2ra-1854/15 — Repararea prejudiciului

prima instanță: N. Clevadî dosarul nr.2ra-1854/15 instanța de apel: T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza DECIZIE 02 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Semeniuc Alexandr, reprezentat de avocatul Angela Procopciuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Semeniuc Alexandr împotriva lui Burlacu Eugeniu şi Societatea de Asigurări-Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin infracţiune, împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 21 aprilie 2015, prin care au fost admise apelurile declarate de către Societatea de Asigurări-Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acţiuni şi Burlacu Eugeniu şi modificată hotărârea Judecătoriei Bălţi din 20 octombrie 2014, c o n s t a t ă La 14 mai 2013, Semeniuc Alexandr a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin infracțiune.

În motivarea acţiunii a indicat, că prin sentința Judecătoriei Bălți din 28 mai 2012, Burlacu Eugeniu a fost recunoscut culpabil în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.(3), art. 266 din Cod penal cu aplicarea art.79, art.84, art.90 din Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă de 3 ani şi 3 luni, fără privarea dreptului de a conduce mijloace de transport, condiționat pe termen de probă de 1 an, iar acțiunea civilă a fost admisă parțial, fiind încasat de la Burlacu Eugeniu în beneficiul său, prejudiciul material în mărime de 4 198 lei, prejudiciul moral în sumă de 5 000 lei şi suma de 5 000 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menționează că prin decizia Curții de Apel Bălți din 14 noiembrie 2012, sentința din 28 mai 2012 a fost anulată cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Burlacu Eugeniu a fost condamnat conform art. 264 alin.(3), art. 266 din Cod Penal la închisoare pe un termen de 3 ani și 3 luni, cu aplicarea art. 84, 90 din Cod Penal condiționat pe un termen de probă de 1 an. Susține că în procesul judecării cauzei penale inculpatul a recuperat o parte din cheltuieli pentru tratament medical în sumă de 4 198 lei și cheltuieli de asistență juridică ale avocatului suportate de el la examinarea cauzei penale în prima instanță în sumă de 5 000 lei. Indică că, pe parcursul a 2 ani are deficiențe fizice la uretră şi bujarea canceului urinar, al cărei tratament medical durează din 6 în 6 luni, iar din aceste considerente suportă cheltuieli legate de procurarea medicamentelor, tratamentului sanatorial, cât şi fiind în imposibilitatea fizică de a munci.

Remarcă că din 22 mai 2011, a fost internat în spital unde a urmat tratament medical staționar până la 13 iulie 2011, din 23 august 2011 până la 12 noiembrie 2011, şi respectiv, din 12 noiembrie 2011 până la 08 decembrie 2011, iar ulterior s-a tratat ambulator, astfel, cheltuieli pentru tratamente medicale au atins suma de 17 478 lei. Cu referire la prevederile Hotărârii Guvernului nr.968 din 18 octombrie 2010, care stabileşte că salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru a anul 2011 constituie 3 300 lei, şi ţinînd cond de faptul că în anul 2011 nu a muncit 7 luni, consideră că i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 23 100 lei.

La fel, menţionează că prin Hotărârea Guvernului nr.868 din 22 noiembrie 2011, salariul mediu lunar pentru anul 2012 constituia 3 550 lei, respectiv, prejudiciul material cauzat prin privarea de posibilitatea de a munci pentru 12 luni constituie 42600 lei, iar prin Hotărârea Guvernului nr.951 din 20 decembrie 2012, salariul mediu lunar pentru anul 2013 constituie 3 850 lei, prejudiciul material cauzat pentru 6 luni constituie 23 100 lei, astfel, în total prejudiciul material legat de imposibilitatea de a munci pentru o perioadă de 25 luni constituie suma de 88 800 lei. La fel, indică că daunele morale suportate în legătură cu suferințele fizice şi psihice cauzate constituie suma de 50 000 lei.

Solicită încasarea de la Burlacu Eugeniu în beneficul său, cheltuielile pentru tratamentul medical în sumă de 17 478 lei, salariul nerealizat din cauza vătămării integrității corporale pentru 25 luni în sumă de 88 800 lei, prejudiciul moral în sumă de 50 000 lei, compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate cu anticipație în mărime de 15 000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 5 000 lei. La 21 ianuarie 2014, Semeniuc Alexandru a depus cerere suplimentară, prin care a solicitat încasarea din contul lui Burlacu Eugeniu în beneficiul său cheltuielile pentru tratament medical în mărime de 17 478 lei, salariul nerealizat în mărime de 11227 lei, prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei, compensarea cheltuielilor ce v-or fi suportate în mărime de 5 962 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 5 000 lei.

Pe parcursul examinării pricinii Semeniuc Alexandru a înaintat o cerere de chemare în judecări suplimentară împotriva lui Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA privind încasarea prejudiciului material cauzat prin infracţiune, solicitînd încasarea din contul lui Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA în beneficiul său, cheltuielile pentru tratament medical în mărime de 17 478 lei, salariul nerealizat în mărime de 112274 lei, prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei şi compensarea cheltuielilor ce v- or fi suportate în mărime de 5 962 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 5 000 lei.

La 28 august 2014, Semeniuc Alexandru a depus o cerere suplimentară, prin care a solicitat încasarea din contul lui Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA în beneficiul său a prejudiciului material format din cheltuieli pentru tratament medical în sumă de 17 478 lei, salariul nerealizat din cauza vătămării integrității pentru 32 de luni în sumă de 112 274 lei, achitarea prealabilă a foii la sanatoriu în sumă de 5 962 lei, prejudiciul moral în sumă de 50 000 lei și compensarea cheltuielilor de judecată formate din cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5 000 lei, cît şi taxa de stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 20 octombrie 2014, acțiunea a fost admisă parțial şi încasat de la SAR „Moldcargo” SA în beneficiul lui Semeniuc Alexandr prejudiciul material cauzat în urma vătămării integrităţii corporale şi anume: cheltuielile legate de tratament în sumă de 3830,58 lei, salariul (venitul) nerealizat pentru anul 2011 în sumă de 23 100 lei şi costul unei foi la sanatoriu achitat cu anticipaţie în sumă de 5962 lei, iar în total suma de 32 892,58 lei, cît şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 2 000 lei, iar în beneficiul statului, a fost încasată din contul SAR „Moldcargo” SA, taxa de stat în sumă de 987 lei. Totodată, a fost încasat de la Burlacu Eugeniu în beneficiul lui Semeniuc Alexandr prejudiciul moral în urma vătămării integrităţii corporale în sumă de 15 000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 2 000 lei, iar în beneficiul statului, a fost încasată taxa de stat în sumă de 100 lei.

În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 aprilie 2015, au fost admise apelurile declarate de către SAR „Moldcargo” SA şi Burlacu Eugeniu şi modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării de la SAR „Moldcargo” SA în beneficiul lui Semeniuc Alexandr a prejudiciului material cauzat în urma vătămării integrităţii corporale şi a taxei de stat în beneficiului statului, prin micşorarea cuantumului acestora de la 32 892,58 pînă la 3 830,58 şi respectiv, de la 987 lei pînă la 150 lei. Totodată, a fost modificată hotărârea primei instanţe şi în partea încasării de la Burlacu Eugeniu în beneficiul lui Semeniuc Alexandr a prejudiciului moral, micșorând cuantumul acestuia de la 15 000 lei pînă la 7 000 lei.

În rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 01 iunie 2015, Semeniuc Alexandr, reprezentat de avocatul Procopciuc Angela, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.

Consideră că instanța de apel, la emiterea deciziei eronat i-a respins cerința privind încasarea prejudiciului moral în sumă de 15 000 lei, concluzionând precum că prin sentința Judecătoriei Bălți din 28 mai 2012, s-a constat precum că el a provocat situația de accident și a inițiat conflictul apărut între el şi Burlacu Eugeniu, care nemijlocit a fost și motivul apariției acțiunilor infracționale, or, temeiul acţiunii penale a fost vinovăția lui Burlacu Eugeniu în comiterea infracțiunii, stabilită de art. 264 din Cod penal, fapt constat prin hotărârile judecătorești definitive, iar vinovăția, potrivit art. 1423 din Cod civil, este o condiție a răspunderii obligatorie, care se confirmă prin materialele cauzei civile.

Apreciază drept eronate şi concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că încasarea sumei venitului nerealizat legat de imposibilitatea de a munci în sumă de 23100 lei, nu poate fi admisă pe motiv că la data producerii vătămărilor corporale nu a lucrat și nu dispunea de careva venituri, cu toate că SA „Moldcargo” a invocat că conform art. 25 alin.(2) lit. b) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006, suma pretinsă în acest sens urma a fi încasată din contul lui Burlacu Eugeniu, însă instanța, făcând trimitere la art. 607 din Cod civil, a invocat că în speță lipsește o concluzie a Comisiei pentru validitate despre imposibilitatea de a munci.

