Secțiunea a patra Cerere nr. 72145/14 Gica STREȘINĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 septembrie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 5 noiembrie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Gică Streșină, este un resortisant român născut în 1967 și rezident în Galati. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul D.B. Popa, avocat care își desfășoară activitatea în Galati. Guvernul român ( A fost reprezentat de agenții săi, în ultimul rând M.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-un rechizitoriu al Parchetului, reclamantul, agent vamal principal la un punct de frontieră cu Republica Moldova, a fost trimis înapoi la tribunalul departamental din Galati pentru a răspunde la trei capete de acuzare: asociere de răufăcători, complicitate la contrabandă și complicitate la trecerea ilegală a frontierei. El a fost acuzat că a deținut o rețea de trafic de țigarete de contrabandă din Republica Moldova și că și-a exercitat în acest scop funcțiile de coordonare și control la punctul de frontieră. Alte patru persoane care au fost acuzate, de asemenea, că ar fi participat la acest trafic au fost trimise în fața instanței. Acuzațiile se bazau pe declarațiile martorilor, pe interogarea convorbirilor telefonice ale inculpaților, pe alte înregistrări (inregistrați in medicu ambietal) și pe perchezițiile efectuate în diferite locuri unde fusese confiscată o mare cantitate de țigări. Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2012, Tribunalul, după audierea martorilor, l-a condamnat pe reclamant de complicitate la contrabandă și l-a relaxat pe celelalte două capete de acuzare. S-a considerat că actele de contrabandă comise de cei patru acuzați cu complicitatea reclamantului, al căror mod de operare a fost descris în detaliu în hotărâre, erau clar stabilite de înscrisurile din dosar. Pentru a pronunța relaxarea pentru celelalte două capete de acuzare, el a considerat că actele de contrabandă fuseseră sporadice, fără structură de comandă sau plan prestabilit. El a considerat, de asemenea, că a fost dovedit că reclamantul a ajutat unii coincriminați să treacă ilegal frontiera, dar că acest aspect constituia un element de complicitate la contrabandă și nu de complicitate la trecerea ilegală a frontierei. 10. Parchetul și reclamantul au răspuns la apelul în fața tribunalului din Galati. Reclamantul a susținut că piesele din dosar nu au dovedit că a făcut parte din rețeaua de contrabandă. El a pus sub semnul întrebării faptul că nu a efectuat nici un control la punctul de frontieră și că funcțiile sale s-au limitat la organizarea activității celorlalți agenți. El a solicitat audierea a doi martori și o refacere a faptelor în fața instanței de apel, care a primit prima cerere și, mai exact, un transport la fața locului nu a fost util, a respins a doua. Cei doi martori auziți de instanța de apel au demis în favoarea reclamantului. În timpul dezbaterilor, instanța de apel îi include pe inculpați, inclusiv pe reclamant, care a declarat că nu dorește să facă declarații, iar avocatul său a pledat pentru relaxarea șefului de complicitate la contrabandă. 13. Printr-o hotărâre definitivă din 6 mai 2014, tribunalul de apel al Galați a primit recursul și l-a respins pe cel al reclamantului. Aceasta a confirmat condamnarea șefului complicității la contrabandă și a declarat vinovată de către șefii de asociere a răufăcătorilor și complicitate la trecerea ilegală a frontierei. În ceea ce privește complicitatea la contrabandă, aceasta a considerat că este vorba despre declarațiile martorilor și înregistrările efectuate că reclamantul, în calitatea sa de agent principal, decidea ce mașini erau autorizate să treacă frontiera fără a fi supuse controalelor. Prin urmare, a permis unuia dintre coinculpați, C.C., să treacă granița de mai multe ori, fără ca acesta să fie controlat în timp ce transporta țigări de contrabandă. În ceea ce privește complicitatea la trecerea ilegală a frontierei, instanța a stabilit că reclamantul a luat măsuri pentru a permite C.C. să treacă ilegal frontiera fără ca aceasta să fie controlată și fără ca pasajele sale să fie înregistrate în baza de date a punctului de frontieră și, prin urmare, a considerat că instanța a comis o eroare prin care a pronunțat relaxarea reclamantului șefului complicității la trecerea ilegală a frontierei. Cu privire la numărul de transporturi de țigări efectuate timp de aproximativ opt luni, la cantitatea mare de țigări confiscate și la modul de operare folosit de inculpați, instanța de departament a hotărât că, contrar celor judecate de instanță, națiunile nu puteau fi calificate drept "acte izolate" comise din întâmplare, ci au fost incluse într-o rețea infracțională bine organizată, menită să alimenteze comerțul ilicit cu țigări. Comisia a considerat că fiecare membru al grupării de răufăcători avea sarcini clar stabilite și că reclamantul, care își folosea funcția pentru a facilita traficul, juca un rol decisiv în acest sens. Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală, în vigoare la data faptelor și referitoare la competențele instanțelor judecătorești de apel și de recurs, sunt descrise în cauza Găitanaru c. România 26082/05, §§ 17-18, 26 iunie 2012). GRIEF 18. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. ÎN  19. Recurentul susține că tribunalul a condamnat liderii de asociere de răufăcători și complicitate la trecerea ilegală a frontierei fără a fi efectuat o administrare directă a probelor și nu l-a auzit în mod efectiv în timp ce a fost relaxat de tribunalul de primă instanță pentru aceleași infracțiuni. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește după cum urmează în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul susține că instanța nu a modificat faptele așa cum au fost făcute de tribunalul din Galati, ci le-a dat o nouă calificare juridică care, în opinia sa, corespundea elementelor constitutive ale celor trei infracțiuni reținute în sarcina reclamantului. El consideră că instanța nu a efectuat o nouă stabilire a faptelor, o nouă administrare a probelor și, în special, o nouă audiere a martorilor nu au fost, prin urmare, necesare. 22. Curtea amintește că, atunci când o instanță de apel este obligată să cunoască o cauză în fapt și în drept și să studieze în ansamblul său problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă cu privire la aceste întrebări fără o apreciere directă a mărturiilor prezentate în persoană fie de pârâtul care susține că nu a comis actul care a stat la baza unei infracțiuni penale (a se vedea, printre alte exemple, Constantinescu c. România, nr. 28871/95, § 55, CEDO 2000 VIII), fie de martorii care au depus mărturie în timpul procedurii (Găitanaru c. România, citată anterior, § 34-35, Dan c. Moldova, n 8999/07, § 30-35, 5 iulie 2011 și Hogea c. România, n 31912/04, § 52-54, 29 octombrie 2013 23. Comisia reamintește, de asemenea, că admisibilitatea probelor ține în primul rând de normele dreptului intern, că aceaceasta este, în principiu, instanțelor naționale pe care le consideră adecvate pentru a aprecia elementele colectate de acestea și că misiunea care îi este încredințată prin convenție constă în a verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I. Astfel, s 158). 24. Curtea remarcă că a constatat deja în cauze similare că, în sistemul judiciar român, competența instanțelor sesizate cu o cale de atac nu era limitată la problemele de drept. Întradevăr, Curtea a observat că procedura aplicabilă în acest cadru era o procedură completă care respecta aceleași norme ca și cele ale unei proceduri pe fond. Astfel, instanțele puteau decide fie să confirme încuviințarea reclamantului pronunțat de către instana inferioară, fie să îl declare vinovat în termen de o apreciere completă a chestiunii vinovăiei sau a inocenței la mai târziu, dacă este cazul, prin administrarea unor noi mijloace de probă (Danila c. România, nr 53897/00, § 38, 8 martie 2007, Găitanaru , citată anterior, § 30, și Marius Dragomir c. România , n 21528/09, § 25, 6 octombrie 2015). 25. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea arată că instana de apel a Galati sine este prevalorată de această ultimă posibilitate și l-a condamnat pe reclamant după ce l-a auzit în persoană (punctul 12 de mai sus, și a se vedea, a opuso, Găitanaru, § 29. În această privință, Comisia remarcă faptul că, în cazul în care a fost prezent și asistat de un avocat, aceasta a avut posibilitatea de a-și exprima argumentele. Având în vedere faptul că a ales să nu facă declarații, el nu poate reproșa instanței de apel că nu l-a ascultat în mod efectiv. 26. Curtea constată, de asemenea, că instanța de apel a acordat parțial dreptul la cererile reclamantului și a auzit doi noi martori cu descărcare de gestiune (punctul 11 de mai sus), dar că nu a efectuat nici o nouă audiere a martorilor care au fost audiați de tribunalul departamental, nici de administrarea unor noi mijloace de probă. 