ZASTAVSKA v. UKRAINE

Comunicat la 13 ianuarie 2021 Publicat la 1 februarie 2021 SECȚIUNE Cererea nr. 57960/19 Dina Volodymyrivna ZASTAVSKA împotriva Ucrainei depusă la 28 octombrie 2019 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Dina Volodymyrivna Zastavska, este un național ucrainean, care s-a născut în 1940 și locuiește în Kherson. Ea a fost reprezentată în fața Curții de domnul O.V. Levytskyy, un avocat practicant în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 28 martie 2017, Curtea din orașul Kherson (judecător D.) a permis o cerere depusă de dna S.A. împotriva dnei S.A., sora dnei S.V. care închiriase un apartament municipal din 1978 și care murise în 2015. Curtea a stabilit că dl G. locuise cu dna S.V. ca familie din 2007 până în 2015 și a recunoscut titlul acestui apartament prin moștenire. Dl G. și-a înscris titlul în apartament pe baza hotărârii de mai sus și la 27 aprilie 2017 i-a dat-o dlui Y. La 5 mai 2017, reclamantul și-a vândut propriul apartament și a cumpărat apartamentul de la dl Y. În aceeași zi și-a înregistrat titlul acestui apartament în registrul public al tranzacțiilor de proprietate reală. La 14 iunie 2017, autoritățile locale au înregistrat reședința reclamantului și a soțului său în apartament. La 17 iulie 2017, Consiliul Municipal Kherson („Consiliul”) a depus un rei vindicatio Cererea împotriva reclamantului și soțului său, în căutarea unei redresări a apartamentului de mai sus, a expulzării și dezregistrării acestora. Consiliul a susținut că aceasta nu a fost conștientă de hotărârea din 28 martie 2017 și nu a fost implicată în cadrul procedurii inițiate de dl G., chiar dacă apartamentul aparținea orașului și nu a fost privatizat. În conformitate cu registrul public al hotărârilor judecătorești, dl G. a depus în mod repetat o cerere de recunoaștere a titlului său la apartamentul în cauză și în ultima sa cerere din 14 decembrie 2016, el a desemnat Consiliul ca inculpat, care, la rândul său, a fost informat cu privire la aceasta. La 13 februarie 2017, Tribunalul a returnat această cerere neexaminată (la cererea dlui G.). Cu toate acestea, la 28 martie 2017, instanța de mai sus a permis noua cerere similară a dlui G., de data aceasta depusă împotriva dnei S.A., fără implicarea Consiliului. În cele din urmă, Consiliul a remarcat că dna S.A. a murit în 1995. În paralel, Consiliul a apelat împotriva hotărârii din 28 martie 2017. La 21 septembrie 2017, Curtea Regională de Apel Kherson („Curtea de Apel”) a permis recursul, a anulat că hotărârea și a întrerupt procedurile instituite de dl G. El a susținut că apartamentul contestat a aparține municipiului; nu există nicio dovadă că dna S.V. a fost proprietarul său, deoarece nu a privatizat-o; prin urmare, apartamentul nu ar fi putut fi moștenit. S.A. a murit în 1995 și ea nu ar fi putut fi acuzată în acțiunea inițiată de dl G. Prin hotărârea din 20 martie 2018, Tribunalul municipal a permis cererea Consiliului, a anulat titlul reclamantului la apartament, a obligat-o să-l returneze la Consiliu și a ordonat deportarea ei și a soțului ei. Referindu-se la art. 388 din Codul Civil (care prevede un drept al proprietarului proprietarului proprietarului de a-l recupera dintr-un cumpărător fid, dacă proprietatea respectivă a părăsit posesia fostului împotriva voinței sale), instanța a constatat că apartamentul contestat a părăsit posesia Consiliului împotriva voinței sale, adică, pe baza hotărârii din 28 martie 2017, care a fost ulterior anulat. La 19 iunie 2018 și, respectiv, 17 iulie 2019, Curtea de Apel și Curtea Supremă au susținut hotărârea din 20 martie 2018. Cu privire la jurisprudența internă, instanțele au susținut că proprietatea care a părăsit posesia proprietarului în temeiul unei hotărâri judiciare, care a fost ulterior anulată, a fost considerată proprietatea proprietarului respectiv împotriva voinței sale. Potrivit reclamantului, hotărârile de judecător în parte a expulzării nu au fost executate până în prezent. Reclamantul a depus, de asemenea, o plângere împotriva judecătorului D. la Camera disciplinară a Consiliului Superior de Justiție („HCJ”). La 27 martie 2019, camera a constatat că, prin adoptarea hotărârii din 28 martie 2017, judecătorul D. a fost conștient de doamna Moartea S.A. în 1995, deoarece în cererea sa anterioară, examinată și de către judecător și renunțată neexaminată la 13 februarie 2017 (a se vedea mai sus), dl G. a atașat o copie a certificatului de deces al dnei S.A... În plus, hotărârea de mai sus nu a conținut un motiv suficient în ceea ce privește stabilirea faptului că dl G. a trăit cu dna S.V. în familie și în ceea ce privește titlul apartamentului. În acest sens, Camera a hotărât să discipline judecătorul D. prin formularea unei propuneri cu HCJ de a o respinge. În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 reclamantul se plânge că a fost privată de apartament fără compensare, ca urmare a procedurii inițiate împotriva ei de către Consiliu. 1? Dacă da, este în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, a urmărit un obiectiv legitim în interesul public și a impus o sarcină disproporționată și excesivă reclamantului?

