Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-374/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 martie 2016
Părțile
Oficiul Teritorial Comrat al cancelariei de Stat vs Consiliul si Primaria Ceadîr-Lunga
Pe scurt
Temeiurile recursului

3ra-374/16 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: N. Lazareva dosarul nr. 3ra-374/16 Instanţa de apel: A. Curdov, G.Colev, Şt.Starciuc. ÎNCHEIERE 09 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul recurentului Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Natalia Novacilî, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orăşenesc şi Primăriei oraşului Ceadîr-Lunga, cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 06 octombrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către reprezentantul Consiliului orăşenesc Ceadîr- Lunga, Constantin Cheleş şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 20 martie 2015, c o n s t a t ă La 18 aprilie 2014, reclamantul O.T.

Comrat al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, cu privire la contestarea actului administrativ. La 02 iunie 2014 reclamantul O.T. Comrat al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei or. Ceadîr-Lunga, cu privire la anularea pct. 4.2.7. şi 4.3.6. din contractul de arendă al terenului de pământ, nr. 418 din 05 decembrie 2013. La 18 iunie 2014 prin încheierea judecătoriei Ceadîr-Lunga, cauzele civile au fost conexate într-o singură procedură. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, prin decizia consiliului nr. XLIII/1 din 03 decembrie 2013 cu privire la determinarea domeniului terenului de pământ şi a condiţiilor contractului de arendă, Consiliul local a decis stabilirea terenului de pământ cu nr. cadastral 9602225214, cu suprafaţa de 10 ha, repartizat din 5 % al fondului de rezervă al Primăriei or.

Ceadîr-Lunga, în calitate de teren ce aparţine domeniului privat. Menţionează reclamantul că, Primăria or. Ceadîr-Lunga a încheiat cu S.R.L. „ATAHOLDING MD”, contractul de arendă a terenului de pământ pentru proiectarea, construirea şi exploatarea complexului sportiv şi de agrement, pe un termen de 49 ani. Afirmă reclamantul că, terenul de pământ cu nr. cadastral 9602225214 a trecut din categoria terenurilor agricole în categoria terenurilor destinate construcţiilor urbane şi rurale în legătură cu proiectarea şi construirea complexului sportiv. Precizează reclamantul că, la 15 aprilie 2014 a depus o notificare nr. 1304 OT5-118, împotriva Primăriei or. Ceadîr-Lunga, cu privire la ilegalitatea pct. 4.2.7.

şi 4.3.6. din contractul de arendă al terenului de pământ, nr. 418 din 05 decembrie 2013. Ulterior, la 12 mai 2013, prin ordonanţa nr. 614 din 05 mai 2014, Primăria or. Ceadîr-Lunga a respins notificarea cu privire la ilegalitatea pct. 4.2.7. şi 4.3.6. din contractul de arendă nr. 418 din 05 decembrie 2013. Indică reclamantul că, de fapt prin decizia consiliului nr. XLIII/1 din 03 decembrie 2013, terenul de pământ precum şi complexul sportiv, vor trece din proprietatea publică a or. Ceadîr-Lunga în proprietatea privată a S.R.L. „ATAHOLDING MD”, iar ulterior vor putea fi folosite în scopuri comerciale, precum şi vor putea fi comercializate persoanelor terţe. Invocă reclamantul că, terenul de pământ respectiv, este destinat pentru construirea pe suprafaţa lui a instituţiei publice de uz public şi poate fi atribuit doar la terenurile din categoria publică.

Precizează reclamantul că, doar administraţia publică a or. Ceadîr-Lunga poate fi proprietar al acestui teren de pământ. Cere reclamantul O.T. Comrat al Cancelariei de Stat, anularea deciziei consiliului nr. XLIII/1 din 03 decembrie 2013 cu privire la determinarea domeniului terenului de pământ şi a condiţiilor contractului de arendă, precum şi anularea pct. 4.2.7. şi 4.3.6. din contractul de arendă al terenului de pământ, nr. 418 din 05 decembrie 2013. Prin hotărârea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 20 martie 2015, acţiunea a fost admisă integral.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 06 octombrie 2015 a fost respins apelul declarat de către reprezentantul Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Constantin Cheleş şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 20 martie 2015. La 29 decembrie 2015, reprezentantul recurentului Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Natalia Novacilî, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a indicat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel şi nici cu hotărârea primei instanţe, deoarece acestea ar fi fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material.

Mai mult ca atât, consideră recurentul că, ambele instanţe de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi eronat ar fi interpretat-o. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de către reprezentantul recurentului Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Natalia Novacilî, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, dar a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel şi prima instanţă, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului, invocate în speţă, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către reprezentantul recurentului Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Natalia Novacilî, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul reprezentantului recurentului Consiliului orăşenesc Ceadîr-Lunga, Natalia Novacilî, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.