Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rac-403/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 noiembrie 2015
Părțile
SRL Calivad Trans vs SIA Moldasig
Pe scurt
Incalcarea normelor de drept procedural

2rac-403/15 — Încasarea penalității

dosarul nr. 2rac-403/15 prima instanţă: E. Palanciuc instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu DECIZIE 11 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Calivad Trans”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Calivad Trans” împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea penalităţii şi dobînzii de întîrzîiere ce rezultă din repararea prejudiciului material asigurat, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către SRL „Colivad Trans”, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o hotărîre nouă sub formă de încheiere de scoatere de pe rol a acţiunii, constată: La 27 martie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Calivad Trans” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea penalităţii şi dobînzii de întîrzîiere ce rezultă din repararea prejudiciului material asigurat.

În motivarea acţiunii SRL „Calivad Trans” a menţionat că la 23 ianuarie 2009 a încheiat cu pîrîtul contract de asigurare benevolă a răspunderii transportatorilor şi expeditorilor. Potrivit contractului dat, s-a asigurat marfa ce constă din 20 920 kg., cireşe la preţul total de 31 549, 50 dolari USD, cu prima de asigurare 260 USD achitată integral prin rată unică la momentul semnării contractului. Menţionează că, la 10 iunie 2009 pe parcursul transportării mărfii către OOO „Megalinc” or. Moscova cu automobilul de marcă VOLVO FH12-420 cu numărul de înregistrare CLS 565 s-a produs cazul de risc asigurat şi anume: în urma defecţiunii instalaţiei frigorifice marfa transportată s-a deteriorat, fapt confirmat prin raportul de expertiză, talonul şi factura din 16 iunie 2009. Despre producerea faptului asigurat pîrîtul a fost înştiinţat conform prevederilor contractuale, atît oral cît şi în scris.

Afirmă că, la 09 octombrie 2009 SRL „Calivad Trans” a depus cerere prealabilă în scris prin care a solicitat pîrîtului recuperarea despăgubirii asigurate şi a cheltuielilor suportate, însă prin scrisoarea din 20 august 2009, ultimul i-a refuzat în satisfacerea 1 cerinţelor. Potrivit capitolului 15 a condiţiilor SIA „Moldasig” SRL plata despăgubirilor de asigurare urmează să fie efectuată în decurs de 30 zile din momentul cînd asiguratul a pus la dispoziţia asigurătorului actele necesare. Prin corespundere cu capitolul enunţat, la 09 iulie 2009 au fost prezentate actele necesare şi înregistrat dosarul de daune. Iar, la 03 decembrie 2009, Societatea cu Răspundere Limitată „Calivad Trans” a depus cerere în instanţa de judecată împotriva SRL „Megalinc” prin care a solicitat recuperarea prejudiciului material cauzat prin cazul asigurat şi a cheltuielilor pentru judecarea pricinii.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 aprilie 2012, a fost admisă acţiunea şi încasată suma de 31 549, 50 dolari USD cu titlu de prejudiciu material, suma de 8 104,45 dolari USD taxa mărfii vămuite, suma de 3 600 dolari USD cheltuielile de transport şi de nimicire a mărfii, în total suma de 43 253, 95 dolari USD. Explică că, după pronunţarea deciziei definitive de către Curtea de Apel, pîrîtul nu a reparat benevol indemnizaţia şi despăgubirile de asigurare, dar a contestat decizia în cauză cu recurs, care prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 august 2012, a fost respins ca fiind inadmisibil. Motivează că, după devenirea irevocabilă a deciziei expuse, pîrîtul la 03 septembrie 2012, a achitat suma încasată prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 aprilie 2012, astfel, încălcînd termenul de plată a indemnizaţiei şi despăgubirilor de asigurare.

