Secțiunea a patra Cerere nr. 45309/15 Randolph Carey GRACE împotriva Portugaliei (a se vedea tabelul din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 17 decembrie 2020 într-un comitet compus din Armen Harutyunyan, președinte, Jolien Schuking, Ana Maria Guerra Martins, judecători, și Liv Tigerstedt, adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 august 2015, având în vedere declarația guvernului pârât prin care se solicită Curții să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURĂ Informațiile detaliate referitoare la reclamant se găsesc în tabelul anexat. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către domnul S. Proença, avocat care exercită funcția în Porto. Cererea se referă la două proceduri care s-au desfășurat în fața Tribunalului pentru afaceri familiale din Braga. Prima se referă la o cerere din partea reclamantului, bazată pe Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii (□ Convenția de la Haga În al doilea rând, pe baza unei cereri depuse de fostul său partener comun privind amenajarea exercitării autorității părintești față de fiul său. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul își declara necunoașterea dreptului său la un proces echitabil în cadrul acestor două proceduri. Pe teren la art. 8 din Convenție, acesta pleda, de asemenea, pentru încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale de familie din cauza faptului că aceste proceduri au dus la dezavantajul său. Pe lângă art. 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a avut suficient timp pentru a-și pregăti apelul, în fața instanței judecătorești din Guimarães, împotriva deciziei pronunțate de Tribunal în cauzele familiale ale Braga cu privire la cererea sa întemeiată pe Convenția de la Haga. El se plângea, de asemenea, că instanța de apel nu a revenit, în cadrul acestei proceduri, asupra stabilirii faptelor care au fost efectuate de instanță în cauzele familiale ale Braga. Plângerile pe care reclamantul le-a tras din art. 8 din Convenție din cauza lipsei de echitate a procedurii întemeiate pe Convenția de la Haga au fost comunicate guvernului portughez ( În cadrul negocierilor în vederea unei soluționări pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea că propunea să pronunțe o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor ridicate de aceste obiecții și, în plus, a invitat Curtea să șteargă cererea din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul recunoaște, în speță, că procedura inițiată de reclamant în temeiul Convenției de la Haga nu a respectat cerințele prevăzute la art. 8 din convenție. El se referă, în acest caz, la hotărârile pronunțate în cauzele Dore c. Portugalia 775/08, l februarie 2011) și Phostira Efthymiou și Ribeiro Fernandes c. Portugalia 66775/11, 5 februarie 2015). El propune plata către reclamant a sumelor reproduse în tabelul anexat și invită Curtea să șteargă cererea de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (c) din convenție. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu au fost plătite în acest termen, Ö s Õ angajat să le majoreze, de la expirarea termenului și până la decontare, de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Plata va duce la decontarea definitivă a cauzei. Termenii acestei declarații unilaterale au fost transmise reclamantului. Printr-o scrisoare primită la 9 ianuarie 2020, acesta din urmă a răspuns în sensul că nu a acceptat termenii declarației, dat fiind că sumele propuse erau insuficiente și nu au ținut seama de prejudiciile pe care le-a suferit în mod global din cauza deficiențelor intervenite în cadrul procedurii în litigiu. Curtea amintește că articolul (c) Convenției îi permite să șteargă o cauză a rolului dacă (...) din orice alt motiv pe care [ea] îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, Curtea poate anula cererile de rol pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei lor să continue (a se vedea în special Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI). Jurisprudența Curții pe teren a articolului 8 din Convenția privind obligația de echitate a unei proceduri referitoare la o cerere de returnare a unui copil aflat în situație de detenție ilegală este clară și abundentă (a se vedea, de exemplu, Xc. Letonia [GC], n 27853/09, ê 102, CEDH 2013 și, în special, în ceea ce privește Portugalia, Phostira Efthymiou și Ribeiro Fernandes Portugalia, 66775/11, §§ 42 și 48, 5 februarie 2015 și Dore c. Portugalia , n 775/08, § 45 și 52, 1 februarie 2011). Având în vedere concesiile cuprinse în declarația guvernului, precum și cuantumul despăgubirilor propuse (care se ridică în conformitate cu cele alocate în cauze similare), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c)). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi repusă în aplicare în temeiul articolului 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, această cerere ar trebui eliminată din rol în ceea ce privește obiecțiunile referitoare la lipsa de echitate a procedurii inițiate de reclamant în temeiul Convenției de la Haga. În ceea ce privește restul obiecțiunilor ridicate de reclamant cu privire la procedura de amenajare a exercitării dreptului de proprietate părintească, având în vedere jurisprudența Curții în această privință (a se vedea, printre altele, Hotărârea Ignaccolo-Zenide c. România, nr. 31679/96, § 94, CEDO 2000 I și Primare c. Portugalia, nr. 48206/99, § 71, CEDH 2003 VII), ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu evidențiază nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât în ceea ce privește obiecțiile referitoare la procedura inițiată de reclamant în vederea obținerii înapoierii fiului său în Noua Zeelandă și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, hotărăște să elimine această parte din cererea de rol în temeiul articolului (c) Convenției Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Făcut în franceză și comunicat în scris la 21 ianuarie 2021. {semnătură_p_2} Liv Tigerstedt Armen Harutyunyan Modulul adjunct f.f. Președinte Anexă Cerere privind obiecțiile reținute la art. 8 din Convenție (Echivalența unei proceduri bazate pe Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor) Numărul și data la care se introduce cererea Numele reclamantului și anul nașterii Numele și orașul reprezentantului Data primirii declarației guvernului Data primirii scrisorii reclamantului Suma alocată pentru daune morale per reclamant (în euro) [1] Suma alocată pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată per cerere (în euro [2] 45309/15 28/08/2015 Randolph Carey GRACE 1962 Susana Proença Porto 21/11/2019 09/01020 3 250 1 500 [1] Plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant. [2] Plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant.
Requête n
o
45309/15
Randolph Carey GRACE
contre le Portugal
(voir tableau en annexe)
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 17
décembre 2020 en un comité composé de
:
Armen Harutyunyan,
président,
Jolien Schukking,
Ana Maria Guerra Martins,
juges,
et de Liv Tigerstedt,
greffière adjointe de section f.f.
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 août 2015,
Vu la déclaration du gouvernement défendeur invitant la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les informations détaillées concernant le requérant se trouvent dans le tableau joint en annexe.
Le requérant a été représenté devant la Cour par M
e
La requête concerne deux procédures qui se sont déroulées devant le tribunal aux affaires familiales de Braga. La première fît suite à une demande du requérant, fondée sur la Convention de La Haye du 25
octobre 1980 sur les aspects civils de l’enlèvement international d’enfants («
la Convention de la Haye
»), en vue d’obtenir le retour de son fils en Nouvelle-Zélande. La deuxième porta sur une demande faite par son ex
‑
conjointe visant l’aménagement de l’exercice de l’autorité parentale vis
‑
à-vis de leur fils.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait une méconnaissance de son droit à un procès équitable dans le cadre de ces deux procédures. Sur le terrain de l’article 8 de la Convention, il plaidait également une atteinte à son droit au respect de sa vie familiale en raison de l’issue de ces procédures à son désavantage. Sous l’angle de l’article 13 de la Convention, le requérant se plaignait de ne pas avoir eu le temps suffisant pour préparer son appel, devant la cour d’appel de Guimarães, contre la décision qui avait été rendue par le tribunal aux affaires familiales de Braga au sujet de sa demande fondée sur la Convention de la Haye. Il se plaignait aussi que la cour d’appel ne fût pas revenue, dans le cadre de cette procédure, sur l’établissement des faits qui avait été effectué par le tribunal aux affaires familiales de Braga.
Les griefs que le requérant tirait de l’article
8 de la Convention à raison du défaut d’équité de la procédure fondée sur la Convention de La Haye ont été communiqués au gouvernement portugais («
le Gouvernement
»).
À l’issue de négociations en vue d’un règlement amiable qui se sont révélées infructueuses, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de prononcer une déclaration unilatérale en vue de régler les questions soulevées par ces griefs. Il a en outre invité la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article
37 de la Convention.
