2ra-1553/15 — Obligarea eliberării carnetului de muncă şi încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanță: S. Iorgov, dosarul nr.2ra-1553/15 instanța de apel: M. Ciugureanu, E. Clim, B. Bîrcă ÎNCHEIERE 01 iulie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Suholitco Leontie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Suholitco Leontie împotriva Întreprinderii de Stat „CRIS Registru” cu privire la cu privire la obligarea eliberării carnetului de muncă și încasarea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Leontie Suholitco și menținută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 16 iulie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 19 martie 2014, Suholitco Leontie a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „CRIS Registru” cu privire la obligarea eliberării carnetului de muncă și încasarea prejudiciului material și moral. În motivarea acţiunii a indicat că a activat în funcție de șef al Direcției exploatare şi dezvoltare a organelor teritoriale ÎS „CRIS Registru” până în luna februarie 2009, după care a fost concediat în legătură cu reducerea statelor de personal. Menționează că, nefiind de acord cu ordinul de concediere s-a adresat cu cerere în instanța de judecată solicitând anularea acestuia, iar prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 06 iulie 2009, acțiunea fost respinsă, însă, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2009, a fost admis apelul său şi repus în funcție, pe când, la data de 05 mai 2010, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul angajatorului, a casat decizia instanței de apel și a menținut hotărîrea primei instanțe. Susține că pârâtul nu a executat decizia instanței de recurs, prelungind de fapt relații de muncă, prin urmare, s-a adresat din nou în instanța de judecată, solicitând anularea ordinului de concediere, iar prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 28 decembrie 2012, acțiunea a fost admisă parțial, fiind obligată ÎS „CRIS Registru” de a-i achita salariul mediu pentru toată perioada de absență forțată de la lucru pentru perioada 06 octombrie 2009 – 06 iunie 2011 în mărime de 126 227,20 lei, însă, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 martie 2013, a fost admis apelul declarat de către ÎS „CRIS Registru”, casată hotărârea primei instanțe în partea cerințelor sale, iar prin decizia Curții Supreme Justiție din 18 decembrie 2013, a fost menținută decizia instanței de apel. Susține că din data de 13 octombrie 2009 până la 18 martie 2014, angajatorul nu îi achită salariul și îi reține carnetul de muncă, iar la nenumăratele sale adresări în vederea soluționării litigiului pe cale extrajudiciară nu a primit nici un răspuns, astfel, fiindu-i încălcat dreptul de a fi remunerat pentru munca depusă.

Invocă că prin neeliberarea carnetului de muncă de către pârât, i-au fost cauzate grave suferințe morale pe care le estimează în mărime de 3 000 lei, deoarece, nu a avut posibilitatea de a se angaja la muncă, cu atât mai mult că are un copil minor, care necesită surse minime pentru existență. Solicită obligarea ÎS „CRIS Registru” de a-i elibera carnetul de muncă, modificarea datei eliberării din funcție cu data eliberării de facto a carnetului de muncă și încasarea din contul ÎS „CRIS Registru” în beneficiul său prejudiciul material cauzat în legătură cu neeliberarea în termen a carnetului de muncă ce constituie suma de 335571,80 lei şi prejudiciul moral în sumă de 500 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 16 iulie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinăul din 28 ianuarie 2015, a fost respins apelul declarat de către Suholitco Leontie şi menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art.66 alin.(5) din Codul muncii, care reglementează carnetul de muncă şi care indică că la încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua eliberării din serviciu.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că în ziua eliberării din serviciu, Leontie Suholitco nu și-a ridicat carnetul de muncă, motiv din care prin scrisoarea nr. 11/100 din 05 mai 2009, ÎS „CRIS Registru” a solicitat lui Leontie Suholitco să se prezinte pentru a-şi ridica carnetul de muncă, după care la 11 mai 2009 în mod repetat i-a solicitat ultimului să se prezinte pentru a primi carnetul de muncă, cu toate acestea însă, Leontie Suholitco nu s-a prezentat, din care considerente, instanța a apreciat drept întemeiată și legală concluzia primei instanțe, or, în speță lipsește vina angajatorului pentru neeliberarea carnetului de muncă. La 05 mai 2015, Suholitco Leontie a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, ne fiind aplicată legea care trebuia aplicată şi aplicată legea care nu trebuia aplicată. Susține că în anul 2008, în urma unor modificări în statul de personal, funcția sa a fost redusă, după care, dânsul s-a adresat în judecată cu privire la anularea ordinului de concediere. Menționează că continua să se afle în relații de munca cu intimatul, fiind prezent în fiecare zi la serviciu, la care își exercita obligațiunile de serviciu conform fișei postului, însă, la data de 06 iunie 2011, prezentandu-se la serviciu, intimatul fără careva explicații i-a interzis accesul la munca, cu toate că pe toata perioada activității sale după reducerea postului său, angajatorul nu la remunerat, din motivul așteptării pronunțării deciziei instanței de recurs.

Consideră că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor eronat i-a respins cerințele sale, deoarece, la materialele pricinii a anexat probe concludente în vederea admiterii acţiunii, mai mult ca atât, instanțele judecătorești deși, au constat că intimatul a admis o întârziere la eliberarea carnetului de munca mai mult de 6 luni de zile, i-au respins pretențiile sale, ca fiind neîntemeiate. La fel, indică că întârzierea la eliberarea carnetului de munca se confirmă și prin ordinul nr.419 prezentat de către intimat privind disponibilizarea personalului din 09 decembrie 2008, care a fost adus la cunoștința în aceiași zi. Apreciază drept eronate concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că intimatul a expediat în adresa sa la data de 14 mai 2009, o scrisoare prin care dînsul a fost invitat să-şi ridice carnetul de munca, deoarece, de fapt, nu a recepționat o astfel de scrisoare.

Insistă că deşi, circumstanţele menţionate au fost recunoscute de către instanţele judecătoreşti, însă nu au fost luate în considerate la adoptarea hotărîrilor contestate, prin prisma legislaţiei în vigoare. La data de 24 iunie 2015, ÎS „CRIS Registru” a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui și menținerea hotărârilor instanțelor inferioare. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 28 ianuarie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Suholitco Leontie este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Suholitco Leontie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Suholitco Leontie asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Suholitco Leontoie ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Suholitco Leontie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva