2ra-2879/15 — Încasarea penalităţii

Judecătoria Centru Dosarul nr. 2ra-2879/15 Judecător: D.Chistol Curtea de Apel Chişinău Judecători: N.Budăi, A.Minciuna, I.Muruianu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 23 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Galina Stratulat, Ion Druţă, Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea judecînd recursul declarate de avocatul Miroliubov Rodica în interesele lui Vulpe Andrei, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Nicolaev Roman împotriva lui Vulpe Andrei privind încasarea sumei şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, CONSTATĂ : La 11.02.2014, Nicolaev Roman a depus o cerere de chemare în judecată către Vulpe Andrei privind încasarea sumei de 70 550 lei cu titlu de penalitate, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 5 000 lei şi taxa de stat achitată la înaintarea cererii de chemare în judecată în sumă de 2 117 lei.

În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 13.09.2013, Vulpe Andrei a încheiat cu Nicolaev Roman contractul de locaţiune, prin care pîrîtul a luat în locaţiune automobilul de model „Chevrolet Aveo”, n/î CPW 751, termenul locaţiunii constituind perioada 13.09.2013 - 20.09.2013, însă în timpul exploatării de către Vulpe Andrei a autoturismului menţionat, de către ultimul au fost încălcate sistematic prevederile pct. 2.6.1. a contractului de locaţiune din 13.09.2013 şi anume pîrîtul nu a respectat regimul de viteză stabilit în condiţiile contractuale, care prin acordul părţilor a fost stabilit după cum urmează: viteza maximă pe traseele naţionale 125 km/h, iar pentru localităţi viteza maximă constituie 85 km/h.

Menţionează că, potrivit pct. 6.3.5. a aceluiaşi contract, încălcarea prevederilor pct. 2.6.1. se sancţionează cu 850 lei pentru fiecare depăşire în limitele de 5 la 20 km/h şi respectiv în sumă de 1 700 lei pentru fiecare depăşire mai mare de 21 km/h. Afirmă că, potrivit Regulamentului Circulaţiei Rutiere, limita de viteză este stabilită de maxim 90 km/h pentru traseele naţionale şi de maxim 50 km/h pentru localităţi şi în acest sens limita stabilită de părţi în contractul de locaţiune constituie o marjă maximă permisă pentru exploatarea automobilului închiriat, iar depăşirea respectivei marje constituie o distrugere intenţionată a bunului închiriat, care urmează să fie sancţionează în modul corespunzător.

Susţine că, potrivit pct. 6.3.5. a contractului de locaţiune, părţile au indicat că „Respectiva penalitate este încasată din contul locatarului, în beneficiul locatorului 1 din considerentul că aceştia din start evaluează un posibil prejudiciu care se datorează utilizării necorespunzătoare a bunului de către locatar şi care prin depăşirea de viteză stabilite pune în pericol în mod conştient integritatea bunului, din ce motiv locatarul depăşind limitele de viteză conştient îşi asumă riscul răspunderii materiale”. Relevă că, părţile au convenit şi asupra modului de constatare a încălcării punctului 2.6.1., fapt prevăzut la fel în pct. 6.3.5. a contractului, care indică: „Părţile au convenit ca faptul depăşirii să fie constatat prin intermediul sistemului GPS”.

Invocă că, reclamantul a respectat înţelegerea părţilor şi a stabilit toate depăşirile efectuate de către pîrît, efectuînd extrase din sistemul GPS a automobilului conform bazei de date a companiei Moldcell prin sistemul Moldcell Transport Manager, iar analizînd toate aceste extrase a constatat că prin încălcările comise de Vulpe Andrei, în total acumulează o penalitate de 70 550 lei. Precizează că, conform prevederilor contractului de locaţiune, una din prestaţiile lui Vulpe Andrei consta în a nu face şi anume se axa pe faptul nedepăşirii regimului de viteză stabilit, dar în acest sens se constată că pîrîtul, nu a dat dovadă de bună credinţă şi în mod conştient şi repetat a încălcat prevederile contractuale.