Or, potrivit normei citate, venitul mediul net nerealizat urmează a fi încasat pentru persoanele care nu au calitatea de salariat, astfel, nefiind angajat oficial la lucru şi neavând calitatea de salariat, este în drept să pretindă la venitul mediu nerealizat, deoarece, certificatele medicale prezentate la materialele pricinii, denotă faptul că nu a fost apt de muncă mai bine de 7 luni, fiind la tratament medical staționar și ambalator.

La fel, invocă că instanţa de apel neîntemeiat s-a referit, în susţinerea concluziilor sale la prevederile art. 607 din Cod civil, care reglementează restabilirea situației preexistente, deoarece, până la săvârșirea accidentului era un cetățean sănătos, avea o soție și un copil minor la întreținere şi așteptările sale pentru veniturile familiei erau nu mai mici decât salariu minim pe economie aprobat prin Hotărârea Guvernului, la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată, fapt ce atestă că, instanța de apel nu a avut nici un temei legal pentru a conchide că în rezultatul accidentului nu a devenit invalid, şi nu a probat faptul dat prin adeverințe necesare că nu este în drept să fie despăgubit din punct de vedere al rentei în bani nerealizat, deoarece, extrasele medicale cu diagnoza impusă, direct indică că nu fost apt de muncă pe perioada tratamentului medical.

Susține că instanța de apel la emiterea deciziei i-a încălcat dreptul de proprietate stabilit de art. 1 Protocolul nr. 1, cît şi art.8 CEDO, care reglementează dreptul la viața privată, deoarece, fiind lipsit de surse de existență în urma infracțiunii comise nu a fost întreprinsă nici o măsură privind întreținerea familiei sale, cât și ducerea unui mod normal de viață în perioada imposibilității sale de a munci. Consideră că prima instanță la emiterea hotărârii just a încasat suma de 23 100 lei cu titlu de salariul mediu lunar, stabilit prin Hotărâră Guvernului nr.968 din 18 octombrie 2010, pentru perioada internării sale în spital, indiferent dacă era salariat sau nu, instanța, concluzionând în temeiul extraselor medicale anexate la materialele pricinii.

La fel, indică că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că compania de asigurare nu este obligată să achite costul unei foi la sanatoriu în sumă de 5 962 lei, invocând precum că Legea nr.414 din 22 decembrie 2006 și prevederile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie , indică strict la obligația de recuperarea a prejudiciilor materiale cauzate prin accident rutier cu anticipație doar pentru stațiunile din țară, sau peste hotare unde sanatoriile sunt sub jurisdicția Republicii Moldova, deoarece, achitarea cu anticipație a unui tratament sanatorial nu este inclusă în art. 16 al Legii menționate, care ar da temei asiguratorului să fie eschivat de la achitare, ci pretenția dată survine din cerințele art. 1420 din Cod civil, în temeiul căruia, prima instanță corect a încasat costul foii pretinse de el, din motiv că i s-a prescris de către medic cursul de tratament sanatorial cu înclinație specifică.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 21 aprilie 2015 a fost expediată în adresa recurentului la 19 mai 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 192). Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 01 iunie 2015 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Burlacu Eugeniu şi SA „Moldcargo”, Semeniuc Alexandr, concretizîndu-şi cerinţele, a solicitat încasarea din contul lui Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA în beneficiul său prejudiciul material format din cheltuieli pentru tratament medical în sumă de 17 478 lei, salariul nerealizat din cauza vătămării integrității pentru 32 de luni în sumă de 112 274 lei, achitarea prealabilă a foii la sanatoriu în sumă de 5 962 lei, prejudiciul moral în sumă de 50 000 lei și compensarea cheltuielilor de judecată formate din cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5 000 lei, cît şi taxa de stat Judecând pricina în cauză prima instanţă a admis parţial acţiunea şi a încasat de la SAR „Moldcargo” SA în beneficiul lui Semeniuc Alexandr prejudiciul material cauzat în urma vătămării integrităţii corporale în sumă de 32 892,58 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 2 000 lei.

