Decizia nr. 29386/09 Hamdi AKIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 14 mai 2020 în calitate de comitet compus din: Ivana Jelić, președinte, Arnfinn Bårdsen, Darian Pavli, judecători și Liv Tigerstedt, grefier adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 6 mai 2009, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curtea să elimine cererea din lista de cazuri, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Hamdi Akın, este un național turc, care s-a născut în 1953 și trăiește în Ankara. Reclamantul a fost reprezentat de dl I. Akın, un avocat practicant în Ankara. Plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 b) din Convenție, cu privire la presupusa nedreptate a procedurii împotriva lui din cauza necomunicației hotărârii motivate a instanței de judecată către avocatul său, au fost comunicate guvernului turc („Guvernul”). Decembrie 2019, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, deoarece hotărârea motivată a instanței de judecată nu a fost îndeplinită. Guvernul subliniază în continuare că art. 311 §§ 1 f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel să plătească reclamantului Hamdi AKIN, 2,250 EUR (2 mii două sute cincizeci de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Prin scrisoarea din 2 ianuarie 2020, reclamantul a indicat că nu a acceptat termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea și: WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit o jurisprudență clară și extinsă privind plângerile similare celor formulate de reclamant (a se vedea Baucher c. Franța , nr. 53640/00 , §§ 46 51, 24 iulie 2007, și Chorniy c. Ucraina , nr. 35227/06 , § 42, 16 mai 2013). Curtea observă că guvernul a recunoscut în declarația lor unilaterală o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție. Curtea ar dori în continuare să atragă atenția asupra faptului că, la 31 iulie 2018, Legea turcă nr. 7145 a intrat în vigoare. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevăd dreptul de a solicita deschiderea procedurii de instanță internă sau ancheta în urma hotărârii Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Legea și practica, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare. În acest sens, având în vedere rolul subsidiar al Curții în protecția drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în favoarea autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). Decizia respectivă nu aduce atingere posibilității pentru reclamantul de a exercita orice altă cale de remediere disponibilă pentru obținerea unui recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116-118, 5 iulie 2016). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată aplicarea din lista. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 4 iunie 2020. Liv Tigerstedt Ivana Jelić Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 29386/09
Hamdi AKIN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 14
May 2020 as a Committee composed of:
Ivana Jelić,
President,
Arnfinn Bårdsen,
Darian Pavli,
judges,
and Liv Tigerstedt,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 6
May 2009,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Hamdi Akın, is a Turkish national, who was born in 1953 and lives in Ankara.
The applicant was represented by Mr I. Akın, a lawyer practising in Ankara.
The applicant’s complaints under Article 6 §§ 1 and 3 (b) of the Convention, concerning the alleged unfairness of the proceedings against him owing to non-communication of the reasoned judgment of the trial court to his lawyer, were communicated to the Turkish Government (“the Government”).
After failed attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 18
December 2019, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Articles 6 §§ 1 and 3 of the Convention, because the reasoned judgment of the trial court was not served on him.
The Government further emphasises that Article 311 § 1 (f) of the Code on Criminal Procedure, as amended by Law no. 7145 of 31 July 2018, now requires reopening of criminal proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government considers that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention.
The Government thus offer to pay the applicant Hamdi AKIN, EUR 2,250 (two thousand two hundred and fifty euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights.”
By a letter of 2 January 2020 the applicant indicated that he did not accept the terms of the unilateral declaration.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also:
WAZA Sp. z o.o. v.
Poland
(dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18 September 2007).
The Court has established clear and extensive case-law concerning the complaints similar to the ones raised by the applicant (see,
Baucher v.
France
, no. 53640/00, §§ 46
‑
51, 24 July 2007, and
Chorniy v.
Ukraine
, no.
35227/06, §
42, 16 May 2013).
The Court observes that the Government have explicitly acknowledged in their unilateral declaration a violation of Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention.
The Court would further like to draw attention to the fact that on 31
July
2018 the Turkish Law No.
7145 entered into force. Articles 4, 17, 18 and 19 of this new law provide for a right to request the reopening of domestic court proceedings or the investigation following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. According to the Court’s case
‑
law and practice, the reopening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach. In this connection, bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). That decision is without prejudice to the possibility for the applicant to exercise any other available remedies in order to obtain redress (see
Jeronovičs v. Latvia
[GC], no. 44898/10, §§ 116‑118, 5
July 2016).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the application out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 4 June 2020.
Liv Tigerstedt
Ivana Jelić
Acting Deputy Registrar
President