Specifică că, la data de 20.09.2013, Vulpe Andrei prin recipisa scrisă şi semnată personal, a recunoscut faptul depăşirilor, fiind de acord cu respectivele depăşiri şi obligîndu-se de a răspunde conform prevederilor contractului de locaţiune din 13.09.2013, iar pentru a exclude un proces judiciar, în adresa pîrîtului de către reclamant a fost expediată o somaţie prin intermediul poştei recomandate, la data de 24.10.2013, însă această scrisoare, deşi a fost recepţionată la adresa pîrîtului la data de 25.10.2013, a rămas fără un efect pozitiv, astfel, la moment, pîrîtul Vulpe Andrei datorează reclamantului o sumă în mărime de 70 550 lei. Indică că, cheltuielile de asistenţă juridică suportate de reclamantul Nicolaev Roman în mărime de 5 000 lei, sunt reale, necesare şi rezonabile.

Explică că, instanţa de judecată, urmează să încaseze cheltuielile cu privire taxa de stat de la partea care pierde procesul, din ce motiv consideră că taxa de stat în mărime de 2 117 lei, urmează să fie încasată din contul pîrîului în beneficiul reclamantului. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 octombrie 2014 s-a admis acţiunea. S-a încasat din contul lui Vulpe Andrei în beneficiul lui Nicolaev Roman suma de 70 550 lei cu titlu de penalităţi, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 5 000 lei şi taxa de stat achitată la înaintarea cererii de chemare în judecată în sumă de 2 117 lei, în total suma de 77 667 lei. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a reţinut prevederile art. 512-514, 578, 602, 607 Cod civil, concluzionînd că pretenţiile reclamantului sunt fondate, iar pîrîtul prin recipisa semnată, a recunoscut faptul încălcării obligaţiilor contractuale şi şi-a asumat obligaţia de a răspunde conform clauzelor contractului.

La data de 25.02.2015, Vulpe Andrei a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, iar la 27.05.2015 a depus apel motivat, solicitînd repunerea în termenul de atac, admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea apelului a indicat că, hotărîrea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, urmînd a fi casată, deoarece contravine normelor dreptului material şi procesual, iar la examinarea şi adoptarea hotărîrii contestate nu au fost pe deplin constatate şi elucidate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, a fost repus în termen Vulpe Andrei pentru înaintarea cererii de apel şi a fost respins apelul declarat de Vulpe Andrei, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 09 octombrie 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, la 12.10.2015, avocatul Miroliubov Rodica în interesele lui Vulpe Andrei a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 09 octombrie 2014, cu pronunţarea unei hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. În speţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a dat apreciere faptului că prima instanţă a examinat cauza în lipsa recurentului, care a fost citat prin citare publică, fără a fi administrate modalităţile alternative de citare. Indică recurentul că pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale, aspect care a fost invocat şi în instanţa de apel dar care a rămas fără apreciere. Vulpe Andrei consideră că clauza contractului de locaţiune indicată la pct. 2.6.1 contravine legii şi este lovită de nulitate absolută, or limitarea vitezei contravine reglementărilor legale şi sunt absurde.

La fel, recurentul invocă că suma pretinsă de reclamant cu titlu de penalitate, nu poate fi calificată ca atare, deoarece penalitatea presupune o evaluare prealabilă a eventualelor prejudicii cauzate bunului închiriat, iar în sperţă nu au fost cauzate careva prejudicii automobilului. Recurentul a susţinut că modalitatea de calcul şi constatările limitelor de viteză este una inadmisibilă, prin prisma art. 122 CPC, iar indicaţiile GPS-ului nu reprezintă o probă admisibilă, obţinută în condiţiile legii. În acelaşi timp, recurentul solicită aplicarea prevederilor art. 630 CC, menţionînd că încasarea sumei de 70 550 lei cu titlu de penalitate este aberantă şi ieşită din orice limită a proporţionalităţii.

La 21.12.2015, avocatul Cebotari Serghei în interesele intimatului Nicolaev Roman a depus referinţă, prin care şi-a exprimat dezacordul cu argumentele acestuia şi a solicitat respingerea lui. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Miroliubov Rodica în interesele lui Vulpe Andrei a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide temeinicia lui în parte, pornind de la următoarele.

