Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1036/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 decembrie 2015
Părțile
Postica Serghei vs ICS Prime Capital
Pe scurt
Cazurile cînd nu se dă curs cererii de apel

2r-1036/15 — Constatarea nulităţii prevederilor contractului de ipotecă, recalcularea dobînzilor şi încasarea sumei,

Dosarul nr. 2r-1036/15 prima instanţă - Gh. Stratulat, instanţa de apel - N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu, DECIZIE 23 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de recurentul Postica Serghei, în pricina civilă înaintată de Postica Serghei împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Prime Capital” societate cu răspundere limitată privind constatarea nulităţii prevederilor contractului de ipotecă, recalcularea dobînzilor şi încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Postica Serghei şi s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat, c o n s t a t ă : La 23 februarie 2015 Postica Serghei a înaintat cererea de chemare în judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Prime Capital” societate cu răspundere limitată în care a solicitat constatarea nulităţii prevederilor punctelor 3.6, şi 3.7.

din contractul de împrumut ipotecar nr. IMP/510/04/2008 din 04 aprilie 2008 încheiat între Postica Serghei şi Întreprinderea cu Capital Străin „Prime Capital” societate cu răspundere limitată, - recalcularea dobînzii aferente împrumutului conform contractul de împrumut ipotecar nr. IMP/510/04/2008 din 04 aprilie 2008, prin aplicarea ratei dobînzii de 7,8% anual pentru perioada 04 aprilie 2008 - 31 august 2011 şi 8,8% anual pentru perioada 01 septembrie 2011-01 aprilie 2013, - încasarea din contul Întreprinderii cu Capital Străin „Prime Capital” societate cu răspundere limitată în beneficiul lui Postica Serghei a sumei de 22998,66 dolari SUA, ceea ce constituie diferenţa dintre dobînda achitată real şi dobînda recalculată conform p.3 - încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a indicat că prin contractul de împrumut ipotecar nr. IMP/510/04/2008 din 04 aprilie 2008 a contractat de la Întreprinderea cu Capital Străin „Prime Capital” societate cu răspundere limitată un împrumut în mărime de 60 000 dolari SUA, cu termenul de rambursare pînă la 04 aprilie 2013. Potrivit contractului de împrumut ipotecar nr. IMP/510/04/2008 din 04 aprilie 2008 au fost stabilite concomitent cu rate de împrumut şi ratele dobînzii, iar prin p.3.6 1 s-a prevăzute că dobînda în suma de 3600 dolari SUA care necesită a fi achitată prin rate de dobînzi. Prin p.3.7. s-a stabilit că rata dobînzii lunare reprezintă 1% din valoarea împrumutului indicată la art.3 p.3.1 din Contract, ceea ce constituie suma de 600 dolari SUA, suma plătibilă lunar.

Consideră reclamantul că, clauzele contractuale, raportate la legislaţia privind relaţiile de împrumut, sunt lovite de nulitate absolută, reieşind din prevederile art. 220 Cod civil. Dobînda stabilită pentru împrumutul acordat constituie suma de 36 000 dolari SUA din suma împrumutului acordat, iar rata dobînzii efectiv achitată fiind 34 928,76 dolari SUA. Relatează că mărimea dobînzii stabilite nu se află într-un raport rezonabil cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei şi este contrară legii. Dobînda aferentă contractului de împrumut primit este de 11930,10 dolari SUA, pentru întreaga perioadă, ceea ce de fapt este cu 22 998,66 dolari SUA mai puţin. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 09 iulie 2015 acţiunea înaintată de Postica Serghei a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu soluţia primei instanţei Postica Serghei la 22 iulie 2015 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 09 iulie 2015, prin care a solicitat casarea, şi emiterea unei noi decizii de admitere a pretenţiilor înaintate. Totodată a solicitat şi scutirea de la plata taxei de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, s-a respins din lipsă de temei cererea apelantului Postica Serghei privind scutirea de la plata taxei de stat. Nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen pentru achitării taxei de stat în mărime de 8199 lei pînă la 04 noiembrie 2015. S-a explicat apelantului că în cazul neînlăturării neajunsurilor, cererea de apel va fi restituită fără de examinare.

S-a numit şedinţa de judecată pentru 05 noiembrie 2015, ora 1000. În şedinţa de judecată din 05 noiembrie 2015 apelantul Postica Serghei, a indicat că a achitat suma de 2000 lei, iar pentru restul a înaintat un demers prin care a solicitat amînarea plăţii taxei de stat, pentru o lună din motivul că încheierea instanţei din 29 septembrie 2015, a recepţionat-o abia la 30 octombrie 2015, iar taxa plăţii taxei de stat pentru el este o suma destul de mare. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2015 s-a admis cererea apelantului privind prelungirea termenului de achitare a plăţii taxei de stat. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Postica Serghei şi s-a acordat termen pentru necesitatea prezentării apelului motivat şi achitarea taxei de stat în mărime de 6199 lei pînă la 02 decembrie 2015. S-a explicat apelantului că în cazul neînlăturării neajunsurilor, cererea de apel va fi restituită fără de examinare.

La 05 noiembrie 2015 Postica Serghei a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, solicitînd, casarea încheierii recurate şi scutirea de la plata taxei de stat. Recurentul a reiterat că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel. Susţine că instanţa de apel a dat o apreciere eronată probelor administrate, în partea motivării respingerii cererii privind scutirea de la plata taxei de stat, deoarece la dosar sunt anexate certificatul privind componenţa familiei,şi certificatul privind neîncadrarea în cîmpul muncii a soţiei, iar la momentul actual din cauza situaţiei economice din ţară, situaţia materială din familie s-a înrăutăţit. 2 Indică că achitarea taxei de stat cu adevărat este o povară enormă pentru apelantul şi familia sa.

Consideră că prin impunerea la plata taxei de stat, care este imposibilitate să o efectueze i se îngrădeşte dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 CEDO şi garantat de art. 20 al Constituţiei R. Moldova. Potrivit avizului de recepţie (f.d.102) Postica Serghei,a recepţionat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, la 30 octombrie 2015, astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 05 noiembrie 2015, este depus în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de Procedură Civilă, instanţa de recurs, după de examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. S-a stabilit că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse, cu acordarea termenului pentru achitării taxei de stat în mărime de 8199 lei, pînă la 04 noiembrie 2015. În şedinţa de judecată din 05 noiembrie 2015 prin cerere reprezentantul apelantului Postica Serghei, avocatul Ion Lupaşcu, a arătat că apelantul a achitat suma de 2000 lei, iar pentru restul a solicitat amînarea plăţii taxei de stat, invocînd lipsa mijloacelor financiare.

Instanţa a admis demersul şi a prelungit termenul achitării plăţii taxei de stat pînă la 02 decembrie 201500. Apelantul la depunerea apelului nemotivat a solicitat şi scutirea de la plata taxei de stat, însă nu a anexat probe ce a-r demonstra situaţia materială precară invocată şi imposibilitatea achitării taxei de stat, care ar sta la baza scutirii acestuia de la plata taxei de stat. Indică că la materialele cauzei sunt anexate probe, care confirmă situaţia materială grea. În conformitate cu art. 85 alin.(4) Cod de Procedură Civilă, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.

În conformitate cu art. 365 al. (4) Code de Procedură Civilă, la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 368 al. (1) Cod de Procedură Civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Din materialele cauzei urmează că Postica Serghei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, solicitînd nulitatea parţială a contractului ipotecar. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează, că în cazul cînd cererea de chemare în judecată conţine mai 3 multe pretenţii de sine stătătoare cu caracter patrimonial, taxa de stat se va calcula conform valorii fiecărei pretenţii aparte art. 87 alin.(1) lit. k) Cod de Procedură Civilă. Deci, instanţa de apel întemeiat a concluzionat de a nu da curs cererii de apel depusă de Postica Serghei, ulterior de a-i acorda termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat.

Colegiul conchide că scutirea de la achitarea taxei de stat se dispune în baza unor probe pertinente, însă la materialele dosarului nu există suficiente probe veridice şi reale care indică nemijlocit asupra situației materiale care să reflecte situaţia precară la moment a solicitantului şi imposibilitatea achitării taxei de stat. La dosar este anexat certificatul privind plata salarială netă pentru anul 2014- 2015 a lui Postica Serghei şi Postica Liliana, însă recurentul indică că soţia sa este neîncadrată în cîmpul muncii.

