Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-140/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 februarie 2016
Părțile
SRL Bajura-Com vs Consiliul raional Drochia
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului, întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată

2rc-140/16 — Declararea nulităţii clauzelor contractuale, încasarea diferenţei de curs valutar, reţinerilor, penalităţilor, remuneraţiei, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată

prima instanţă: N. Podlisnic dosarul nr.2rc-140/16 instanţa de apel:E. Ababei, G. Polivenco, A. Garbuz DECIZIE 10 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” împotriva Consiliului raional Drochia, intervenienţi accesorii Fondul de Investiţii Sociale din Moldova şi Agenţia de Implementare a SP cu privire la declararea nulităţii absolute a clauzelor contractuale, încasarea diferenţei de curs valutar, reţinerilor, penalităţilor, remuneraţiei, dobânzii de întârziere şi taxei de stat, împotriva încheierilor Curţii de Apel Bălţi din 22 decembrie 2015 şi 01 decembrie 2015, prin care s-a restituit apelul declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind tardiv şi depus de o persoană care nu este în drept să declare apel c o n s t a t ă: La 26 noiembrie 2010 societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Drochia cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material, moral, taxei de stat şi cheltuielilor pentru asistenţă juridică,.

În motivarea cererii de chemare în judecată societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” a indicat că la 17 septembrie 2007 a încheiat cu Consiliul raional Drochia contractele nr. IFB -W-5364-SIDA2 ,,Centrul de consiliere pentru copii şi familii în situaţie de risc „Căldura casei””; nr.IFB-W-5365-SIDA2 ,,Centrul pentru copii şi tineri cu dezabilități „Ciocîrlia”” şi nr.IFB-5366-SIDA2 ,,Centrul de zi şi plasament temporar pentru persoane în etate „Drofa””, prin care s-a obligat să execute lucrări de reparaţie a Centrelor comunitare specificate, iar pârâtul în calitate de beneficiar să achite plata pentru lucrările efectuate.

Termenul de executare a lucrărilor a fost stabilit până la 31 mai 2008. În vederea prelungirii termenului de executare a lucrărilor s-a adresat Preşedintelui Consiliului raional Drochia prin scrisorile nr.161 din 17 decembrie 2007, nr. 48 din 21 decembrie 2007, nr. 75 din 15 mai 2008, nr. 84 din 06 iunie 2008 şi nr. 178 din 19 iunie 2008, însă a primit răspuns numai la o adresare. Pârâtul nu a acceptat prelungirea termenului de efectuare a lucrărilor şi a avertizat despre aplicarea penalităţii în mărime de 0,1% din preţul final al contractului, care a şi fost reţinută în mărime de 29 850,79 lei. Pârâtul nu a obiect în privinţa calităţii şi mersului lucrărilor efectuate. Pârâtul a acceptat şi a semnat facturile fiscale în sumă totală de 1 790 657 lei, dar urmează să mai achite suma de 763295,29 lei.

Cere societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” încasarea din contul Consiliului raional Drochia a datoriei în mărime de 763 295,29 lei, prejudiciului material şi moral în sumă de 495 500 lei, taxei de stat în mărime de 22 898,85 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică (f.d. 3-6, vol. I). 1 În şedinţa de judecată din 10 martie 2011 reprezentantul Bobeică Alexandru în interesele Consiliului raional Drochia a solicitat antrenarea în proces a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova în calitate de copârât (f.d. 133, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 10 martie 2011 s- a respins demersul Consiliului raional Drochia cu privire la antrenarea Fondului de Investiţii Sociale din Moldova în calitate de copârât.

S-a antrenat în proces în calitate de intervenient accesoriu Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (f.d. 109, vol. I). În şedinţa de judecată din 16 mai 2011 societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” a solicitat încasarea din contul Consiliului raional Drochia a datoriei în mărime de 763 295,29 lei şi taxei de stat în mărime de 22 898,85 lei (f.d. 116-118, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 16 mai 2011 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com”. S-a încasat de la Consiliul raional Drochia în beneficiul societăţii cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” datoria în mărime de 763 295,29 lei şi taxa de stat în mărime de 800 lei.

S-a încasat de la Consiliul raional Drochia în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 22 098,85 lei (f.d. 139-141, vol. I). Prin decizia Consiliului raional Drochia nr. 1/11 din 31 ianuarie 2011 s-a desemnat Postovan Vitalie în calitate de reprezentant al Consiliului raional Drochia în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească, etc. (f.d. 107, vol. I). La 10 ianuarie 2012 reprezentantul Postovan Vitalie a declarat în interesele Consiliului raional Drochia apel împotriva hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 16 mai 2011 (f.d. 142-143, vol. I). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 06 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de Consiliul raional Drochia.

A casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 16 mai 2011 şi a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. A încasat de la societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 22 097 lei (f.d. 229-235, vol. I). La 25 februarie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 noiembrie 2012, iar la 13 martie 2013 recurs suplimentar împotriva aceleaşi decizii (f.d. 239-242, 257-259; vol. II). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013 s-a admis recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com”, s-a casat decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 noiembrie 2012 şi s-a restituit pricina la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecată (f.d.

281-287, vol. I). Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 06 februarie 2014 a admis apelul declarat de Consiliul raional Drochia, a casat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 16 mai 2011 şi a trimis pricina la rejudecare conform competenţei la Judecătoria Drochia (f.d. 123-127, vol. II). Judecătoria Drochia prin încheierea din 15 mai 2014 a antrenat în proces în calitate de intervenient accesoriu Agenţia de Implementare a SP din or. Drochia (f.d. 147, vol. II). Prin mandatul din 10 noiembrie 2014 avocatul Croitorul Pavel a fost împuternicit de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” să-i reprezinte 2 interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor, etc. (f.d.

176, vol. II).

La 19 februarie 2015 avocatul Croitoru Pavel a depus în interesele societăţii cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” cerere de modificare a pretenţiilor solicitând declararea nulităţii absolute a clauzei contractuale de la pct. 24, alin.6 din Datele despre Contract şi anume sintagma „Plăţile ulterioare către contractor vor fi calculate în dolari SUA şi vor fi plătite şi convertite în lei la rata de schimb stabilită de banca comercială ,,Banca Socială” societate pe acţiuni, filiala interraională la ziua efectuării plăţii de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova”; declararea nulităţii absolute a clauzei contractuale de la pct. 41.3 din Condiţiile Contractului; încasarea forţată din contul Consiliului raional Drochia în beneficiul societăţii cu răspundere limitată „Bajura-Com” a diferenţei de curs valutar în sumă totală de 137 968,10 lei; a reţinerilor în sumă totală de 179 065,80 lei; a penalităţilor ilegal aplicate în sumă totală de 29 850,79 lei; a remuneraţiei pentru lucrările din cererile de efectuare a plăţilor nr.7 în sumă totală de 199 389,61 lei; a dobânzii de întârziere în mărime de 215 172,15 lei şi a taxei de stat în mărime de 22 898,85 lei (f.d.

208-223, vol. II). Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 23 martie 2015 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com”. S-au declarat nule clauzele contractuale din datele despre contractele încheiate la 26 septembrie 2007 între Consiliul raional Drochia, Agenţia de Implementare a SP Drochia şi societatea cu răspundere limitată „Bajura-Com”, mun. Chişinău şi anume: de la pct. 41.3 şi de la pct. 24, al. 1 sintagma „Plăţile ulterioare către contractor vor fi calculate în dolari SUA şi vor fi plătite şi convertite în lei la rata de schimb stabilită de banca comercială „Banca Socială” societate pe acţiuni, filiala interraională la ziua efectuării plăţii de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova”.

S-a încasat de la Consiliul raional Drochia în beneficiul societăţii cu răspundere „Bajura-Com” diferenţa de curs valutar în sumă totală de 137 968,10 lei; reţinerea în sumă de 179 065,80 lei; penalitatea în mărime de 29 850,79 lei; remunerarea pentru lucrările din cererile de efectuare a plăţilor nr. 7 în sumă de 199 389,61 lei; dobânda de întârziere în mărime de 215 172,15 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 800 lei. S-a încasat de la Consiliul raional Drochia taxa de stat în beneficiul statului în sumă totală de 22 314 lei (f.d. 90-91, 97-108, vol. IV). La 16 aprilie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a declarat în interesele Consiliului raional Drochia apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 23 martie 2015 (f.d.