3 În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. Potrivit materialelor cauzei, Colegiul constată cu certitudine că, la data de 13.09.2013, Vulpe Andrei a încheiat cu Nicolaev Roman contractul de locaţiune, prin care recurentul a luat în locaţiune automobilul de model „Chevrolet Aveo”, cu n/î CPW 751, iar termenul locaţiunii constituie perioada 13.09.2013 - 20.09.2013. Din motiv că locatarul a încălcat sistematic prevederile pct. 2.6.1.

a contractului de locaţiune din 13.09.2013 şi anume nu a respectat regimul de viteză stabilit în condiţiile contractuale, care prin acordul părţilor a fost stabilit după cum urmează: viteza maximă pe traseele naţionale 125 km/h, iar pentru localităţi viteza maximă constituie 85 km/h, locatorul a solicitat în instanţa de judecată încasarea sumei cu titlu de penalitate conform pct. 6.3.5 care stipulează că, încălcarea prevederilor pct. 2.6.1 se sancţionează cu 850 lei pentru fiecare depăşire în limitele de 5 la 20 km/h şi respectiv în sumă de 1 700 lei pentru fiecare depăşire mai mare de 21 km/h. Fiind investită cu acţiunea în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii înaintate de reclamantul-intimat, din motiv că pîrîtul prin recipisa semnată, a recunoscut faptul încălcării obligaţiilor contractuale şi şi-a asumat obligaţia de a răspunde conform clauzelor contractului, iar instanţa de apel a menţinut această soluţie.

Ţinînd cont de circumstanţele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, atît instanţa de fond, cît şi cea de apel, just au constatat temeinicia în drept a reclamantului, însă neîntemeiat au hotărît încasarea integrală a sumei solicitate cu titlu de penalitate. Or, în opinia instanţei de recurs, suma încasată de prima instanţă şi instanţa de apel este exagerată şi diproporţionat de mare în raport cu plata pentru locaţiune. Potrivit art. 512 alin. (1) CC, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face.

(2) Obligaţia poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi. Potrivit art. 513 alin. (1) CC, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei. Potrivit art. 514 CC, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. După cum rezultă din circumstanţele pricinii, toate drepturile şi obligaţiile părţilor litigante au la origine contractul de locaţiune din 13.09.2013. În conformitae cu prevederile art. 572 alin. (1) CC, temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. (2) Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.

Conform art. 602 alin. (1) CC, în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă. (2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. 4 Analizînd circumstanţele speţei prin prisma normelor de drept evocate, instanţa de recurs reţine că actul care guvernează conduita părţilor în cadrul raportului judiciar-litigios este contractul de locaţiune din 13.09.2013. Astfel, prin acest contract, părţile au stabilit drepturi şi şi-au asumat obligaţii, inclusiv locatarul s-a angajat să respecte regimul de viteză, expres enunţat în condiţiile contractuale, la expluatarea unităţii de transport închiriate.

La fel, locatarul a consimţit expres acordul ca regimul de viteză să fie monitorizat prin sistemul GPS. La caz, în timpul exploatării de către Vulpe Andrei a autoturismului închiriat, de către ultimul au fost încălcate sistematic prevederile pct. 2.6.1. a contractului de locaţiune din 13.09.2013 şi anume nu a respectat regimul de viteză stabilit în condiţiile contractuale, care potrivit pct. 2.6.1. a fost stabilit după cum urmează: viteza maximă pe traseele naţionale 125 km/h, iar pentru localităţi viteza maximă constituie 85 km/h. În acelaşi timp, conform pct. 6.3.5, încălcarea prevederilor pct. 2.6.1 se sancţionează cu 850 lei pentru fiecare depăşire în limitele de 5 la 20 km/h şi respectiv în sumă de 1700 lei pentru fiecare depăşire mai mare de 21 km/h.

Respectiva penalitate este încasată din contul locatarului, în beneficiul locatorului din considerentul că aceştia din start evaluează un posibil prejudiciu care se datorează utilizării necorespunzătoare a bunului de către locatar şi care prin depăşirea de viteză stabilite pune în pericol în mod conştient integritatea bunului, din ce motiv locatarul depăşind limitele de viteză conştient îşi asumă riscul răspunderii materiale. Părţile au convenit ca faptul depăşirii să fie constatat prin intermediul sistemului GPS. În acest sens, instanţa de recurs constată că, locatorul a respectat prevederile contractuale, or, potrivit materialului probator anexat, a stabilit toate depăşirile efectuate de către locatar, efectuînd extrase din sistemul GPS a automobilului conform bazei de date a companiei Moldcell prin sistemul Moldcell Transport Manager (f.d.

