3ra-405/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-405/16 prima instanţă: V. Buhnaci instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Maria Ghervas, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de „Eleronteh” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de „Eleronteh” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului Vamal Chişinău privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015, prin care apelul declarat de „Eleronteh” societate cu răspundere limitată a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 12 martie 2015, c o n s t a t ă: La 29 ianuarie 2014, „Eleronteh” societate cu răspundere limitată a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău privind contestarea actului administrativ.

În motivarea pretenţiilor a indicat reclamantul că, la 02 decembrie 2013, „Eleronteh” SRL a depus declaraţia vamală I 26978, la care a fost anexate: contractul de vânzare-cumpărare nr. 04130-ELE13001 din 01 iulie 2013, certificatul de origine a mărfii, factura respectivă (Invoice), etc. La 03 decembrie 2013, de la Biroul Vamal Chişinău, a parvenit fişa cu cerere de a prezenta documentele adiţionale pentru determinarea valorii în vamă în baza metodei nr. 1. La 05 decembrie 2013, pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, precum şi în vederea asigurării posibilităţii de determinare a valorii în vamă prin metoda 1 - Metoda de evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit, Biroului Vamal Chişinău i-au fost puse la dispoziţie documentele suplimentare şi anume: Contractul nr. 04130-ELE 13001 din 01 iulie 2013; Declaraţia vamală a ţării de expediere; Certificatul de origine nr. C133800048261230 din 23 octombrie 2013; Certificatul de calitate nr. 1 06913Q10376ROM din 28 ianuarie 2013; Comanda de livrare din 15 octombrie 2013; Contract cu privire la prestări servicii de transport şi expediere nr. 02-46 din 17 aprilie 2013; Act nr. 422 din 02.12.2013 privind îndeplinirea serviciilor de transport;

Factura fiscală pentru serviciile de transport internaţional nr. WH0530712 din 02 decembrie 2013; Ofertele de preţ ale firmei producătoare; Corespondenţa comercială purtată cu vînzătorul în vederea încheierii şi derulării contractului. Susţine că, în pofida prezentării documentelor solicitate, la 06 decembrie 2013, „Eleronteh” SRL a primit de la organul vamal menţiunile acestuia, potrivit cărora, „În procesul efectuării controlului actelor prezentate s-a constatat că deşi este stipulat în pct.4.1 din contractul de vânzare cumpărare că p/t fiecare livrare sunt stipulate aparte condiţiile de expediere şi de achitare în anexă, acest act nu a fost prezentat. Faptul prezentării şi prezenţei în tranzacţie a proformei invoice de asemenea, creează dubii deoarece nu este prevăzută existenţa ei în contractul de vânzare-cumpărare, iar apariţia unui document suplimentar urmează să fie consemnată de părţi.

Verificînd informaţia prezentată privind ofertele de preţ sau listele de preţuri conchidem că în realitate s-a prezentat oferta comercială subiectiv prezentată către SRL „Eleronteh”, fără a fi indicate data emiterii, termenul de valabilitate, precum şi condiţiile cantitative sau termenii de achitare. Prezentarea listei de preţuri generale ale producătorului ar fi putut să înlăture suspiciunile apărute. Comanda de livrare prezentată după conţinutul ei nu este cea ce s-a solicitat prin prisma pct.15 h) a Hotărîrii Guvernului nr. 600 din 14.05.2002, urma să se prezinte confirmarea livrării comenzii convenite. Ca rezultat, se constată că nu au fost prezentate toate actele solicitate de organul vamal şi există dubii asupra veridicităţii informaţiei prezentate şi datelor privind valoarea în vamă.

Reieşind din cele expuse mai sus, în temeiul art. 8 p.3 şi art. 11 p. 4 lit. c) ale Legii cu privire la tariful vamal, nu poate fi aplicată metoda 1de determinare a valorii în vamă, consecutiv se aplică metoda 2 de determinare a valorii în vamă şi se propune specialistului în domeniul vămuirii să prezinte formularul DVV-2 cu valoarea în vamă iniţială.” Indică reclamantul că, conform menţiunilor organului vamal prin care se constată imposibilitatea utilizării Metodei 1- Metoda de evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit nu conţin niciun temei legal care ar justifica aplicarea altor metode de determinare a valorii în vamă.

Or, pct. 13-15 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14.05.2002, au fost respectate cu stricteţe din partea companiei „Eleronteh” SRL. Însuşi organul vamal, în menţiunile sale, indică expres faptul că, la 05 decembrie 2013, reprezentantul declarantului a prezentat organului vamal scrisoarea prin care a prezentat următoarele acte: contractul de vânzare- cumpărare în original; corespondenţa comercială între părţi; contractul de prestări servicii transport; comanda de livrare; factura fiscală privind serviciile de transport; lista de preţuri ale producătorului; certificatele de calitate (copie) şi de origine (în original); declaraţia vamală a ţării de export (copia).

