Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-152/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 februarie 2016
Părțile
Zubco Andrian vs Inspectoratul General de Poliţie
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-152/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-152/16 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chişinău – S. Vîşcu Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 03 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului Tamara Chişca - Doneva, Judecători Ion Druţă, Maria Ghervas, soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Zubco Andrian în pricina civilă la acţiunea lui Zubco Andrian împotriva Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din data de 29 septembrie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei, s-a casat hotărîrea judecătoriei Centru din 24 martie 2015, prin care s-a admis acţiunea, CONSTATĂ: La data de 29 august 2014 Zubco Andrian s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei privind abrogarea sau modificarea ordinului nr. 449 ef din 28 iulie 2014 cu privire la sancţionarea disciplinară ( f.d.

2-4). În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că la data de 26 iunie 2014, ofiţerul principal de investigaţii al DIC a SPIA al MAI, locotenent – colonel de poliţie Sergiu Gherman, împreună cu ofiţerul superior de investigaţii al aceleiași subdiviziuni, căpitan de poliţie Sergiu Plăcintă, neavînd un plan - sarcină aprobat de conducerea MAI, sub pretextul verificării unei informații precum că echipa Inspectoratului naţional de patrulare a IGP nu a reacţionat la o solicitare de acordare a unui ajutor, au verificat sistemul tehnic de înregistrare a convorbirilor telefonice „PHOBOS” din incinta Direcţiei de poliţie mun. Chişinău.

Reclamantul susţine, că conform capitolului III, pct. 13 alin. 3 al ordinului MAI nr. 376 din 17.10.2006 cu privire la aprobarea Regulamentului privind utilizarea sistemului tehnic de înregistrare a convorbirilor telefonice „PHOBOS” în cadrul 1 organelor şi subdiviziunilor teritoriale ale MAI, locotenentul – colonel de poliţie Sergiu Gherman şi căpitanul de poliţie Sergiu Plăcintă urmau să solicite informația, precum şi copierea, stocarea şi arhivarea înscrierilor sistemului în prezența specialistului telecomunicaţii din cadrul MAI, numai avînd dispoziţii sau plan – sarcină, aprobat de către conducerea MAI, la caz angajații DIC a SPIA al MAI au încălcat aceste prevederi. În urma verificărilor efectuate locotenentul – colonel de poliţie Sergiu Gherman şi căpitanul de poliţie Sergiu Plăcintă au constatat un şir de neajunsuri admise de către inspectorii inferiori ai Serviciului „902” al Secţiei management operaţional a DP mun.

Chişinău şi anume de către plutonier- major de poliţie Tatiana Delendrea, plutonier de poliţie Lidia Nofit, plutonier de poliţie Daniela Pascari, sergent- major de poliţie Mariana Marcoci- Brînză, sergent de poliţie Lucia Popovici, sergent- major de poliţie Marina Bolgar, precum şi de către inspectorul superior operativ de serviciu al Dispeceratului Secţiei management operaţional, căpitan de poliţie Oleg Colibaba şi şeful SMO a DP mun. Chişinău, maior de poliţie Andrian Zubco, cum ar fi neasigurarea monitorizării şi verificării procesului de reacționare, transmitere a informaţiei. În urma anchetei de serviciu, efectuată în baza procesului – verbal de constatare, toţi angajații menționați au fost sancționați disciplinar, inclusiv şi el a fost sancționat cu avertisment.

Reclamantul menţionează, că ancheta de serviciu a fost efectuată cu încălcarea prevederilor alin. 3 şi alin. 4 al. pct. 58 al Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.502 din 09 iulie 2013 şi anume că el nu a fost anunţat şi nu a făcut cunoștință cu materialele anchetei, astfel, nu a avut posibilitate de a contesta acţiunile persoanei, care a efectuat ancheta de serviciu şi decizia adoptată de conducătorul ierarhic superior. Consideră că a fost încălcat alin. 3, pct. 48 al Statutului, care stipulează că nu pot participa la efectuarea anchetei de serviciu persoanele, care au interes personal în cauza examinată, ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi imparțialitatea lui, iar el nefiind informat despre anchetă, nu a avut posibilitatea de a solicita efectuarea anchetei de serviciu de către o persoană terţă, care nu este interesată de a-l sancționa disciplinar.

Reclamantul indică, că la aplicarea sancţiunii disciplinare nu s-a ţinut cont de activitatea desfăşurată de el anterior, împrejurările în care a fost săvîrşită abaterea disciplinară, gradul de vinovăţie, preocuparea pentru înlăturarea consecințelor faptei comise. În viziunea reclamantului a fost încălcat termenul aplicării sancţiunii disciplinare, care se aplică imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei. La caz, procesul – verbal de constatare a abaterilor disciplinare a fost înregistrat şi adus la cunoştinţa conducerii la data de 26 iunie 2014. Ordinul de sancţionare a fost emis la data de 28 iulie 2014, adus la cunoştinţă salariatului la data de 15 august 2014, cu încălcarea termenului.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 martie 2015 s-a admis 2 acţiunea ( f.d. 112). Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul General de Poliţie a depus cerere de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanțe cu pronunţarea unei hotărîri noi, prin care să fie respinsă cererea integral ( f.d. 126-127). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din data de 29 septembrie 2015 s-a admis apelul, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 martie 2015 şi s-a respins acţinea lui Zubco Andrian ( f.d.