15-87), iar conform extraselor se constată că încălcările comise de Vulpe Andrei, consituie o penalitate în sumă de 70 550 lei. Mai mult ca atît, locatarul Vulpe Andrei, la data de 20.09.2013, prin recipisa scrisă şi semnată personal, a recunoscut faptul depăşirilor de viteză, fiind de acord cu respectivele depăşiri şi obligîndu-se de a răspunde conform prevederilor contractului de locaţiune din 13.09.2013 (f.d. 12). Prin urmare, Colegiul constată cu certitudine că, în cadrul raportului litigios, locatorul şi-a executat obligaţiile asumate, iar locatarul le-a încălcat în mod sistematic, în speţă obligaţia asumată de a nu depăşi limita de viteză stabilită în contract, respectiv, cel din urmă este ţinut să-l despăgubească pe cel îndreptăţit în limitele statuate contractual ca urmare a încălcării obligaţiilor sale.

În acest sens, afirmaţia recurentului cum că clauza contractului de locaţiune indicată la pct. 2.6.1 contravine legii şi este lovită de nulitate absolută, deoarece limitarea vitezei contravine reglementărilor legale şi sunt absurde, Colegiul o consideră lipsită de consistenţă. Or, Vulpe Andrei nu a invocat cărei norme de drept contravine această clauză contractuală. Mai mult, referirea recurentului la limitările de viteză statuate în Regulamentul circulaţiei rutiere, nu au incidenţă asupra legalităţii clauzei date, deoarece stabilirea de către părţi a unei limite mai mari de viteză în raport cu cele prevăzute în Regulament, vizează scopuri diferite şi respectiv atrag şi consecinţe distincte.

Dacă în primul caz, statul prin organele sale a stabilit anumite limite de viteză în localităţi şi pe traseele naţionale, avînd drept scop asigurarea securităţii 5 circulaţiei rutiere, în cazul din speţă, locatorul a stabilit limitele de viteză pentru exploatarea automobilului închiriat, avînd ca sarcină evitarea cauzării de daune acestui bun. În consecinţă, Colegiul conchide că această clauză contractuală (2.6.1) nu contravine prevederilor legale, aşa cum invocă recurentul, deoarece respectarea ei nu scuteşte locatarul de respectarea limitei de viteză stabilite în Regulamentul circulaţiei rutiere, care între alte are consecinţe distincte de cele contractuale. Prin urmare, instanţa nu a constatat temeiuri de nulitate absolută a acestei clauze, pentru a putea fi invocată din oficiu.

Mai mult ca atît, Colegiul reţine şi faptul că recurentul nu a contestat nici într- un fel atît contractul de locaţiune în sine, cît şi careva clauze ale lui, ci dimpotrivă, prin recipisa semnată la 20.09.2013, a confirmat o dată în plus obligaţiile asumate, constatarea încălcării lor, precum şi survenirea consecinţelor statuate în contract (f.d. 12). Colegiul consideră neîntemeiată şi afirmaţia recurentului cum că suma pretinsă de reclamant cu titlu de penalitate, nu poate fi calificată ca atare, deoarece penalitatea presupune o evaluare prealabilă a eventualelor prejudicii cauzate bunului închiriat, iar în sperţă nu au fost cauzate careva prejudicii automobilului. Potrivit art. 624 alin. (1) CC, clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

La caz, suma de bani pretinsă de locatar se încadrează în prevederile legale ce definesc penalitatea, or, aceasta reprezintă evaluarea anticipată a prejudiciului cauzat prin exploatarea automobilului în condiţiile încălcării obligaţiei de a nu depăşi viteza indicată. Potrivit prevederilor art. 875 CC, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. Conform art. 888 CC, locatarul este obligat: a) să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului; b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului; c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului; d) să efectueze reparaţia curentă a bunului.

În acest sens, una din obligaţiile esenţiale ale locatarului este să folosească bunul în conformitate cu prevederile contractului. Or, prevederile contractului stipulează între altele nedepăşirea limitelor de viteză stabilite pentru localităţi şi traseele naţionale. Referitor la afirmaţiile recurentului cum că modalitatea de calcul şi constatările limitelor de viteză este una inadmisibilă, prin prisma art. 122 CPC, iar indicaţiile GPS-ului nu reprezintă o probă admisibilă, obţinută în condiţiile legii, instanţa de recurs o apreciază critic. După cum s-a menţionat supra, atît la încheierea contractului, cît şi pe durata executării lui, recurentul nu a contestat metoda de măsurare a vitezei. Mai mult ca atît, clauza care stabileşte modalitatea de măsurare a vitezei prin sistemul GPS, statuată în contract, nu a fost contestată de către locatar, fiind de acord cu aceasta atît la momentul încheierii contractului, cît şi la expirarea termenului acestuia.

6 Colegiul califică drept nefondate şi afirmaţiile lui Vulpe Andrei precum că instanţa de apel nu a dat apreciere faptului că prima instanţă a examinat cauza în lipsa recurentului, care a fost citat prin citare publică, fără a fi administrate modalităţile alternative de citare. După cum rezultă din decizia contestată, instanţa de apel a calificat drept nefondate argumentele referitoare la vicierea procedurii de citare a pîrîtului- apelant, concluzie susţinută şi de către instanţa de recurs. Potrivit art. 102 alin. (6) CPC, citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţionată de parte sau de un alt participant la proces. Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată instanţei, citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la locul unde se află.

Potrivit art. 105 alin. (7) CPC, în cazul absenţei temporare a destinatarului, persoana care urmează să înmîneze citaţia sau înştiinţarea notează pe cotor locul în care acesta s-a deplasat şi ziua cînd urmează să revină. Astfel, Vulpe Andrei a fost citat prin înştiinţare cu aviz de recepţie la adresa de domiciliu cunoscută, însă citaţiile au fost restituite cu menţiunea că destinatarul nu-i acasă şi că este plecat peste hotare (f.d. 95,-96, 109-110). Mai mult, instanţa de fond a întreprins toate măsurile pentru aflarea domiciliului pîrîtului, în acest sens interpelînd Direcţia de Documentare a Populaţiei (f.d. 101), care a confirmat doar adresa deja cunoscută instanţei: s.Pepeni, r-l Sîngerei (f.d.

104). Potrivit art. 108 alin. (1) CPC, dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că, deşi a făcut tot posibilul, nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea acestuia prin publicitate. Publicarea în presă se consideră citare legală. În speţă, Colegiul conchide că acţiunile instanţei de fond privind citarea publică a pîrîtului, sunt legale, deoarece citaţiile expediate în adresa acestuia la adresa cunoscută se întorceau fără a fi înmînate, iar un alt loc de aflare nu a fost stabilit, deşi instanţa a întreprins demersurile necesare.

Mai mult ca atît, contrar prevederilor art. 372 alin. (1) CPC, care stuează că părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să prezinte noi probe dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă instanţă, Vulpe Andrei nu a prezentat în instanţa de apel probe, pe care nu a avut posibilitatea să le prezinte instanţei de fond şi care ar fi de natură să răstoarne soluţia adoptată. Or, potrivit art. 373 CPC, examinarea în instanţa de apel presupune continuarea examinării cauzei prin verificarea circumstanţelor şi a raporturilor juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Colegiul consideră neîntemeiată şi afirmaţia recurentului cum că pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale, aspect care a fost invocat şi în instanţa de apel dar care a rămas fără apreciere. În primul rînd, instanţa de apel s-a expus asupra argumentului apelantului privind încălcarea competenţei jurisdicţionale la examinarea pricinii litigioase. Potrivit art. 38 alin. (1) CPC, acţiunea se intentează în instanţa de la domiciliul pîrîtului. Însă, legiuitorul a prevăzut competenţa de judecare a pricinilor şi la alegerea reclamantului. 7 Astfel, potrivit art. 39 alin. (11) CPC, acţiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată şi în instanţa din acel loc.

Aşa cum prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie, rezultă că locul executării contractului este locul predării bunului, iar conform pct. 2.5.1 din contract, acesta este la str. Hristo Botev, 2/6, mun. Chişinău, adresă care este de competenţa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău. Mai mult, potrivit pct. 8.2 din contract, dacă litigiile nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, părţile sunt în drept de a se adresa în instanţa de judecată de la domiciliul locatorului. Astfel, Colegiul reţine că instanţele corect au concluzionat că Vulpe Andrei a încălcat obligaţiile contractuale, motiv pentru care este ţinut la plata penalităţilor stabilite pentru nerespectarea acestora, iar pretenţiile lui Nicolae Roman sunt fondate.

