- Dosarul nr.
- 2r-875/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 noiembrie 2015
- Părțile
- M. Lupan, R. Betiv, V. Cuznetov, A. Podirca vs V. Colesnic, F. Ceban, V. Bavina, V. Gisca, L, Cibotari
- Pe scurt
- Temeiurile de a nu da curs cererii de apel
2r-875/15 — Evacuareaa din imobil
Dosarul nr.2r-875/15 Prima instanţă: Judecătoria Anenii Noi (jud. Iu. Moldovan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cimpoi, N. Simciuc, N. Craiu) DECIZIE 25 noiembrie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componenţa: Preşedintele ședinței Valeriu Doagă Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de avocatul Cotruţă Pavel, în interesele lui Podîrca Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu, împotriva încheierii din 25 august 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu împotriva Dariei Sajin, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian cu privire la evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea spațiului locativ, cererea reconvențională înaintată de Sajina Daria, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian împotriva lui Podirca Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu cu privire la recunoașterea nulității contractelor de vînzare-cumpărare a imobilelor, obligarea Primăriei sat.
Floreni, rl Anenii Noi de a înregistra la balanța sa căminele nr. 5 şi 5A amplasate în rl Floreni, sat. Floreni, str. Chișinăului c o n s t a t ă : La data de 01.08.2006 Lupan Maria a depus în instanța de judecată cerere împotriva lui Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina solicitînd evacuarea pîrîţilor din apartamentele nr. 32, 33, 34, amplasate pe str. Chișinăului, sat. Floreni, rl Anenii Noi şi înlăturarea obstacolelor în folosirea spațiului locativ. În motivarea acțiunii s-a indicat că pe data de 28 octombrie 2005 reclamanta a încheiat cu Iaţentiuc V. un contract de vînzare-cumpărare în baza căruia a procurat apartamentele nr. 32, 33, 34, amplasate pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi.
După încheierea contractului, aceasta a depistat că în apartamentele procurate, fără nici un drept, locuiesc Ceban Fiodor, Colesnic Vera şi Bavina Valentina, care nu doresc să plece benevol din imobilele respective. În cadrul examinării pricinii, Colesnic Vera şi Ceban Fiodor au depus cerere reconvențională împotriva Mariei Lupan privind recunoașterea nulității contractului de 1 vînzare-cumpărare încheiat la 28.10.2005. Drept temei de depunere a cererii s-a indicat că apartamentele nominalizate supra, la momentul vânzării, aparțineau lui Iaţentiuc V. cu titlu de proprietate în baza hotărîrii din 13.03.2004 a judecătoriei Anenii Noi şi a deciziei din 14.07.2004 a Curţii de Apel Bender, care au fost casate prin decizia Curţii Supreme de Justiție.
Menționează că deoarece hotărîrile instanțelor de judecată în baza cărora Iaţentiuc V. a fost recunoscut proprietar a două cămine, în unul din care sînt situate apartamentele litigioase, sunt casate şi respectiv nu au suport juridic, tranzacția de vînzare-cumpărare este lipsită de valoare juridică. De asemenea, se invocă faptul încălcării legislației referitor la privatizarea gospodăriilor agricole în ceea ce privește distribuirea patrimoniului sovhozului „Doina” în urma căruia s-a transmis în proprietate, în contul cotei-părţi valorice, lui Iaţentiuc V. căminele din str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi. La data de 02.10.2006 Beţiv Radion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Verei Gîscă privind evacuarea din apartamentul nr. 7 situat pe str. Chișinăului nr. 5, sat.
Floreni, rl Anenii Noi. În motivarea acțiunii s-a invocat că la data de 07.11.2005 reclamantul a încheiat cu Iaţentiuc V. contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 7 situat pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi. După înregistrarea contractului, reclamantul a constatat că în imobilul dat locuiește Gîscă Vera. Menționează reclamantul că la solicitarea de a elibera benevol imobilul litigios pîrîta a refuzat, fapt ce a şi determinat reclamantul de a se adresa în instanța de judecată. La data de 04.10.2006 Cuzneţov Valeriu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Cebotari Lilian privind evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în administrarea bunului imobil.
În motivarea acțiunii s-a invocat că la data de 20.09.2005 a încheiat cu Iaţentiuc V. contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 situat pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi. În baza contractului, în aceiași zi, reclamantul a înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Anenii Noi, dreptul de proprietate asupra bunului imobil procurat. După înregistrarea apartamentului, a depistat că în apartamentul dat locuiește Cebotari Lilian, care refuză să elibereze imobilul dat. Prin încheierea din 13 iulie 2011 a judecătoriei Anenii Noi s-au conexat într-un singur proces cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lupan Maria împotriva lui Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina privind evacuarea din bunurile imobile litigioase cu acțiunea înaintată de Beţiv Radion împotriva lui Gîscă Vera privind evacuarea din apartament.
