3ra-38/16 — Anularea deciziei

Dosarul nr. 3ra-38/16 Prima instanță: judecătoria Soroca (jud. D. Gherman) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud.E. Ababei, G. Polivenco, A. Garbuz) ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL „Securauto” împotriva deciziei din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Bălţi, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Securato” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Soroca cu privire la anularea deciziei, c o n s t a t ă: La data de 18 iunie 2015, SRL „Securato” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Soroca solicitînd anularea deciziei nr. 512 din 15 aprilie 2015 a DCF al IFS rl Soroca.

În motivarea acţiunii s-a invocat că la data de 26 martie 2015 de către colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat, ilegal a fost întocmit actul nr. 1-717104, invocînd că contribuabilul nu a eliberat bon de plată pentru serviciile de parcare, cu totate că administratorul SRL “Securauto” nu a încasat de la inspectori careva bani şi nici nu cunoştea nimic despre încălcarea enunţată. Menţionează, că în termen de 15 zile a expediat în adresa pîrîtului dezacordul motivat, însă acesta a rămas fară nici un careva răspuns. La data de 26 martie 2015, administratorul, aflîndu-se pe teritoriul parcării auto, situată pe str. V. Stroescu, 75 C, efectua careva lucrări de reparaţie. Fiind îmbrăcat în haine de lucru nu a observat cînd colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat au venit la faţa locului şi au beneficiat de serviciile de parcare.

Ulterior, inspectorii au prezentat administratorului societăţii legitimațiile şi au invocat faptul că reclamantul a primit bani pentru serviciile de parcare, încasînd suma de 30 lei, fără a elibera bon fiscal. Indică reclamantul că ulterior, a aflat că banii pentru serviciile de parcare în sumă de 30 lei au fost primiţi de Valeriu Ţîntea, care nu este angajat al societăţii şi nu avea dreptul de a primi bani pentru parcarea automobilelor, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional fiindu-i aplicată amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale. Consideră, că controlul a fost efecutat cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare și că colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat sunt obligaţi să efectueze controlul fiscal în prezenţa reprezentantului reclamantului ca contribuabil şi nici într-un caz în prezenţa unei persoane străine neangajate, fără a fi identificată.

1 Susține reclamantul că a contestat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat Soroca nr. 512 din 15 aprilie 2015, însă, prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat Soroca nr. 1126 din 01 iunie 2015 contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin hotărîrea din 10 iulie 2015 a judecătoriei Soroca s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Securato” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Soroca cu privire la anularea deciziei. Prin decizia din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bălţi s-a respins apelul declarat de SRL “Securauto” şi s-a menţinut hotărîrea din 10 iulie 2015 a judecătoriei Soroca. La data de 17 noiembrie 2015, SRL “Securauto” a declarat recurs împotriva deciziei din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bălţi, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material, a interpretat în mod eronat legea şi a aplicat în mod eronat analogia legii, fără a pătrunde în esenţa cazului. Conform art. 434 CPC recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Conform materialelor pricinii, Curtea de Apel Chișinău a emis decizia recurată la data de 15.09.2015, copia deciziei a fost expediată în adresa recurentuluyi la data de . Astfel, recursul declarat la 17.11.2015 este declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului declarat de SRL “Securauto”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL “Securauto” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul constată că argumentele invocate în recurs, în esenţă sunt identice celor din cererea de apel, care au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel și nu urmează a fi supuse examinării în ordine de recurs.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel, însă nu relevă încălcarea esenţială sau 2 aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaşte recursul declarat de SRL “Securauto” ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de SRL “Securauto” împotriva deciziei din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bălţi. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecători: Valentina Clevadî Oleg Sternioală 3