Iar la cererea de recurs şi cererea de apel, recurentul nu a prezentat careva probe suplimentare în vederea justificării imposibilităţii achitării integrale a taxei de stat la depunerea cererii de apel şi care ar demonstra că nu deţine şi alte mijloace financiare, dar a indicat numai faptul că soţia sa nu este încadrată în cîmpul muncii datorită situaţiei de criză din Republica Moldova, care, de altfel, este unul declarativ, or, în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost prezentate înscrisuri confirmative. Prin urmare impunerea achitării plăţii taxei de stat, pentru examinarea apelului, nu reprezintă limitarea accesului la justiţie, or lipseşte proporţionalitatea scopului urmărit și mărimea taxei de stat achitată.

Neprezentarea dovezii de plată a taxei de stat ori solicitarea de la scutirea acesteia, drept prevăzut la art.85 Cod de Procedură Civilă, indică direct la nerespectarea drepturilor sale procedurale, în măsura stabilită de normele de drept procedural, de aceea instanţa de apel în temeiul legii a dispus obligarea apelantei de a prezenta dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit, or înaintând cerere de apel fără a prezenta dovada de plată a taxei de stat şi cunoscînd despre necesitatea prezentării acesteia, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă, fapt însă ignorat de aceasta. Prin urmare instanța atestă că recurentul Postica Serghei nu a ţinut cont de prevederile art. 56 alin. (3) şi 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, care indică că, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.

Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Or, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că odată cu solicitarea scutirii de la plata taxei de stat, actele ce confirmă starea materială precară invocată urmau a fi anexate la depunerea cererii.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar să menţioneze faptul că în situaţia din speţă, acţiunea instanţei de apel prin aceia că nu a dat curs cererii de apel, nu se încalcă dreptul reclamantului privind liberul acces la justiţie, prevăzut atît de legislaţia internă cît şi de internaţională ori, CEDO, prin practica sa constantă de nenumărate ori a precizat faptul că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut (cauza Golder v. the United Kingdom §-36 din 21 februarie 1975,), ci unul care poate implica anumite limitări din partea statelor contractante, în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor (Ashimgdane vs United Kingdom 28 mai 1985). 4 Însă limitările sunt în concordanţă cu art. 6 parag.

1 CEDO, decît dacă acestea urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. (cauza Bellet vs France §-31, Garcia Manibardo vs Spain §-44). Astfel, la caz Colegiul reţine că în situaţia din speţă limitările instituite de legiuitor privind necesitatea achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel corespunde cerinţelor prevăzute de art. 6 parag.

1 CEDO privind dreptul de acces la un tribunal şi corespunde cerinţelor instituite de CEDO prin jurisprudența sa: - cerinţa privind scopul legitim al limitării – este îndeplinită, avînd în vedere că întindere acestor taxe este stabilită sub forma unui procent din valoarea aflată în litigiu şi fiind instituit un plafon maxim de care nu poate trece mărimea taxei de stat chiar dacă valoarea acţiunii este mai mare,iar CtEDO a confirmat că aceste taxe privesc buna administrare a justiţiei şi vizează atît descurajarea justiţiabililor în formularea unor cereri, abuzive cît şi asigurarea de fonduri pentru funcţionarea justiţiei.( cauza Weissman şi alţii împotriva României §-35, Tolstoy Miloslavsky v. the United Kingdom §-61 ) - raportul rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, pentru a stabili dacă este respectat acest raport rezonabil între impunerea plăţii taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată şi scopul legitim urmărit privind buna administrare a justiţiei, descurajarea justiţiabililor în formularea unor cererii, abuzive cît şi asigurarea de fonduri pentru funcţionarea justiţiei urmează să cercetăm următorii factori şi anume - cuantumul sumei ce trebuie plătit de reclamanţi raportat la veniturile sale.

Prin urmare, instanţa de apel întemeiat a concluzionat că cererea de apel nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. art. 364 şi 365 Cod de Procedură Civilă, acordîdu-i apelantului termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Postica Serghei.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Postica Serghei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte şedinţei, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.