3ra-425/15 — Contestarea actului administrativ şi restituirea sumei

prima instanță: M. Ghervas dosarul nr. 3ra-425/15 instanța de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 08 aprilie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Comitek”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Comitek” împotriva Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea surplusului taxelor vamale, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Comitek” şi menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 11 aprilie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 11 octombrie 2013, SRL „Comitek” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea surplusului taxelor vamale. În motivarea acţiunii a indicat că la Biroul Vamal Chișinău a fost depusă declarația vamală nr. 115778 din 05 august 2013 cu privire la vămuirea unui lot de marfa - articole metalice de fixare (TV Bracket). La momentul declarării mărfii, valoarea în vamă a acesteia a fost declarată conform metodei 1 de determinare a valorii în vamă şi anume „Metoda de evaluare în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit”.

Susține că, în acest sens, organului vamal i-a fost prezentată declarația privind valoarea în vamă a mărfurilor (tipizată DVV-1). Însă, prin actul de inspecție din 05 august 2013, Biroul Vamal Chișinău a refuzat vămuirea mărfii conform documentelor prezentate și a solicitat suplimentar: declarația vamală originală autentificată a ţării de export originală, certificatul de calitate, recipisele de depozit, comenzile de livrare, listele de prețuri şi corespondența comercială. Invocă că toate actele solicitate au fost prezentate, cu excepția certificatului de calitate pe care, din motivul inexistenţei acestuia, l-a înlocuit cu certificatul de origine a mărfii. Indică că cu toate acestea, organul vamal nu a acceptat actele prezentate deşi, a aplicat metoda 6 „metoda de rezervă” de determinare a valorii în vamă, majorând astfel valoarea în vamă a mărfurilor cu suma de 169 036,50 lei.

Consideră că Biroul Vamal Chișinău neîntemeiat nu a acceptat valoarea în vamă declarată de întreprindere, conform metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă, or, societatea s-a conformat întru totul cerințelor Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi a prezentat toate actele, care confirmau prețul mărfii declarate și permiteau organului vamal să aplice metoda nr. 1 de apreciere a valorii în vamă „Metoda de evaluare în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit”.

Invocă că la data de 14 august 2013, a depus o cerere prealabilă, prin care a solicitat revocarea acțiunilor ilicite privind majorarea valorii în vamă a mărfii declarate conform DV nr. 3019115778, însă, prin răspunsul din 20 august 2013, Biroului Vamal Chișinău l-a informat că cererea prealabilă nu a fost examinată, deoarece, aceasta nu se încadrează în limitele Legii contenciosului administrativ.

De asemenea, indică că la data de 29 august 2013, a mai înaintat o cerere prealabilă, prin care a invocat ilegalitatea actului de inspecție a Biroului Vamal Chișinău (Postul Vamal Chișinău intern 4 (Cricova) din 05 august 2013, prin care a fost majorată valoarea în vamă a mărfurilor declarate de societate în baza declarației vamale nr. 115778 din 05 august 2013, solicitând revocarea acestuia și restituirea drepturilor de import achitate în plus, însă, prin scrisoarea Biroului Vamal Chișinău nr. 6904 din 11 septembrie 2013, a fost informată că cererea prealabilă nu poate fi admisă, deoarece a fost depusă repetat şi nu conține argumente noi.

Solicită anularea actului de inspecție a Biroului Vamal Chișinău (Postul Vamal Chişinău Intern 4 (Cricova) din 05 august 2013, prin care a fost majorată valoarea în vamă a mărfurilor declarate de SRL „Comitek” în baza declarației vamale nr. 3019115778 din 05 august 2013 și obligarea Biroului Vamal Chișinău să restituie SRL „Comitek” suma drepturilor de import export în cuantum de 54 903 lei, care a fost achitată suplimentar. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 11 aprilie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Comitek” și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 8 alin. (1), (3) şi art. 17 alin.(1) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, care reglementează drepturile şi obligațiile autorităților vamale și valoarea mărfurilor la export și care indică că autoritatea vamală exercită controlul asupra corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii. Autoritatea vamală este în drept să ia decizii în privința corectitudinii ori incorectitudinii valorii în vamă a mărfii anunțate de declarant. În cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunțate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant nu sunt veridice și/sau nu sunt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoare în vamă a mărfii, aplicând consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege.

Astfel, cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că necesitatea și responsabilitatea aplicării metodei a 6 de determinare a valorii în vamă rezultă incontestabil din faptul că organul vamal la examinarea actelor anexate la declarația vamală a constatat că documente prezentate nu confirmă pe deplin datele privind valoarea în vamă declarată a mărfurilor. La 17 februarie 2015, SRL „Comitek” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicare eronată a normelor de drept material și procedural.

Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a aplicat eronat prevederile art. 6, art. 10 a Legii nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal și prevederile pct. 13 al Regulamentului cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfii introduse pe teritoriul Republicii Moldova, deoarece, în speță acțiunile intimatului nu au fost transparente, cu atît mai mult că în cadrul examinării cauzei organul vamal nu a probat motivul neutilizării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă în privința societății.

Afirmă că au fost prezentate toate probele care confirmă ilegalitatea actului de inspecție contestat, cu toate că Biroul Vamal Chișinău contrar art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nu a prezentat probe incontestabile, pertinente și admisibile în sensul prevederilor art. 121, art. 122 din CPC, care ar respinge integral pretențiile și probele invocate de societate, or, la caz este cert că organul vamal nu a demonstrat în baza căror acte și temeiuri a fost majorată valoarea în vamă a mărfii declarate în baza DV 11577 din 05 august 2013. Mai menționează că Biroul Vamal Chișinău stabilind lipsa certificatului de calitate nejustificat a majorat valoarea în vamă a mărfurilor în sumă de 169 036,5 lei prin aplicarea metodei 6 „Metoda de rezervă de determinarea valorii în vamă” deoarece, cu toate că prevederile Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, permit organului vamal de a solicita acte suplimentare de la declaranți pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor declarate, aceste prevederi nu trebuie aplicate abuziv de intimat, astfel încât să ceară acte care de fapt nu există, care nu pot fi efectiv prezentate și în rezultat,

să folosească aceste cerințe nesatisfăcute drept motiv de refuz în aplicarea metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă a mărfurilor și aplicarea metodei a 6-a prin majorarea valorii în vamă a mărfii declarate. Invocă că organul vamal urma să probeze importanța certificatului de calitate pentru stabilirea valorii în vamă, cât și să anexeze informații statistice în privința temeiniciei stabilirii valorii în vamă cu suma de 169 036, 5 lei.

Insistă că acțiunile intimatului în sensul neacceptării valorii în vamă declarate de către societate și aplicării metodei a 6-a de stabilire a valorii în vamă şi majorarea valorii în vamă a mărfurilor, manifestate sub forma actului de inspecție întocmit în Asicuda World la 05 august 2013, sunt ilegale şi contrare Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, deoarece, toate actele prezentate de societate probează valoarea reală a tranzacției cu marfa declarată, iar intimatul intenționat a solicitat acte care de fapt nu există sau care este practic imposibil a fi prezentate în termenul indicat pentru a respinge aplicarea metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă „metoda de evaluare” în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă, ori în baza prețului efectiv plătit, sau care urmează să fie plătit.

La fel, indică că achitarea lotului de marfă vămuit în baza declarației vamale nr. 3019115778 din 05 august 2013 a fost efectuată prin transfer bancar internațional, astfel, prețul efectiv achitat pentru această marfă se confirmă cu certitudine, cu atât mai mult în relațiile cu exportatorii internaționali nu se admit achitări prin cesiuni, prin casă sau alte forme care ar putea să pună o urmă de îndoială față de prețul efectiv achitat pentru marfa, însă, intimatul contrar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997, a aplicat consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege.

Este declarativ argumentul intimatului precum că pentru aplicarea metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă este necesar ca prețul pentru o unitate de marfă să fie indicat în contract, iar în contractul prezentat de societate, nu figura prețul nemijlocit pentru o unitate de marfă, deoarece, potrivit prevederilor art. 10 al Legii nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină și în baza valorii tranzacției, respectiv, în baza prețului efectiv achitat de către societate.

Consideră că în speță urmează a fi reținută și practica Curții Supreme de Justiție pe cauze similare şi anume cauza SRL „Sorinlux” contra Biroului Vamal Chișinău, dosarul nr. 3ra-1371/13, cauza SRL „Ovatel TDM” împotriva Biroului Vamal Chișinău, dosar nr.3ra-842/14, deoarece cauzele menţionate au același obiect şi aceleași temeiuri, precum cele invocate în prezenta speță, respectiv nu poate fi adoptată o altă soluție în această cauză, or, în caz contrar instanța de recurs va admite o practică judiciară neuniformă. La 13 martie 2015, Biroul Vamal Chișinău a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat declararea lui ca fiind inadmisibil.

Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 25 noiembrie 2014, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, iar argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Comitek” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Comitek” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Comitek” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Comitek” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Comitek” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva