Arslan împotriva Turciei

Decizia nr. 3722/11 Mehmet ARSLAN împotriva Turciei (a se vedea tabelul apendice) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 29 septembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Arnfinn Bårdsen, președinte, Darian Pavli, Peeter Roosma, judecători și Liv Tigerstedt, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 30 noiembrie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Detaliile reclamantului sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Biçen, un avocat care practică în Diyarbakır. Denumirea reclamantului în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție cu privire la decizia Malatya Assize Curtea din 23 iulie 2010 de a-l pronunța vinovat de o infracțiune pentru care nu a fost considerat vinovat a fost comunicată guvernului turc („Guvernul”).

Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor formulate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție, deoarece hotărârea celei de-a treia Camere a Curții de Malatya Assize nu a respectat standardele Convenției. Guvernul subliniază în continuare că art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedură Penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale.

Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Prin urmare, Guvernul oferă să plătească reclamantului Mehmet Arslan, 900 EUR (nouă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 22 aprilie 2020, reprezentantul reclamantului a indicat că reclamantul nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, deoarece daunele reclamantului erau ireparabile și că suma oferită de Guvern era prea scăzută. Curtea observă că art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite să scoată un caz din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) Hotărârea (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, CEDO 2003-VI).

Curtea a stabilit o jurisprudență clară și extensă privind plângerile referitoare la presunția de nevinovăție în cadrul procedurilor care au fost strâns conectate sau au avut o legătură strânsă cu procedurile penale care s-au încheiat cu un rezultat altul decât o condamnare (a se vedea, de exemplu, Kemal Coșkun c. Turcia) , nr. 45028/07 , §§ 51-57, 28 martie 2017, și șapte v. Turcia , nr. 60392/08 , § 50, 23 ianuarie 2018). Remarcarea admiterilor conținute în declarația Guvernului, faptul că reclamantul poate solicita reluarea procedurii, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 §§ § c)). Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii (articolul amendat) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 22 octombrie 2020. Liv Tigerstedt Arnfinn Bårdsen Președintele adjunct grefier interimar APENSĂ Cererea de depunere a plângerilor în temeiul articolului 6 § 2 din Convenția (Presumarea nevinovăției) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Data nașterii Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului Suport acordat pentru prejudiciu material și moral și costurile și cheltuielile per reclamant (euros) [1] 3722/11 30/11/11/2010 Mehmet ARSLAN 01/01/1964 09/01/2020 26/05/2020 900 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului.

SECOND SECTION

DECISION Application no. 3722/11 Mehmet ARSLAN against Turkey (see appended table) The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 29 September 2020 as a Committee composed of: Arnfinn Bårdsen, President, Darian Pavli, Peeter Roosma, judges, and Liv Tigerstedt, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 30 November 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant’s details are set out in the appended table. The applicant was represented by Mr M. Biçen, a lawyer practising in Diyarbakır. The applicant’s complaint under Article 6 § 2 of the Convention regarding Malatya Assize Court’s decision of 23 July 2010 pronouncing him guilty of an offence for which he had not been found guilty were communicated to the Turkish Government (“the Government”). THE LAW The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention The declaration provided as follows: “The Government of Turkey acknowledges that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Article 6 of the Convention, because the decision of 3rd Chamber of the Malatya Assize Court did not meet the Convention standards.

The Government further emphasises that Article 311 § 1 (f) of the Code on Criminal Procedure, as amended by Law no. 7145 of 31 July 2018, now requires reopening of criminal proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government considers that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention. The Government thus offer to pay the applicant Mehmet Arslan, EUR 900 (nine hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” By a letter of 22 April 2020 the applicant’s representative indicated that the applicant was not satisfied with the terms of the unilateral declaration as the applicant’s damages were irreparable and that the amount offered by the Government was too low.

The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the Tahsin Acar v. Turkey judgment (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI).

The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to the presumption of innocence in proceedings that were closely connected or had a link with criminal proceedings which have ended with a result other than a conviction (see, for example, Kemal Coșkun v. Turkey , no. 45028/07, §§ 51-57, 28 March 2017, and Seven v. Turkey , no. 60392/08, § 50, 23 January 2018). Noting the admissions contained in the Government’s declaration, the fact that the applicant can ask for re-opening of the proceedings, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 22 October 2020. Liv Tigerstedt Arnfinn Bårdsen Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 6 § 2 of the Convention (Presumption of innocence) Application no. Date of introduction Applicant’s name Date of birth Date of receipt of Government’s declaration Date of receipt of applicant’s comments Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant (euros) [1] 3722/11 30/11/2010 Mehmet ARSLAN 01/01/1964 09/01/2020 26/05/2020 900 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.