- Dosarul nr.
- 3ds-17/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 decembrie 2015
- Părțile
- Institutia Privata Centrul de Licentiere si Administrare a Drepturilor vs Insttutia Publica Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, Asociatia Drepturi de Autor si Conexe
- Pe scurt
- Cazurile emiterii deciziei suplimentare
3ds-17/15 — Privind contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ds-17/15 prima instanţă: Gh. Bîrnaz instanţa de recurs: M. Guzun, A. Doga, A. Nogai instanţa de revizuire: M. Guzun, A. Doga, A. Nogai instanța de recurs: T. Vieru, O. Sternioală, P. Moraru ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală şi Petru Moraru examinînd cererea depusă de către Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Instituția Privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, intervenient accesoriu Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, c o n s t a t ă: La 10 octombrie 2014, Instituția Privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, intervenient accesoriu Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.
La 18 noiembrie 2014, Instituția Privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” a depus cerere prin care a solicitat asigurarea acțiunii și anume suspendarea activității AsDac în parte ce ține de colectare al remunerației pentru drepturile de autor și conexe pînă la soluționarea cauzei în fond (f.d.41-43). Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2014, a fost admisă cererea depusă de către Instituția Privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” privind aplicarea măsurilor de asigurare (f.d. 44-46). La 15 decembrie 2014 prin intermediul oficiului poștal, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a depus cerere de recurs împotriva încheierii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 20 noiembrie 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2015 a fost respins recursul depus de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova ca fiind depus tardiv ( f.d.143-146). La 04 februarie 2015, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții de Apel Chșinău din 22 ianuarie 2015 (f.d.150-153). 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015, cererea de revizuire depusă de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost respinsă ca fiind inadmisibilă (f.d.200-204). La 30 martie 2015, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a depus cerere de recurs, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu pronunțarea unei noi încheieri prin care să fie admisă cererea de revizuire.
Prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2015, recursul declarat de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost admis, casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015 şi pricina a fost remisă la rejudecare (f.d.223-226). La 16 octombrie 2015 Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” a depus cerere cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, indicând că, instanţa de recurs, la emiterea deciziei din 13 mai 2015, a admis recursul care a fost depus de către o persoană neîmputernicită. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea Instituţiei Private „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor”cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, ca fiind neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă din următoarele motive.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) CPC, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă: a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
După cum rezultă din cererea înaintată, solicitantul a invocat că la emiterea deciziei din 13 mai 2015, instanţa de recurs nu s-a expus asupra argumentului invocat în referinţa depusă la 12 mai 2015, de către Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” şi anume că, recursul declarat de către Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova a fost depus de către o persoană neîmputernicită. Instanţa de recurs reţine că argumentul invocat de către Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” este unul declarativ.
Cu referire la acest capitol, Completul de judecată reţine că potrivit materialelor pricinii rezultă că semnatarul cererii de recurs depuse de către directorul adjunct al Asociației „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, Mămăligă Andrei, a fost împuternicit prin procura din 20 iunie 2014, anexată la materialele pricinii (f.d.180, vol. I). Prin procura dată, Mămăligă Andrei a fost împuternicit de către directorul Asociației „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, să reprezinte interesele Asociaţiei în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărîrile instanţelor de judecată şi cu drept de semnătură a tuturor actelor procesuale.
Reieșind din cele menționate și avînd în vedere că cererea depusă de către Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare este una neîntemeiată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o respinge.
2 În conformitate cu art. art. 250, 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Instituţia Privată „Centrul de Licenţiere şi Administrare a Drepturilor” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Instituția Privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” împotriva Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, intervenient accesoriu Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, Judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală Petru Moraru 3