Decizia nr. 162/2025 — ÎCCJ

Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2025, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr.303/2022. În concret, doamnei judecător i s-a imputat că acordă termene de judecată îndelungate în dosarele ce i-au fost repartizate spre soluționare.

Hotărârea instanței disciplinare Prin Hotărârea nr. (...) din 28 aprilie 2025, Secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspectia Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei X. și, în baza art.273 alin.(1) lit.b) din Legea nr.303/2022, a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.271 lit. g) teza I din același act normativ.

În motivare, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022, „ nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ”, s-au arătat următoarele: Instanța a avut în vedere prevederile art. 224 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 5 alin. (2) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, precum și condițiile cumulative prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022, în raport de care a reținut că, pentru a atrage răspunderea disciplinară, este necesar ca respectiva conduită imputabilă să se regăsească în mai multe situații în care neîndeplinirea dispozițiilor procedurale să ducă la prelungirea nejustificată a procedurii.

Situația de fapt reținută în dosarul disciplinar a demonstrat că modul specific de lucru adoptat de doamna judecător A. a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele cu a căror soluționare a fost învestită, fapt ce dovedește un management defectuos în gestionarea lucrărilor ce i-au fost repartizate spre soluționare. Relevantă este situația dosarului nr. x/204/2021, ce are ca obiect partaj judiciar și obligația de a face , înregistrat pe rolul Judecătoriei X. la data de 14.07.2021 și ulterior, repartizat pe completul pârâtei judecător la data de 11.05.2023, dosar nesoluționat nici până la momentul pronunțării hotărârii disciplinare. Deși dosarul înregistra o vechime considerabilă în sistem, doamna judecător A. nu a luat măsurile necesare pentru a asigura soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, fiind redate în cuprinsul hotărârii disciplinare toate termenele și măsurile luate de doamna judecător.

Ulterior, s-a constatat că această modalitate de instrumentare a cauzelor nu are un caracter izolat, fiind identificate mai multe situații în care doamna judecător a procedat la fel, respectiv dosare cu o vechime mai mare de un an și un număr de șapte dosare, în care doamna judecător ar fi acordat termene de 7 luni.

O altă caracteristică a modului de lucru adoptat de doamna judecător este că a amânat succesiv judecata cauzelor civile, acordând termene la intervale de 5 - 7 luni pentru citarea martorilor, lipsă solicitare de relații, lipsă de procedură, lipsă de apărare, formulare obiecțiuni raport de expertiză etc. Din analiza situației statistice depuse la dosarul de cercetare disciplinară, Secția a reținut că amânarea judecății a fost determinată de luarea unor masuri procesuale ce au avut ca efect direct prelungirea duratei procedurilor judiciare în mod nejustificat cu consecința afectării drepturilor părților; cu această ocazie, secția a constatat și că modalitatea de lucru a doamnei judecător denotă o lipsă de fermitate în luarea măsurilor ce se impuneau pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.

Nu au fost primite apărările doamnei judecător referitoare la volumul mare de activitate, alte atribuții jurisdicționale și non jurisdicționale, reținându-se că tocmai modul de lucru adoptat și lipsa de diligență în gestionarea ședințelor de judecată au generat în realitate creșterea volumului său de activitate, fiind avute în vedere datele statistice comunicate de către conducerea Judecătoriei X. Analizându-se comparativ datele statistice, s-a constatat că volumul de activitate înregistrat de doamna judecător, deși considerabil, este similar cu volumul celorlalți judecători care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instanțe.

Sub aspectul atribuțiilor extra judiciare, s-a avut în vedere că doamna judecător a fost desemnat înlocuitor al judecătorului delegat cu executarea amenzilor judiciare, înlocuitor al judecătorului delegat la compartimentul pentru acordarea ajutorului public judiciar, înlocuitor al judecătorului delegat privind activitatea de înregistrare și evidență a persoanelor juridice și activitatea de înregistrare a asociațiilor de proprietari. De asemenea, a mai fost delegat ca judecător cu atribuții la compartimentul de executări civile, plângeri contravenționale în cazul lipsei din activitate a titularului, înlocuitor al judecătorului delegat cu punerea în executare a muncii în folosul comunității în cazul lipsei din activitate a titularului și a participat la planificarea de permanență pentru soluționarea ordinelor de protecție.

