ARSLANBAȘ c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 36363/18 Ali ARSLANBAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 octombrie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Ali Arslanbaș, este un resortisant turc născut în 1937 și rezident în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Alsan, avocat în Ankara. Guvernul turc ( A fost reprezentat de agentul său. Cererea se referă la restricția de utilizare a terenului pe teren a fost adusă de planul de d.d.urbanism de mulți ani, fără ca acesta să fie expropriat de proprietatea sa de către administrația în cauză sau de despăgubirea prejudiciilor sale. GRIFS Reclamantul susține că această situație a încălcat art. 1 din Protocolul nr. Curtea constată că cererea a fost depusă la Curte în numele reclamantului la 26 iulie 2018. În observațiile sale, guvernul atrage atenția Curții asupra faptului că Ali Arslanbaș a decedat la 1 iulie 2018. octombrie 2017, adică cu aproape zece luni înainte de depunerea cererii către Curte. El susține că avocatul reclamantului a abuzat de Curte, lăsând să se creadă că acesta din urmă era încă în viață. El consideră că comportamentul avocatului defunctului reclamant a fost de natură să inducă în eroare Curtea cu privire la un aspect esențial pentru examinarea cererii. Alsan susține că nu a avut cunoștință de decesul clientului său și că acesta i-a acordat putere pentru toate procedurile în fața instanțelor naționale și a Curții. În orice caz, consideră că moștenitorii lui Ali Arslanbaș vor beneficia de această decizie în cazul constatării încălcării de către Curte. O astfel de putere, care i-ar fi fost acordată de moștenitorii de la . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Alsan, Comisia deduce din aceasta că formularul de cerere a trebuit să fie falsificat. Cu toate acestea, Curtea nu este în măsură să stabilească cu certitudine cine este la originea falsificării semnăturii defunctului. În această privință, Curtea amintește mai întâi că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, de 34 desemnează persoana vizată direct de actul sau de omisiunea în cauză, adică persoana care are un interes personal, direct și valabil pentru a obține încetarea acestuia (Patoux c. Franța, n 35079/06, § 51, 14 aprilie 2011). 10. Curtea amintește apoi că, în temeiul articolului 47 Õ 7 (fostul articol 47 alineatul (6) din regulament, revine recurentelor și moștenitorilor acestora care doresc să continue procedura în fața ei, de la 34 în cazul în care consideră că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale protocoalelor acesteia, în mod vădit nefondat sau abuziv; (...) 11. În temeiul acestei dispoziții, o cerere poate fi declarată abuzivă, în special dacă se bazează în mod deliberat pe fapte luate în considerare (Akd Varbanov c. Bulgaria, n 31365/96, § 36, CEDO 2000 řehák c. Republica Cehă (dec.), n 67208/01, 18 mai 2004, Popov c. Moldova (n , n 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005, Keretchachvili c. Georgia (dec.), n 5667/02, 2 mai 2006, Miroļubovs și alții c. Letonia, nr. 798/05, § 63, 15 septembrie 2009 și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], n 38433/09, § 97, CEDH 2012). 12. O informare incompletă și, prin urmare, înșelătoare poate, de asemenea, să analizeze într-un abuz de drept de recurs individual, în special atunci când se referă la centrul cauzei și pe care reclamantul nu explică în mod suficient de ce nu a divulgat informațiile relevante (Hüttner c. Germania (dec.), nr 23130/04, 19 iunie 2006, Predescu c. România, n 21447/03, § 25-26, 2 decembrie 2008 și Kowal c. Polonia (dec.), 2912/11, 18 septembrie 2012).Același lucru este valabil și atunci când apar noi evoluții importante în cursul procedurii urmate la Strasbourg și când, în pofida unei obligații care îi revin în temeiul articolului 47 alineatul (7) (fostul articol 47 alineatul (6) din regulament, reclamantul nu informează Curtea în acest sens, prin urmare, să se pronunțe asupra cauzei în deplină cunoștință de cauză ( Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano menționat anterior, Miroļubovs și alții, menționați anterior) Cu toate acestea, chiar și în astfel de cazuri, la adresa intenției de a face o declarație eronată a Curții trebuie să fie stabilită cu suficientă certitudine (Al-Nashif c. Bulgaria, nr. 50963/99, § 89, 20 iunie 2002, Melnik c. Ucraina, n 72286/01, §§ 58-60, 28 martie 2006, Nold c. Germania, n 27250/02, § 87, 29 iunie 2006, și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano, citată anterior. 13. În plus, falsificarea documentelor adresate Curții constituie, de exemplu, cel mai grav și caracterizat de abuz al dreptului individual de recurs în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție (Miroļubovs și alții, citată anterior, § 63, Poznanski și alții c. Germania (dec.), nr 25101/05, 3 iulie 2007 și Lăzărescu c. România (dec.), 9332/02, § 36, 19 ianuarie 2010). 14. În ceea ce privește această specie, Curtea constată, prin urmare, că a fost depus un formular de cerere falsificat pentru a-l face să creadă că cererea a fost introdusă în mod regulat. Cu toate că nu se știe exact cine a falsificat semnătura domnului Arslanbaș și că nimic nu indică cu certitudine că M. Alsan știa de falsificare, însă Curtea a fost înșelată. Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa în materie de abuz de dreptul la acțiune individuală și de circumstanțele speciale ale prezentei specii, Curtea soluționează excepția preliminară a guvernului potrivit căreia situația denunțată se referă la un abuz de dreptul la acțiune individuală în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, spune: că cererea este abuzivă în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și o declară inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 noiembrie 2020. Hasan Bak