S-a încasat de la SAR „Moldcargo” SA în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 987 lei. Totodată, a fost încasat de la Burlacu Eugeniu în beneficiul lui Semeniuc Alexandr prejudiciul moral în urma vătămării integrităţii corporale în sumă de 15 000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 2 000 lei, iar de la Burlacu Eugeniu în beneficiul statului, a fost încasată taxa de stat în sumă de 100 lei, iar în rest a respins acţiunea. Fiind investită cu judecarea apelurilor declarate de către Burlacu Eugeniu şi SAR „Moldcargo” SA, instanţa de apel a ajuns la concluzia admiterii acestora şi modificării hotărîrii primei instanţe în partea încasării de la SAR „Moldcargo” SA în beneficiul lui Semeniuc Alexandr a prejudiciului material cauzat în urma vătămării integrităţii corporale şi a taxei de stat în beneficiului statului, prin micşorarea cuantumului acestora de la 32 892,58 pînă la 3 830,58 şi respectiv, de la 987 lei pînă la 150 lei.

Totodată, modificînd hotărârea primei instanţe şi în partea încasării de la Burlacu Eugeniu în beneficiul lui Semeniuc Alexandr a prejudiciului moral, micșorând cuantumul acestuia de la 15 000 lei pînă la 7 000 lei. În rest menţinând hotărârea primei instanţe.

În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art.25 alin.(2) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006, cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, art. 1418 alin.(1), art. 610 alin.(2), art. 607 alin.(1), (2) din Cod civil, a reţinut că solicitând repararea prejudiciului cu titlu de venit ratat, Semeniuc Alexandr nu a prezentat concluzia comisiei de expertiză medico-legală care ar stabili gradul de incapacitate funcțională intimatului, totală sau parțială, durata probabilă a activității sale profesionale, cât şi nu au fost prezentate probe care ar confirma veniturile profesionale a intimatului obținute anterior producerii prejudiciului, cât şi probe care ar demonstra evoluția previzibilă, concluzionînd că, pretenția lui Semeniuc Alexandr privind repararea salariului nerealizat din cauza vătămării integrității corporale pentru perioada iunie 2011 - august 2014, în mărime de 149 300 lei, nu este probată prin probe veridice, concludente și pertinente.

Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, pe când prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite parţial acţiunea lui Alexandr Semeniuc. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că la 22 mai 2011, Burlacu Eugeniu, conducînd automobilul de model „Mercedes 416” n/î BL DI 819, a încălcat regulile de circulaţie rutieră, ca rezultat a tamponat pietonul Semeniuc Alexandr, cauzîndu-i ultimului vătămări grave, periculoase pentru viaţă.

Tot actele cauzei atestă că prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 noiembrie 2012, Burlacu Eugeniu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin.(3) lit. a) şi art. 266 Cod penal, fiind condamnat definitiv la 3 ani şi 3 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată pe un termen de probă de un an, iar acţiunea civilă a fost admisă în principiu, lăsînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se pronunţe instanţa civilă (f.d. 32-36).

Potrivit deciziei nominalizate, instanţa de apel a constatat că la 22 mai 2011, Burlacu Eugeniu, conducînd autovehiculul de model „Mercedes 416” cu n/î BLDI 819, a dat dovadă de neatenţie, faţă de trafic şi încredere exagerată în sine, grav a încălcat Regulamentul Circulaţiei Rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului a RM nr. 357 din 13 mai 2009, în rezultatul cărui fapt nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport, incorect a apreciat situaţia de trafic, nu a ţinut cont de faptul aflării în strictă apropiere de mijlocul de transport a unui pieton, ca consecinţă tamponînd pietonul Semeniuc Alexandr cu partea laterală stîngă a mijlocului de transport, după ce acesta s-a rostogolit şi a căzut sub roata din spate, din urmă, a mijlocului de transport, în rezultatul cărui fapt, i-a provocat, din imprudenţă, vătămare gravă, periculoasă pentru viaţă a integrităţii corporale sub formă de fractură închisă a oaselor pubian şi schiatic pe dreapta cu lezarea totală a uretrei şi formarea de hematom masiv pelvian, plăgi pe umărul drept şi coapsa, după ce a părăsit locul accidentului rutier.

Conform art. 123 alin. (3) CPC sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârșite de persoana în cauză. Din materialele dosarului rezultă şi faptul că la momentul producerii accidentului rutier, automobilul condus de Burlacu Eugeniu, era asigurat de Societatea Asigurări- Reasigurări „Moldcargo” SA (f. d. 81). Conform art. 1301 Cod civil, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.