27. Cu toate acestea, Curtea observă că instanța nu a efectuat o nouă stabilire a faptelor. Într-adevăr, existența faptelor reproșate reclamantului a fost stabilită de tribunalul departamental pe baza documentelor dosarului și, în special, a înregistrărilor conversațiilor inculpaților și a declarațiilor martorilor, a căror credibilitate nu a fost contestată (punctele 7, 8 și 9 de mai sus). Curtea consideră că, atunci când se implică în examinarea calificării juridice a acestor fapte, instanța de apel este limitată mai mult decât susține guvernul (punctul 20 de mai sus) mai mult decât o simplă apreciere a unei chestiuni de drept (a se vedea, a contrao Găitanaru, menționat anterior, § 32). Faptul că instanța de apel a corectat erorile comise de tribunalul departamental și că aceasta a dat o nouă interpretare legală faptelor deja stabilite de această instanță (punctele 14, 15 și 16 de mai sus) nu poate infirma această concluzie. Pe de altă parte, Curtea subliniază că reclamantul nu a adus niciun element de natură să sugereze că o nouă audiere a martorilor care fuseseră deja audiați de tribunalul departamental sau de administrarea unor noi mijloace de probă ar fi fost utile (punctul 11 de mai sus). 30. În concluzie, având în vedere abordarea urmată de recursul judecătoresc al Galati în speță și având în vedere procedurile luate în considerare în ansamblul lor, Curtea nu identifică nicio formă de încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 31. Prin urmare, cererea este în mod evident greșită. în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 octombrie 2020.
Requête n
o
72145/14
Gică STREȘINĂ
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 15 septembre 2020 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président,
Iulia Antoanella Motoc,
Carlo Ranzoni,
juges,
et de Ilse Freiwirth,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 novembre 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Gică Streșină, est un ressortissant roumain né en 1967 et résidant à Galati. Il a été représenté devant la Cour par M
e
D.B. Popa, avocat exerçant à Galati.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par ses agents, en dernier lieu M
me
O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Par un réquisitoire du parquet, le requérant, agent principal des douanes à un poste de frontière avec la République de Moldova, fut renvoyé devant le tribunal départemental de Galati pour répondre de trois chefs d’accusation
: association de malfaiteurs, complicité de contrebande et complicité de franchissement illégal de frontière.
5.
Il était accusé d’avoir appartenu à un réseau de trafic de cigarettes de contrebande en provenance de la République de Moldova et d’avoir usé à cette fin de ses fonctions de coordination et de contrôle au poste de frontière. Quatre autres personnes qui étaient également accusées d’avoir participé à ce trafic furent renvoyées devant le tribunal.
6.
L’accusation se fondait sur les déclarations de témoins, sur l’écoute de conversations téléphoniques des inculpés, sur d’autres enregistrements (
înregistrări în mediu ambiental
) et sur des perquisitions qui avaient été faites dans différents lieux où une grande quantité de cigarettes avait été saisie.
7
.
Par un jugement du 6 décembre 2012, le tribunal, après avoir entendu les témoins, condamna le requérant du chef de complicité de contrebande et le relaxa des deux autres chefs d’inculpation.
8
.
Il estima que les actes de contrebande commis par les quatre inculpés avec la complicité du requérant, dont le mode opératoire était décrit en détail dans le jugement, étaient clairement établis par les pièces du dossier.
9
.
Pour prononcer la relaxe pour les deux autres chefs d’inculpation, il considéra que les actes de contrebande avaient été sporadiques, sans structure de commande ni plan préétabli. Il jugea également qu’il avait été prouvé que le requérant avait aidé certains coïnculpés à franchir illégalement la frontière, mais que cet aspect constituait un élément de l’infraction de complicité de contrebande et non de l’infraction distincte de complicité de franchissement illégal de frontière.
10.
Le parquet et le requérant interjetèrent appel devant la cour d’appel de Galati. Le requérant soutint que les pièces du dossier ne prouvaient pas qu’il avait appartenu au réseau de contrebande. Il allégua qu’il n’avait pas effectué de contrôle au poste de frontière et que ses fonctions se limitaient à l’organisation de l’activité des autres agents.
11
.
Il sollicita l’audition de deux témoins et une reconstitution des faits auprès de la cour d’appel, qui accueillit la première demande et, estimant qu’un transport sur les lieux n’était pas utile, rejeta la seconde. Les deux témoins entendus par la cour d’appel déposèrent en faveur du requérant.
12
.
Au cours des débats, la cour d’appel entendit les inculpés, dont le requérant, qui indiqua qu’il ne souhaitait pas faire de déclarations. Son avocat plaida la relaxe du chef de complicité de contrebande.
13.
Par un arrêt définitif du 6 mai 2014, la cour d’appel de Galați accueillit l’appel du parquet et rejeta celui du requérant. Elle confirma la condamnation du chef de complicité de contrebande et déclara l’intéressé coupable des chefs d’association de malfaiteurs et de complicité de franchissement illégal de frontière.
14
.
Concernant l’infraction de complicité de contrebande, elle estima qu’il ressortait des déclarations des témoins et des enregistrements effectués que le requérant, en sa qualité d’agent principal, décidait quelles voitures étaient autorisées à franchir la frontière sans faire l’objet de contrôles. Il avait ainsi autorisé l’un des coïnculpés, C.C., à franchir la frontière à plusieurs reprises sans que celui-ci fût contrôlé alors qu’il transportait des cigarettes de contrebande.
15
.
Quant au délit de complicité de franchissement illégal de frontière, la cour d’appel nota que le tribunal avait établi que le requérant avait pris des dispositions pour permettre à C.C. de franchir illégalement la frontière sans que celui-ci fût contrôlé et sans que ses passages fussent enregistrés dans la base de données du poste de frontière. Dès lors, elle jugea que le tribunal avait commis une erreur en prononçant la relaxe du requérant du chef de complicité au franchissement illégal de la frontière.
16
.
Sur l’infraction d’association de malfaiteurs, la cour d’appel jugea, au vu des éléments factuels établis par le tribunal départemental quant au nombre de transports de cigarettes effectués pendant environ huit mois, à la grande quantité de cigarettes saisies et au mode opératoire utilisé par les inculpés, que, contrairement à ce qu’avait jugé le tribunal, les agissements des inculpés ne pouvaient pas être qualifiés d’actes isolés commis par hasard, mais qu’ils s’inscrivaient dans un réseau criminel bien organisé visant à alimenter un commerce illicite de cigarettes. Elle estima que chacun des membres du groupement de malfaiteurs avait des tâches clairement établies et que le requérant, qui se servait de sa fonction pour faciliter le trafic, y jouait un rôle déterminant.
Le droit interne pertinent
17.
Les dispositions pertinentes en l’espèce du code de procédure pénale, en vigueur à l’époque des faits et relatives aux pouvoirs des juridictions d’appel et de recours, sont décrites dans l’affaire
Găitănaru c. Roumanie
(n
o
26082/05, §§ 17-18, 26 juin 2012).
GRIEF
18.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable.
19.
Le requérant soutient que la cour d’appel l’a condamné des chefs d’association de malfaiteurs et de complicité de franchissement illégal de frontière sans avoir procédé à une administration directe des preuves ni l’avoir entendu de manière effective alors qu’il avait été relaxé par le tribunal de première instance pour les mêmes infractions. Il invoque l’article
6 § 1 de la Convention, qui se lit comme suit dans ses parties pertinentes en l’espèce
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
20
.
Le Gouvernement soutient que la cour d’appel n’a pas modifié les faits tels qu’établis par le tribunal de Galati, mais qu’elle leur a donné une nouvelle qualification juridique qui, selon lui, correspondait aux éléments constitutifs des trois infractions retenues à la charge du requérant.
21
.
Il considère que la cour d’appel n’ayant pas procédé à un nouvel établissement des faits, une nouvelle administration des preuves et, en particulier, une nouvelle audition des témoins n’étaient donc pas nécessaires.
22.
La Cour rappelle que, lorsqu’une juridiction d’appel est amenée à connaître d’une affaire en fait et en droit et à étudier dans son ensemble la question de la culpabilité ou de l’innocence, elle ne peut, pour des motifs d’équité de la procédure, décider de ces questions sans appréciation directe des témoignages présentés en personne soit par l’accusé qui soutient qu’il n’a pas commis l’acte tenu pour une infraction pénale (voir, parmi d’autres exemples,
Constantinescu c. Roumanie
, n
o
‑
VIII), soit par les témoins ayant déposé pendant la procédure (
Găitănaru
c. Roumanie
, précité, §§ 34-35,
Dan c. Moldova
, n
o
8999/07, §§
30-35, 5 juillet 2011, et
Hogea c. Roumanie
, n
o
31912/04, §§
52-54, 29
octobre 2013).