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

36363/18

Ali ARSLANBAȘ

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 13

octobre

2020 en un comité composé de

:

Valeriu Grițco,

président,

Branko Lubarda,

Pauliine Koskelo,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 26 juillet 2018,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Ali Arslanbaș, est un ressortissant turc né en 1937 et résidant à Ankara. Il a été représenté devant la Cour par M

e

M. Alsan, avocat à Ankara.

Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

2.

La requête concerne la restriction d’usage apportée au terrain de l’intéressé par le plan d’urbanisme depuis de nombreuses années sans que celui-ci ne soit exproprié de son bien par l’administration concernée ou indemnisé de son préjudice.

GRIEFS

3.

Le requérant soutient que cette situation a emporté violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

EN DROIT

4.

La Cour note que la requête a été déposée à la Cour au nom du requérant le 26 juillet 2018.

5.

Elle relève que le formulaire de requête daté du 24 juillet 2018 avait été cosigné par le requérant Ali Arslanbaș et son représentant M

e

Alsan.

6.

Dans ses observations, le Gouvernement attire l’attention de la Cour sur le fait que Ali Arslanbaș est décédé le 1

er

octobre 2017, soit près de dix mois avant le dépôt de la requête à la Cour. Il soutient que l’avocat du requérant a abusé de la Cour en laissant croire que ce dernier était encore en vie. Il considère que le comportement de l’avocat du défunt requérant a été de nature à tromper la Cour sur un aspect essentiel pour l’examen de la requête.

7.

M

e

Alsan affirme qu’il n’a pas eu connaissance du décès de son client et que celui-ci lui avait donné un pouvoir pour l’ensemble des procédures devant les juridictions nationales et la Cour. Il estime qu’en tout état de cause les héritiers d’Ali Arslanbaș tireront profit de la décision, en cas de constat de violation par la Cour. Un tel pouvoir qui lui aurait été donné par les héritiers de l’intéressé exprimant leur souhait de poursuivre la requête devant la Cour n’a pourtant pas été envoyé à celle-ci.

8.

À l’analyse des éléments du dossier, la Cour observe que Ali Arslanbaș est effectivement décédé avant la date de la signature du formulaire de requête. En l’absence d’une explication convaincante de la part de M

e

Alsan, elle en déduit que le formulaire de requête a dû être falsifié. Toutefois, la Cour n’est pas en mesure d’établir avec certitude qui est à l’origine de la falsification de la signature du défunt.

9.

À cet égard, la Cour rappelle d’abord que, selon sa jurisprudence constante, par «

victime

» l’article

34 désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieux, c’est-à-dire la personne ayant un intérêt personnel, direct et valable à obtenir qu’il y soit mis fin (

Patoux c.

France

, n

o

35079/06, § 51, 14 avril 2011).

10.