144). În motivarea soluției sale instanţa de apel a reţinut ca nefondate concluziile primei instanţe privind nevinovăția reclamantului în comiterea abaterii disciplinare imputate de administraţie, precum şi încălcarea procedurii anchetei de serviciu şi modalitatea aplicării sancţiunii disciplinare Instanţa de apel a constatat, că potrivit dispoziției nr. 4/134 din 18 iunie 2014 cu privire la modul de organizare, dirijare şi interacțiune a forțelor şi mijloacelor subdiviziunilor structurale ale IGP, DPF, SPC şi SE, DTC şi BMA s-a dispus ca Direcţia inspecţii şi control a SPIA să inițieze în perioada 17-30 iunie 2014 verificări în subdiviziunile structurale ale IGP, astfel controlul efectuat a fost în corespundere cu prevederile legale.

În urma verificării la data de 26 iunie 2014 a fost întocmit procesul – verbal cu privire la constatarea încălcărilor. Procesul - verbal a stat la baza inițierii anchetei de serviciu. La data de 14 iulie 2014 Zubco Andrian a fost chestionat pe încălcările constatate, recunoscînd existenţa lor ( f.d. 52). Colegiul a menţionat, că ordinul nr. 449 ef din 28 iulie 2014 cu privire la sancționarea disciplinară a lui Zubco Andrian a fost emis pentru încălcările prevăzute de art. 26 alin. 1, lit. b) şi c) al Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, pct. 8 subpunct.

2 şi 3 al Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013, manifestate prin neexecutarea atribuţiilor de serviciu şi anume neasigurarea monitorizării şi verificării procesului de recepționare, înregistrare, transmitere şi reacționare promptă la sesizările şi informaţiile cetățenilor despre infracțiuni şi incidente parvenite prin intermediul liniei telefonice a Serviciului 902. Totodată colegiul a constatat, că obligațiunile respective rezultă şi din fişa de post a lui Andrian Zubco (f.d. 68-70). Potrivit art. 55 al Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului sancțiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară.

În conformitate cu prevederile art. 209 Codul Muncii sancţiunile disciplinare se aplică, de regulă imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediu anual de odihnă, în concediu de studii sau în concediu medical. La caz, ordinul cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare legal a fost emis la data de 28 iulie 2014. Constatarea cu privire la abaterea disciplinară datează cu 26 iunie 2014. Termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare expira la data de 26 iulie 2014, care 3 este zi de odihnă. Potrivit art. 14 alin. 4 al Codului Muncii „dacă ultima zi a termenului este zi nelucrătoare, atunci ziua expirării termenului se consideră prima zi lucrătoare imediat următoare”.

Nefiind de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, Zubco Andrian a depus recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie anulat ordinul de sancţionare (f.d. 153-155). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 29 septembrie 2015, expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la data de 13 octombrie 2015, confirmare privind recepționarea acesteia la materialele dosarelor lipsește. În aceste circumstanțe recursul, depus la 16 decembrie 2015, se consideră a fi declarat în termen.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către Zubco Andrian este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, Colegiul atestă, că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile probatorii şi a constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează, că recursul în cauză conţine obiecţii de fapt şi de drept, care deja au fost studiate şi verificate de către instanţa de apel, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la verificarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Recursul exercitat conform secţiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procesual, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Astfel, Colegiul constată, că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432, al. 2, 3 şi 4 CPC. 4 Potrivit prevederilor art. 432 al.1 CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele 2 şi 3 ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar al. 4 stabilește că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la al.

3 constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 al. 2, 3 şi 4. Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Zubco Andrian asemenea aspecte nu se regăsesc.

Argumentul recurentului precum că, a fost încălcat termenul prevăzut pentru a-i aduce la cunoştinţă ordinul de sancționare, nu poate fi reţinut de către instanţa de recurs, or potrivit art. 210 alin. 2 Codul Muncii, ordinul de sancţionare se comunică salariatului sub semnătură în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii, iar în cazul în care aceasta activează într-o subdiviziune interioară a unităţii, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, la caz salariatul activează într-o subdiziune interioară a unităţii. Astfel a fost respectat termenul prevăzut de art. 210 al. 1 Codul Muncii. Din considerentele menţionate instanța de recurs ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Zubco Andrian inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 270, 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Zubco Andrian împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, în pricina civilă la acţiunea lui Zubco Andrian împotriva Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Tamara Chişca- Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.