Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-13/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 ianuarie 2016
Părțile
Josan Valeriu vs Perciun Roman
Pe scurt
Dreptul de a declara apel, impunerea apelului cu taxa de stat

2r-13/16 — Declararea valabilității contractului de vînzare cumpărare

Dosarul nr. 2r-13/16 prima instanţă: N. Arabadji instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliaţa DECIZIE 13 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Perciun Roman prin intermediul reprezentantului său împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 prin care a fost respinsă cererea apelantului privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Perciun Roman, fiindu- i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat, recursul declarat de Perciun Svetlana prin intermediul reprezentantului său împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 prin care a fost restituită cererea de apel declarată de către ultima ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Josan Valeriu către Perciun Roman cu privire la declararea ca fiind valabil contractul de vînzare-cumpărare, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2014, Josan Valeriu s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva lui Perciun Roman cu privire la declararea ca fiind valabil contractul de vînzare-cumpărare a cotei părţi din capitalul social al SRL „Trei Tigri” încheiat la 28 iunie 2011 (f.d.5-7,

vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei sectorul Rîşcani din 08 septembrie 2014, a fost admisă acţiunea. S-a declarat valabil contractul de vînzare-cumpărare încheiat la 28 iunie 2011 între Perciun Roman în calitate de vînzător şi Josan Valeriu în calitate de cumpărător a cotei părţi a capitalului statutar al SRL „Trei Tigri”, ce constituie temei de înregistrare a modificărilor în Registrul de Stat al persoanelor juridice. S-a încasat de la Perciun Roman în beneficiul lui Josan Valeriu suma de 1 505 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a încasat de la Perciun Roman în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 24 000 lei (f.d.71,74-77). La 02 octombrie 2014 şi la 09 septembrie 2015 Perciun Roman prin intermediul reprezentantului său a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe.

Totodată 1 reprezentantul apelantului a anexat la cererea de apel ordinul de încasare a numerarului din 09 septembrie 2015 în sumă de 750 lei, în rest a solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului, în temeiul art. 85 alin. (4) CPC (f.d.158-159, 177, 197- 207, vol. I). La 17 noiembrie 2014 şi la 09 septembrie 2015, Perciun Svetlana la fel a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei sectorul Rîşcani din 08 septembrie 2014, solicitînd scutirea de la plata taxei de stat, în temeiul art. 85 alin. (4) CPC (f.d.160-161, 178-185, vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015, a fost respinsă cererea apelantului Perciun Roman privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului.

Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Perciun Roman, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 18 000 lei, acordîndu-i termen pentru prezentarea acesteia, pînă la 16 decembrie 2015 ora 16:00 (f.d.218-224, vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015, a fost restituită cererea de apel declarată de către Perciun Svetlana, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel (f.d.225-229, vol. I). La 30 octombrie 2015, Curtea de Apel a expediat în adresa participanţilor procesului copia încheierilor emise la 28 octombrie 2015 (f.d.231, vol. I). La 13 noiembrie 2015, Perciun Roman prin intermediul reprezentantului său a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 prin care i-a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului şi nu i s-a dat curs cererii de apel, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 18 000 lei, pînă la 16 decembrie 2015, solicitînd casarea acesteia cu remiterea pricinii la rejudecare.

Tot la 13 noiembrie 2015, Perciun Svetlana prin intermediul reprezentantului său a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 prin care i-a fost restituită cererea de apel, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă ca persoană cointeresată în procesul dat. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Conform art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Completul de judecată consideră că recursul declarat de către Oleanschi Stanislav este depus în termen, deoarece la materialele pricinii nu sunt alte date confirmative cînd recurentul a recepţionat copia încheierii instanţei de apel. Prin prisma normelor de drept citate, instanţa de recurs consideră că recursurile declarate de către recurenţi la 13 noiembrie 2015 sunt depuse în termenul de procedură, deoarece din materialele pricinii rezultă că reprezentantul recurenţilor a recepţionat încheierile contestate contrasemnătură, la 30 octombrie 2015 (f.d.231, vol. I). Perciun Roman în motivarea recursului declarat, a menţionat că instanţa de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de procedură.

