Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-107/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 ianuarie 2016
Părțile
Sincenco Natalia către Întreprinderea cu Capital Străin RED UNION FENOSA Societate pe Actiuni.
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului.

3ra-107/16 — Contestarea actelor administrative.

Dosarul nr. 3ra-107/16 Prima instanţă: N. Arabadji Instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton și I. Cotruță Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 27 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî și Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Sincenco Natalia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Sincenco Natalia către Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, privind contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 24 decembrie 2014, fiind pronunțată o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă, ACONSTATAT: La 03 iunie 2013, Sincenco Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, privind contestarea actelor administrative.

În motivarea pretențiilor a indicat că la 28 martie 2013, în cadrul efectuării unui control, reprezentanţii Întreprinderii cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni au stabilit existenţa unor bănuieli privind falsificarea sigiliilor de stat, în consecinţă fiind chemat un alt echipaj în scopul demontării contorului şi expedierii acestuia spre a fi supus verificării, fiind emis actul de demontare fără, a se indica în acesta numărul sigiliilor şi modalitatea în care contorul a fost lăsat consumatorului, iar în perioada 28 martie 2013 – 02 aprilie 2013 acesta s-a aflat la 1 dispoziţia colaboratorilor Întreprinderii cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni.

Reclamanta a mai specificat că la 02 aprilie 2013 a fost efectuată verificarea contorului, în timpul căreia s-a constatat că reprezentantul pîrîtei a venit la verificare având cu sine o şurubelniţă, a început să intervină în procesul de verificare, modificînd de sine stătător setările, iar conform rezultatelor verificării expertul a anunţat în formă orală că nu au fost identificate urme de intervenţie în funcţionarea contorului, totodată punîndu-le la dispoziţie un act, în conformitate cu care a fost depistată doar o singură încălcare, şi anume lipsa achitării pentru verificare.

Conform aceluiaşi act au fost obligaţi să înlăture încălcarea depistată pînă la 09 aprilie 2013. În continuare, reclamanta a mai declarat că la 03 aprilie 2013, încălcarea nominalizată a fost înlăturată, fapt confirmat prin bonul de plată seria ET 0161914 şi a bonului fiscal nr. 0015 din 03 aprilie 2013, iar la 05 aprilie 2013 în locul contorului scos pentru a fi supus verificării a fost instalat unul nou, fiind sigilat conform actului. La 17 aprilie 2013, prin poştă, reclamanta a primit factura pentru energia electrică în caz de încălcare a condiţiilor contractuale, în care a fost indicată suma de 10639,20 lei, aceasta fiind întocmită în urma efectuării recalculării volumului de energie electrică, ce a fost înregistrată de contorul personal, stabilindu-se că în perioada indicată în factură, consumul de energie electrică a constituit 10348 kW.

În conformitate cu facturile achitate pentru perioada respectivă, reclamanta a achitat consumul a 3648 kW. Afirma reclamanta că contactând Compania pîrîtă a fost informată despre existenţa unei decizii de recalculare, însă fără a i se oferi alte informaţii şi i s-a limitat dreptul la studierea unei anumite dispoziţii pentru uz intern, care, totuşi, conduce la provocarea suferinţelor morale. Considera reclamanta că reprezentanţii pîrîtei au comis încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare, deoarece nu au informat-o cu privire dreptul său de a efectua, de sine stătător, o expertiză metrologică, pînă la efectuarea expertizei tehnico- ştiinţifice şi au încălcat în mod arbitrar locul de desfăşurare a expertizei tehnico- ştiinţifice, fapt ce a condus la încălcarea dreptului său de a alege instituţia în care urma a fi efectuată expertiza.

Sincenco Natalia a mai invocat că la 02 aprilie 2013, în momentul efectuării expertizei, a obţinut de la expert informaţia orală despre condiţia normală a contorului de energie electrică, precum şi documentul ce indică asupra înlăturării încălcărilor existente, în timp ce reprezentantul pîrîtei, se presupune că a obţinut de la expert altă informaţie, fapt ce a condus la încălcarea pct. 178 al Regulamentului, ce a fost, în opinia reclamantei, rezultatul unui acord anticipat dintre reprezentanţii pîrîtei şi expert. A mai declarat reclamanta că Compania pîrîtă nu era în drept să afirme că aceasta ar fi comis vreo încălcare a prevederilor contractuale din motiv că nu a comis 2 un consum fraudulos ce energie electrică, fapt confirmat prin răspunsul la cererea prealabilă dat de ANRE.

Susţinea reclamanta că din momentul înlocuirii contorului de energie electrică, aceasta a avut un consum mult mai mic decît cel indicat în perioada pentru care s-a realizat recalcularea, în anul 2012 consumul mediu fiind de 7,8 kW pe zi, iar începând cu data de 05 aprilie 2013 de cel mult 5,2 kW pe zi, diferenţa pentru un an constituind 949 kW. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 24 decembrie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de Sincenco Natalia către Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, privind contestarea actelor administrative a fost admisă. S-a dispus anularea actului întocmit de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni nr. A16499 din 28 martie 2013 de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi a facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale din 15 aprilie 2013 pentru suma de 10639,20 lei (f.d.

114, 116-120). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, a fost admis apelul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 24 decembrie 2014, fiind pronunțată o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Sincenco Natalia către Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, privind contestarea actelor administrative a fost respinsă (f.d. 155, 156-162). La 11 noiembrie 2015, Sincenco Natalia, a contestat cu recurs nemotivat decizia instanţei de apel solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe.

Ulterior, la 06 ianuarie 2016, Sincenco Natalia a depus recurs motivat. În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că instanţa de apel nu a constatat circumstanţele importante pentru soluţionarea corectă a litigiului, aplicînd eronat normele de drept material. Copia deciziei recurate a fost recepționată de către recurentă la 17 noiembrie 2015 (f.d. 164). Prin urmare, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. La 16 decembrie 2015 și la 12 ianuarie 2016, în adresa intimatei a fost expediată copia recursului nemotivat și copia recursului motivat. La 28 decembrie 2015, în adresa Curţii Supreme de Justiţie a parvenit referinţa înaintată de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Sincenco Natalia ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 439, alin. alin. (2) şi (3) CPC după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea 3 depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Sincenco Natalia este inadmisibil.

În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat, nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 CPC şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.l al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de 4 drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Sincenco Natalia, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de Sincenco Natalia, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.