Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-42/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 februarie 2016
Părțile
SC Nina & ASN SRL vs ICS Red Union Fenosa
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2rac-42/16 — Repararea prejudiciului

Dosarul nr. 2rac-42/16 Prima instanță: judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău (jud.L. Lupaşco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L.Popova) ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acțiuni împotriva deciziei din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Nina & ASN” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea prejudiciului material şi a venitului ratat, c o n s t a t ă: La data de 07 martie 2013, SC „Nina & ASN” SRL a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS ”Red Union Fenosa” SA solicitînd încasarea prejudiciului material cauzat în sumă de 1017423,86 lei şi a venitului ratat în sumă de 2459201,13 lei.

În motivarea acţiunii s-a invocat că la data de 19 iunie 2012 între orele 15:00- 19:00, fabrica avicolă a SC „Nina & ASN” SRL amplasată în r-ul Ştefan Vodă, sat. Talmaza, a fost lipsită de alimentare cu energie electrică. Cauza lipsei fluxului energetic la fabrică a constituit aprinderea unui conductor ca consecinţă a supraîncălzirii contactului la punctul de delimitare. Pe parcursul acestui termen, sistemele de menţinere a vitalităţii puilor au fost în stare inactivă totală, din motiv că funcţionarea acestora presupune un flux constant de energie electrică. Menţionează că în consecinţă, cele 5 hale în care se aflau păsările nu au fost oxigenate şi a cauzat pieirea, prin asfixie, a 31181 pui - broiler de diferite vîrste şi greutate.

Ca urmare a aprinderii conductorului în cauză, la data de 20 iunie 2012 Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală a întocmit actul de control nr. AA 001572 prin care s-a constatat moartea a 31181 pui, dintre care în hala nr.2 - 8331 capete, în hala nr.3 - 7907 capete, în hala nr.4 - 4535 capete, în hala nr.5 - 1770 capete şi în hala nr.6 - 8640 capete. Diagnoza preventivă stabilită de inspectori a fost asfixia şi intoxicaţia cu amiac. Susţine că pentru constatarea cauzei precise a pieririi puilor, s-a solicitat Serviciului Sanitar Veterinar de Stat efectuarea unei expertize, iar conform raportului nr.160 din 25 iunie 2012, cauza decesului puilor este “asfixia căilor respiratorii”.

1 În vederea asigurării faptului că păsările nu sufereau de o altă boală, Centrul Republican de Diagnostică Veterinară, în urma unor încercări, a întocmit raportul nr. 382-386 din 27 iunie 2012, conform căruia la pui nu au fost depistaţi careva agenţi patogeni ca cei de colibacterioză, salmonelă sau pasteureloză. Afirmă că la data de 19 iunie 2012, puii erau sănătoşi şi nu sufereau de careva boli, unicul motiv al morţii acestora fiind lipsa oxigenului cauzată de lipsa alimentaţiei cu energie electrică.

La data de 21 iunie 2012 a depus o cerere la Centrul Naţional al Experţilor Judiciari şi Specialiştilor de Performanţă, sub nr. 21/2012 în vederea determinării cauzelor lipsei alimentaţiei cu energie electrică a halelor la data de 19 iunie 2012. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 09/07.2012 din 28 septembrie 2012 cauza lipsei fluxului energetic a fost aprinderea cablului de conexiune a postului de tranformare PT-453 cu cutia de evidenţă BZUM-TF-01-100, cauzată de supraîncălzirea pe faza C, unde are loc conexiunea cablului de forţă cu comutatorul. Declară că la data de 02 augusr 2012, a înaintat ÎCS “Red Union Fenosa” SA pretenţie, prin care a solicitat repararea prejudiciului suportat şi compensarea venitului ratat.

Prin scrisoarea nr. 0705/64266-20120816 din data de 16 august 2012, pîrîtul a respins pretenţia, indicînd că conform actului de delimitare, anexă la contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu reclamantul, instalaţiile de utilizare a energiei electrice aparţin consumatorului în proprietate şi responsabilitatea pentru exploatarea lor este imputabilă consumatorului. La data de 02 decembrie 2012 , reclamantul a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitînd încasarea din contul pîrîtului ÎCS “Red Union Fenosa” prejudiciul material cauzat în sumă de 1017423,86 lei şi venitul ratat în mărime de 2459201,13 lei. Prin hotărîrea din 22 aprilie 2015 a judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău s-a admis parţial acţiunea înaintată de SC „Nina & ASN” SRL şi s-a încasat din contul ÎCS “Red Union Fenosa” SA în beneficiul SC „Nina & ASN” SRL prejudiciul material în sumă de 1017423,86 lei, venitul ratat de la realizarea păsărilor în număr de 31183 capete în mărime de 404673,64 lei şi taxa de stat în mărime de 3000 lei, în rest cerinţele au fost response; s-a încasat din contul ÎCS “Red Union Fenosa” SA în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 50000 lei. Prin decizia din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Chişinău, s-a respins apelul declarat de ÎCS „Red Union Fenosa” SA; s-a admis apelul declarat de SC „Nina & ASN” SRL şi s-a casat hotărîrea din 22 aprilie 2015 a judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău în partea încasării venitului ratat în sumă de 2054528, 13 lei şi s-a pronunţa o nouă hotărîre în această parte, prin care s-a încasat din contul ÎCS “Red Union Fenosa” SA în beneficiul SC „Nina & ASN” SRL suma de 2054528,13 lei, în rest hotărîrea primei instanţe s-a menţinut fără modificări. La data de 30 noiembrie 2015, ÎCS “Red Union Fenosa” SA a declarat recurs împotriva deciziei din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Chişinău, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat că instanțele inferioare fără să examineze minuţios veridicitatea şi efectul juridic al încheirii Curţii de Apel Chişinău nr. 2C- 203/13 din 21.08.2013 privind perioada provizorie a intimatului, a admis-o ca probă fundamentală întru scutirea intimatului de la plata taxei de stat.

2 De asemenea indică recurentul că SC „Nina & ASN” SRL nu este în drept să invoce prejudicierea sa, din moment în care nu şi-a executat obligaţiile sale legale şi contractuale. La data de 13 ianuarie 2016, ÎCS “Red Union Fenosa” SA a declarat recurs suplimentar la cererea de recurs din 30 noiembrie 2015. În motivarea recursului a indicat că instanțele ierarhic inferioare au interpretat și aplicat eronat legea, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, nu au aplicat legea care urma să fie aplicată, nu au elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru justa soluționare a pricinii, au apreciat probele în mod arbitrar și unilateral Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curtii de Apel Chişinău a fost adoptată la 25 noiembrie 2015, iar ÎCS “Red Union Fenosa” SA a declarat recurs la data de 30 noiembrie 2015, ceea ce denotă că recursul este declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului declarat de ÎCS “Red Union Fenosa” SA, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎCS “Red Union Fenosa” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul constată că argumentele invocate în recurs, în esenţă sunt identice celor din cererea de apel, care au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel și nu urmează a fi supuse examinării în ordine de recurs. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel, însă nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter 3 devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaşte recursul declarat de ÎCS “Red Union Fenosa” SA ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acțiuni împotriva deciziei din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.