Perciun Svetlana în motivarea recursului a invocat că instanţa de apel prin restituirea cererii de apel i-a încălcat drepturile procedurale ca parte cointeresată în procesul dat. 2 În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea încheierilor instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, prin încheierea instanţei de apel din 28 octombrie 2015, a fost respinsă cererea apelantului Perciun Roman privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului.

Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Perciun Roman, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 18 000 lei, acordîndu-i termen pentru prezentarea acesteia, pînă la 16 decembrie 2015 ora 16:00 (f.d.218-224, vol. I). Tot la 28 octombrie 2015, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău a restituită cererea de apel declarată de către Perciun Svetlana, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel (f.d.225-229, vol. I). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierile Curţii de Apel Chişinău întemeiate, legale, bazate pe aprecierea justă a circumstanţelor de fapt şi aplicarea corectă a normelor de drept procedural din următoarele considerente.

Cu referire la recursul declarat de către Perciun Roman prin intermediul reprezentantului său. În conformitate cu art. 83 CPC, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar. În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat.

În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.

Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător sau instanţa judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens. 3 Raportând normele citate la caz, s-a constatat că Perciun Roman la depunerea cererii de apel a solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului, invocînd că situaţia financiară în care se află la moment nu îi permite achitarea acesteia. Totodată menţionează că reclamantul Josan Valeriu a achitat doar suma de 1000 lei cu titlu de taxă de stat la depunerea prezentei acţiuni, astfel nu ar fi echitabil de a-i impune achitarea în mărime de 75 % din taxa ce urma a fi achitată la depunerea acţiunii.

Completul de judecată reţine că argumentul supra invocat de către solicitant, este unul neîntemeiat, deoarece Perciun Roman nu a prezentat probe pertinente întru confirmarea situaţiei financiare dificile. Instanţa de apel corect a dat apreciere situaţiei din speţa dată şi anume că suma de 18 000 lei impusă spre a fi achitată de către apelant reprezintă o sumă reală care poate fi suportată de către acesta, fără a afecta accesul liber la justiţie. Prin urmare, recurentul solicitînd scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, urma să probeze lipsa mijloacelor financiare, prezentînd probe concludente în acest sens.

În calitate de probă pot servi: date despre salariul obţinut de la locul de muncă în cazul dacă este angajat în cîmpul muncii, iar în cazul dacă nu este angajat, la fel urma să prezinte un certificat despre lipsa angajatorului, informaţia de la oficiul Cadastral privind imobilele deţinute, informaţia de la SA “Registru” privind mijloacele de transport, pe care le are în proprietate, informația de la Inspectoratul Fiscal de Stat privind veniturile și impozitele suportate etc. La caz invocarea declarativă a situaţiei financiare nesatisfăcătoare nu permite scutirea lui Perciun Roman, întrucât recurentul nu a prezentat probe care ar confirma imposibilitatea achitării acesteia la data examinării în instanța de apel și nici la etapa examinării în ordine de recurs.

Instanţa de recurs menţionează că argumentele invocate sunt neîntemeiate, fiind invocate doar pentru a se încadra în temeiurile de declarare a recursului. Cu referire la recursul declarat de către Perciun Svetlana. Potrivit art. 360 alin. (1) lit. a) și b) Codul de procedură civilă, sînt în drept să declare apel, părţile şi alţi participanţi la proces; reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Prin urmare, Curtea de Apel Chişinău în temeiul art. 369 alin. (1) lit. d) CPC, justificat a concluzionat asupra necesităţii restituirii cererii de apel depuse de către Perciun Svetlana, ca fiind depus de către o persoană care nu este în drept să declare apel.

Or, Perciun Svetlana nu este parte şi nici participant la procesul dat, părţile fiind: Perciun Roman şi Josan Valeriu. Din considerentele menţionate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către Perciun Roman şi Perciun Svetlana prin intermediul reprezentantului lor şi de a menţine încheierile instanţei de apelemise la 28 octombrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e 4 Se resping recursurile declarate de către Perciun Roman şi Perciun Svetlana prin intermediul reprezentantului lor.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015, prin care fost respinsă cererea lui Roman Perciun privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către ultimul, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 prin care a fost restituită cererea de apel declarată de către Perciun Svetlana, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.