- Dosarul nr.
- 3ra-136/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 februarie 2016
- Părțile
- Kirsanov Galina si Cernavca Alexandru către Întreprinderea cu Capital Străin RED UNION FENOSA Societate pe Actiuni.
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului.
3ra-136/16 — Contestarea actului administrativ.
Dosarul nr. 3ra-136/16 Prima instanţă: A. Miron Instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton și I. Cotruță Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî și Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA”, prin intermediul avocatului Macovei Artur, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Kirsanov Galina şi Cernavca Alexandru către Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, prind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Kirsanov Galina şi Cernavca Alexandru, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 12 noiembrie 2014, fiind pronunțată o nouă hotărîre. ACONSTATAT: La 26 aprilie 2012 Kirsanova Galina şi Cernavca Alexandru au depus cererea de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, prind contestarea actelor administrative. În motivarea pretențiilor reclamanţii au indicat că la 14 martie 2012, în cadrul efectuării unui control, reprezentanţii Întreprinderii cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni au stabilit existenţa unor bănuieli privind falsificarea sigiliilor de stat, deşi iniţial au indicat lipsa acestora, în consecinţă fiind întocmite actele contestate, pe care reclamanţii le consideră ilegale pe motiv că acestea au fost întocmite în absenţa consumatorului.
Kirsanova Galina şi Cernavca Alexandru au precizat că accesul la contorul verificat îl are orice persoană, inclusiv vecinii cu care sunt în relaţii ostile. 1 În urma efectuării expertizei nu au fost depistate intervenţii la echipamentul de măsurare, prin urmare consideră că Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni a încălcat prevederile pct. 37, 93, 161 şi 167 din Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 393 din 15 decembrie 2010. Solicită Kirsanov Galina şi Cernavca Alexandru anularea actului nr. A10223 din 14 martie 2012 întocmit de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni şi a facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale nr. 176587 din 11 aprilie 2012, pentru suma de 7500 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 12 noiembrie 2014 cererea de chemare în judecată înaintată de Kirsanov Galina şi Cernavca Alexandru către Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni, prind contestarea actului administrativ a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 76, 79-83). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, a fost admis apelul declarat de Kirsanov Galina şi Cernavca Alexandru, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 12 noiembrie 2014, fiind pronunțată o nouă hotărîre prin care acțiunea depusă de Kirsanov Galina și Cernavca Alexandru a fost admisă. S-a dispus anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 10223 din 14 martie 2012 şi factura pentru energie electrică în cazul încălcării nr.176587 din 11 aprilie 2012 întocmite de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA” Societate pe Acțiuni (f.d.
123, 124-128). La 03 decembrie 2015, Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA”, prin intermediul avocatului Macovei Artur, împuternicit prin mandatul nr. 0400422 (f.d. 118), a contestat cu recurs decizia instanţei de apel solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel, cu menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că instanţa de apel nu a constatat circumstanţele importante pentru soluţionarea corectă a pricinii, fiind aplicate eronat normele de drept material. La materialele dosarului nu sunt anexate date care ar certifica data expedierii și data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recursul a fost declarat în termen.
La 28 decembrie 2015 în adresa intimaților a fost expediată copia recursului, însă pînă la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recusului, în adresa Curţii Supreme de Justiţie nu a parvenit referinţa prin care intimații să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu prevederile art. 439, alin. alin. (2) şi (3) CPC după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea 2 depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA”, prin intermediul avocatului Macovei Artur este inadmisibil. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat, nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 CPC şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.l al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele 3 prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA”, prin intermediul avocatului Macovei Artur, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED UNION FENOSA”, prin intermediul avocatului Macovei Artur, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 4