3ra-197/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-197/16 prima instanţă: A. Gafton instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Сotruţă ÎNCHEIERE 24 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de banca comercială „Victoriabank” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de banca comercială „Victoriabank” societate pe acţiuni împotriva organizaţiei de microfinanţare „Victoria Credit” societate cu răspundere limitată şi Camera înregistrării de Stat privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de organizaţia de microfinanţare „Victoria Credit” societate cu răspundere limitată şi casată parţial hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 22 aprilie 2015, c o n s t a t ă: La 04 octombrie 2013, banca comercială „Victoriabank” societate pe acţiuni s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva organizaţiei de microfinanţare „Victoria Credit” societate cu răspundere limitată şi Camera înregistrării de Stat privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că BC „Victoriabank” SA a fost înregistrată la 12 septembrie 1991, iar la 28 aprilie 2007, a fost înregistrată marca „Victoriabank Prima bancă din Moldova”, inclusiv, pentru clasa 36 asigurări, afaceri financiare, afaceri monetare, afaceri imobiliare, fapt confirmat prin certificatul de înregistrare a mărcii nr. 20138, valabil pe un termen de 10 ani. Menţionează reclamantul că recent, a aflat că la Camera înregistrării de Stat, la 19 octombrie 2012, a fost înregistrată OM „Victoria Credit” SRL, cu obiectivul principal de activitate - activităţi de creditare.

1 Cu trimitere la dispoziţiile art. 2 şi 25 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art. 66 Cod civil, art.9 al Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinderilor individuale, susţine reclamantul că OM „Victoria Credit” SRL nu era în drept să fie înregistrată cu denumirea de „Victoria”, deoarece cuvântul coincide cu marca înregistrată de BC „Victoriabank” SA, invocând în acest sens prevederile art.9 al Legii privind protecţia mărcilor. Susţinea reclamantul că prin acţiunile pârâţilor i-au fost încălcate drepturile protejate de Legea privind protecţia mărcilor şi de Legea concurenţei.

Solicită BC „Victoriabank” SA, încetarea utilizării de către OM „Victoria Credit” SRL în denumirea sa de firma/marcă a cuvântului „Victoria” şi interzicerea utilizării cuvântului „Victoria” în denumirea sa de firmă/marcă pentru viitor; obligarea Camerei înregistrării de Stat să anuleze decizia de înregistrare a OM „Victoria Credit” SRL; încasarea din contul OM „Victoria Credit” SRL a taxei de stat, în mărime de 100 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 aprilie 2015, cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial, fiind dispusă interzicerea OM „Victoria Credit” SRL utilizarea în activitatea comercială legată de asigurări, afaceri financiare, afaceri monetare şi afaceri imobiliare cuvântul „Victoria”.

În rest acţiunea fiind respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015, apelul declarat de OM „Victoria Credit” SRL a fost admis, casată parţial hotărîrea primei instanţe şi în partea casată pronunţată o nouă prin care acţiunea a fost respinsă. În rest hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 22 aprilie 2015, a fost menţinută. La 28 decembrie 2015, BC „Victoriabank” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, a invocat recurenta că hotărîrea instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 08 octombrie 2015. Data expedierii în scrisoarea de însoţire a copiei deciziei instanţei de apel nu este indicată, la fel nu este dovada recepţiei actului judecătoresc. Avînd în vedere că recurentul indică precum că a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 04 noiembrie 2015, Colegiul consideră că recursul este declarat în termen.

Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre 2 necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 18 ianuarie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimaţilor copia recursului declarat de BC „Victoriabank” SA, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. (f.d. 180) La 30 ianuarie 2016, Camera înregistrării de Stat a depus referinţă la recursul declarat de BC „Victoriabank” SA, cu solicitarea de a îl considera drept inadmisibil. La 02 februarie 2016, OM „Victoria Credit” SRL a depus referinţă la recursul declarat de BC „Victoriabank” SA, cu solicitarea de a respinge recursul ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel.

Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele 3 stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrii emise de instanţele de apel, în prezenta cauză. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actului judecătoresc, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi 4 aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de banca comercială „Victoriabank” societate pe acţiuni, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de banca comercială „Victoriabank” societate pe acţiuni, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 5