- Dosarul nr.
- 2ra-141/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 ianuarie 2016
- Părțile
- Pavlicenco Vitalia vs Pascaru Nicolae
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-141/16 — Dezminţirea informaţiei
prima instanţă, jud.: V. Buhnaci dosarul nr. 2ra-3087/2015 instanţa de apel, jud.: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna 2ra-141/2016 ÎNCHEIERE 27 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarate de către Vitalia Pavlicenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vitalia Pavlicenco împotriva lui Nicolae Pascaru cu privire la libertatea de exprimare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Vitalia Pavlicenco şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 22 ianuarie 2015 c o n s t a t ă La 02 septembrie 2014 Vitalia Pavlicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Nicolae Pascaru cu privire la dezmințirea informației defăimătoare cu privire la extremism în cadrul sursei de informare-platforma
VOX PUBLIKA.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, în articolul cu denumirea „Politrucii mincinoși ai „Moldovei Mari” publicat de către pârât pe VOX PUBLIKA – Platforma de comentarii, bloguri şi opinii a Publika.md, http://vox.publika.md/politica/politrucii-mincinosi-a-moldovei-mari-514323.htmb la data de 17 iunie 2014, pârâtul Nicolae Pascaru a răspândit cu bună știință scorniri mincinoase ce defăimează reclamanta, relatînd că este persoană „gen extremă” ... „care luptă împotriva statalității Republicii Moldova”. Reclamanta consideră expresiile respective o defăimare - răspândire de informaţii false, ce lezează onoarea, demnitatea persoanei, deoarece se aduc învinuiri false în adresa reclamantei, or, extremismul este o atitudine (politică) caracterizată prin idei, păreri exagerate, unilaterale, bazate pe ură şi intoleranță, a unor curente, mișcări, persoane politice care, urmăresc prin măsuri violente, să impună programul lor.
Menţionează reclamanta că, niciodată nu a făcut declaraţii care ar instiga la ură sau intoleranță, şi nu a chemat la careva acţiuni violente, care nu ar fi scopul. Iar programul partidului al cărui lider este reclamanta este recunoscut constituțional. 1 Indică reclamanta că, la 02 iulie 2014, pârâtului i-a fost expediată cererea prealabilă prin care s-a solicitat dezmințirea informației calomnioase, iar la 04 august 2014, de către reclamantă a fost recepţionat răspunsul reprezentantului pîrîtului, avocatul Viorel Furtună, prin care ultimul din numele pîrîtului refuză să dezmintă informaţia calomnioasă în cauză, şi inter alia, încearcă să trișeze faptele, invocînd că nu ar avea în vedere persoana reclamantei, dar o oarecare persoană iluzorie cu numele Pavlicenco.
Consideră reclamanta că prin informaţia răspândită de pîrît i-a fost lezată onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, fiindu-i cauzat un prejudiciu moral şi psihologic, de imagine în calitatea sa de fost demnitar public - ea fiind aleasă de două ori deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, care este un partid corect, condus de persoane neșantajabile, inclusiv neșantajabilă fiind persoana reclamantei. Susţine reclamanta că faptul dat reduce posibilitățile de creștere a sprijinului pentru partid şi echipa de conducere, împiedică aderarea membri şi prejudiciază procesul de colectare a donațiilor necesare acţiunilor desfășurate de PNL. Solicită reclamanta admiterea acţiunii prin dezmințirea informației defăimătoare cu privire la extremism în cadrul sursei de informare-platforma
VOX PUBLIKA.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 22 ianuarie 2015 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Vitalia Pavlicenco împotriva lui Nicolae Pascaru cu privire la libertatea de exprimare. Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe la 13 februarie 2015, Vitalia Pavlicenco a depus apel, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 22 ianuarie 2015, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 a fost respins apelul declarat de Vitalia Pavlicenco şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 22 ianuarie 2015. La 16 noiembrie 2015, Vitalia Pavlicenco a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.
În motivarea recursului a menționat că, consideră decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe ca fiind neîntemeiate şi pasibile de a fi casate, deoarece instanţele nu au dat o apreciere corectă probelor prezentate. Susţine că atît prima instanţă cît şi instanţa de apel au dat o apreciere fragmentară mesajului calomnios, limitîndu-se doar la un cuvînt rupt din context, operînd cu noțiuni cum ar fi datele personale, or, pentru identificarea unei persoane într-un anumit mesaj, adresat unui anumit auditoriu, nu este neapărat de indicat toate datele personale, iar din mesaj se identifică clar că este vorba anume despre reclamantă. Totodată, invocă că instanţele de judecată nu au reţinut că reclamanta nu a comis faptele indicate de pîrît, şi nu au dat apreciere faptului că mesajul politic 2 unionist promovat de reclamantă a fost recunoscut legal de către instanţele naţionale.
Afirmă recurenta că, instanţa de apel a ignorat faptul că prin acţiunile ilegale a pîrîtului i se aduce atingere dreptului la viaţa privată a reclamantei, art. 8 CEDO. Consideră recurenta că, Nicolae Pascaru a răspîndit cu bună știință informație calomnioasă, şi a făcut referire anume la persoana reclamantei, în contextul activităţii sale politice, şi anume la ideile unioniste promovate de reclamantă şi Partidul Naţional Liberal, al cărui președinte este reclamanta. Examinînd temeiurile recursului declarat de către Vitalia Pavlicenco în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Vitalia Pavlicenco nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, invocarea de către recurentă a faptului că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural la judecarea pricinii este pur declarativă, doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului. 3 Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vitalia Pavlicenco ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 433 lit. a), completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Vitalia Pavlicenco se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat 4