- Dosarul nr.
- 2ac-229/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 noiembrie 2015
- Părțile
- Taşnic Marcel vs Inspectoratul de Poliţie Soroca
- Pe scurt
- Soluţionarea conflictelor de competenţă jurisdicţională
2ac-229/15 — Încasarea prejudiciului pentru reţinerea carnetului de muncă
dosarul nr. 2ac-229/15 ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecător Ala Cobăneanu Judecători Tamara Chişca - Doneva, Valentina Clevadî examinînd conflictul de competenţă între Judecătoria Soroca şi Judecătoria Centru mun. Chişinău, pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Taşnic Marcel împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca privind repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă, c o n s t a t ă La 27 aprilie 2015 Taşnic Marcel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca privind repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în anul 1997a fost angajat în funcţie de inspector pentru patrulare al Comisariatului de poliţie Soroca, iar la data de 02.12.1999 prin ordinul nr. 33 a fost eliberat din funcţie din iniţiativă proprie. Menţionează că, la eliberarea din funcţie nu i s-a înmînat carnetul de muncă, iar la solicitările adresate nu a primit răspuns pozitiv. Solicită reclamantul, repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă odată cu încetarea contractului individual de muncă şi compensarea salariului neachitat. Prin încheierea Judecătoriei Soroca din 15 iunie 2015 pricina a fost transmisă pentru examinare după competenţă Judecătoriei Centru mun.
Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 octombrie 2015 s-a dispus suspendarea cererii de chemare în judecată depusă de Taşnic Marcel şi s-a transmis dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă la Curtea Supremă de Justiţie. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că competentă să judece pricina civilă la cererea lui Taşnic Marcel împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca privind 1 repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă, este Judecătoria Soroca, unde urmează a fi remisă din considerentele ce urmează.
În conformitate art. 44 alin. (3) CPC, conflictul de competenţă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi curte de apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curţile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Din materialele dosarului s-a constatat că, la 27 aprilie 2015 Taşnic Marcel a depus la Judecătoria Soroca o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca privind repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă. În conformitate cu art. 38 alin. (2) CPC, acţiunea împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie.
Conform art. 39 alin. (3) CPC, acţiunea care izvorăşte din activitatea unei filiale sau reprezentanţe a unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi intentată şi în instanţa de la locul unde filiala sau reprezentanţa îşi are sediul. Conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, Poliţia se organizează în subdiviziuni teritoriale – unităţi ale Poliţiei cu personalitate juridică, de competenţă teritorială corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării, subordonate Inspectoratului General al Poliţiei, care sînt amplasate şi îşi desfăşoară activitatea în teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare şi funcţionare aprobate de şeful Inspectoratului General al Poliţiei.
Reieşind din prevederile enunţate, precum şi obiectul acţiunii, Colegiul menţionează că, reclamantul Taşnic Marcel corect s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată în Judecătoria Soroca, or, acţiunea care izvorăşte din activitatea unei filiale sau reprezentanţe a unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi intentată şi în instanţa de la locul unde filiala sau reprezentanţa îşi are sediul. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, la caz, competentă să examineze pricina dată este instanţa de judecată în a cărei rază îşi are sediul pîrîtul - Inspectoratul de Poliţie Soroca şi anume Judecătoria Soroca, unde şi urmează a fi remisă cauza pentru judecarea acesteia în fond.
În conformitate cu art. 44 alin. (3) şi alin. (9) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se constată competentă Judecătoria Soroca la judecarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a lui Taşnic Marcel împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca 2 privind repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă. Se remite pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Taşnic Marcel împotriva Inspectoratului de Poliţie Soroca privind repararea prejudiciului în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci şi a reţinerii carnetului de muncă, spre judecare în fond la Judecătoria Soroca.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecător Ala Cobăneanu Judecători Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî 3