Prin încheierea din 01 august 2011 a judecătoriei Anenii Noi s-au conexat într-un singur proces cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lupan Maria, Beţiv Radion împotriva lui Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera privind evacuarea din bunurile imobile litigioase cu acțiunea înaintată de Cuzneţov Valeriu împotriva Cebotari Lilian privind evacuarea din imobil. Pe parcursul judecării pricinii, Colescnic Vera, Ceban Fiodor, Bavina Valentina, Gîşcă Veronica, fiind reprezentați de către Deleu Iulia, au declarat cerere reconvențională împotriva Mariei Lupan, Beţiv Radion şi Cuzneţov Valeriu privind recunoașterea nulității contractelor de vînzare-cumpărare a apartamentelor nr. nr. 32, 33, 34, 7 şi 2 din str. Chișinăului nr. 5, sat.
Floreni, rl Anenii Noi cu evacuarea acestora 2 din apartamentele menționate supra şi înlăturarea obstacolelor în folosirea spațiului locativ. Prin încheierea din 10 august 2011 a judecătoriei Anenii Noi s-a atras în calitate de intervenient accesoriu Iaţentiuc Vasile. Prin încheierea din 17 februarie 2012 a judecătoriei Anenii Noi s-a atras în calitate de intervenient principal primăria sat. Floreni, rl Anenii Noi. Prin încheierea din 17 februarie 2012 a judecătoriei Anenii Noi s-a atras în calitate de coreclamantă Cuzneţova Nadejda. La data de 07.08.2012 Podirca Alexei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Dariei Sajin privind evacuarea din apartamentul nr.21 situat pe str. Chișinăului nr. 5, sat.
Floreni, rl Aneii Noi, fără acordarea altui spațiu locativ. În motivarea acțiunii s-a invocat că la data de 23.11.2005 a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 21, situat pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi. Acest contract a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Anenii Noi data de 23.11.2015.. Menționează că în perioada 2005 – 2012 reclamantul s-a aflat peste hotarele țării, iar după revenire a constatat că în imobilul menționat supra locuiește Daria Sajina, care refuză să elibereze spațiul locativ. Consideră că Daria Sajina a ocupat apartamentul respectiv fără a avea careva temeiuri juridice.
Prin încheierea din 26 aprilie 2013 a judecătoriei Anenii Noi s-au conexat într-o singură procedură cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Lupan Maria împotriva lui Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina privind evacuarea din bunurile imobile litigioase cu acțiunea înaintată de Podirca Alexei împotriva Dariei Sajina privind evacuarea din imobil fără acordarea altui spațiu locativ. În cadrul examinării pricinii, Beţiv Rodion, Cuzneţov Valeriu, Lupan Maria şi-au concretizat pretențiile din acțiune solicitând evacuarea Veronicăi Gîscă din apartamentul nr. 7 din str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi cu anularea ordinului de repartiție nr. 19 din 15.02.2012 eliberat de Primăria sat.
Floreni, rl Anenii Noi şi încasarea cheltuielilor de judecată; evacuarea din apartamentul nr. 2 din str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi cu anularea ordinului de repartiție nr. 23 din 15.02.2012 eliberat de Primăria sat. Floreni, rl Anenii Noi şi încasarea cheltuielilor de judecată; evacuarea lui Ceban Fiodor şi Colesnic Vera din apartamentele nr. 32, 33, 34 din str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi cu anularea ordinului de repartiție nr. 17 şi nr. 26 din 15.02.2012 eliberat de Primăria sat. Floreni, rl Anenii Noi cu încasarea în mod solidar a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea din 05 mai 2015 a judecătoriei Anenii Noi s-a respins acțiunea înaintată de Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu; s-a admis cererea reconvențională depusă de Sajina Daria, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian şi s-au declarat nule contractele de vînzare- cumpărare a apartamentelor nr. 32, 33, 34, 7 şi 2 situate pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi încheiate între Iaţentiuc Vasilii şi Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu, Podîrca Alexei. În rest, cererile reconvenționale s-au respins ca neîntemeiate. Prin încheierea din 25 august 2015 a Curţii de Apel Chișinău nu s-a dat curs apelului depus de Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu, 3 fiindu-le acordat termen pînă la data de 01.10.2015, ora 10:30 pentru prezentarea apelului motivat şi a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 1628,63 lei.
La data de 15 octombrie 2015 avocatul Cotruţă Pavel, în interesele lui Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitînd casarea acesteia. În motivarea recursului s-a invocat că încheierea contestată este ilegală şi pasibilă de a fi casată, deoarece a fost apreciat greșit obiectul acțiunii inițiale şi a acțiunii reconvenționale, considerîndu-le în mod eronat ca fiind de ordin patrimonial, care ar cădea sub incidența prevederilor art. 3, pct. 1), lit. a) al Legii taxei de stat. Or, prin acțiunile înaintate, recurenții au solicitat evacuarea intimaților. Astfel, acest obiect cade sub incidența prevederilor art. 3, pct. 1), lit. e) al Legii taxei de stat.
Totodată, capetele de cerere formulate în cererile reconvenționale cu privire la anularea contractelor de vînzare-cumpărare a imobilelor din litigiu încheiate de către recurenți, cad sub incidența prevederilor art. 3 pct. 1) lit. i) al Legii taxei de stat. Consideră că instanța de apel a dat o apreciere greșită revendicărilor formulate în acțiunile de bază şi a celor reconvenționale, aplicînd eronat legea taxei de stat. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Prin prisma normei enunțate, Colegiul relevă că încheierea contestată a fost pronunțată la data de 25.08.2015 şi expediată în adresa participanților la proces, fapt ce se atestă prin scrisoarea de expediere anexată la materialele pricinii.
Recurenții Lupan Maria şi Podirca Alexei au recepționat încheierea instanței de apel la data de 08.10.2015 şi respectiv la data de 14.10.2015. Totodată, la materialele dosarului nu se conține vre-o confirmare privind recepționarea de către Beţiv Radion a încheierii recurate. Astfel, Colegiul reține că recursul declarat la 15.10.2015 de către avocatul Cotruţă Pavel, în interesele lui Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, este în termen. Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să mențină încheierea. În conformitate cu prevederile art. 364, alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. În conformitate cu prevederile art. 368 CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor Dacă apelantul îndeplinește în termen indicațiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării inițiale.
Încheierea instanței de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată cu recurs. Conform art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială şi reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea 4 de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești. Conform art. 87 alin. (1), lit. a) CPC, valoarea acțiunii se determină din suma cerută – în acțiunile pentru plata unei sume.
Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr 1216 din 03 decembrie 1992, taxa de stat pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești constituie 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau alte cereri, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial - 75% din taxa calculată din suma contestată. Astfel, din materialele cauzei rezultă că Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu înaintând acțiune în judecată împotriva Dariei Sajin, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian au solicitat evacuarea pîrîţilor din apartamentele nr. 32, 33, 34, 7, şi 2 situate pe str. Chișinăului nr. 5, sat.
Floreni, rl Anenii Noi. Totodată, Sajina Daria, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian au depus cererea reconvențională împotriva lui Podirca Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu privind recunoașterea nulității contractelor de vînzare-cumpărare a imobilelor apartamentele nr. 32, 33, 34, 7, şi 2 situate pe str. Chișinăului nr. 5, sat. Floreni, rl Anenii Noi, obligarea Primăriei sat. Floreni, rl Anenii Noi de a înregistra la balanța sa căminele nr. 5 şi 5A amplasate în rl Floreni, sat. Floreni, str. Chișinăului Prin urmare, Colegiul reține că avînd la bază prevederile art. art. 84, 87 CPC, instanța de apel corect a dispus acordarea termenului pentru lichidarea neajunsurilor şi în partea prezentării de către apelanți - recurenți a bonului de plată a taxei de stat.
La caz, nu poate fi reținut ca întemeiat argumentul recurenților, precum că acțiunii reconvenționale îi sînt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1) lit. i) al Legii taxei de stat, deoarece norma menționată supra se referă la cererile agenților economici privitor la considerarea actelor organelor administrației publice, ale organelor cooperatiste şi obștești, ale întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor şi ale persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora ca fiind nule. În speţă însă, obiectul litigiului din cadrul cererii reconvenționale este recunoașterea nulităţii actelor juridice încheiate între persoane fizice. Prin urmare, Colegiul reţine că pentru acțiunile cu privire la recunoașterea nulității contractelor cu obiect patrimonial se va ţine cont de costul real al bunurilor contestate.
Astfel, instanța de apel corect a aplicat speței date prevederile art. 3 alin. (1) lit. j) al Legii taxei de stat şi respectiv a stabilit cuantumul taxei de stat pe care apelanții – recurenți trebuie să o plătească la depunerea cererii de apel. Sub acest aspect şi ţinînd cont de faptul că argumentele înaintate de către recurenți nu au suport legal şi se combat cu circumstanțele cauzei, iar încheierea contestată este legală şi întemeiată, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de avocatul Cotruţă Pavel, în interesele lui Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, şi de a menține încheierea din 25 august 2015 a Curții de Apel Chișinău. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, 5 d e c i d e : Se respinge recursul declarat de avocatul Cotruţă Pavel, în interesele lui Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion.
Se menține încheierea din 25 august 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Podîrcă Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu împotriva Dariei Sajin, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian cu privire la evacuarea din imobil şi înlăturarea obstacolelor în folosirea spațiului locativ şi la cererea reconvențională înaintată de Sajina Daria, Ceban Fiodor, Colesnic Vera, Bavina Valentina, Gîscă Vera, Cebotari Lilian împotriva lui Podirca Alexei, Lupan Maria, Beţiv Radion, Cuzneţov Valeriu cu privire la recunoașterea nulității contractelor de vînzare-cumpărare a imobilelor, obligarea Primăriei sat.
Floreni, rl Anenii Noi de a înregistra la balanța sa căminele nr. 5 şi 5A amplasate în rl Floreni, sat. Floreni, str. Chișinăului. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței Valeriu Doagă Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală 6