CASE OF PAPACHELA AND AMAZON S.A. v. GREECE - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

03.12.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 of Protocol No. 1 - Positive obligations);Pecuniary and non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Pecuniary damage;Just satisfaction)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF PAPACHELA AND AMAZON S.A. v. GREECE - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

PAPACHELA AND AMAZON S.A. v. Grecia (No12929 /18) Textul traducerii neoficiale a hotărârii Cauza se referea la sechestrarea unui hotel de către migranți și un grup de persoane care acționau împreună cu ei, pe care ei l-au ocupat timp de 3 ani. Hotelul aparținea reclamantei și unei societăți cu răspundere limitată, a cărei singură acționară era ea. În aprilie 2016, reclamanta a observat că un grup de persoane, acționând în solidaritate cu migranții, s-a instalat într-un hotel, care era gol din martie 2010 în centrul Atenei.

Între timp, un grup de persoane care locuiau la hotel s-au conectat ilegal la rețeaua de alimentare cu energie electrică și apă. O altă companie-reclamantă a trimis o scrisoare către Hotărârea de Stat pentru Energie Electrică și Apă, în care a descris această situație, dar nu a primit niciun răspuns. Cu toate acestea, compania reclamantă a fost obligată să plătească o factură de 81,500 de euro, care a crescut la 141,990 de euro în februarie 2018.

În iulie 2017, judecătorul de pace a susținut cererea de a aplica măsuri provizorii și a ordonat Rețelei pentru Drepturile Civile și Politice să elibereze hotelul sub amenințarea plății de către acestea a unei amenzi de 1000 de euro și a unei sentințe de două luni de închisoare pentru reprezentantul acestui grup. Judecătorul de pace a remarcat, în special, că, în ciuda solicitării reclamantei din 22 aprilie 2016 către poliție de a-i cere să-l scoată din hotel, nu au fost luate măsuri. Judecătorul a mai remarcat că, deși în iunie 2016 reclamanta a trimis o scrisoare directorului poliției și vice-ministrului afacerilor interne, statul nu i-a oferit niciun fel de ajutor, în legătură cu ceea ce a depus o plângere împotriva lor la 3 martie 2017.

Viconavets a dat înapoi, trimitând cererea din nou pe 6 și 18 septembrie 2019 și pe 2 octombrie 2019. Mai târziu, reclamanții au depus o plângere la Consiliul juridic de stat, dar fără succes. Potrivit reclamantelor, datoria lor față de stat pentru plata unor taxe scăzute în iunie 2017 a fost de 101 885,35 de euro, facturile neplatabile pentru apă și electricitate de 141 990 de euro, iar capitalul propriu al hotelului a scăzut de la 9 milioane la 4 milioane de euro. În ianuarie 2018, reclamanta a primit un mesaj de arestare a casei sale personale în legătură cu o crimă cu statul. Ea a fost forțată să-și vândă buzunarul în spatele casei pentru a plăti amenzile și a evita urmărirea penală.

În august 2018, șeful poliției naționale l-a informat pe Secretarul General al Ministerului Politicii Migratorii că decizia de evacuare nu poate fi executată, deoarece mai întâi trebuie găsite locuri în care să poată locui locuitorii după ce hotelul a fost părăsit. În cele din urmă, începerea ocupării de către migranți a hotelului în aprilie 2016 s-a încheiat în iulie 2019, când locuitorii au părăsit hotelul după propria dorință.

Evaluarea Curții a arătat că, în pofida deciziei procurorului de evacuare, lipsa de măsuri de către autorități pentru eliberarea hotelului reclamantelor în legătură cu ocuparea sa ilegală a dus la faptul că proprietatea lor a rămas neputincioasă de utilizat timp de mai mulți ani, crescând astfel sarcina financiară a hotelului, ca urmare a creșterii semnificative a costurilor de energie.

CEDO a recunoscut că temerile provocate de considerațiile de mai sus ar fi putut justifica într-o anumită măsură refuzul autorităților de a efectua o evacuare rapidă și bruscă a clădirii, dar nu a putut justifica o astfel de inactivitate totală și prelungită din partea statului. În ciuda plângerilor plângerilor, în care au exprimat cererile lor către poliție pentru ajutor în evacuarea coloniștilor din hotel, procedura a fost amânată. Mai mult, două plângeri ale plângerilor împotriva persoanelor responsabile de niciun motiv nu au fost niciodată examinate. În plus, problemele privind administrarea energiei electrice și a apei, care au fost acceptate, au fost soluționate.

Cu toate acestea, după un an de la preluarea hotelului sau de la preluarea hotelului, autoritățile au prezentat companiei reclamante o factură în valoare de 81.000 de euro sub amenințarea confiscării hotelului, care până la 12 februarie 2018 a ajuns la 141.990 de euro. Datoria către autoritățile fiscale a ajuns la 101.885,35 de euro în iunie 2017, dintre care 22 de milioane de euro pe an erau răspunzători de impozitul pe proprietate.

În ianuarie 2018, reclamanta a primit un mesaj că casa ei personală ar putea fi confiscată pentru a acoperi datoriile față de stat. În cele din urmă, și mai important, judecătorul de pace în 2017, subliniind inactivitatea poliției, a dispus ca măsură temporară eliberarea spațiului și returnarea proprietății reclamantelor, dar această decizie nu a fost niciodată luată. Poliția nu a răspuns la patru cereri ale executorului de stat cu cereri de ajutor în asigurarea executării deciziei.

În ceea ce privește interesele reclamantelor, autoritățile naționale ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura dreptul lor la posesia pașnică a proprietății, având în vedere în același timp o perioadă rezonabilă de timp pentru a căuta o soluție acceptabilă. Fiind inactive timp de mai mult de 3 ani, confruntându-se cu o situație care are efecte semnificative asupra drepturilor de proprietate ale reclamantelor, autoritățile naționale nu au putut să facă un echilibru echitabil între cerințele de interes general al societății și cerințele de protecție a drepturilor individuale. Prin urmare, în acest caz a fost încălcat art. 1 din Primul protocol la Convenție.

Hotărârea din acest caz a fost adoptată de Cameră la 3 decembrie 2020 și a dobândit statutul de definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul 2 din Convenție.