Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-2637/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 decembrie 2015
Părțile
Michiciuc Lucia vs Michiciuc Gheorghe
Pe scurt
Temeiurile de recuzare a judecătorulu

2ra-2637/15 — Partajarea averii

Dosarul nr. 2ra-2637/15 Prima instanţă: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud. I. Busuioc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna) ÎNCHEIERE 10 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președinte, judecător Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druță Oleg Sternioală examinând propunerea de recuzare înaintată de Michiciuc Lucia față de judecătorii completului Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție: Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan, c o n s t a t ă : La data de 05 iulie 2011, Michiciuc Lucia, a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Michiciuc Gheorghe cu privire la partajarea proprietății comune în devălmășie a imobilului cu recunoașterea dreptului la proprietate.

Prin hotărîrea din 24 octombrie 2012 a judecătoriei Centru mun. Chișinău, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată și a fost anulat sechestrul aplica în scopul asigurării acțiunii. Prin decizia din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de Michiciuc Lucia, casată hotărîrea din 24 octombrie 2012 a judecătoriei Centru mun. Chișinău și emisă o nouă hotărîre prin care: s-a constatat averea dobândită în coproprietate a foștilor soți Michiciuc Lucia și Michiciuc Gheorghe asupra casei de locuit, amplasată pe str-la 2, Ciocîrlia, 7/7, mun. Chişinău, cu nr. cadastral 01002023888, construcția cărei a avut loc în anii 2007-2012 în lipsa autorizației, regimul cărei a fost stabilit prin certificatul de urbanism informativ nr. 313 i/12 din 08.06.2012; s-a recunoscut după Michiciuc Lucia şi Michiciuc Gheorghe dreptul de proprietate a câte 1/2 cota parte din bunul imobil, situată pe str-la 2, Ciocîrlia, 7/7, mun.

Chişinău; s-a încasat de la Michiciuc Gheorghe taxa de stat în folosul statului în sumă de 25000,00 lei, iar Michiciuc Lucia a fost scutită de la plata taxei de stat. La data de 21 august 2015 Michiciuc Gheorghe a declarat recurs împotriva decizia din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău. La data de 08.12.2015, Michiciuc Lucia, a depus cerere de recuzare a judecătorilor Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan. În motivarea cererii de recuzare s-a indicat că judecătorii recuzați au emis încheierea din 07 septembrie 2015 prin care recurentul-Michiciuc Gheorghe a fost 1 scutit de la plata taxei de stat, precum și faptul că avocatul recurentului-V. Mardari se află în relații de rudenie cu judecătorii Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan.

Verificând temeiurile propunerii de recuzare în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge propunerea de recuzare înaintată. În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui. În conformitate cu art. 52 alin. (5) CPC, nu se admite recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării.

Colegiul menționează că, prin dispoziția Președintelui Curții Supreme de Justiție nr. 44 din 07 mai 2015 cu privire la constituirea completelor judecătorești permanente pentru anul 2015, a fost constituit în cadrul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție completul nr. 4 pentru examinarea recursurilor declarate împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel, precum urmează: Valeriu Doagă (președinte), Galina Stratulat, Sveatoslav Moldovan (judecători). Prin încheierea din 07.09.2015, în componența completului de judecători Valentina Clevadî (președinte) Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat (judecători) a fost admisă cererea lui Michiciuc Gheorghe cu privire la scutirea parțială de la plata taxei de stat și scutit de la plata taxei de stat neachitate în sumă de 11000 lei.

Totodată, Colegiul consideră că argumentele invocate de Lucia Michiciuc nu pot constitui temei de admitere a cererii de recuzare în condițiile în care judecătorii recuzați s-au expus asupra aspectului privind plata taxei de stat la examinarea recursului, care nu constituie decât o condiție obligatorie la primirea recursului în procedură, însă nu ține de fondul cauzei. Celelalte argumente invocate în cererea de recuzare privind relațiile de rudenie a avocatului V. Mardari cu judecătorii Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan nu și-au găsit confirmare. Din considerentele menționate, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge propunerea de recuzare înaintată de Michiciuc Lucia judecătorilor Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan și examinarea recursului declarat de Michiciuc Gheorghe urmează a fi continuat în aceiași componență.

În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e), art. 52 al. (5), art. 53, art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge propunerea de recuzare înaintată de Michiciuc Lucia judecătorilor Galina Stratulat și Sveatoslav Moldovan. Examinarea cererii de recurs declarată de Gheorghe Michiciuc împotriva deciziei din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, la cerere de chemare în judecată înaintată de Michiciuc Lucia împotriva lui Michiciuc Gheorghe cu privire la 2 partajarea proprietății comune în devălmășie a imobilului cu recunoașterea dreptului la proprietate, se continuă în același complet de judecată Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președinte, judecător Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druță Oleg Sternioală 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.