2ra-2060/19 — cu privire la rezoluțiunea contractului și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-2060/19 — cu privire la rezoluțiunea contractului și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-2060/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. C. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu)

ÎNCHEIERE

11 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Svetlana Filincova

Maria Ghervas

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu

Perciun și Vera Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe Vlas

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată „Regional Meat” împotriva Verei Vorobiova cu privire la rezoluțiunea

contractului și încasarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 9 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Valeriu Perciun și Vera Vorobiova, reprezentați de

avocatul Gheorghe Vlas și menținută hotărârea din 26 noiembrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care acțiunea a fost admisă

constată:

La 24 noiembrie 2017, SRL „Regional Meat” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Valeriu Perciun cu privire la rezoluțiunea contractului și

încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 17 martie 2015, între Valeriu Perciun și

SRL „Regional Meat” a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat

de către notarul Oleg Gladîș și înregistrat cu nr. 2344 din 17 martie 2015, prin care

SRL „Regional Meat” a cumpărat de la pârât partea socială - 100 % din capitalul

social al SRL „Vealishard”.

Contractul menționat prevedea achitarea în rate a prețului contractului în

mărime de 2 988 200 de euro, pe un termen de 10 ani, conform unui grafic stabilit

de părți.

A remarcat că potrivit pct. 5.1 din contract, în cazul neexecutării

prevederilor contractuale a termenelor de plată, cu întârziere de 45 de zile,

contractul se declară nul fără consecințe juridice pentru vânzător și bunurile se vor

restitui acestuia în starea aflării lor la data înștiințării privind nulitatea contractului.

1

La 2 martie 2016, pârâtul a notificat SRL „Regional Meat” despre

desființarea contractului nr. 2344 din 17 martie 2015, ca rezultat al întârzierii

SRL „Regional Meat” de a efectua plata cu întârziere de 45 de zile.

A menționat reclamantul că nu și-a onorat obligațiile pecuniare față de pârât

prevăzute în contract, ratele de plată nu au fost achitate conform condițiilor de

plată stabilite între părți.

A precizat că prima rată scadentă contractuală a fost calculată pentru

1 aprilie 2015.

Astfel, în scopul executării obligației pecuniare, SRL „Regional Meat” a

achitat suma de 98 820 de euro, doar că la data de 21 aprilie 2015, adică cu 21 de

zile întârziere (data scadentă contractuală fiind 1 aprilie 2015).

Următoarea rată în mărime de 100 000 de euro potrivit contractului urma să

fie achitată la 1 iunie 2015, obligație executată în termen de către SRL „Regional

Meat”, fapt confirmat prin extrasele bancare.

A accentuat că a treia rată, conform graficului contractului, în sumă de

100 000 de euro urma a fi onorată până 1 decembrie 2015, care însă nu a fost

executată în termenii și condițiile stabilite în contract.

A comunicat că SRL „Regional Meat” a transferat la 15 iunie 2015 suma de

5 000 de euro cu titlu de avans din cea de-a treia rată scadentă la 1 decembrie

2015.

A evidențiat că la 1 decembrie 2015, SRL „Regional Meat” a fost în

imposibilitate de a-și onora obligațiile pecuniare și a achitat cu întârziere în plăți

parțiale la 10 decembrie 2015 suma de 1 000 de euro, la 24 decembrie 2015 - 2 000

de euro, la 18 ianuarie 2016 - 2 000 de euro, la 4 februarie 2016 - 1 500 de euro și

la 17 februarie 2016 - 10 000 de euro.

Așadar, data de plată pentru a treia rată a fost la 1 decembrie 2015, termenul

de 45 de zile indicat în pct. 5.1 din contract expirase încă la 15 ianuarie 2016.

Totodată, SRL „Regional Meat” a confirmat recepționarea declarației din

2 martie 2016, precum și faptul că Valeriu Perciun și-a exercitat dreptul de

preavizare, iar SRL „Regional Meat” nu s-a opus.

A recunoscut întârzierea la efectuarea plăților și neexecutarea prevederilor

contractuale a termenelor de plată, cu întârziere de un termen mai mare de 45 de

zile.

Așadar, urmează a fi constatată desființarea contractului de vânzare-

cumpărare nr. 2344 din 17 martie 2015 în condițiile contractuale prevăzute la

pct. 5.1 din contract, contractul fiind desființat prin avizul din 2 martie 2016.

A notat că în notificarea sa, pârâtul a invocat incorect noțiunea nulității

(incorect din punct de vedere juridic), iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 2344

din 17 martie 2015 este de fapt rezolvit din 2 martie 2016, prin efectul declarării

unilaterale a rezoluțiunii de către Valeriu Perciun.

Invocarea incorectă a fost o consecință a utilizării termenului de nulitate

însăși în textul contractului, în loc de termenul de rezoluțiune, dar indiferent de

termenul juridic utilizat, prevederile pct. 5.1 din contract, constituie o clauză de

2

rezoluțiune stabilită în scris, în conținutul actului juridic, în forma stabilită pentru

contract și corespunde întocmai cerințelor prevăzute de art. 734 Cod civil.

A relevat că indiferent de termenul juridic utilizat în contract (nulitate sau

rezoluțiune), SRL „Regional Meat” a recunoscut faptul că actul juridic este

încheiat sub condiție rezolutorie (executarea obligațiilor de plată), iar realizarea

condiției neexecutarea obligațiilor de plată în termen de 45 de zile atrage

desființarea actului juridic.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 240, 734, 737 Cod civil,

art. 39, 85, 166-167 CPC.

A solicitat admiterea acțiunii, confirmarea ca fiind rezolvit contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2344 din 17 martie 2015 din data de 2 martie 2016 și

încasarea cheltuielilor de judecată.

La 23 februarie 2018, SRL „Regional Meat” a înaintat un demers cu privire

la înlocuirea părții în proces, prin care a solicitat înlocuirea pârâtului Valeriu

Perciun cu succesorul lui în drepturi Vera Vorobiova.

A comunicat că la 30 noiembrie 2017, SRL „Regional Meat” a recepționat

avizul Verei Vorobiova prin care a fost informat despre faptul că Vera Vorobiova

este cesionar al drepturilor și obligațiilor ce rezultă din contractul nr. 2344 din

17 martie 2015, în baza contractului de cesiune a creanței nr. 2025 din 20 aprilie

2017 încheiat între Valeriu Perciun, în calitate de cedent și Vera Vorobiova, în

calitate de cesionar.

Prin urmare, a considerat necesară înlocuirea părții cu succesorul în drepturi.

La 15 mai 2018, SRL „Regional Meat” a depus cerere de concretizare a

cerințelor, solicitând confirmarea desființării din 2 martie 2016 a contractului de

vânzare-cumpărare înregistrat cu nr. 2344 la 17 martie 2015, confirmarea

desființării prin rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare înregistrat cu

nr. 2344 la 17 martie 2015 (și nu prin nulitate) și încasarea din contul pârâtei a

cheltuielilor de judecată.

Suplimentar a precizat că nu există condiții de drept pentru aplicarea în speță

a prevederilor referitor la nulitate sau reziliere, iar cadrul normativ aplicabil este

acel al rezoluțiunii.

A evidențiat că Valeriu Perciun, în notificarea sa, a invocat incorect noțiunea

nulității, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 2344 din 17 martie 2015 este de

fapt rezolvit din 2 martie 2016, prin efectul declarării unilaterale a rezoluțiunii de

către Valeriu Perciun.

Prin hotărârea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru,

a fost admisă integral acțiunea.

A fost rezoluționat contractul de vânzare-cumpărare a părții sociale nr. 2344

din 17 martie 2015 încheiat între Valeriu Perciun și SRL „Regional Meat”.

A fost încasată de la Vera Vorobiova în beneficiul SRL „Regional Meat”

suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat.

A fost restituită taxa de stat în mărime de 4 900 de lei achitată de

SRL „Regional Meat”, în baza ordinului de plată nr. 1 din 24 noiembrie 2017, în

sumă de 5 000 de lei.

3

Prin decizia din 9 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Valeriu Perciun și Vera Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe

Vlas și menținută hotărârea primei instanțe.

Prima instanță și instanța de apel, având în vedere faptul că cumpărătorul

SRL „Regional Meat” a confirmat neonorarea obligațiilor contractuale asumate

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2344 din 17 martie 2015, iar vânzătorul

și-a exprimat voința de rezoluțiune a contractului menționat, au constatat existența

consecințelor reglementate în Codul civil și anume, rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare a părții sociale nr. 2344 din 17 martie 2015 încheiat între

Valeriu Perciun și SRL „Regional Meat”.

La 9 septembrie 2019, Valeriu Perciun și Vera Vorobiova, reprezentați de

avocatul Gheorghe Vlas au declarat recurs împotriva deciziei din 9 iulie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de

apel și a hotărârii primei instanțe, cu adoptarea unei noi hotărâri de respingere a

acțiunii.

În motivarea recursului au invocat dezacordul cu actele judecătorești

recurate, considerându-le neîntemeiate și pasibile de a fi casate, deoarece au fost

adoptate cu încălcări esențiale a normelor de drept material și procedural, fiind

aplicate eronat normele de drept material și procedural.

A obiectat că în apel au invocat, iar instanța nu s-a expus asupra faptului că

la adoptarea încheierii din 1 decembrie 2017 prin care a fost acceptată în procedură

contencioasă cererea SRL „Regional Meat” împotriva lui Valeriu Perciun, instanța

de judecată nu a ținut cont de rigorile normelor procesual civile, astfel,

SRL „Regional Meat” în mod evaziv a solicitat instanței de judecată să constate un

fapt care are valoare juridică și care urma să fie examinată de instanța de judecată

în procedură specială prevăzută de art. 279 - 285 CPC, în același timp exigentele

legale prevăzute la art. 282 CPC nefiind întrunite.

