3ra-198/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: T. Leahu dosarul nr. 3ra-198/16 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Maximal-Profit”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maximal-Profit” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Maximal-Profit” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rezina din 13 iulie 2015, c o n s t a t ă: La data de 12 mai 2015 SRL „Maximal-Profit” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 05 martie 2015 Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Rezina a întocmit actul de control, constatînd că SRL „Maximal-Profit” a încălcat prevederile pct. 4 al Hotărîrii Guvernului RM nr. 547 din 04.08.1995 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a preţurilor (tarifelor) şi art. 10 pct. 8 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992. Prin decizia IFS pe raionul Rezina nr.125c din 24 martie 2015, la baza căreia a stat actul de control nr. 1-710980 din 05 martie 2015, s-a decis de a încasa de la SRL „Maximal-Profit” amendă în sumă de 5 500 lei. Împotriva deciziei de sancţionare, reclamantul a depus cerere prealabilă la 31 martie 2015, care, prin decizia nr. 220c din 24 aprilie 2015 a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Consideră reclamantul că actele emise sunt ilegale, deoarece organul fiscal a interpretat eronat prevederile art. 10 pct. 8 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi pct. 4 al Hotărîrii Guvernului nr. 547 din 04.08.1995 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare către stat a preţurilor (tarifelor). Susţine că facturile fiscale reflectate în actul de control sînt emise de furnizori, iar SRL „Maximal-Profit” are calitatea de cumpărător. Respectiv, furnizorul în facturi indică preţul de achiziţie /livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ, cu respectarea pct. 4 al Hotărîrii Guvernului nr. 547 din 04.08.1995.

Menţionează reclamantul că drept încălcare organul fiscal a constatat că întreprinderea indică preţurile de vînzare la mărfurile social importante în documentele interne ale întreprinderii, care nu sunt blanchete de evidenţă cu regim special, aprobate de Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17.03.1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui RM nr. 406-11 din 23.11.1997. Totodată, Inspectoratul Fiscal nu a indicat care punct din Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17.03.1998 este încălcat de către întreprindere. La caz, SRL „Maximal-Profit” a respectat cu stricteţe prevederile pct. 2 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 47 din 31.03.2010 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factură”.

Cît priveşte decizia cu nr. 220c din 24 aprilie 2015 emisă pe marginea contestaţiei , reclamantul indică că pîrîtul la examinarea contestaţiei, nu s-a condus de art. 270(2) Codului Fiscal. La data de 24 aprilie 2015 administratorul SRL „Maximal-Profit” a fost informat prin telefon pentru a se prezenta la sediul IFS pe raionul Rezina pentru înmînarea deciziei. La momentul prezentării cînd i-a fost înmînată decizia, concomitent a fost înmînată şi citaţia, însă nu cu data de 24.04.2015, ci cu data de 23.04.2014. Solicită reclamantul anularea actului de control nr. 1-710980 din 05.03.2015, deciziei nr. 125c din 24.03.2015 asupra cazului de încălcare fiscală şi deciziei nr. 220c din 24.04.2015 pe marginea contestaţiei, emise de către IFS pe raionul Rezina.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 13 iulie 2015 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. SRL „Maximal-Profit” în apelul declarat la data de 04 august 2015 a solicitat casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2015 a fost respins apelul declarat de SRL „Maximal-Profit” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Instanţa de apel la emiterea deciziei a constatat că în urma controlului fiscal operativ efectuat la data de 05 martie 2015 la subdiviziunea market SRL „Maximal-Profit” din or.

Rezina, str. Şciusev 7, s-a stabilit că în documentele primare cu regim special în 11 facturi fiscale ridicate nu erau indicate preţul de vînzare la mărfurile social importante aflate spre comercializare, încălcarea care şi a 2 servit drept temei pentru sancţionarea agentului economic , în conformitate cu art. 10 pct.8 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992. Or, conform pct. 4 al Hotărîrii Guvernului supra, la comercializarea mărfurilor social importante persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător sînt obligate să indice în documentele primare cu regim special (facturi/facturi fiscale) preţul de achiziţie/ livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ.

Instanţa de apel a menţionat că modul de întocmire şi completare a documentului primar cu regim special „Factura” este aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 47 din 31.03.2010. Pentru reflectarea în contabilitate a preţului de achiziţie/livrare şi mărimea adaosului a mărfurilor social importante legislaţia în vigoare prevede utilizarea documentului primar-factura fiscală, şi nu a altor documente cum ar fi factura internă. Cît priveşte pretinsă încălcare a procedurii de examinare a contestaţiei, instanţa de apel a apreciat a fiind neîntemeiate argumentele apelantului în acest sens. La 06 ianuarie 2016 SRL „Maximal-Profit” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 06 ianuarie 2016 se consideră a fi depus în termen.

În motivarea recursului recurentul a invocat că în legătură cu multiplele adresări privind modificarea punctului 8 din art. 10 al Legii nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, în redacţia Legii nr. 71 din 12 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial nr. 102-104/170 din 28 aprilie 2015), IFPS a comunicat că conform modului de completare a facturii fiscale, prevăzut în Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 115 din 6 septembrie 2010, în coloana 10.9 '”Altă informaţie”, pentru mărfurile social-importante pentru care, potrivit Hotărîrii Guvernului nr.547 din 4 august 1995 cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor), este reglementat adaosul comercial, la fiecare etapă de comercializare se va indica preţul de achiziţie/livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ.

Informaţia referitor la 3 preţuri se înscrie iniţial de către producător sau importator, fiind transcrisă ulterior de fiecare furnizor. Potrivit pct.1 din Instrucţiunea menţionată, preţ de achiziţie constituie preţul producătorului de peste hotare/reprezentantului oficial al acestuia, diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare, cu luarea în calcul a drepturilor de import achitate, a cheltuielilor de transport (după caz. în funcţie de condiţiile de livrare), recalculat în moneda naţională (lei), conform cursului de schimb valutar oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data efectuării operaţiunii de vămuire. Preţul de livrare este preţul producătorului autohton diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare.

Conform art. 3 din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 „Cu privire la comerţul interior”, preţ de vînzare reprezintă preţul final al unei unităţi de produs sau al unei cantităţi din produs, incluzînd TVA şi toate celelalte taxe. Astfel, ţinînd cont de faptul că atît preţul de achiziţie (în cazul mărfurilor importate), cit şi preţul de livrare (în cazul mărfurilor autohtone) include TVA, la completarea facturii fiscale, în boxa 10.9 preţul (de achiziţie/livrare) se înscrie inclusiv TVA. În opinia recurentului, instanţele, necătând la faptul, că SRL „Maximal-Profit”, în cazul acelor 11 facturi fiscale, este cumpărător, a ajuns la o concluzie greşită în ce priveşte corectitudinea actului de control nr. 1-710980 din.

05.03.2015, deciziilor nr.125c din 24.03.2015 şi nr.220c din 24.04.2015 şi astfel la judecarea cauzei s-a comis încălcarea esenţială a normelor de drept material – nu aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Maximal-Profit” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la 4 situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Maximal-Profit” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Maximal-Profit”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 5