2 Mai invocă reclamantul că actul de inspecţie nr. 301926978 din 02 decembrie 2013 este neîntemeiat, ilegal, abuziv şi pasibil de a fi anulat. Menţionează că marfa respectivă a fost procurată în baza contractului de vânzare-cumpărare nominalizat, cu achitarea sumei declarate prin transfer bancar. Totodată, dispoziţia de plată, care confirmă suma concretă achitată de către „Eleronteh” SRL pentru achiziţionarea mărfii, a fost prezentată organului vamal, în original. Luând în calcul veridicitatea şi plenitudinea incontestabilă a actelor prezentate, precum şi transparenţa exemplară a tranzacţiei respective, consideră că unica metodă corectă de determinare a valorii în vamă, este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.1997.

Totodată, în conformitate cu art. 10 alin. (1) şi (2) al Legii cu privire la tariful vamal, la determinarea valorii în vamă poate fi aplicată o altă metodă decît metoda principală (metoda nr. 1), doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda principală. Conform art. 8 alin. (3) al Legii cu privire la tariful vamal, în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant nu sînt veridice sau nu sînt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicînd consecutiv una din cele şase metode prevăzute de lege.

Mai indică reclamantul că, la 24 decembrie 2013, a formulat în adresa autorităţii vamale, cerere prealabilă, recepţionată la 26 decembrie 2013, prin care a solicitat: anularea Actului de Inspecţie nr. 301926978 din 02 decembrie 2013 şi deciziei postului vamal 3019 (Chişinău intern 4 Cricova) din 06 decembrie 2013 cu privire la aplicarea metodei nr. 6 (metodei de rezervă) de determinare a valorii în vamă; recalcularea valorii în vamă şi a drepturilor corespunzătoare de import, cu dispunerea restituirii corespunzătoare a sumelor percepute excedentar. Susţine că prin răspunsul Biroului Vamal Chişinău din 09 ianuarie 2016, cererea prealabilă a fost lăsată fără examinare, invocate fiind prevederile art. 289 alin. (1) al Codului vamal.

Nu este de acord cu răspunsul autorităţii vamale, indicînd că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. În acest context, atenţionează că actul la care se face referinţă în Legea contenciosului administrativ, prin care în cazul dat organul vamal trebuia să adopte decizia cu privire la imposibilitatea aplicării Metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă, pînă în prezent nu a fost adus la cunoştinţa recurentului.

Solicită „Eleronteh” SRL, anularea actului de inspecţie nr. 301926978 din 02 decembrie 2013 şi deciziei postului vamal 3019 Chişinău intern 4 (Cricova) din 06 decembrie 2013 cu privire la aplicarea metodei nr. 6 de determinare a valorii în vamă; declararea acţiunilor colaboratorilor Postului vamal 3019 Chişinău Intern 4 (Cricova) privind modificarea declaraţiei vamale, ca fiind ilegale; precum şi recalcularea valorii în vamă şi a drepturilor corespunzătoare de import, cu dispunerea restituirii corespunzătoare a sumelor percepute excedentar. 3 Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 12 martie 2015, cererea de chemare în judecată înaintată de „Eleronteh” SRL a fost respinsă ca tardivă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015, apelul declarat de „Eleronteh” SRL a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 22 ianuarie 2016, „Eleronteh” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd repunerea în termen a cererii de recurs, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 12 martie 2015, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului, a invocat recurenta că hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 07 octombrie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 26 octombrie 2015. (f.d. 110) Dovada de recepţie a copiei deciziei instanţei de apel, la dosar nu este. În cererea de recurs, menţionează recurentul că decizia instanţei de apel nu i-a fost expediată, despre pronunţarea documentului aflînd de pe pagina web a Curţii de Apel Chişinău. Data la care a făcut cunoştinţă cu decizia instanţei de apel, recurentul nu a indicat-o. Ţinînd cont de cele indicate, Colegiul consideră că recursul este declarat în termen.

Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 05 februarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului, copia recursului declarat de „Eleronteh” SRL, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. (f.d. 126) Pînă la data fixată pentru examinarea admisibilităţii recursului declarat de „Eleronteh” SRL, intimatul nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă. Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: 4 a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă aplicând corect normele de drept materiale şi procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor emise de instanţele ierarhic inferioare. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de 5 casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în modul corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului, care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de „Eleronteh” societate cu răspundere limitată, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de „Eleronteh” societate cu răspundere limitată, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Oleg Sternioală 6