Conform art. 3 al legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, obiect al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto îl constituie răspunderea civilă a posesorului şi utilizatorului de autovehicul pentru orice pagubă sau vătămare corporală produsă prin accident de autovehicul în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării. Iar potrivit art. 16 alin.(1) lit. l) şi alin.(2) a aceleiaşi Legi, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru sumele de recuperare a pagubei morale rezultate din accident, însă pentru recuperarea daunelor excluse din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, persoana păgubită este în drept să intenteze în instanţa de judecată acţiune civilă împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului.

Conform art. 1398 alin.(3) Cod civil, o altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege. Distinctive speţei din cauză sunt şi prevederile art. 1410 alin.(1) Cod civil, care indică, persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

Cu referire la prevederile normelor enunţate, instanţa de recurs constată drept, corectă menţiunea primei instanţe cu referire la faptul că Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule este o normă specială în raport cu prevederile Codului civil, respectiv, toate prejudiciile materiale survenite în rezultatul unui accident rutier urmează a fi achitate de compania de asigurare, şi nu de către persoana vinovată – Burlacu Eugeniu. Împrejurări ce atestă corectitudinea soluţiei primei instanţe privind admiterea parţială a pretenţiei lui Semeniuc Alexandr cu privire la încasarea din contul Companiei de Asigurări „Moldcargo” SA a prejudiciului material cauzat în urma vătămării integrităţii corporale, în mărimea recunoscută de ultima de 3830,58 lei.

Or, faptul că Compania de Asigurări „Moldcargo” SA, a fost de acord să achite recurentului despăgubirea de asigurare în sumă de 3830,58 lei, rezultă şi din conţinutul referinţelor depuse de ultima la cererea de chemare în judecată (f.d. 107-109), precum şi la cererea de recurs. Mai mult că, prin confirmare la dosarul de daună nr. 138 din 30 octombrie 2014, semnată de Semeniuc Alexandr, ultimul a confirmat că despăgubirea de asigurare în sumă de 3830 lei pentru leziuni corporale cauzate în urma survenirii evenimentului asigurat din 22 mai 2011, i-a fost achitată şi nu va înainta oarecare pretenţii faţă de SAR „Moldcargo” SA în privinţa cuantumului despăgubirii de asigurare stabilit. La fel, Semeniuc Alexandr în declaraţia menţionată a declarat că despăgubirea de asigurare primită acoperă în întregime dauna provocată de către asiguratul SAR „Moldcargo” SA (f.d.

150). Conform art. 22 alin. (1) şi (5) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, despăgubirile se stabilesc în baza unui acord scris între asigurat, persoana păgubită sau reprezentantul ei legal şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a ajuns la nici o înţelegere, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Acordul dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător are caracter total, necondiţionat, definitiv şi stinge toate pretenţiile ce decurg din pagubele care erau sau puteau fi cunoscute la data realizării acordului, pentru pagubele ce s-au acoperit pe această cale, cu excepţia situaţiei în care, ulterior plăţii despăgubirii pentru vătămări corporale, starea persoanei păgubite s-a agravat ori a intervenit decesul ei ca urmare a aceluiaşi accident.

Cu referire la prevederile normei enunţate corect instanţele de judecată au ajuns la concluzia netemeiniciei pretenţiei acţiunii cu privire la repararea prejudiciului material, constituit din cheltuieli pentru tratament medical, or, semnând Acordul din 30 octombrie 2014 şi acceptând suma despăgubirii de asigurare în cuantum propus, Alexandr Semeniuc a confirmat faptul că Compania de Asigurări „Moldcargo” SA şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de el ce îi revin din contractul de asigurare. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 1331 alin. (1) Cod civil, care indică că tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărâri judecătoreşti.

În cazul de faţă Acordul semnat de Semeniuc Alexandr la 30 octombrie 2014, nu este altceva decât confirmarea tranzacţiei între părţi, iar conform art. 1333 Cod civil, tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat. Sub acest aspect, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate, este evident că încheierea contractului de tranzacţie între Semeniuc Alexandr şi SAR „Moldcargo” SA, are drept efect imposibilitatea demarării procedurii judecătoreşti de către una din părţile contractante, or prin încheierea acestui contract se consideră că părţile au dat soluţie litigiului apărut, fără a mai fi necesară desfăşurarea unui proces civil. Aici, se va mai remarca că, într-adevăr, legislaţia în vigoare permite părţii, al cărui interes este afectat, de a depune cerere în instanţa de judecată, chiar dacă prin contractul de tranzacţie s-a convenit asupra modului de soluţionare a litigiului apărut.

Însă, regula dată poate fi aplicată doar în cazul în care prin contractul de tranzacţie au fost lăsate nereglementate anumite împrejurări, asupra cărora părţile nu au putut conveni la momentul încheierii tranzacţiei. La caz, independent de acest aspect, este cert că tranzacţia din 30 octombrie 2014, nu prevede că părţile ar fi lăsat nereglementate careva împrejurări legate de achitarea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier şi că la semnarea acesteia nu s- ar fi putut conveni asupra cărorva circumstanţe a situaţiei create.

În aceste condiţii, instanţa de recurs remarcă că Semeniuc Alexandr, la momentul stabilirii prejudiciului cauzat, nu era lipsit de posibilitatea de a se folosi de toate posibilităţile şi modalităţile pentru constatarea cheltuielilor real suportate pentru tratamentul leziunilor corporale cauzate în urma accidentului rutier, însă prin semnarea acordului din 30 octombrie 2014, recurentul a fost de acord şi s-a limitat la metoda de apreciere a prejudiciului stabilit de Compania de Asigurări, fapt prin care a confirmat că suma dispusă plăţii de 3830,58 lei reprezintă despăgubirea integrală pentru pagubele suportate în urma evenimentului asigurat. Iar prin primirea acestei sume a confirmat că nu are nici o pretenţie faţă de părţile tranzacţiei.

În asemenea împrejurări, este neîntemeiată susţinerea ulterioară a lui Semeniuc Alexandr cu privire la faptul că suma de 17 478 lei, solicitată de el de a fi încasată suplimentar din contul Companiei de Asigurări şi lui Burlacu Eugeniu, constă din cheltuieli pentru tratament medical suportate de el din momentul producerii accidentului rutier şi pînă în prezent, această afirmaţie nefiind demonstrată cu certitudine în cadrul dezbaterilor judiciare prin probe pertinente.

De altfel, se reţine drept corectă şi menţiunea instanţelor de judecată cu privire la netemeinicia pretenţiei lui Semeniuc Alexandr împotriva lui Burlacu Eugeniu cu privire la repararea prejudiciului material, deoarece conform prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, pentru vătămarea corporală sau deces, avarierea sau distrugerea de bunuri ale terţelor persoane, obligaţia de a despăgubi persoana păgubită o are asigurătorul, în temeiul contractului de asigurare, în cazul dat SAR „Moldcargo” SA, şi nu persoana vinovată de comiterea accidentului.

Se reţine, de către instanţa de recurs, ca fiind corectă şi soluţia primei instanţe prin care au fost admise parţial cerinţele recurentului Semeniuc Alexandr cu privire la încasarea salariului nerealizat pentru perioada anului 2011. În acest sens, prima instanţă corect a remarcat că Semeniuc Alexandr pe parcursului anului 2011 a fost internat de trei ori în spital (f.d.

13), fiind în imposibilitate de a munci pe parcursul a 7 luni, iar reieşind din cuantumul salariului mediu prognozat pentru anul 2011 în sumă de 3300 lei, stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr. 968 din 18 octombrie 2010, justificat a dispus încasarea de la Compania de Asigurări „Moldcargo” SA în beneficiul lui Semeniuc Alexandr a sumei de 23 100 lei cu titlu de salariu (venit) nerealizat pentru anul 2011. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 25 alin.(2) lit. b) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, care indică că în cazul vătămării corporale despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul scris dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător şi va include venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate la ultimul loc de lucru de persoana vătămată, probat cu documentele justificative - pentru persoanele care nu au calitatea de salariat.

La caz au relevanţă şi prevederile art. 607 alin. (1) li (2) Cod civil, potrivit cărora, cel obligat la repararea prejudiciului trebuie să restabilească situaţia care ar fi existat în cazul în care împrejurarea cauzatoare de prejudiciu nu survenea. Dacă prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii capacitatea de muncă se pierde ori se reduce sau dacă prin vătămare apar necesităţi noi, cel vătămat este despăgubit printr-o rentă lunară în bani. Mărimea rentei se stabileşte în funcţie de evoluţia previzibilă şi conformă aşteptărilor raţionale a veniturilor celui vătămat.

