CtEDO 13.10.2020 Auto

GÜRPINAR c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.10.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GÜRPINAR c. TURQUIE (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 38019/18 Selim GÜRINAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 octombrie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Gritco, președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, domnul Selim Gürpnar, este un resortisant turc născut în 1979 și rezident în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Alsan, avocat la Ankara. Guvernul turc ( mai mult decât atât). A fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 ianuarie 2016, reclamantul a cumpărat părți (referitor la 300 ) de la un bun situat în Ankara. La momentul cumpărării, bunul în cauză a fost clasificat pe planul de comerț și recreere, și aceasta începând cu 13 octombrie 2015, data modificării planului de urbanism. Prin urmare, binele a fost inconstruibil, la început, și apoi a fost posibil să se construiască sub o a doua formă. La o dată nespecificată, reclamantul a luat în considerare administrarea unei cereri de inițiere a unei proceduri de expropriere a bunurilor. În lipsa unui răspuns, care valorează o decizie implicită de respingere, reclamantul sesizează, la 17 martie 2016, instanța administrativă pentru ca acesta din urmă să emită transferul de proprietate asupra administrației și stabilește cuantumul la care i-a fost revândut. Prin hotărârea din 19 octombrie 2016, instanța a respins această cerere. În primul rând, a indicat că nu a existat nici o menținere a municipalității pe teren. El a reținut apoi că reclamantul a făcut achiziționarea bunurilor la 7 ianuarie 2016 și că nu a trebuit să suporte restricțiile privind proprietatea numai de la acea dată. Cu toate acestea, ținând cont de termenul scurt scurs de la achiziția sa, el nu putea pretinde că a suportat o sarcină excesivă. Printr-o hotărâre din 30 martie 2017, Curtea Administrativă Regională din Ankara a confirmat hotărârea din 19 octombrie 2016. 10. La 12 octombrie 2017, Consiliul de Stat a respins recursul în casare introdus de reclamant pe motiv că hotărârea atacată era conformă cu normele procedurale și cu dispozițiile legale. 11. La 20 iunie 2018, Curtea Constituțională a declarat acțiunea individuală introdusă de recurentul inadmisibil pentru lipsa vădită de temei. Această decizie a fost notificată reclamantului la 29 iunie 2018. GRIEFS 12. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 și art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale din cauza irecuperabilității proprietății sale și a refuzului instanțelor naționale de a pronunța art. 6 din Convenție. În plus, reclamantul susține că circumstanțele cauzei au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenție. 14. Guvernul solicită Curții să declare cererea inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei. El susține că reclamantul nu a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect care trebuie să domine între, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 15. Curtea amintește că, în temeiul principiului jura novit curia , aceasta nu este ținută prin mijloace de drept avansate de un reclamant în temeiul Convenției și al Protocoalelor sale și poate decide cu privire la calificarea juridică care urmează să fie acordată faptelor unui anumit caz prin examinarea acestuia pe teren de articole sau prin dispoziții ale Convenției, altele decât cele invocate de reclamant (Guerra și alții c. Italia , 19 februarie 1998, § 44). Rec., 1998, Radomilja și alții, c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018). 16. Curtea, amanta calificării faptelor, consideră, prin urmare, că este necesar să se examineze obiecțiunile reclamantului numai din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul nr. 17. Aceasta reamintește că este o jurisprudență constantă că jurisdicția conform căreia un teren este supus unei interdicții de a construi ca urmare a atribuirii sale, pe plan urbanism, la edificarea unui echipament public în vederea exproprierii sale ulterioare constituie o interferență care intră sub incidența primei teze a art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hakan Ar a c. Turcia, nr 13331/07, § 37, 11) 1 ianuarie 2011 și Ziya quevik c. Turcia, n 19145/08, § 46, 21 iunie 2011). 18. Curtea amintește, de asemenea, că, într-un domeniu atât de complex și de dificil ca amenajarea teritoriului, statele contractante au o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politica urbanistică (Sporrong și Lönnroth) Cu toate acestea, Curtea nu poate renunța la puterea sa de control. 19. În plus, proporționalitatea acestui tip de ingerință este legată de durata în care reclamanții au trebuit să suporte incertitudinea care afectează soarta bunurilor lor (a se vedea, de exemplu, Rosiński c. Polonia, n 17373/02, § 88, 17 iulie 2007 și Buczkiewicz c. Polonia, n 10446/03, § 77, 26 În februarie 2008), Curtea a considerat că, având în vedere lipsa de proprietate timp de nouă ani, această interferență a fost disproporționată. În cazul de față, Curtea arată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Instanțele naționale au respins cererea formulată de reclamant de inițiere a unei proceduri de expropriere pe motiv, printre altele, că termenul legal de cinci ani prevăzut pentru exercitarea dreptului de retragere trebuia să înceapă să curgă de la data la care reclamantul a achiziționat proprietatea. Acestea au considerat că, având în vedere interesele implicate, această perioadă nu ar putea trece pentru că i-ar fi pus reclamantului o sarcină excesivă și ar fi încălcat echilibrul corect prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 22. Curtea este pe deplin de acord cu aceste concluzii. Aceasta consideră că aceaceasta este durata în care reclamantul a fost personal victima intervenției în litigiu care trebuie luată în considerare și nu durata totală în care bunul în cauză a fost desemnat ca loc rezervat pe plan de mai sus (a se vedea, în același sens, Selim sélélebi c. Turcia (dec.), 32706/18, § 22, 2 octombrie 2018). În acest sens, Comisia consideră util să reamintească faptul că Convenția nr. În plus, Curtea amintește, de asemenea, că, într-o altă cauză referitoare la locațiile rezervate în care recurenta cumpărase un teren lovit de o interdicție absolută de a construi în vederea exproprierii sale pentru crearea unui parc public, aceasta a luat în considerare, pentru a calcula durata de ingerință, data la care recurenta cumpărase bunul, și nu cea de la care terenul fusese lovit de deconstrucbilitate ( Rossitto c. Italia , n 7977/03, § 39, 26 mai 2009 și Selim Chaelebi , citată anterior, § 24). 24. Curtea nu are niciun motiv să urmeze o altă abordare în prezenta specie. Într-adevăr, aceaceasta este de la data la care reclamantul a devenit proprietar al bunului Prin urmare, Comisia consideră că reclamantul nu a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă de natură să rupă echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protejarea dreptului la respectarea bunurilor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 26. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că cererea este în mod evident greșit întemeiată și că trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă