ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2024

ÎCCJ, Decizia nr. 269/2024

HOTĂRÂRE
09.12.2024
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 269/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În motivarea acțiunii se arată, în esență, că faptele pârâtei concretizate în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 30 cauze penale și civile, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 66 și 458 de zile, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 21J din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X și, în baza art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022, a aplicat doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei X sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din același act normativ.

Recursul exercitat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii de sancționare disciplinară, doamna judecător a formulat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și respingerea acțiunii disciplinare.

În motivare, a criticat cele reținute în decizia de sancționare disciplinară, reiterând apărările privind complexitatea dosarului nr. x/249/2018, a cărui minută a fost foarte dificil de redactat, în condițiile în care apăreau mereu cauze urgente de soluționat.

Doamna judecător a învederat că nu a apucat să depună la dosar acte medicale, dar că se confruntă cu astfel de probleme, mai ales că face și naveta București – X de peste 14 ani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători la 13 decembrie 2023 sub nr. de dosar x/1/2023.

La 23 ianuarie 2024, intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, act de procedură ce a fost comunicat recurentei, iar dovada de înmânare a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar decedat”.

Ca urmare, la 14 februarie 2024, a fost interogată baza de date DEPAB, reieșind că recurenta A. a decedat la 23 ianuarie 2024, cum rezultă din referatul aflat la fila (...) dosar.

Încheierea de suspendare

Prin Încheierea din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023 în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivare, instanța a reținut că hotărârea pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători în materie disciplinară este executorie, cum prevede art. 54 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, precum și că pensia de urmaș se calculează prin raportare la cea de serviciu la care ar fi avut dreptul doamna judecător, cum prevede art. 211 alin. (1) raportat la art. 212 din Legea nr. 303/2022; ca urmare, se reține că există efecte patrimoniale ale sancțiunii disciplinare pronunțate în cauză.

Așadar, având în vedere prezumtivul interes procesual al eventualilor moștenitori și reținând că până la acest moment nu s-a depus nicio cerere prin care să se solicite introducerea în judecată a moștenitorilor defunctului, instanța a luat măsura suspendării cauzei.

Asupra excepției de perimare a cererii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”; la rândul său, art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de șase luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie din motive imputabile părții.

Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, prin Încheierea din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023 în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Dat fiind temeiul de drept al suspendării, judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, în condițiile art. 415 pct. 2 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că, în condițiile în care, după data de 15 aprilie 2024, cauza a fost lăsată în nelucrare, termenul de perimare prevăzut de art. 461 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 15 octombrie 2024.

Având în vedere aceste considerente, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris și nicio cerere în perioada dintre data suspendării cauzei, 15 aprilie 2024, și data împlinirii termenului de perimare, 15 octombrie 2024, urmează a se constata perimat recursul declarat în cauză.

Constată perimat recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 21J din data de 1 noiembrie 2023, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-04
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 242/2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2023, Inspecția Judiciară a solicitat a
ÎCCJ 2024-03-18
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 78/2024
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară su
ÎCCJ 2024-02-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 45/2024
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disc
ÎCCJ 2024-02-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 17/2024
Ședința publică din data de 12 februarie 2024 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplin
ÎCCJ 2024-02-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 45/2024
Ședința publică din data de 12 februarie 2024 Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe
Sursă