118, vol. IV). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 mai 2015 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Consiliul raional Drochia. S-a acordat Consiliului raional Drochia termen până la 25 iunie 2015, ora 09.00 pentru prezentarea cererii de apel motivate. S-a explicat Consiliului raional Drochia că dacă nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta cererea de apel motivată, în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d. 120, vol. IV). Avocatul Pavel Croitoru a depus în interesele societăţii cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” cerere de restituire a apelului declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind tardiv (f.d.

124-125, vol. IV). La 22 iunie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a depus în interesele Consiliului raional Drochia apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 23 martie 2015 (f.d. 132-135, vol. IV). 3 Prin încheierea Curţii de apel Bălţi din 25 iunie 2015 s-a restituit cererea de apel declarată de Consiliul raional Drochia ca fiind depusă tardiv (f.d. 128-129, vol. IV). La 08 iulie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a declarat în interesele Consiliului raional Drochia recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015 (f.d. 138, vol. IV). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 16 septembrie 2015 a admis recursul declarat de Consiliul raional Drochia, a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 25 iunie 2015 şi a restituit pricina spre judecarea apelului în fond la Curtea de Apel Bălţi (f.d.

151-156, vol. IV). La 30 noiembrie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a depus în interesele Consiliului raional Drochia apel suplimentar împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 23 martie 2015 (f.d. 175-180; 182-184, vol. IV). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 01 decembrie 2015 s-a restituit apelul declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind depus de către o persoană neîmputernicită (f.d. 191-194, vol. IV). La 14 decembrie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a depus în interesele Consiliului raional Drochia apel suplimentar împotriva hotărârii Judecătoriei Drochia din 23 martie 2015 (f.d. 200-202, vol. IV). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22 decembrie 2015 s-a restituit apelul declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind tardiv (f.d.

207-208, vol. IV). Prin procura din 16 octombrie 2015 Postovan Vitalie a fost împuternicit de Preşedintele raionului Drochia să reprezinte interesele Consiliului raional Drochia în instanţa de judecată cu dreptul de ataca hotărârea judecătorească, procura fiind valabilă până la 31 septembrie 2018 (f.d. 217, vol. I). Prin decizia din 17 decembrie 2015 Consiliului raional Drochia l-a desemnat pe Postovan Vitalie în calitate de reprezentant în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească, decizia fiind valabilă până la 01 ianuarie 2017 (f.d. 218, vol. IV). La 05 ianuarie 2016 reprezentantul Postovan Vitalie a depus în interesele Consiliului raional Drochia recurs împotriva încheierilor Curţii de Apel Bălţi din 01 decembrie 2015 şi 22 decembrie 21015, solicitând admiterea acestuia şi casarea încheierilor.

În motivarea cererii de recurs reprezentantul Postovan Vitalie a indicat că instanţa de apel nu a acordat termen pentru prezentarea unei decizii de reconfirmare a împuternicirilor sale de a reprezenta interesele Consiliului raional Drochia în instanţa de judecată. Prin referinţa depusă la 09 februarie 2016 avocatul Pavel Croitoru în interesele societăţii cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” a solicitat respingerea recursului împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 ca tardiv, iar împotriva încheierii din 22 decembrie 2015 ca nemotivat. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 este depus peste termen şi necesită să fie respins ca tardiv, iar recursul împotriva încheierii din 22 decembrie 2015 este depus în termen, întemeiat şi 4 urmează a fi admis cu casarea încheierii şi trimiterea pricinii la judecare din următoarele motive. Privitor la recursul declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 01 decembrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 01 decembrie 2015 s-a restituit apelul declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind depus de către o persoană neîmputernicită (f.d. 191-194, vol. IV). La 07 decembrie 2015 Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa Consiliului raional Drochia copia încheierii din 01 decembrie 2015 (f.d. 195, vol. IV). Consiliul raional Drochia a recepţionat copia încheierii din 01 decembrie 2015 la 09 decembrie 2015, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie anexat la materialele cauze (f.d. 196, vol. IV). În conformitate cu art. 105 alin. (1) Codul de procedură civilă, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată.

Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei. Conform pct. 88 Regulile privind prestarea serviciilor poştale, aprobate prin Hotărârea Guvernului 798 din 18 iunie 2002, trimiterile poştale simple, confirmările de primire şi avizele la trimiterile poştale înregistrate adresate persoanelor juridice se eliberează în oficiile poştale persoanelor împuternicite în acest scop sau se distribuie la sediul acestora în cutii speciale, instalate la parter. Reprezentantul Postovan Vitalie a declarat în interesele Consiliului raional Drochia recurs împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 la 05 ianuarie 2016 (f.d.

211, vol. IV). Aşadar, recursul declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia la 05 ianuarie 2016 este depus cu omiterea termenului de declarare. În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.) Reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia nu a solicitat repunerea în termen şi nu a invocat careva temeiuri de repunere în termen.

Admiterea recursului peste termenul prevăzut de lege în lipsa temeiurilor justificate ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul intimatului la un proces echitabil şi ar duce inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În favoarea concluziei enunţate se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care consacră unul din principiile fundamentale ale preeminenţei 5 dreptului, securitatea raporturilor juridice (a se vedea hotărârea Pîrnău şi alţii vs. Moldova din 31 ianuarie 2012). Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constanţă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea hotărârea Ponomaryov vs. Ucraina 3236/03 din 03 aprilie 2008). În cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 şi Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale încalcă drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.

În conformitate cu art. 10 alin. (3) Codul de procedură civilă, sancţiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cât şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Având în vedere că recursul declarat împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 a fost depus în afara termenului de declarare, fără a fi solicitată repunerea în termen, instanţa de recurs consideră că urmează a fi respins ca fiind tardiv fără a se pronunţa în fond. Privitor la recursul declarat împotriva încheierii din 22 decembrie 2015. La 14 decembrie 2015 reprezentantul Postovan Vitalie a depus apel suplimentar împotriva hotărârii primei instanţe (f.d. 200-202, vol. IV). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22 decembrie 2015 s-a restituit apelul declarat de Consiliul raional Drochia ca fiind tardiv (f.d. 207-208, vol. IV). La 24 decembrie 2015 Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa Consiliului raional Drochia copia încheierii din 22 decembrie 2015, care a fost recepţionată la 29 decembrie 2015 (f,d.

209-210, vol. IV). Prin urmare, recursul declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia împotriva încheierii din 22 decembrie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. În încheierea din 22 decembrie 2015 Curtea de Apel Bălţi a indicat că a examinat apelul declarat de Consiliul raional Drochia în şedinţă publică (f.d. 207, vol. IV). În conformitate cu art. 273 Codul de procedură civilă, pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmeşte proces-verbal.

6 Contrar acestor prevederi imperative ale legii, Curtea de Apel Bălţi pentru şedinţa din 22 decembrie 2015 nu a întocmit proces-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 426 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se depune şi se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune. În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. e) Codul de procedură civilă, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 432 alin. (5) Codul de procedură civilă, temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

Aşadar, instanţa de apel la emiterea încheierii din 22 decembrie 2015 a încălcat normele de drept procedural şi această încălcare serveşte temei de casare a încheierii. Erorile judiciare ale instanţei de apel în ordine de recurs nu este posibil de corectat. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Bălţi a încălcat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 ca fiind tardiv fără a se pronunţa în fond, de a admite recursul împotriva încheierii din 22 decembrie 2015 cu casarea acesteia şi trimiterea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi de la faza soluţionării chestiunii de primire a cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) şi b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admite recursul declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia împotriva încheierii din 22 decembrie 2015. Se casează încheierea Curţii de Apel Bălţi din 22 decembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Bajura-Com” împotriva Consiliului raional Drochia, intervenienţi accesorii Fondul de Investiţii Sociale din Moldova şi Agenţia de Implementare a SP cu privire la declararea nulităţii absolute a clauzei contractuale; încasarea diferenţei de curs valutar, reţinerilor, penalităţilor, remuneraţiei, dobânzii de întârziere şi taxei de stat, cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi de la faza soluţionării chestiunii de primire a cererii de apel.

Se respinge recursul declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 ca fiind tardiv. Decizia în partea respingerii recursului declarat de reprezentantul Postovan Vitalie în interesele Consiliului raional Drochia împotriva încheierii din 01 decembrie 2015 este irevocabilă, iar în partea casării încheierii din 22 decembrie 2015 cu trimiterea pricinii la rejudecare nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.