În ceea ce ţine de aplicarea prevederilor art. 630 CC, Colegiul reţine următoarele. Potrivit art. 630 alin. (1) CC, în cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La reducerea clauzei penale, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului. (2) Nu se admite reducerea penalităţii în cazul în care aceasta a fost plătită. Astfel, ca excepţie, prevederile prezentului articol permit instanţei de judecată să micşoreze clauza penală, atunci cînd aceasta este disproporţionat de mare în raport cu prejudiciile real suportate de către creditor.

Această prerogativă este edictată de către legiuitor în scopul de a diminua sau exclude efectul negativ al clauzelor abuzive conţinute în contracte, şi respectiv de a asigura exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor civile. La aprecierea disproporţionalităţii clauzei penale, instanţa de judecată va porni în fiecare caz concret de la astfel de împrejurări precum: durata neexecutării obligaţiei, procentul excesiv de înalt al caluzei penale, depăşirea substanţială a posibelelor prejudicii rezultate din neexecutarea obligaţiilor, etc. O importanţă deosebită, în acest sens, o are determinarea cît mai concretă a întinderii prejudiciilor suportate de către creditor, deoarece în funcţie de aceasta, instanţa de judecată va stabili proporţionalitatea dintre clauza penală şi prejudicii.

Este de remarcat faptul că reducerea clauzei penale se înfăptuieşte, conform principiului contradictorialităţii, numai la cererea părţii care o invocă, adică a debitorului. Norma în cauză (art. 630 CC) nu stabileşte limita minimă pînă la care poate fi micşorată clauza penală, însă conform sensului acestui articol se poate de conchis că clauza penală poate fi micşorată pînă cînd ea va înceta să fie „disproporţionat de mare”. La caz, recurentul a solicitat aplicarea prevederilor art. 630 alin. (1) CC, invocînd că penalitatea pretinsă este excesiv de mare. În acest sens, Colegiul susţine ca întemeiată cerinţa recurentului, or, suma de 70 550 lei cu titlu de penalitate este disproporţionat de mare în raport cu plata pentru locaţiunea automobilului, care a constituit pentru o zi 525 lei, iar în total pentru perioada 13.09.2013-20.09.2013 a constituit 3 675 lei.

8 Mai mult ca atît, penalitatea pretinsă echivalează cu valoarea aproximativă a bunului luat în locaţiune, conform site-urilor de specialitate. La fel, mărimea clauzei penale pentru fiecare depăşire de viteză (850 lei şi 1700 lei), este foarte mare în raport cu însăşi plata chiriei pentru o zi. Însă, determinant pentru aprecierea disproporţionalităţii, conform normei ce reglementează instituţia micşorării clauzei penale, constituie faptul că locatorului nu i s-a cauzat nici un prejudiciu material prin depăşirea vitezei stabilite în contract, or, acesta din urmă nu a probat un atare prejudiciu. În această ordine de idei, Colegiul conchide că toate împrejurările descrise constituie circumstanţe excepţionale care conduc la micşorarea caluzei penale disproporţionat de mari.

Ţinînd cont de circumstanţele menţionate şi hotărînd în bază echitabilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit v-a reduce clauza penală pînă la valoarea locaţiunii pentru perioada contractată, ceea ce va constitui 3675 lei. Prin urmare, instanţa de recurs conchide că instanţele judecătoreşti corect au aplicat legea materială la soluţionarea litigiului dedus judecării, iar prin actele cauzei a fost demonstrată prezenţa condiţiilor necesare pentru răspunderea civilă şi, în consecinţă, survenirea acesteia. În acelaşi timp, Colegiul conchide că circumstanţele pricinii au fost cercetate în volum deplin, în speţă fiind prezentate probe suficiente pentru a da o soluţie de modificare a hotărîrilor în sensul diminuării mărimii sumei încasate cu titlu de penalitate pînă la 3 675 lei.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de avocatul Miroliubov Rodica în interesele lui Vulpe Andrei. Se modifică decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 09 octombrie 2014 în sensul micşorării sumei cu titlu de penalitate dispusă încasării de la Vulpe Andrei în beneficiul lui Nicolaev Roman pînă la 3 675 (trei mii şase sute şaptezeci şi cinci) lei. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 09 octombrie 2014 se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 9