Precum şi prevederile art. 1418 Cod civil, care instituie că, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc. Determinarea salariului (venitului) nerealizat din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii se efectuează conform legii. La determinarea salariului nerealizat (venitului ratat) nu se iau în considerare pensia de invaliditate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume, plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.

Volumul despăgubirilor ce se cuvin, în conformitate cu prezentul articol, persoanei vătămate poate fi mărit prin lege sau contract. Astfel, cele descrise combat concluziile instanţei de apel precum că solicitînd repararea prejudiciului cu titlu de venitul ratat (salariul nerealizat) Semeniuc Alexandr nu a prezentat probe comisiei de expertiză medico-legală, care ar stabili gradul de incapacitate funcţională a ultimului, totală ori parţială, durata probabilă a activităţii sale profesionale, probe care ar confirma veniturile profesionale ale recurentului obţinute anterior produceri prejudiciului, precum şi probe care ar demonstra evoluţia previzibilă şi conform aşteptărilor raţionale a veniturilor ei.

Or, din textul normelor citate supra este de înţeles că dreptul la repararea prejudiciului corporal înseamnă dreptul victimei de a fi pusă într-o situaţie cît mai apropiată posibil de cea pe care a avut-o anterior producerii faptului prejudiciabil, iar în corespundere cu art. 1418 Cod civil, la atribuirea compensaţiei urmează a fi luate în calcul salariul (venitul ratat al persoanei care nu era salariat, de exemplu a liberului profesionist, meşter popular ş.a) care la general se încadrează în noţiunea de venit ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă. La fel, se vor stabili şi sumele necesare tratamentului inclusiv peste hotare, necesare recuperării, pentru alimentaţie şi alte necesităţi suplimentare, de protezare, îngrijire străină, cumpărarea unui vehicul special, reciclare profesională ş.a.

Astfel, în condiţiile acestui text, indiferent de faptul dacă persoana vătămată este salariat sau şomer ori urma să se angajeze, dacă este minor sau major, toate cheltuielile cauzate prin fapta celui responsabil constituie prejudiciul material şi trebuie rambursate victimei integral. Respectiv, Semeniuc Alexandr nefiind angajat oficial la lucru şi neavînd calitatea de salariat, este în drept să pretindă la venitul mediu lunar nerealizat, deoarece certificatele medicale prezentate de ultimul denotă că acesta nu a fost apt de muncă mai bine de 7 luni, fiind la tratament medical staţionar şi ambulatoriu. Chiar şi dacă acesta nu a obţinut gradul de invaliditate, probele prezentate demonstrează cu certitudine incapacitatea temporară a acestuia de a munci.

Aici, se va mai remarca că prin „incapacitate temporară de muncă” se înţelege perioada de spitalizare şi de concediu medical al părţii prejudiciate în rezultatul accidentului rutier, ca urmare, asigurătorul este obligat să repare prejudiciul doar pentru perioada de incapacitate temporară de muncă a pătimitului, fapt corect apreciat de prima instanţă, care în mod justificat a admis pretenţiile lui Semeniuc Alexandr cu privire la încasarea salariu nerealizat pentru 7 luni din anul 2011 şi a respins încasarea salariului nerealizat pentru perioada 2012 - august 2014, deoarece probe privind imposibilitatea de a munci în perioada respectivă, în legătură cu traumatismul cauzat în rezultatul accidentului rutier, nu au fost prezentate de către recurent.

În această ordine de idei, instanţa de recurs reţine, că instanţa de apel, fără careva temei legal a constatat că dacă recurentului nu a fost stabilit gradul de invaliditate şi ultimul nu a probat faptul dat prin probe corespunzătoare, acesta nu este în drept să solicite despăgubire din punct de vedere al rentei în bani, la caz, a venitului nerealizat. Or, extrasele medicale cu diagnoza impusă direct indică că recurentul nu a fost apt de muncă pe perioada tratamentului medical.

La acest capitol se mai reţine şi faptul că despăgubirea de asigurare pentru vătămarea integrităţii corporale include şi drepturile patrimoniale prevăzute la art.25 din Legea nr.414-XVI, iar ca urmare, asigurătorul este obligaţia să-i compenseze persoanei vătămate eventualele cheltuieli prilejuite de accident, inclusiv cheltuielile de transport al persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, de recuperare, de protezare, de alimentaţie specială, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, care nu sînt suportate din fondurile de asigurări medicale obligatorii, conform actelor normative în vigoare.

Este de menţionat că la cheltuielile de recuperare, care, conform art.25 alin.(2) din Legea nr.414-XVI, urmează a fi compensate de asigurător, se atribuie şi cheltuielile suportate pentru tratamentul sanatorial în staţiunile balneare din Republica Moldova, inclusiv în cele aflate peste hotare sub jurisdicţia Republicii Moldova (costul foii de sanatoriu), pentru biletele de călătorie. Reglementările în acest sens sunt prevăzute şi de art. 607 alin. (3) Cod civil, care statuează că, cel vătămat are dreptul să ceară în avans costul tratamentului. Această dispoziţie se aplică şi atunci cînd este necesară reciclarea profesională.

În această ordine de idei, se atestă şi corectitudinea concluziei primei instanţe în sensul admiterii capătului de cerere formulate de către Semeniuc Alexandr cu privire la încasarea din contul Companiei de Asigurări a costului unei foi la sanatoriu în mărime de 5962 lei, mai mult că necesitatea tratamentului sanatorial este confirmat prin extrasul medical (f.d.

71). Corectitudinea soluţiei în sensul enunţat este confirmată şi prin prisma prevederilor art. 1420 alin. (2) Cod civil, care stabileşte că compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii poate fi stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete de călătorie, mijloace speciale de transport etc. De altfel, în susţinerea acestei soluţii vin şi prevederile art.25 alin.(1) și alin. (3) din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411 din 28 martie 1995, care indică că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul la libera alegere a medicului şi a formei de asistenţă medicală și au dreptul să solicite asistenţă medicală unităţilor medico-sanitare cu orice tip de proprietate şi formă de organizare juridică, atât din ţară, cât şi din străinătate, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Sub acest aspect, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate, este evident că pacientul are dreptul să aleagă medicul și forma de asistență medicală, precum și instituția în care să efectueze tratamentul, legea prevăzând expres și posibilitatea pacientului de a efectua tratament atât național cât și internațional.

În asemenea împrejurări, este neîntemeiată menţiunea instanţei de apel cu referire la faptul că intimatul Semeniuc Alexandr nu a prezentat avizul unui organ medical abilitat, care ar confirma cu certitudine, necesitatea tratamentului sanatorial şi anume peste hotarele Republicii Moldova, precum şi probe care ar dovedi că sanatoriul în Truskavets Ukraina este sub jurisdicţia Republicii Moldova Aceasta deoarece, cum a fost menţionat, tratamentul sanatorial de reabilitare a fost recomandat de medic-urolog, iar recurentul a avut dreptul să aleagă la ce instituție medicală să se adreseze și ce tratament să urmeze pentru lichidarea urmărilor traumelor suferite în urma accidentului rutier, or, legea nu impune pacienților urmarea unui anume tratament, ci oferă dreptul acestora de a consulta mai mulți medici cu posibilitatea alegerii tratamentului pe care îl consideră optim în situația respectivă.

În această ordine de idei, la caz prezintă relevanţă şi prevederile art. 14 alin. (1) şi (2) Cod civil, care indică că persoana lezata într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezata într-un drept al ei le-a suportat sau urmează sa le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv). Totodată, instanţa de recurs găseşte drept întemeiată şi soluţia primei instanţe cu privire la admiterea parţială a pretenţiei lui Semeniuc Alelxandr împotriva lui Burlacu Eugeniu cu privire la repararea prejudiciului moral.

Iar prin prisma prevederilor art. 1422, alin. (1) şi art. 1423 alin. (1) şi (2) Cod civil, corect a fost determinată şi mărimea prejudiciului moral în sumă de 15 000 lei, reieşind din criteriile referitoare la consecinţele suferite pe plan fizic şi psihic de către Semeniuc Alexandr ca urmare a producerii accidentului rutier din vina lui Burlacu Eugeniu, fapt ce respinge concluziile instanţei de apel descrise în acest sens. În conexiunea celor relatate se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis parţial acţiunea lui Semeniuc Alexandr.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Semeniuc Alexandr, reprezentat de avocatul Angela Procopciuc. Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 aprilie 2015 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Bălţi din 20 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Semeniuc Alexandr împotriva lui Burlacu Eugeniu şi Societatea de Asigurări-Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin infracţiune.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva