Decizie nr. 159 din 08.10.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 161 alin. (1) și 4431 alin. (5) din Codul contravențional, ridicată de dl Nicolae Marian, în dosarul nr. 5r-1604/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna Tatiana Bivol, judecător de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele procesului

Pe rolul Judecătoriei Chișinău se află cauza contravențională privind învinuirea dlui Nicolae Marian de comiterea contravenției prevăzute de articolul 236 alin. (1) (depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum) din Codul contravențional.

În procesul de examinare a cauzei, dl Nicolae Marian a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 161 alin. (1) și 4431 alin. (5) din Codul contravențional.

Printr-o încheiere, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 21 Prezumția nevinovăției „ Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele: 2

Autorul sesizării susține că normele contestate obligă proprietarul mijlocului de transport să comunice Poliției identitatea persoanei care conducea vehiculul la momentul comiterii, între altele, a contravenției prevăzute de articolul 236 din Codul contravențional. În cazul în care proprietarul nu se conformează acestei obligații, acesta este tras la răspundere contravențională. Autorul consideră că o asemenea reglementare aduce atingere prezumției de nevinovăție.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolului 21 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

Sunt obiecte ale excepției de neconstituționalitate articolele 161 alin. (1) și 4431 alin. (5) din Codul contravențional, care nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză contravențională care are ca obiect comiterea unei contravenții constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale. Curtea admite că instanţa de judecată va ţine cont de prevederile contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolului 21 (prezumția nevinovăției) din Constituție.

Curtea reține că, potrivit articolului 21 din Constituție, orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Curtea menționează că dreptul la tăcere constituie un element al dreptului la apărare ca parte a unui proces echitabil (a se vedea DCC nr. 152 din 23 octombrie 2025, § 24).

Privită ca o garanţie procedurală în contextul unui proces penal, prezumţia de nevinovăţie impune exigenţe în privinţa sarcinii probei 4

Curtea reține că anumite contravenții rutiere, deși calificate drept contravenții în dreptul intern, pot constitui „acuzații în materie penală” în sensul autonom al articolului 6 din Convenție și, în consecință, procedurile privind amenzile impuse pentru astfel de fapte intră în sfera de aplicare a articolului 6 § 2 din Convenție.

Totuși, dreptul unei persoane, într-un caz penal, de a fi prezumată nevinovată și de a-i impune acuzării sarcina probării acuzațiilor împotriva sa nu este absolut, deoarece prezumțiile de fapt sau de drept operează în orice sistem de drept penal și nu sunt interzise în principiu de Convenție, atât timp cât statele rămân în limite rezonabile, ținând cont de importanța a ceea ce este în joc și menținând drepturile apărării (Salabiaku v. Franța, 7 octombrie 1988, § 28; Falk v. Țările de Jos, 19 octombrie 2004). Astfel, în aplicarea prezumțiilor în dreptul penal, trebuie identificat un echilibru între importanța a ceea ce este în joc și drepturile apărării (Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, 23 iulie 2002, § 113).

În cauza Krumpholz v. Austria, Curtea Europeană a constatat încălcarea prezumției nevinovăției, deoarece, deși legea austriacă nu conținea nicio prezumție că deținătorul înregistrat al unui vehicul cu motor trebuie considerat șofer, autoritățile au folosit refuzul reclamantului de a indica șoferul pentru a conchide că el a fost cel care a condus vehiculul, chiar dacă nu existau probe suficiente în acest sens. Curtea a observat că autoritățile au transferat sarcina probei asupra reclamantului, fără a-i asigura garanții procedurale suficiente, inclusiv posibilitatea unei audieri pentru verificarea credibilității sale (a se vedea Krumpholz v. Austria, 18 martie 2010, §§ 38- 42).

Spre deosebire de circumstanțele cauzei Krumpholz v. Austria, Curtea observă că, în scopul garantării şi protejării securităţii în trafic, Parlamentul a stabilit în articolul 33 din Legea nr. 131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier (în continuare, Legea nr. 131) drepturile şi obligaţiile proprietarului şi ale conducătorului de vehicul. Astfel, proprietarul autovehiculului are, între altele, dreptul să acorde, în modul stabilit, altor persoane, care posedă permis de conducere, dreptul de a conduce şi utiliza autovehiculul. Totodată, proprietarul de vehicul sau, după caz, mandatarul acestuia are și obligația, la cererea poliției, să comunice, în termenul solicitat, datele privind identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumuri publice (a se vedea articolul 33 alineatele (1) lit. b) și (2) lit. b) din Legea nr. 131).

În articolul 161 alineatul (1) din Codul contravențional, legislatorul stabilește că pentru contravențiile constatate cu mijloace tehnice certificate/omologate şi/sau cu mijloace de măsurare adecvate şi verificate metrologic sau etalonate în conformitate cu prevederile actelor normative, persoana fizică sau juridică proprietar al vehiculului cu care s-a comis contravenția este pasibilă de răspundere contravențională sub formă de amendă dacă, în termen de 60 de zile lucrătoare, aceasta nu comunică, în 5

La rândul său, articolul 4431 din Cod reglementează procedura de constatare a contravenţiilor cu mijloace tehnice speciale şi încheierea procesului-verbal în cazul acestor contravenţii.

Astfel, atunci când agentul constatator se autosesizează cu privire la comiterea contravențiilor prevăzute la articolele 236, 238 şi 240 alineatul (2) din Cod, constatate cu mijloace speciale, dar este în imposibilitate de a determina identitatea conducătorului vehiculului, acesta expediază la domiciliul (sediul) proprietarului sau al posesorului vehiculului o solicitare privind depunerea declaraţiei cu privire la identitatea conducătorului vehiculului. Solicitarea este însoțită de o informare privind răspunderea contravenţională sau penală pe care o poartă proprietarul sau posesorul în caz de necomunicare a informaţiei solicitate sau de comunicare a unei informaţii false. Atunci când proprietarul sau posesorul vehiculului nu a comunicat identitatea conducătorului vehiculului cu care a fost comisă contravenţia în termenul stabilit, agentul constatator încheie în privinţa proprietarului sau posesorului vehiculului un proces-verbal cu privire la contravenţie, cu aplicarea sancţiunii sub formă de amendă în condiţiile articolului 443 alin. (8). În asemenea situații, nu se aplică puncte de penalizare conform articolului 36 și nu se fac înscrieri în cazierul contravențional (a se vedea articolul 161 alin. (2) din Cod).

Astfel, Curtea observă că prezumţia instituită prin articolul 16¹ alin. (1) din Codul contravenţional nu are un caracter absolut, pentru că, în cazul în care nu este de acord cu decizia agentului constatator, contravenientul o poate contesta pe baza articolului 448 din Codul contravenţional, în faţa instanţei de judecată, aceasta fiind competentă să examineze atât situaţia de fapt, cât şi chestiunile de drept şi să adopte o soluţie pe baza legii.

În particular, potrivit articolului 16¹ alin. (3) din Cod, prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă se constată că, la momentul săvârşirii contravenţiei, vehiculul se afla în posesia altei persoane sau proprietarul a fost deposedat de vehicul în mod ilicit. Prin urmare, instanţa de judecată nu este chemată doar să verifice de o manieră formală existenţa necomunicării identităţii conducătorului vehiculului, ci să examineze şi probele prezentate de persoana sancţionată cu privire la circumstanţele care, potrivit legii, înlătură aplicarea răspunderii.

Așadar, Curtea nu identifică o problemă de constituționalitate din perspectiva articolului 21 din Constituție, pentru că îndatorirea depunerii unei declaraţii cu privire la identitatea conducătorului vehiculului trebuie analizată în contextul regimului juridic special privind utilizarea vehiculelor, în cadrul căruia proprietarii și posesorii acestora își asumă responsabilități și obligații. Solicitarea de a comunica identitatea conducătorului vehiculului reprezintă o obligație legală, specifică regimului juridic al deținerii și utilizării vehiculelor pe drumurile publice, și nu echivalează cu obligarea persoanei de a se autoincrimina ori de a renunța la dreptul la tăcere. Prin urmare, Curtea nu identifică o problemă de constituționalitate din perspectiva articolului 21 din Constituție.

Curtea a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a menționat că obligația deținătorului înregistrat al vehiculului de a dezvălui, sub pedeapsa unei amenzii, cine fusese șoferul la momentul comiterii unei infracțiuni rutiere nu încalcă dreptul la tăcere și privilegiul împotriva autoincriminării. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a ținut cont de faptul că, deși a fost impusă o constrângere directă 6

Referindu-se la corelaţia dintre obligaţia statului şi obligaţia conducătorilor mijloacelor de transport în domeniul securităţii traficului rutier, Curtea a reţinut că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major. Prin urmare, asigurarea acesteia reprezintă o obligaţie pozitivă a statului. Mijlocul de transport constituie o sursă de pericol sporit, conducătorul auto având obligaţia de a respecta reglementările impuse de autorităţi în vederea evitării riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor (a se vedea DCC nr. 152 din 23 octombrie 2025, § 37).

Prin urmare, argumentele invocate de autor nu sunt de natură să susțină incidența articolului 21 din Constituție și nu relevă o problemă de constituționalitate susceptibilă de examinare în fond. În consecință, excepția de neconstituționalitate este vădit nefondată și urmează a fi declarată inadmisibilă. Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 161 alin. (1) și 4431 alin. (5) din Codul contravențional, ridicată de dl Nicolae Marian, în dosarul nr. 5r-1604/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte de ședință Liuba ȘOVA Chișinău, 8 octombrie 2026 DCC nr. 159 Dosarul nr. 9g/2026 7