Comunicat la 14 octombrie 2020 Publicat la 2 noiembrie 2020 Secțiunea a doua Cerere nr. 31121/11 Erim ALKAN împotriva Turciei introdusă la 26 ianuarie 2011 DE LA LEFFAR condamnarea penală a reclamantului șefului șefului șefului șefului șefului șefului de stat membru al UE pentru acordarea de asistență în cunoștință de cauză unei organizații ilegale în temeiul articolului 169 din vechiul cod penal la trei ani și nouă luni de închisoare, pedeapsa care a fost redusă ulterior la doi ani și o lună de închisoare în temeiul articolului 314 alineatul (2) din noul cod penal prin trimitere la articolele 314 alineatul (3) și 220 alineatul (7) din același cod. Actele reproșate reclamantului de către tribunalul din Ankara în hotărârea sa de condamnare sunt următoarele: să fi asistat la o declarație de presă făcută la 25 martie 2004 la Samsun și să fi scandat sloganuri în favoarea organizației ilegale DlP/C (Partea revoluționară pentru eliberarea poporului/Front) ; introducerea unui computer, a două discuri și a 36 de CD-uri, în care s-ar fi găsit informații referitoare la scopul organizației ; faptul a fost indicat, într-o notă de informare care ar fi fost redactată de un înalt responsabil pentru organizația în cauză sesizată în timpul unei percheziții efectuate la birou cu periodicitate, că reclamantul vindea reviste în numele organizației Samsun, că avea un grup de simpatizanți de 20 de persoane și că forma grupuri de formare și că acesta era o persoană utilă pentru organizație. Instanța de judecată a considerat că informațiile conținute în nota de informare corespund activităților reclamantului din Samsun, fapt care reiese din faptul că reclamantul desfășoară activități în numele D Invocând articolele 7, 10 și 11 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat pentru acte legale care, în opinia sa, își exercitau drepturile la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire pașnică și de asociere. Invocând art. 6 alineatele (1) și (2) din Convenție, reclamantul declară lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa. În acest sens, se plânge de o ilegalitate a perchezițiilor efectuate la originea anchetei penale și a documentelor obținute în timpul acestor percheziții. ; de la a avea acces la copiile originale ale documentelor digitale obținute în timpul acestor percheziții și de la utilizarea de către instanța de judecată a rapoartelor poliției privind aceste documente digitale și alte elemente de probă, în opinia sa ilegală, în sprijinul condamnării sale penale. Întrebări adresate părților S-a examinat în mod corect, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, temeinicia în materie penală împotriva reclamantului? În special, instanțele naționale au examinat legalitatea perchezițiilor efectuate la originea anchetei penale, precum și eligibilitatea documentelor și a altor elemente de probă obținute în cursul acestor percheziții (a se vedea, mutatis mutandis, Bykov c. Rusia [GC], n 4378/02, 10 martie 2009, Prade c. Germania, n 7215/10, 3 martie 2016, Layijov c. Azerbaidjan, nr. 22062/07, 10 aprilie 2014, Horvatić c. Croația, n 36044/09, 17 octombrie 2013 și Lisica c. Croația, n 20100/06, 25 februarie 2010) (a se vedea punctul 6 din prezenta anexă) Natunen c. Finlanda , n 21022/04, 31 March 2009) A fost încălcată libertatea de întrunire pașnică și de asociere a reclamantului, în sensul articolului 11 alineatul (1) din Convenție În temeiul legii și necesar, în sensul articolului 11 alineatul (2) (Kudrevičius și al altor c. Lituania [GC], n 37553/05, § 142-160, CEDH 2015 și Gülcü c. Turcia, 17526/10, § 110 și 111, 19 ianuarie 2016 În special, având în vedere actele reproșate reclamantului, contextul în care aceste acte au fost incluse, capacitatea lor de a aduce atingere și circumstanțele cauzei, instanțele naționale au efectuat în deciziile lor o examinare suficientă și o punere în balanță adecvată între interesele în cauză în raport cu criteriile stabilite și puse în aplicare de aceasta în jurisprudența Curții (a se vedea, mutatis mutandis Gözel și Özer c. Turcia, nr. 43453/04 31098/05, § 64, 6 iulie 2010 și Mart și alții c. Turcia, nr. 57031/10, § 32, 19 martie 2019)
Communiquée le 14 octobre 2020
Publié le 2 novembre 2020
Requête n
o
31121/11
Erim ALKAN
contre la Turquie
introduite le 26 Janvier 2011
La requête concerne
la condamnation pénale du requérant du chef d’aider consciemment une organisation illégale en application de l’article 169 de l’ancien code pénal à trois ans et neuf mois d’emprisonnement, la peine qui a été réduite par la suite à deux ans et un mois d’emprisonnement en application de l’article 314 § 2 du nouveau code pénal par renvoi des articles 314 § 3 et 220 § 7 du même code. Les actes reprochés au requérant par la cour d’assises d’Ankara dans son arrêt de condamnation sont les suivants
: avoir assisté à une déclaration de presse faite le 25 mars 2004 à Samsun et y avoir scandé des slogans en faveur de l’organisation illégale DHKP/C (Parti révolutionnaire de libération du peuple/Front)
; la saisie d’un ordinateur, de deux disquettes et de 36 CDs, dans lesquels auraient été trouvées des informations relatives au but de l’organisation susmentionnée, ainsi qu’une pancarte sur laquelle était écrite «
Les pressions ne peuvent nous dissuader
» lors d’une perquisition effectuée au bureau de l’Association des droits et libertés fondamentaux dont le requérant était membre
; le fait il était indiqué, sur une note d’information qui aurait été rédigée par un haut responsable de l’organisation en question saisie lors d’une perquisition effectuée au bureau d’un périodique, que le requérant vendaient des périodiques au nom de l’organisation à Samsun, qu’il avait un groupe de sympathisants de 20 personnes et qu’il formait des groupes de formation et qu’il était une personne utile pour l’organisation. La cour d’assises a estimé que les informations contenues dans la note d’information correspondaient aux activités du requérant à Samsun, qu’il en ressortait que le requérant faisait des activités au nom du DHKP/C et que par conséquent les actes du requérant constituaient l’infraction d’aider consciemment une organisation illégale.
Invoquant les articles 7, 10 et 11 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été condamné pour des actes légaux qui relevaient, selon lui, de l’exercice par lui de ses droits à la liberté d’expression et à liberté de réunion pacifique et d’association.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant allègue un manque d’équité de la procédure pénale diligentée contre lui. Il se plaint à cet égard d’une illégalité des perquisitions effectuées se trouvant à l’origine de l’enquête pénale et celle des documents obtenues lors de ces perquisitions
; de l’impossibilité pour lui d’avoir accès aux copies originales des documents numériques obtenues lors de ces perquisitions et de l’utilisation par la cour d’assises des rapports de police concernant ces documents numériques et d’autres éléments de preuves, selon lui illégaux, à l’appui de sa condamnation pénale.
1.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ?
En particulier, les juridictions nationales ont-elles examiné la légalité des perquisitions effectuées se trouvant à l’origine de l’enquête pénale ainsi que l’admissibilité des documents et d’autres éléments de preuves obtenues lors de ces perquisitions (voir,
mutatis mutandis
,
Bykov c. Russie
[GC], n
o
4378/02, 10 mars 2009,
Prade c. Allemagne
, n
o
7215/10, 3 mars 2016,
Layijov c. Azerbaïdjan
, n
o
22062/07, 10 avril 2014,
Horvatić c.
Croatie
, n
o
36044/09, 17 octobre 2013, et
Lisica c. Croatie
, n
o
20100/06, 25
février 2010)
?
L’impossibilité alléguée pour le requérant et de son avocat d’avoir accès aux copies originales des documents numériques obtenues lors des perquisitions et l’utilisation par la cour d’assises des rapports de police concernant ces documents numériques et d’autres éléments de preuves, selon lui illégaux, à l’appui de sa condamnation pénale ont-elles porté atteinte à l’équité de la procédure pénale (voir
Natunen c.
Finlande
, n
o
21022/04, 31 March 2009)
?
2.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté de réunion pacifique et d’association du requérant, au sens de l’article 11 § 1 de la Convention
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 11 § 2 (
Kudrevičius et autres c. Lituanie
[GC], n
o
37553/05, §§ 142-160, CEDH 2015, et
Gülcü c. Turquie,
n
o
17526/10, §
110 et 111, 19 janvier 2016
?
En particulier, eu égard aux actes reprochés au requérant, au contexte dans lequel ces actes s’inscrivaient, à leur capacité à nuire et les circonstances de l’affaire les juridictions nationales ont-elles effectué dans leur décisions un examen suffisant et une mise en balance adéquate entre les intérêts en jeu au regard des critères énoncés et mis en œuvre par elle dans la jurisprudence de la Cour (voir,
mutatis mutandis
,
Gözel et Özer c.
Turquie
, n
os
43453/04
et
31098/05
, § 64, 6 juillet 2010, et
Mart et autres c.
Turquie
, n
o
57031/10
, § 32, 19 mars 2019)
?