- Dosarul nr.
- 2rac-430/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2015
- Părțile
- SA Moldtelecom vs Comisariatul General de Politie Ceadir-Lunga, CGP al MAI RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-430/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă, jud.: S. Pilipenco dosarul nr. 2rac-430/2015 instanţa de apel, jud.: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 04 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea pe Acţiuni „Moldtelecom” împotriva Comisariatului de Poliţie Ceadîr- Lunga, succesor în drepturi Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 25 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 23 iunie 2014 c o n s t a t ă La 28 aprilie 2011 SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisariatului de Poliţie Ceadîr-Lunga, succesor în drepturi Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii SA „Moldtelecom” a indicat că, între Comisariatul de Poliţie Ceadîr-Lunga şi SA „Moldtelecom” la 26 decembrie 2008, 29 decembrie 2007 şi 03 martie 2008 a fost încheiat contractul nr. 3346069 privind prestarea serviciilor de telefonie mobilă. Contractul menţionat, a fost încheiat pe o durată minimă de 12 luni, şi la momentul încheierii contractului au fost acceptate 50 pachete „Amigo” la care abonamentul lunar constituia 100 lei. De asemenea, au fost achiziționate 47 terminale de modelul „L100” la preţul special 49 lei, preţ integral 1200 lei unitatea, 2 terminale de model „LG” la preţul special 299 lei, preţ integral 1500 lei unitatea şi 1 terminal „Zakang” la preţul de 0 lei, preţ integral 1600 lei unitatea.
Indică reclamantul că, la 28 februarie 2009 a fost reziliat contractul de prestare a serviciilor de telefonie mobilă, cauza fiind neachitarea la timp a debitorului pentru serviciile de telefonie mobilă. Prin scrisoarea din 30 ianuarie 2009 nr. 2775 Comisariatul de Poliţie Ceadîr-Lunga a recunoscut datoria şi a promis achitarea acesteia pînă la 01 aprilie 2009, ceia ce nu s-a întâmplat, până la moment. Menţionează reclamantul că, la 07 septembrie 2009 pîrîtului i-a fost expediată reclamația prin care a fost informat despre datorii, indicîndu-se termenul de achitare, totodată menţionîndu-se că în caz de neachitare se va înainta acţiune în instanţa de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ceadâr-Lunga din 11 iunie 2012 acţiunea formulată de SA „Moldtelecom” împotriva Comisariatului de Poliţie Ceadîr- Lunga cu privire la încasarea datoriei în mărime de 144 805,24 lei pentru serviciile de telefonie mobilă şi taxa de stat în sumă de 4 344 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată. La 16 iulie 2012 SA „Moldtelecom” a declarat apel împotriva hotărârii enunţate, solicitând casarea acesteia, cu remiterea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 30 mai 2013 cererea de apel a fost admisă parţial, casată hotărârea Judecătoriei Ceadâr-Lunga din 11 iunie 2012, cu restituirea pricinii civile spre rejudecare, în prima instanţă, în alt complet de judecată.
Prin încheierea protocolară din 23 ianuarie 2014 Judecătoria Ceadâr- Lunga a atras în calitate de intervenienţi accesorii persoanele care au beneficiat de serviciile UNITE în baza acordului, Inspectoratul General al Poliţiei şi Direcţia Afacerilor Interne a UTA Găgăuzia şi fostul comisar al Comisariatului de Poliţie Ceadîr-Lunga, Botnariuc L. (f.d. 30, vol. IV). Pe parcursul examinării pricinii civile în prima instanţă, SA „Moldtelecom” a depus cerere de completare a cerinţelor din cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată pentru citarea intervenienților accesorii în sumă de 1 190 lei (f.d. 239-240, vol. IV).
Prin hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 23 iunie 2014 a fost admisă acţiunea depusă de SA „Moldtelecom” şi s-a încasat de la Comisariatul de Poliţie în beneficiul SA „Moldtelecom” datoria în sumă de 144 805,24 lei pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă; suma de 4 344 lei în calitate de taxă de stat achitată la depunerea acţiunii şi suma de 1 190 lei cu titlu de recuperarea cheltuielilor pentru citarea participanţilor prin intermediul presei. La 03 iulie 2014 Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga a declarat apel împotriva hotărârii enunţate, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri de respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 25 iunie 2015 a fost respins apelul declarat de Inspectoratul de Poliţie Ceadîr-Lunga şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 23 iunie 2014. La 11 septembrie 2015 reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr- Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procesual, precum nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, şi a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată.
Invocă recurentul că, atît prima instanţă cît şi instanţa de apel nu a aplicat în speţă prevederile Legii privind achizițiile publice, Ordinului Direcţiei de Poliţie UTA Găgăuzia, în cazul în care contractele au fost semnate de persoane neîmputernicite, mai mult ca atît, fiacre colaborator care a beneficiat de aceste servicii, urma a achita personal factura. Examinînd temeiurile recursului declarat de către reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurenţilor cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, invocarea de către recurent a faptului că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural la judecarea pricinii este pur declarativă, doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător.
Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 433 lit. a), completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga şi Inspectoratului General de Poliţie, Ghenadii Arnaut se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat