Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3rh-32/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 martie 2016
Părțile
SRL Gîrle Agro vs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM
Pe scurt
Temeiurile declararii revizuirii

3rh-32/16 — Obligarea emiterii actului

dosarul nr. 3rh-32/16 prima instanţă: S. Lazari instanţa de apel: N. Traciuc, E. Fistican, Iu. Cotruţă instanţa de recurs: T. Vieru, O. Sternioală, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinând cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Gîrle Agro”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Gârle Agro împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova cu privire la obligarea de a emite actul administrativ, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 09 septembrie 2015, prin care a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Gîrle Agro” a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 24 aprilie 2014, c o n s t a t ă: La 25 aprilie 2013, SRL „Gârle Agro” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor cu privire la obligarea de a emite actul administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 18 martie 2013 s-a adresat către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor cu o cerere privind deschiderea curselor suplimentare pe ruta Chișinău – Costești. Prin răspunsul nr. 02/8-591 din 29 martie 2013, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a comunicat că cererea urmează a fi respinsă reieșind din analiza efectuată de IP „Agenția Națională Transpor Auto” nr. 08/3-1-781 din 27 martie 2013, conform cărei, în direcția solicitată există un număr majorat de curse, iar deschiderea curselor noi va afecta activitatea celorlalți agenți transportatori.

Consideră SRL „Gârle Agro” că prin nesoluționarea cererii depuse, pârâtul a admis încălcarea drepturilor sale garantate de lege, deoarece motivul pentru care a fost respinsă nu este unul justificat. 1 Solicită obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor de a emite un ordin privind deschiderea unei curse regulate suplimentare pe ruta Chișinău – Costești, cu atribuirea acesteia spre deservire SRL „Gârle Agro”. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 24 aprilie 2014 acțiunea SRL „Gârle Agro” a fost respinsă (f.d.111,-114, vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 05 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de SRL „Gârle Agro” şi menținută hotărârea primei instanțe (f.d.186-198, vol. I). Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 09 septembrie 2015, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către SRL „Gârle Agro” (f.d.223-225, vol. I). La 06 februarie 2016 prin intermediul oficiului poştal SRL „Gârle Agro” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 09 septembrie 2015, deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea actelor judecătoreşti emise cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel.

Revizuentul, în motivarea cererii de revizuire a invocat că a aflat noi circumstanţe care au importanţă pentru soluţionarea litigiului. În conformitate cu art. 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr.780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.

Coraborînd prevederile art. 452 alin.(1) Codul de procedură civilă cu art.444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor potrivit regulilor de examinare a recursului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 453 al. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Temeiurile pentru revizuirea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile de către legislator sunt definite în art. 449 Codul de procedură civilă în mod exhaustiv. Revizuentul a invocat temei de revizuire a încheierii Curţii Supreme de Justiţie prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă. 2 În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Din norma de drept citată se deduce că circumstanţele invocate de revizuent trebuiau să existe la momentul adoptării hotărîrii şi că nu au putut fi prezentate din motive neimputabile participantului la proces.

Astfel, revizuentul susţine că în urma plîngerii adresate către Consiliul Concurenţei, la 07 octombrie 2013, a fost întocmit de către ultimul un Raport de investigaţie din 04 noiembrie 2015 prin care au fost supuse examinării refuzurile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în deschiderea curselor suplimentare în perioada 29 septembrie 2010 – 04 noiembrie 2015, obiect al examinării fiind inclus şi refuzul Ministerului exprimat prin scrisoarea nr. 02/8-591 din 29 martie 2013. Prin urmare un astfel de temei nu se încadrează în prevederile art. 449 CPC, or, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile care se declanşează la cererea persoanei interesate, dacă este prezent motivul conţinut în lege ca temei, aceasta reprezentînd, de fapt, solicitarea desfiinţării hotărîrii indicate şi pronunţarea altei hotărîri, diferite de prima.

Or, raportul de investigaţie a fost emis la 04 noiembrie 2015, pe cînd Curtea Supremă de Justiţie s-a expus asupra recursului declarat de către SRL „Gârle Agro”, la 09 septembrie 2015. Astfel circumstanţele invocate de către revizuent au fost emise ulterior datei examinării pricinii date. Revizuentul solicită prin cererea de revizuire casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 24 aprilie 2014. Cu referire la solicitările date, Completul de judecată nu se expune, deoarece la examinarea prezentei cereri de revizuire s-a constatat netemeinicia acesteia. Inadmisibilitatea unei asemenea intervenţii de mai multe ori a fost reiterată în jurisprudenţa CEDO.

Curtea, cu mai multe ocazii, a menţionat că dreptul la o instanţă, garantat de articolul 6 §1 din Convenţie, presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. România, [GC], nr.28342/95, §61, ECHR 1999-VII). Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Unul din aspectele fundamentale ale preemţiunii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, ca atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.

Securitatea rapoartelor juridice presupune respectarea principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. 3 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că temeiurile invocate sunt în contradicţie cu prevederile art.449 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. Admiterea cererii de revizuire în lipsa temeiurilor expres prevăzute la art.449 lit. b) Codul de procedură civilă, va încălca principiul securităţii raporturilor juridice, consacrat în Preambulul şi art.6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Gîrle Agro” împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 09 septembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Gârle Agro împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova cu privire la obligarea de a emite actul administrativ, se respinge ca fiind inadmisibilă. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecător Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.