La Cour rappelle ensuite qu’en vertu de l’article 47 §

7 (ancien article 47 § 6) du règlement, il incombe aux requérants et à leurs héritiers qui souhaitent poursuivre la procédure devant elle, de l’informer de «

tout fait pertinent pour l’examen de leur requête

».

La Cour rappelle enfin et surtout que l’article 35 § 3 a) de la Convention se lit ainsi

:

«

La Cour déclare irrecevable toute requête individuelle introduite en application de l’article

34 lorsqu’elle estime

:

a)

que la requête est incompatible avec les dispositions de la Convention ou de ses Protocoles, manifestement mal fondée ou abusive

; (...)

»

11.

En vertu de cette disposition, une requête peut être déclarée abusive notamment si elle se fonde délibérément sur des faits controuvés (

Akdıvar et autres c. Turquie

, 16 septembre 1996, §§

53

‑

54,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

IV,

Varbanov c. Bulgarie

, n

o

31365/96, § 36, CEDH 2000

‑

X,

Řehák c. République tchèque

(déc.), n

o

67208/01, 18

mai 2004,

Popov c. Moldova (n

o

1)

, n

o

74153/01, § 48, 18

janvier 2005,

Kérétchachvili c.

Géorgie

(déc.), n

o

5667/02, 2 mai 2006,

Miroļubovs et autres c. Lettonie

, n

o

798/05, § 63, 15 septembre 2009, et

Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano c. Italie

[GC], n

o

38433/09, §

97, CEDH 2012).

12.

Une information incomplète et donc trompeuse peut également s’analyser en un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le cœur de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante pourquoi il n’a pas divulgué les informations pertinentes (

Hüttner c.

Allemagne

(déc.), n

o

23130/04, 19 juin 2006,

Predescu c.

Roumanie

, n

o

21447/03, §§ 25-26, 2

décembre 2008, et

Kowal c.

Pologne

(déc.), n

o

2912/11, 18 septembre 2012). Il en va de même lorsque des développements nouveaux importants surviennent au cours de la procédure suivie à Strasbourg et que, en dépit de l’obligation expresse lui incombant en vertu de l’article 47 § 7 (ancien article 47 § 6) du règlement, le requérant n’en informe pas la Cour, l’empêchant ainsi de se prononcer sur l’affaire en pleine connaissance de cause (

Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano

,

précité,

et

Miroļubovs et autres

, précité)

.

Toutefois, même dans de tels cas, l’intention de l’intéressé d’induire la Cour en erreur doit toujours être établie avec suffisamment de certitude (

Al-Nashif c.

Bulgarie

, n

o

50963/99, §

89, 20 juin 2002,

Melnik c.

Ukraine

, n

o

72286/01, §§ 58-60, 28 mars 2006,

Nold c.

Allemagne

, n

o

27250/02, §

87, 29 juin 2006, et

Centro Europa 7

S.r.l. et Di Stefano

, précité).

13.

En outre, la falsification des documents adressés à la Cour constitue l’exemple le plus grave et caractérisé de l’abus du droit de recours individuel au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention (

Miroļubovs et autres

, précité, § 63,

Poznanski et autres c. Allemagne

(déc.), n

o

25101/05, 3 juillet 2007, et

Lăzărescu c. Roumanie

(déc.), n

o

9332/02, § 36, 19 janvier 2010).

14.

En ce qui concerne la présente espèce, la Cour constate donc qu’un formulaire de requête falsifié lui a été déposé afin de lui faire croire que la requête avait été introduite de manière régulière. Bien que l’on ne sache pas exactement qui a falsifié la signature de M. Arslanbaș et que rien n’indique avec certitude que M

e

Alsan était bien au courant de la falsification, la Cour a néanmoins été induite en erreur.

15.

Dès lors, compte tenu de sa jurisprudence en matière d’abus du droit de recours individuel et des circonstances particulières de la présente espèce, la Cour accueille l’exception préliminaire du Gouvernement selon laquelle la situation dénoncée s’analyse en un abus du droit de recours individuel au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Dit

que la requête est abusive au sens de l’article

35 § 3 a) de la Convention et la déclare irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 12 novembre 2020.

Hasan Bakırcı

Valeriu Grițco

Greffier adjoint

Président