Secția a avut în vedere volumul de activitate înregistrat de doamna judecător dar a constatat că nu justifică în mod obiectiv nerespectarea dispozițiilor referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor. În raport de aceste circumstanțe, secția a constatat că nu există de fapt circumstanțe reale sau personale de natură a afecta îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și de a înlătura în final caracterul culpabil al faptelor sale; așadar, s-a reținut că doamna judecător nu a depus diligențe în vederea realizării unui management riguros al cauzelor cu care a fost investită pentru ca derularea procedurilor judiciare să se realizeze în așa fel încât să asigure soluționarea acestora cu celeritate.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut vinovăția doamnei judecător ca fiind dovedită și rezultând din modul în care a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale, adică conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor anterior expuse câtă vreme urmarea imediată a conduitei sale a constat în temporizarea procedurilor judiciare. Așa fiind, secția a constatat că faptele doamnei judecător concretizate în acordarea unor termene de judecată la intervale de timp foarte lungi, ce nu au fost adaptate motivelor de amânare, au un caracter imputabil, neputând fi justificate de cauze obiective care să poată fi circumscrise unei culpe scuzabile; ca urmare, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 273 litera g) teza I din Legea nr. 303/2022.

La individualizarea sancțiunii, s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, consecințele faptei săvârșite de magistrat, apreciindu-se că se justifică aplicarea față de pârâtă a sancțiunii prevăzute de art. 273 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 303/2022, respectiv diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15 % pe o perioadă de 3 luni. Prin opinia separată, s-a arătat că aspectele evidențiate în acțiunea disciplinară nu întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, motiv pentru care s-ar fi impus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii disciplinare. În motivarea acestui punct de vedere, s-a arătat că sunt întemeiate apărările doamnei judecător, în sensul existenței unor cauze obiective care au generat consecințele negative reținute prin acțiunea disciplinară, și anume nerespectarea dispozițiilor referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

În plus, verificările efectuate cu ocazia controalelor tematice dispuse de conducerea Tribunalului X. nu au relevat deficiențe la activitatea individuală a doamnei judecător și nu s-au concretizat în monitorizări individuale ori recomandări administrative, ci dimpotrivă a rezultat un volum de activitate excesiv al Judecătoriei X. și o resursă umană insuficientă; ca urmare, amânarea judecății în cauzele reținute prin acțiunea disciplinară în modalitățile descrise anterior nu are un caracter imputabil pârâtei, fiind justificată de cauze obiective culpe scuzabile în sensul disciplinar. Recursul Împotriva Hotărârii pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară, pârâta judecător a formulat recurs.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare; sub aspectul laturii subiective lipsește vinovăția și nici nu este îndeplinit conținutul constitutiv al abaterii disciplinare, întrucât nu există o nerespectare în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor, În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește sancțiunea aplicată și individualizarea acesteia în sensul aplicării sancțiunii avertismentului.

În motivarea căii de atac, pârâta judecător a susținut că situația de fapt reținută este incompletă, și anume cu privire la dosarul nr. x/204/2021 s-a omis să se analizeze că una din părți ar fi formulat contestație privind tergiversarea procesului ce i-a fost respinsă, reținându-se prin hotărâre judecătorească definitivă că soluționarea cauzei într-un termen rezonabil este afectată de comportamentul părților și volumul de activitate al instanței. Mai susține recurenta că a fost ignorată situația de fapt, și anume că ar fi primit un număr considerabil de dosare în urma desființării a trei completuri de judecată, situație în care termenele de judecată acordate au fost mai lungi, nu doar în considerarea motivelor pentru care se impune amânarea cauzei, ci și pentru respectarea încărcăturii pe ședința de judecată și a activităților de permanență.

De altfel, una din părțile din acest dosar ar fi reclamat la Inspecția Judiciară durata excesivă a procedurii, dar s-a dispus clasarea sesizării, stabilindu-se că nu există indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare, iar durata procedurilor judiciare a fost determinată obiectiv de rațiuni procedurale și organizare a instanței. Recurenta susține că cele stabilite prin decizia pronunțată în contestația la tergiversare, precum și clasarea sesizării nu au fost avute în vedere de instanța disciplinară. A subliniat că după momentul de la care schema de judecători de la judecătorie s-a completat, termenele de judecată acordate în completele de judecată pe care le-a condus au devenit mai scurte.

În raport de toate aceste aspecte, a apreciat că nu se poate reține că în mod repetat și din motive imputabile a nesocotit dispozițiile legale cu privire la soluționarea cu celeritate a cauzelor, lipsind, sub aspectul laturii subiective, vinovăția. În ceea ce privește acordarea termenelor de judecată sau de amânare pe perioade de 5-7 luni, precum și faptul că ar exista pe rolul completului de judecată dosare cu vechime între 5 și 10 ani, recurenta a învederat situația de fapt cu care s-a confruntat în perioada respectivă, și anume că au existat motive obiective ce au determinat perturbarea activității normale.

Astfel, au fost desființate trei completuri de judecată și ar fi preluat un număr de 220 de dosare pe care a trebuit să le integreze în volumul său de activitate, ceea ce a avut ca o consecință obiectivă acordarea unor termene de judecată mult mai îndelungate; în plus, în aceeași perioadă în care au fost desființate cele trei completuri, la judecătorie funcționa doar un număr de cinci judecători din zece. În raport de aceste chestiuni de fapt, a susținut că principiul soluționării cu celeritate a cauzelor este în mod obiectiv influențat de factori precum volumul de activitate al judecătorului, gradul de ocupare al schemei, tipul de litigiu sau alte activități pe care judecătorul trebuie să le desfășoare în afara ședințelor de judecată.

În final, a solicitat, în raport de circumstanțele dovedite, să se constate aplicarea greșită a dispozițiilor art. 271 litera g) teza I din Legea nr. 303/2022, pentru că durata termenelor acordate are un caracter neimputabil sub aspectul laturii subiective, fapta fiind circumscrisă unei culpe scuzabile care nu este de natură să atragă răspunderea disciplinară. II.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiției - Completul de 5 judecători Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, ținând cont că în materie disciplinară recursul este o cale devolutivă de atac, potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte constată următoarele: Prin hotărârea recurată, s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022, în ceea ce o privește pe recurentă.

Așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate anterior, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe și care nu a fost contestată face dovada că pârâta judecător a amânat judecarea cauzelor repartizate spre soluționare pentru perioade mari de timp și a dispus în mod etapizat măsurile procesuale, de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluționare cu celeritate a cauzelor și a determina în mod nepermis de mult durata procedurilor judiciare. Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condițiile în care dispozițiile legale obligă instanțele să ia toate măsurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor și a finalizării acestora.

În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare și s-a reținut că au fost afectate drepturile procesuale ale părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluționării cauzelor. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut, din modul în care pârâta judecător a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cauzelor cu celeritate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.

La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere, pe de-o parte, interesul justițiabililor din cauzele în care nu s-au respectat termenele legale de redactare a hotărârilor care se suprapune cu interesul societății de a avea o justiție ce soluționează la timp cauzele cu care este sesizată, iar pe de altă parte, consecințele prelungirii nejustificate a procedurii judiciare, cu referire la durata rezonabilă a procesului, potrivit art. 6 din CEDO. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a doamnei judecător, sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 271 lit.g) teza I din Legea nr. 303/2022.

Potrivit acestor dispoziții legale, „Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ”. Recurentei îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinare susmenționate, în forma prevăzută de prima teză a dispozițiilor legale anterior citate. Într-adevăr, dispozițiile art. 224 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art.5 alin.(2) lit.g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art.12 și art.13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligația de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Respectarea principiului celerității, ca dimensiune a oricărui proces civil sau penal, se analizează raportat la circumstanțele fiecărei cauze în parte, judecătorul având facultatea de a scurta termenele în cauzele urgente, de a preschimba termenele de judecată acordate, de a fixa termene pentru soluționarea incidentelor procedurale. Articolul 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzelor sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeinicii oricărei acuzări în materie penală îndreptate împotriva sa.

În egală măsură, respectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor reprezintă și un indicator al eficienței desfășurate de către judecător în activitatea sa. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut precizarea că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie de jurisprudență a Curții.

Înalta Curte are în vedere probatoriul administrat în cauză, din care constată următoarele: - în dosarul nr. x/204/2021, după preluarea cauzei, pârâta judecător a acordat doar 4 termene de judecată pe parcursul a 1 an și 8 luni (25.10.2023, 20.03.2024, 09.10.2024, 08.01.2025), deși cauza avea deja o vechime de aproximativ 2 ani la momentul repartizării; - amânările succesive au fost motivate prin necesitatea obținerii unor relații ori stabilirea obiectivelor expertizei, însă intervalele dintre termene au fost excesive, inclusiv în raport cu cererea de preschimbare formulată de pârât pe motiv de vârstă și sănătate, cerere respinsă; - aceeași manieră de instrumentare nu a avut caracter izolat, fiind identificate și alte dosare vechi în care s-au acordat termene de 7 luni (amânare de la 21.02.2024 la 25.09.2024) în mai multe cauze repartizate completului; - datele statistice au relevat un volum de activitate considerabil, însă comparabil cu al altor judecători ai instanței, iar în unele perioade alți judecători au avut încărcături chiar mai ridicate; - recurenta a exercitat și atribuții extrajudiciare (delegări/înlocuiri, permanențe, activitate DDL), element care explică un context de încărcare profesională, însă nu justifică, prin el însuși, termenele extrem de îndepărtate și lipsa unor măsuri active de gestionare a ritmului judecății; În fine, sub aspectul laturii subiective,

atitudinea psihică a pârâtei judecător, care, deși nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuși l-a acceptat, reiese din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor. Așa fiind, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârâta judecător în susținerea recursului, potrivit cărora sancționarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanțele personale. Recurenta a invocat în apărarea sa mai multe chestiuni, pe care le apreciază ca fiind relevante, acestea fiind sintetizate anterior.

Înalta Curte constată că aceste susțineri nu reprezintă critici veritabile ale hotărârii atacate, ci sunt o reiterare a apărărilor și argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunțate, sintetizate anterior. În plus, susținerea recurentei potrivit căreia, ulterior completării schemei de judecători, termenele acordate în dosarele repartizate completului său ar fi devenit mai scurte nu este de natură să înlăture caracterul ilicit și imputabil al conduitei reținute pentru perioada verificată prin acțiunea disciplinară. Înalta Curte arată că eventuala ameliorare ulterioară a ritmului de soluționare, chiar presupunând-o dovedită, nu produce efect retroactiv asupra situațiilor deja consumate, în care s-au acordat, în mod repetat, termene îndepărtate și neadaptate etapelor procesuale, cu consecința prelungirii nejustificate a procedurilor.

De altfel, toate argumentele recurentei, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților (volumul mare și timpul limitat de lucru, complexitatea cauzelor, deficitul de personal al instanțelor), nefiind de natură să o exonereze pe pârâta judecător de răspundere. În egală măsură, nici volumul de activitate sau gradul de ocupare a schemei de judecători nu pot fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care pârâta judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest context, operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Înalta Curte constată că aceste apărări au fost analizate deja în mod exhaustiv de instanța disciplinară și nu răstoarnă concluzia de imputabilitate. Se reține că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce vizează vinovăția; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtei judecător decurge din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor. Or, în acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o. Așa fiind, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei, în sensul că faptele imputate ar putea fi circumscrise unei culpe scuzabile.

De asemenea, în acord cu aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că este justificată aplicarea sancțiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanțele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că, pe de-o parte, pârâta judecător nu a conștientizat amploarea și gravitatea conduitei sale culpabile, iar pe de altă parte, nu a reușit să remedieze deficiențele din activitatea sa. Așadar, sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe pârâta judecător să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii așteptărilor pe care societatea, în general, și justițiabilii, în particular, le au în relația cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiție specific statului de drept.

Se constată deci, că faptele imputate pârâtei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022, după cum în mod just a reținut instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat. În consecință, Înalta Curte reține că circumstanțele invocate în apărare de pârâta judecător nu sunt de natură să înlăture concluziile instanței de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022.

Circumstanțele de fapt expuse anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă, denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la amânarea succesivă a judecății și la prelungirea duratei procedurilor judiciare, situații care nu au fost determinate de cauze obiective, externe conduitei magistratului. În contextul verificării respectării exigenței „termenului rezonabil”, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impune aprecierea duratei procedurii prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și la criteriile consacrate de Curte – complexitatea litigiului, conduita părților și a autorităților competente, precum și importanța (miza) litigiului pentru părțile interesate (Frydlender c. Franței; Cârstea și Grecu c. României).

În mod particular, este relevantă hotărârea Vlad și alții c. României (26 noiembrie 2013), în care Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție sub aspectul duratei excesive a unor proceduri judiciare desfășurate pe perioade îndelungate; acest reper este edificator și în prezenta cauză, întrucât datele factuale reținute anterior evidențiază, în mod repetitiv, amânări succesive și termene neadaptate etapelor procesuale, cu efectul prelungirii nejustificate a judecății în primă instanță, fără existența unor cauze obiective exterioare conduitei magistratului.

Astfel fiind, întemeiat a concluzionat instanța de disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022, reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privința litigiilor analizate în cadrul acțiunii disciplinare, magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecință întârzierea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, prin nesocotirea obligației ce revine judecătorului conform art. 21 din Constituție, art. 5 alin. (2) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 305/2022 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de magistratul cercetat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. (...) din 28 aprilie 2025 pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2025. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2025.