23.
Elle rappelle également que la recevabilité des preuves relève au premier chef des règles du droit interne, que c’est en principe aux juridictions nationales qu’il revient d’apprécier les éléments recueillis par elles et que la mission qui lui est confiée par la Convention consiste à rechercher si la procédure considérée dans son ensemble, y compris le mode de présentation des moyens de preuve, a revêtu un caractère équitable (
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
‑
I). Ainsi, s’«
il incombe en principe au juge national de décider de la nécessité ou opportunité de citer un témoin (...), [d]es circonstances exceptionnelles pourraient conduire la Cour à conclure à l’incompatibilité avec l’article 6 de la non-audition d’une personne comme témoin
» (
Bricmont c. Belgique
, 7
juillet 1989, § 89, série A n
o
158).
24.
La Cour note qu’elle a déjà constaté dans des affaires similaires que, dans le système judiciaire roumain, la compétence des juridictions saisies d’une voie de recours n’était pas limitée aux seules questions de droit. En effet, elle a observé que la procédure applicable dans ce cadre était une procédure complète qui suivait les mêmes règles que celles d’une procédure au fond. Les juridictions pouvaient ainsi décider soit de confirmer l’acquittement du requérant prononcé par l’instance inférieure soit de déclarer celui-ci coupable au terme d’une appréciation complète de la question de la culpabilité ou de l’innocence de l’intéressé, le cas échéant en administrant de nouveaux moyens de preuve (
Dănilă c. Roumanie
, n
o
53897/00, § 38, 8 mars 2007,
Găitănaru
, précité, § 30, et
Marius
Dragomir
c. Roumanie
, n
o
21528/09, § 25, 6 octobre 2015).
25.
Se tournant vers les faits de l’espèce, la Cour relève que la cour d’appel de Galati s’est prévalue de cette dernière possibilité et a condamné le requérant après l’avoir entendu en personne (paragraphe 12 ci-dessus, et voir,
a contrario, Găitănaru,
précité, § 29). À cet égard, elle note que l’intéressé, qui était présent et assisté par un avocat, a eu la possibilité d’exposer ses arguments. Eu égard au fait qu’il a choisi de ne pas faire de déclarations, il ne saurait reprocher à la cour d’appel de ne pas l’avoir entendu de manière effective.
26.
La Cour note également que la cour d’appel a partiellement fait droit aux demandes du requérant et a entendu deux nouveaux témoins à décharge (paragraphe 11 ci-dessus), mais qu’elle n’a procédé ni à une nouvelle audition des témoins qui avaient été entendus par le tribunal départemental ni à l’administration de nouveaux moyens de preuve.
27.
Toutefois, la Cour remarque que la cour d’appel n’a pas effectué un nouvel établissement des faits. En effet, l’existence des faits reprochés au requérant a bel et bien été établie par le tribunal départemental sur la base des pièces du dossier et, en particulier, des enregistrements des conversations des inculpés et des déclarations des témoins, dont la crédibilité n’a pas été contestée (paragraphes 7, 8 et 9 ci-dessus).
28.
La Cour considère qu’en se livrant à l’examen de la qualification juridique de ces faits la cour d’appel s’est limitée – comme le soutient le Gouvernement (paragraphe 20 ci-dessus) – à effectuer une simple appréciation d’une question de droit (voir,
a contrario
,
Găitănaru
, précité, §
32). Le fait que la cour d’appel ait corrigé les erreurs commises par le tribunal départemental et qu’elle ait donné une nouvelle interprétation légale aux faits déjà établis par ce tribunal (paragraphes 14, 15 et 16 ci
‑
dessus) ne saurait infirmer cette conclusion.
29.
Par ailleurs, la Cour souligne que le requérant n’a apporté aucun élément de nature à laisser penser qu’une nouvelle audition des témoins qui avaient déjà été entendus par le tribunal départemental ou l’administration de nouveaux moyens de preuve auraient été utiles (paragraphe 11 ci
‑
dessus).
30.
En conclusion, compte tenu de l’approche suivie par la cour d’appel de Galati en l’espèce, et eu égard aux procédures considérées dans leur ensemble, la Cour ne décèle aucune apparence de violation du droit du requérant à un procès équitable au sens des dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention.
31.
Il s’ensuit que la requête est
manifestement mal
fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 8 octobre 2020.
Ilse Freiwirth
Faris Vehabović
Greffière adjointe
Président