Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-68/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 martie 2016
Părțile
SRL Sli vs IFS
Pe scurt
Temeiurile recursului

3r-68/16 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: A. Miron dosarul nr. 3r - 68/16 Instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu DECIZIE 23 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele şedinţei, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către reprezentantul recurentului, Şef adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău, Şef Direcţie Administrare Fiscală Buiucani, Maria Lavric, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „SLI” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al Republicii Moldova, Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău, c o n s t a t ă La 08 iulie 2013, reclamantul S.A.

„SLI” a depus cerere de chemare în judecată împotriva I.F.P.S. al Republicii Moldovacu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 14 decembrie 2012, Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, a emis decizia nr.128, cu privire la anularea înregistrării subiectului impunerii cu T.V.A. Susţine reclamantul că, la 22 ianuarie 2013, nefiind de acord cu decizia nr. 128 din 14 decembrie 2012, a contestat decizia menţionată depunând contestaţia la Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău. Prin decizia nr. 194 din 27 martie 2013, Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău a respins contestaţia depusă de S.A.

„SLI”, la 22 ianuarie 2013. Menţionează reclamantul că, la 02 mai 2013, nefiind de acord cu decizia Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, nr. 194 din 27 martie 2013, a depus o contestaţie împotriva deciziei respective la organul ierarhic superior I.F.P.S. al Republicii Moldova, care la fel prin decizia nr. 270 din 07 iunie 2013 a respins contestaţia depusă de către reclamant, ca fiind neîntemeiată. Invocă reclamantul că, decizia nr. 194 din 27 martie 2013 şi decizia nr. 270 din 07 iunie 2013 emise pe marginea contestaţiilor depuse sunt ilegale şi neîntemeiate. Cere reclamantul S.A. „SLI”, anularea deciziei Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, nr. 128 din 14 decembrie 2012 cu privire la anularea subiectului impunerii al T.V.A., anularea deciziei I.F.S.

mun. Chişinău, nr. 194 din 27 martie 2013, anularea deciziei I.F.P.S. al Republicii Moldova, nr. 270 din 07 iunie 2013 şi obligarea I.F.P.S. al Republicii Moldova la restabilirea statutului reclamantului în calitate de subiect al impunerii cu T.V.A. Prin hotărârea judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 18 noiembrie 2015 acţiunea a fost admisă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 decembrie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, acordându-i pentru aceasta un termen până la şedinţa de judecată din data de 21 ianuarie 2016, ora 10.00, în incinta Curţii de Apel Chişinău, de pe adresa mun.

Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 73, sala 3, în caz contrar apelul va fi restituit. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, a fost restituită cererea de apel depusă de Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, cu toate actele anexate. La 10 februarie 2016, reprezentantul recurentului, Şef adjunct al IFS mun.Chişinău, Şef Direcţie Administrare Fiscală Buiucani, Maria Lavric, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, cerând admiterea recursului şi casarea încheierii recurate. În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, invocând ca motiv de depunere tardivă a apelului - confuz în perioada aflării juristului Hamurari Igor în concediu anual de odihnă.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel, din următoarele considerente În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului urmează că, la 08 iulie 2013, reclamantul S.A.

„SLI” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al Republicii Moldova, Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Prin hotărârea judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 18 noiembrie 2015 acţiunea a fost admisă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 decembrie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, acordându-i pentru aceasta un termen până la şedinţa de judecată din data de 21 ianuarie 2016, ora 10.00, în incinta Curţii de Apel Chişinău, de pe adresa: mun.

Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 73, sala 3, în caz contrar apelul va fi restituit. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, a fost restituită cererea de apel depusă de Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, cu toate actele anexate. La 10 februarie 2016, reprezentantul recurentului, Şef adjunct al IFS mun.Chişinău, Şef Direcţie Administrare Fiscală Buiucani, Maria Lavric, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, cerând admiterea recursului şi casarea încheierii recurate. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit.a) CPC, instanţa de apel restituie printr-o încheiere cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen, indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC.

Ca urmare, având în susţinere prevederile normei enunţate, Colegiul consideră întemeiată încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016, deoarece, s-a constatat că, apelantul nu a lichidat neajunsurile menţionate şi anume nu a prezentat apelul motivat la termenul indicat, astfel instanţa de apel corect a ajuns la concluzia de a restitui apelantului cererea de apel cu toate actele anexate. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, ţine de obligaţia părţii de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanţă. Or, recurenţii, iniţiind proceduri în justiţie, urmează să-şi asume un rol activ, urmărind cu diligenţă derularea procesului său.

Totodată, Colegiul constată că, apelantul Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, în şedinţa instanţei de apel nu s-a prezentat, din motive necunoscute instanţei, fiind înştiinţat legal despre locul, data şi ora examinării cauzei, fapt confirmat prin avizul de recepţie al citaţiei anexat la materialele cauzei. În acelaşi timp, Colegiul menţionează că, termenul acordat de instanţa de apel, apelantului, până la 20 ianuarie 2016, pentru înlăturarea neajunsurilor, este unul rezonabil, or, la stabilirea acestuia instanţa de apel a ţinut cont de perioada de timp în care urma a fi livrată poştal încheierea remisă în adresa apelantului, precum şi de termenul în care urmează a fi îndeplinit actul de procedură.

Colegiul mai menţionează şi faptul că, reprezentantul recurentului a primit încheierea instanţei de apel din 29 decembrie 2015 la 14 ianuarie 2016 şi în astfel de circumstanţe a avut termen destul pentru a înlătura neajunsurile indicate de către instanţa de apel. În astfel de circumstanţe, consideră Colegiul că, motivul invocat de reprezentantul recurentului cu privire la depunerea peste termen a apelului motivat că, precum că, juristul Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani a I.F.S., mun. Chişinău, Igor Hamurari se afla în perioada respectivă în concediul de odihnă anual de la 18 ianuarie 2016 până la 29 ianuarie 2016 inclusiv, nu poate fi considerat ca fiind unul întemeiat. Cu atât mai mult, motivul invocat, nu cade sub incidenţa art.116 CPC şi nici nu poate servi nici temei pentru repunerea apelului în termen.

Or, admiterea spre examinare a apelului depus peste termen, repunerea neîntemeiată a apelului în termen, vine în contradicţie cu art.6 al Convenţiei Europene, fapt constatat de CEDO în cazul Istrate împotriva Republicii Moldova. Astfel, din considerentele enumerate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că, încheierea instanţei de apel din 21 ianuarie 2016 este întemeiată şi legală şi care urmează a fi menţinută cu respingerea recursului declarat. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către reprezentantul recurentului Şef adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău, Şef Direcţie Administrare Fiscală Buiucani, Maria Lavric.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2016 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „SLI” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat al Republicii Moldova, Inspectoratului Fiscal de Stat, municipiul Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.