Le Gouvernement reconnaît, en l’espèce, que la procédure engagée par le requérant au titre de la Convention de La Haye n’a pas respecté les exigences posées par l’article 8 de la Convention. Il se réfère, en l’occurrence, aux arrêts rendus dans les affaires
Dore c. Portugal
(n
o
775/08, l
er
février 2011) et
Phostira Efthymiou
et Ribeiro Fernandes c.
Portugal
(n
o
66775/11, 5 février 2015). Il offre de verser au requérant les sommes reproduites dans le tableau joint en annexe et il invite la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article
37 §
1
c) de la Convention. Ces sommes seront payables dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elles n’étaient pas versées dans ce délai, le Gouvernement s’engage à les majorer, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Le paiement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Les termes de cette déclaration unilatérale ont été transmis au requérant. Par une lettre réceptionnée le 9 janvier 2020, ce dernier a répondu en indiquant qu’il n’acceptait pas les termes de la déclaration étant donné que les montants proposés étaient insuffisants et ne tenaient pas compte des préjudices qu’il avait subis de manière globale en raison des manquements survenus dans le cadre de la procédure litigieuse.
La Cour rappelle que l’article
37
§
1
c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle si
:
«
(...)
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
Ainsi, en vertu de cette disposition, la Cour peut rayer des requêtes du rôle sur le fondement d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si les requérants souhaitent que l’examen de leur affaire se poursuive (voir, en particulier, l’arrêt
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC], n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI).
La jurisprudence de la Cour sur le terrain de l’article 8 de la Convention concernant l’exigence d’équité d’une procédure portant sur une demande de retour d’un enfant en situation de rétention illicite est claire et abondante (voir, par exemple,
X c. Lettonie
[GC], n
o
27853/09, § 102, CEDH 2013 et, concernant spécifiquement le Portugal,
Phostira Efthymiou et Ribeiro Fernandes
c.
Portugal
, n
o
66775/11, §§ 42 et 48, 5 février 2015, et
Dore c.
Portugal
, n
o
775/08, §§ 45 et 52, 1
er
février 2011).
Eu égard aux concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées (montant qui est conforme à ceux alloués dans des affaires similaires), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas par ailleurs qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article
37
§
2 de la Convention (voir
Josipović c.
Serbie
(déc.), nº
18369/07, 4
mars 2008).
Compte tenu de ce qui précède, il y a lieu de rayer cette requête du rôle pour ce qui est des griefs concernant le défaut d’équité de la procédure engagée par le requérant au titre de la Convention de la Haye.
En ce qui concerne le restant des griefs soulevés par le requérant relativement à la procédure d’aménagement de l’exercice de l’autorité parentale, vu la jurisprudence de la Cour en la matière (voir, notamment,
Ignaccolo-Zenide c. Roumanie
, n
o
‑
I et
Maire c.
Portugal
, n
o
‑
VII), compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur pour ce qui est des griefs concernant la procédure engagée par le requérant en vue d’obtenir le retour de son fils en Nouvelle-Zélande et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en vertu de l’article
37
§
1
c) de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Fait en français puis communiqué par écrit le 21 janvier 2021.
{signature_p_2}
Liv Tigerstedt
Armen Harutyunyan
Greffière adjointe f.f.
Président
Requête concernant des griefs tirés de l’article 8 de la Convention
(Équité d’une procédure fondée sur la Convention de La Haye du 25 octobre 1980 sur les aspects civils de l’enlèvement
international d’enfants)
Numéro et date d’introduction de la requête
Nom du requérant et année de naissance
Nom et ville du représentant
Date de réception de la déclaration du Gouvernement
Date de réception de la lettre du requérant
Montant alloué pour dommage moral
par requérant
(en euros)
[1]
Montant alloué pour frais et dépens
par requête
(en euros
)
[2]
45309/15
28/08/2015
Randolph Carey GRACE
1962
Susana Proença
Porto
21/11/2019
09/01/2020
3 250
1 500
[1]
Plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la partie requérante.
[2]
Plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la partie requérante.