Solicită Societatea cu Răspundere Limitată „Calivad Trans” încasarea din contul pîrîtului a penalităţii în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere pe o perioadă de 6 luni în sumă de 6 315 lei 08 bani, dobînzii de întîrziere în sumă de 2335,70 dolari USD, a cheltuielilor judiciare în mărime de 6 000 lei şi taxa de stat. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 12 martie 2015, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată (f.d.67, 70-74). Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, a fost admis apelul declarat de către SRL „Calivad Trans”, casată hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei noi soluţii, sub formă de încheiere, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a acţiunii, din motiv că este semnată şi depusă în judecată de o persoană neîmputernicită (f.d.100-108).

La 20 august 2015, Curtea de Apel a expediat în adresa părţilor copia deciziei emise (f.d.111) şi tot la 20 august 2015, reprezentantul SRL „Calivad Trans” a recepţionat copia acesteia, fapt ce se confirmă prin recipisa anexată la materialele pricinii (f.d.110). La 26 august 2015 SRL „Calivad Trans” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 18 iunie 2014 cu remiterea pricinii la rejudecare. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma dispoziţiei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că recursul declarat la 26 august 2015, este declarat în termen.

În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii 2 obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 21 septembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului cererea de recurs, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

Prin referinţa depusă de către SA „Moldasig” la 12 octombrie 2015, ultima a solicitat ca recursul declarat de către SRL „Calivad Trans” să fie considerat inadmisibil. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum denotă actele cauzei, prima instanţă fiind investită cu judecarea prezentei pricini, a ajuns la concluzia că acţiunea urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată. Judecând apelul declarat de către SRL „Calivad Trans”, instanţa de apel a găsit întemeiat apelul şi necesar de a-l admite, casând hotărârea primei instanţe şi dispunând scoaterea cererii de pe rol. S-a constatat că drept temei de scoatere a cererii de pe rol a constituit faptul că acţiunea a fost semnată şi depusă în judecată de o persoană neîmputernicită.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că soluţia dată de instanţa de apel este una eronată şi pripită. Conform art. 166 alin. (5) CPC, cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul stabilit. După cum rezultă din materialele pricinii reprezentantul SRL „Calivad Trans” Şimon Gheorghe a depus prezenta acţiune în instanţa de judecată, cu aplicarea ştampilei rotunde a societăţii (f.d. 4-6). Vizualizînd semnătura efectuată pe cererea de chemare în judecată şi din alte acte juridice anexate la materialele dosarului în care semnatar este indicat Livădaru Elena ca director al SRL „Calivad Trans”, instanţa de recurs consideră că este similară cu cea din acţiune (f.d.7-8, 21, 22-24,25).

Mai mult ca atît potrivit contractului de cesiune a creanţelor nr. din 02 martie 2012, este aplicată semnătura domnului Şimon Gheorghe, care este diferită de semnătura directorului SRL „Calivad Trans” (f.d.24). Prin urmare, instanţa de apel, în cazul dacă a avut care-va dubii la capitolul cine a semnat prezenta acţiune, urma să solicite specimenele semnăturilor directorului şi a reprezentantului SRL „Calivad Trans” pentru a se constata cu certitudine persoana ce a semnat acţiunea dată. Or, scoaterea de pe rol a acţiunii în condiţiile supra enunţate, ar fi o încălcare a dreptului părţii la judecarea pricinii „în mod echitabil”. Potrivit art. 442 alin. (1) CPC, Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza 3 referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

Faţă de cele de preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral decizia instanţei de apel şi a restitui pricina la rejudecarea apelului în fond, deoarece eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs. Or, instanţa de apel nu s-a expus asupra motivelor de fapt şi de drept ale apelului, limitîndu-se la scoaterea acţiunii de pe rol. Faţă de cele de preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina la rejudecare în Curtea de Apel.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să ţină cont de cele susmenţionate şi rejudecând pricina să emită o hotărâre temeinică şi legală. În conformitate cu 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Calivad Trans”. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Calivad Trans” împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea penalităţii şi dobînzii de întîrzîiere ce rezultă din repararea prejudiciului material asigurat, cu restituirea pricinii pentru judecarea apelului în fond la Curtea de Apel Chişinău în acelaşi complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Galina Stratulat Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.