Totodată, prima instanță a acceptat în procedură cererea SRL „Regional

Meat” și a reținut-o spre examinare cu încălcarea competenței teritoriale,

interpretând în mod arbitrar prevederile art. 39 pct. 16 CPC, calificând cererea de

chemare în judecată drept acțiune în constatare a existenței sau inexistentei

dreptului.

Respectiv, examinarea cauzei cu încălcarea competenței jurisdicționale este

prevăzută de art. 388 pct. i) CPC, constituind încălcarea normelor de drept și

servește temei ca hotărârea să fie casată independent de argumentele cererii de

apel.

La fel, instanța de apel nu s-a expus asupra faptului că prima instanță la

adoptatoarea hotărârii a încălcat prevederile art. 239-240 CPC, or, SRL „Regional

Meat” nu a solicitat instanței de judecată să rezoluționeze contractul nr. 2344 din

17 martie 2015 așa cum a dispus prima instanță, prin cererea de chemare în

judecată inițială fiind solicitată confirmarea ca fiind rezolvit contractul de vânzare-

cumpărare înregistrat cu nr. 2344 la 17 martie 2015 din data de 2 martie 2016, iar

în cererea de concretizarea - confirmarea desființării din data de 2 martie 2016 a

contractului de vânzare-cumpărare înregistrat cu nr. 2344 la 17 martie 2015,

4

confirmarea desființării prin rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare

înregistrat cu nr. 2344 la 17 martie 2015 (și nu prin nulitate).

Așadar, prima instanță prin admiterea integrală a cererii de chemare în

judecată nu a menționat care din cerințele formulate le admite și pe baza cărei din

acestea dispune rezoluțiunea contractului.

A remarcat că SRL „Regional Meat” nu-și putea întemeia cerințele sale pe

faptul că la 2 martie 2016 a fost notificat despre desființarea contractului nr. 2344

din 17 martie 2015, or, această notificare nu a produs niciun efect juridic, ceia ce

se confirmă prin multitudinea de acțiuni concludente întreprinse de către

SRL „Regional Meat”, după primirea așa zisei notificări, în special, achitările

efectuate în folosul lui Valeriu Perciun la 29 aprilie 2016 – 1 590 de euro, la

1 iunie 2016 – 147 820 de euro, la 30 noiembrie 2016 – 149 410 de euro și la

1 iunie 2017 – 149 410 de euro.

Astfel, notificarea primită de SRL „Regional Meat” la 2 martie 2016 a fost

calificată de ambele părți mai mult ca un avertisment privind realizarea de către

cumpărător a dreptului rezervat în contract, decât o notificarea de reziliere în

sensul art. 668 alin. (3) Cod civil, or, și creditorul Valeriu Perciun după expedierea

acestei notificări a primit prestațiile executate de debitorul SRL „Regional Meat”.

Instanța de apel a omis să se expună cu suficientă claritate asupra tuturor

motivelor care au fost invocate în cererea de apel, fapt ce denotă o atitudine

tendențioasă.

Cu referire la prevederile art. 738 alin. (2) Cod civil și percepția acelei

notificări ca intenție de rezoluțiune a contractul, la 6 octombrie 2015, restituirea în

natură de către SRL „Regional Meat” a prestației primite era deja imposibilă

datorită radierii SRL „Vealishard”, în consecință având obligațiunea de a

compensa valoarea, adică practic și-ar auto imputa obligațiunea de a plăti întreaga

valoarea a contractului imediat ce ar opera rezoluțiunea.

Prima instanță a hotărât rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărarea a

părții sociale nr. 2344 din 17 martie 2015 încheiat între Valeriu Perciun și

SRL „Regional Meat”, fără ca în ședința de judecată să fie examinată chestiunea

dacă sunt sau nu întrunite condiții pentru a fi solicitată de către debitor rezoluțiunea

pentru neexecutarea obligațiunii de plată care o are, cunoscând cu certitudine că

Valeriu Perciun a fost subrogat în dreptul de a primi executarea contractului de

Vera Vorobiova, instanța de judecată nu s-a expus asupra acestui contract, or,

creditor la moment este anume ea.

La 22 octombrie 2019, SRL „Regional Meat”, reprezentată de avocatul

Valeriu Bîrcă a depus referință la recursul declarat de Valeriu Perciun și Vera

Vorobiova, solicitând declararea recursului inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 9 septembrie 2019 împotriva deciziei din 9 iulie 2019 a Curții

de Apel Chișinău în termenul legal.

5

Examinând temeiurile recursului declarat de Valeriu Perciun și Vera

Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe Vlas, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valeriu Perciun și Vera

Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe Vlas, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în

materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța

de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

6

apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă

argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25 februarie 1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de Valeriu Perciun și Vera Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe Vlas

urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Valeriu Perciun și Vera

Vorobiova, reprezentați de avocatul Gheorghe Vlas.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Svetlana Filincova

Maria Ghervas

7