Communicated on 13 January 2021

Published on 1 February 2021

FIFTH SECTION

Application no. 57960/19

Dina Volodymyrivna ZASTAVSKA

against Ukraine

lodged on 28 October 2019

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Dina Volodymyrivna Zastavska, is a Ukrainian national, who was born in 1940 and lives in Kherson. She was represented before the Court by Mr O.V. Levytskyy, a lawyer practising in Kyiv.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

By a judgment of 28 March 2017, the Kherson City Court (judge D.) allowed a claim lodged by Mr G. against Ms S.A., a sister of Ms S.V. who had rented a municipal flat since 1978 and who had died in 2015. The court established that Mr G. had lived with Ms S.V. as a family from 2007 to 2015 and recognised his title to that flat by way of inheritance.

Mr G. then registered his title to the flat based on the above judgment and on 27 April 2017 gifted it to Mr Y.

On 5 May 2017 the applicant sold her own flat and bought the flat from Mr Y. On the same day she registered her title to that flat in the public registry of real-property transactions. On 14 June 2017 the local authorities registered the applicant’s and her husband’s residence in the flat.

On 17 July 2017 the Kherson City Council (“the Council”) lodged a

rei vindicatio

claim against the applicant and her husband, seeking a recovery of the above flat, their eviction and deregistration. The Council submitted that it had not been aware of the judgment of 28 March 2017 and had not been involved as a defendant in the proceedings instituted by Mr G., even though the flat had belonged to the municipality and had not been privatised. According to the public registry of court decisions, Mr G. had repeatedly lodged a claim for the recognition of his title to the flat at issue and in his last claim of 14 December 2016 he had designated the Council as a defendant, which had in turn been informed thereof. On 13 February 2017 the City Court had returned that claim unexamined (upon Mr G.’s request). However, on 28 March 2017 the above court had allowed Mr G.’s similar new claim, this time lodged against Ms S.A., without the involvement of the Council. The Council lastly noted that Ms S.A. had died in 1995.

In parallel, the Council appealed against the judgment of 28 March 2017. On 21 September 2017 the Kherson Regional Court of Appeal (“the Court of Appeal”) allowed the appeal, quashed that judgment and discontinued the proceedings instituted by Mr G. It held that the disputed flat had belonged to the municipality; there was no proof that Ms S.V. had been its owner, as she had not privatised it; therefore, the flat could not have been inherited. Moreover, Ms

S.A. had died in 1995 and she could not have been a defendant in the proceedings instituted by Mr G.

By a judgment of 20 March 2018, the City Court allowed the Council’s claim, annulled the applicant’s title to the flat, obliged her to return it to the Council and ordered her and her husband’s eviction. Referring to Article 388 of the Civil Code (which provides for a right of the owner of property to recover it from a bona fide purchaser if that property had left the former’s possession against his or her will), the court found that the disputed flat had left the Council’s possession against its will, that is to say, on the basis of the judgment of 28 March 2017 which had subsequently been quashed.

On 19 June 2018 and 17 July 2019, respectively, the Court of Appeal and the Supreme Court upheld the judgment of 20 March 2018. With reference to the domestic case law, the courts held that that the property which had left the owner’s possession pursuant to a court decision, which was subsequently quashed, was considered as property which left that owner’s possession against his or her will.

According to the applicant, the court decisions in part of the eviction had not been executed to date.

The applicant also lodged a complaint against judge D. with the Disciplinary Chamber of the Higher Council of Justice (“the HCJ”). On 27

March 2019 the Chamber found that in adopting the judgment of 28

March 2017 judge D. had been aware of Ms

S.A.’s death in 1995, because in his earlier claim, also examined by that judge and returned unexamined on 13 February 2017 (see above), Mr G. had attached a copy of Ms S.A.’s death certificate. That fact had excluded the examination of Mr

G.’s claim against Ms S.A. Furthermore, the above judgment had not contained a sufficient reasoning as regards the establishment of the fact that Mr G. had lived with Ms S.V. as a family and as regards the title to the flat. The Chamber thus decided to discipline judge D. by making a proposal with the HCJ to dismiss her.

COMPLAINT

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 that she was deprived of the flat without compensation, as a result of the proceedings instituted against her by the Council.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been an interference with the applicant’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No.

1? If so, was it in accordance with the conditions provided for by law, did it pursue a legitimate aim in the public interest, and did it impose a disproportionate and excessive burden on the applicant?