Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-17/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 ianuarie 2016
Părțile
ÎMGFL nr. 17 vs Feodorova, Liudmila, intervenient accesoriu SA Termocom
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-17/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă: N. Arabadji dosarul nr. 2rh-17/16 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa instanţa de recurs: A. Cobăneanu, I. Druţă, T. Chişca-Doneva ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Drţă Maria Ghervas examinând cererea de revizuire depusă de către Feodorova Ludmila, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr.17 împotriva Ludmilei Feodorova, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termocom” cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 07 octombrie 2015, prin care a fost respins recursul declarat de către Feodorova Ludmila şi menţinută încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, prin care a fost respinsă cererea Ludmilei Feodorova cu privire la amînarea ședinței de judecată și restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal, c o n s t a t ă: La 02 ianuarie 2014, ÎMGFL nr.17 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ludmilei Feodorova, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termocom” cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că în baza contului personal deschis la ÎMGFL nr.17, pe numele Ludmilei Feodorova, SA „Termocom” în procedura planului a livrat energia termică. Menționează că odată cu deschiderea contului personal Feodorova Ludmila a acceptat prestarea serviciilor de către ÎMGFL nr.17, iar faptul că a fost de acord cu calitatea serviciilor prestate se confirmă prin achitarea bonurilor de plată, inclusiv, a celor de utilizare a energiei termice, pe care pîrîta nu le-a contestat. Menționează că pîrîta nu a achitat la timp și integral serviciile prestate și astfel, a acumulat o datorie, care la data de 01 noiembrie 2013 constituie suma de 7 994,97 lei.

Învocînd prevederile art. 10, 17, 18 din Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, susține că proprietarii, chiriașii locuințelor sunt obligați să achite la timp serviciile locativ-comunale, inclusiv, consumul de energie termică, iar cu referire la prevederile art. 530, 533 Cod civil, care statuează că creditorul poate pretinde executarea obligației la atitudinea sa de la oarecare din debitori în parte sau în întregime, afirmă că necătînd la faptul că pîrîta a fost informată prin intermediul facturii lunare și a reclamației prin care se pune în vedere executarea obligațiilor, aceasta nu și-a executat obligația de plată a serviciilor prestate. Solicită încasarea de la Feodorova Ludmila în beneficiul ÎMGFL nr. 17 a datoriei în mărime de 7 994,97 lei și a cheltuielilor de judecată.

La 07 mai 2014, Feodorova Ludmila a depus acțiune reconvențională împotriva ÎMGFL nr.17 cu privire la obligarea întreprinderii măsurilor întru lichidarea restanțelor la plata serviciilor comunale, efectuarea controlului asupra corectitudinii efectuării calculului la plata serviciilor comunale, efectuarea transferării sumelor de la un cont la altul, lichidarea restanțelor din contul sumelor primite de la consumatori, radierea sumei datorate de 3 839,21 lei și intensificarea controlului asupra ordinelor de plată pentru serviciile real prestate. În motivarea acțiunii reconvenționale Feodorova Ludmila a invocat că datoria reală pentru neachitarea serviciilor comunale la situaţia din 01 ianuarie 2014 constituie suma de 88, 39 lei, care a fost achitată în luna martie 2014. Menţionează că în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, aprobat prin Hotărîrea Guvernului mr.

191 din 19 februarie 2002, ÎMGFL nr. 17 sunt atribuite obligaţii să prezinte consumatorilor chitanţe de plată pentru serviciile comunale real prestate. Cu toate acestea, afirmă că, în rezultatul inacţiunilor din partea ÎMGFL nr. 17 chitanţele de plată au fost eliberate în mod arbitrar, fiind admise calculele ilegale la plata energiei termice, cît şi alte erori la calcularea volumului serviciilor prestate, fapt care şi a generat acumularea datoriilor pentru serviciile comunale. Remarcă că în repetate rînduri s-a adresat ÎMGFL nr. 17, SA „Termocom” şi Preturii sectorului Rîşcani mun. Chişinău cu rugămintea de a-i fi anulate datoriile ilegale calculate pentru serviciile comunale prestate, însă cerinţele sale au fost lăsate fără examinare.

Mai invocă că ÎMGFL nr. 17 timp mai bine de 16 ani nu a efectuat lucrări de deservirea tehnică şi reparaţia blocului locativ, precum şi reparaţia apartamentului său. Solicită, Feodorova Ludmila obligarea ÎMGFL nr. 17 de a întreprinde măsuri întru lichidarea restanțelor la plata serviciilor comunale, efectuarea controlului asupra corectitudinii efectuării calculului la plata serviciilor comunale, efectuarea transferării sumelor de la un cont la altul, lichidarea restanțelor din contul sumelor primite de la consumatori, radierea sumei datorate de 3 839,21 lei și intensificarea controlului asupra ordinelor de plată pentru serviciile real prestate. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 31 octombrie 2014, acțiunea inițială a fost admisă parțial fiind încasat de la Feodorova Ludmila în beneficiul ÎMGFL-17 suma de 7 994,97 lei cu titlu de datorie restantă pentru energia termică pentru perioada de pînă la 01 noiembrie 2013, și scutită Feodorova Ludmila de la plata taxei de stat, iar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată. La 16 decembrie 2014, Feodorova Ludmila a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanțe solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea reconvențională să fie admisă. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, a fost respinsă cererea Ludmilei Feodorova cu privire la amînarea ședinței de judecată și restituită Ludmilei Feodorova cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

La 16 iulie 2015, Feodorova Ludmila a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07 octombrie 2015, a fost respins recursul declarat de către Feodorova Ludmila şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015. La 10 decembrie 2015, Feodorova Ludmila, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de recurs, încheierii instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu rejudecarea cererii sale reconvenţionale şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la anularea plăţilor restante pentru serviciile comunale în mărime de 12 733,89 lei şi obligarea ÎMGFL nr.17 să înlăture erorile admise în calculele efectuate pentru plata serviciilor comunale.

În motivarea cererii de revizuire a invocat că la adoptarea hotărîrii instanţele judecătoreşti au comis o eroare şi nu au aplicat corect legea materială. Susţine că ÎMGFL nr. 17 neîntemeiat a înaintat acţiunea împotriva sa cu privire la încasarea unei datorii ireale pentru energia termică la situaţia din 01 noiembrie 2013 în sumă de 7994,98 lei. Afirmă că la 17 mai 2014, a înaintat cererea reconvenţională cu completările ulterioare şi calculele efectuate în scopul lichidării datoriei pentru toate serviciile comunale prestate la situaţia din 01 ianuarie 2014, ce constituie suma totală de 12 733,83, inclusiv pentru energia termică 9006,61 lei. Însă Curtea Supremă de Justiţie la 07 octombrie 2015, a examinat pricina în cauză superficial şi în mod unilateral, iar ca rezultat a emis o hotărîre neîntemeiată.

Menţionează că temei pentru respingerea poziţiei sale a servit faptul precum că dînsa a recunoscut suma datoriei acumulate pentru serviciile comunale prestate, precum şi faptul că nu a achitat plata pentru energia termică în termenul stabilit, încălcînd astfel, prevederile art. 10, 17, 18 din Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002. Consideră că scopul constatărilor relatate a fost modificarea caracterului ireal al datoriilor în cel real, fără a fi luate în consideraţie circumstanţele invocate de dînsa care dovedesc formarea unei datorii ireale în sumă de 7994,98 lei.

Remarcă că Curtea Supremă de Justiţie a menţinut soluţia neîntemeiată a instanţe de apel, indicînd, neargumetat, prezenţa sa la pronunţarea hotărîrii în prima instanţă din 31 octombrie 2014, deoarece la data respectivă, mai bine de două ore a aşteptat în coridor invitaţia sa în şedinţă, iar cînd a ieşit judecătorul a pierdut cunoştinţa, revenind nu conştiinteza situaţia din jur şi cu ajutorul persoanelor terţe a fost dusă acasă, iar la 18 noiembrie 2014, a primit dispozitivul hotărîrii, prim intermediul oficiului poştal. Insistă că toate trei instanţe au examinat arbitrar cererea sa, fără a fi stabilit motivul principal al formării datoriei contestate.

În consecinţă, invocă că Curtea Supremă de Justiţie, a lăsat fără modificări hotărîrea ilegală a instanţei de apel, care şi-a întemeiat soluţia pe motivul depunerii cererii de apel tardiv şi neprezentării sale la şedinţă de judecată, în timp ce dînsa a confirmat prin acte probatoare că cererea de apel a fost depusă de dînsa în interiorul termenului legal, iar neprezentarea în şedinţă de judecată a fost generată de înrăutăţirea stării sale de sănătate. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

La caz, se constată că cererea de revizuire este depusă de către Feodorova Ludmila, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 07 octombrie 2015, prin care a fost respins recursul declarat de către Feodorova Ludmila şi menţinută încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, prin care a fost respinsă cererea Ludmilei Feodorova cu privire la amînarea ședinței de judecată și restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal. Este de reţinut că deşi, Feodorova Ludmila, a depus cererea de revizuire împotriva actului de dispoziţie al instanţei de recurs, ultima nu a invocat nici un temei de declarare a revizuirii. În acest context se va remarca că în conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexându-se probele ce le confirmă.

Din dispoziţiile legale enunţate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Prin prisma normei enunţate, la caz se constată că revizuenta Feodorova Ludmila, în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, ci a oferit împrejurări ce ţin de fondul cauzei, care nu se încadrează în temeiurile reglementate de acest articol.

În acest context, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispoziţiilor legii naţionale, cât şi celor internaţionale. Astfel, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Feodorova Ludmila împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 07 octombrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr.17 împotriva Ludmilei Feodorova, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termocom” cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.