alors même que la cour d’appel avait retenu qu’il demandait la requalification juridique des faits en tenant compte aussi du montant du préjudice (paragraphe 25 ci-dessus).
42.
La Cour relève enfin que, d’après les pièces du dossier, le requérant n’a pas saisi l’opportunité qui lui avait été ainsi offerte de présenter des observations écrites supplémentaires (paragraphe 19 ci-dessus). Plus particulièrement, d’autant que la qualification juridique dépendait, comme l’a indiqué la cour d’appel, du montant du préjudice (paragraphe
16 ci
‑
dessus), il aurait pu remettre en cause le rapport d’expertise versé au dossier, dont il estimait les conclusions incertaines (paragraphe 17 ci
‑
dessus), et se fonder, le cas échéant, sur une expertise extrajudiciaire. En tout état de cause, sans spéculer sur ce que les arguments en défense du requérant auraient pu être, la Cour ne peut que constater que l’intéressé a disposé de suffisamment de temps pour préparer sa défense à la lumière de la qualification juridique des faits telle qu’elle avait été précisée, à sa demande, par la cour d’appel.
43.
À la lumière de ce qui précède, la Cour estime que le requérant a rapidement été informé de tous les détails des accusations portées contre lui et qu’il a disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense. Elle est aussi convaincue que la procédure suivie à l’encontre du requérant a été équitable dans son ensemble. Il s’ensuit que ce grief tiré de l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 16 juillet 2020.
Ilse Freiwirth
Faris Vehabović
Greffière adjointe
Président