Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ri-274/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 octombrie 2015
Părțile
SRL Karcher intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL Teracleaning
Pe scurt
Temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate, conţinutul cererii introductive a creditorului, documentele anexate

2ri-274/15 — Iintentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: V. Pruteanu dosarul nr. 2ri-274/15 DECIZIE 21 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Karcher” Societate cu Răspunderea Limitată, în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Karcher” Societate cu Răspunderea Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului Societate cu Răspunderea Limitată „Terracleaning”, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chișinău din 29 iunie 2015, prin care a fost respinsă cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Karcher” Societate cu Răspunderea Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului Societate cu Răspunderea Limitată „Terracleaning”, c o n s t a t ă : La 30 martie 2015, ÎM „Karcher” SRL a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Terracleaning”.

În motivarea cererii a invocat că ÎM „Karcher” SRL a livrat companiei „Terracleaning” SRL marfă conform facturilor fiscale: seria FV9934250 din 03 decembrie 2012, seria FV9934251 din 03 decembrie 2012, seria FV9934304 din 10 decembrie 2012, seria FV9934381 din 18 decembrie 2012, seria FV9934658 din 26 decembrie 2012, seria FV9901973 din 27 decembrie 2012, seria FV9934685 din 28 decembrie 2012. Valoarea totală a livrărilor menţionate a constituit 25 079 lei. Susţine că din motivul că SRL „Terracleaning” nu a plătit marfa livrată, ÎM „Karcher” SRL s-a adresat judecătoriei cu o cerere de chemare în judecată privind încasarea forţată a datoriei. Iar la 06 iunie 2014 Judecătoria sectorului Centru mun.

Chişinău a emis o hotărâre privind încasarea de la SRL „Terracleaning” în favoarea ÎM „Karcher” SRL a datoriei în valoare de 25 079 de lei, a dobânzii de întârziere în valoare de 768,17 de lei şi a taxei de stat plătite în valoare de 775,42 de lei, iar în total suma de 26 622,59 de lei. Remarcă că datorită faptului că hotărârea a întrat în vigoare la data de 18 noiembrie 2014, iar debitorul nu a plătit datoria creditorului, Judecătoria sectorului Centru a emis un titlu executoriu, care a fost transmis spre executare executorului judecătoresc, Vitalie Bajag, ultimul prin încheierea sa nr. 033-2/2015 din 22 ianuarie 2015, a pornit procedura de executare, propunând companiei SRL „Terracleaning” să plătească benevol datoria în termen de 15 zile.

Cu toate acestea, însă, debitorul nu şi-a onorat benevol obligaţiile sale, iar mijloace băneşti sau alt patrimoniu, pe contul căruia ar putea fi rambursată datoria al debitorului nu s-a depistat, motiv din care executorul judecătoresc, prin încheierea nr. 033-2/15 din 09 martie 2015, a restituit întreprinderii sale documentul executoriu fără executare. Menţionează că debitorul a fost notificat că se află în întârziere şi că nu îşi onorează obligaţiunile de stingere a datoriei, or, imposibilitatea executării titlului executoriu generează imposibilitatea stingerii datoriei şi atestă faptul că debitorul se află în incapacitate de plată şi nu îşi poate onora obligaţiunile pecuniare de achitare a datoriei, ce constituie temei pentru intentarea procedurii de insolvabilitate.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de creditorul ÎM „Karcher” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Terracleaning” şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor SRL „Terracleaning” în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate a fost dispusă aplicarea măsurilor de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului ÎI „Cuprianov Iurii”, s-a obligat debitorul (organele de conducere ale debitorului) ca în perioada de observaţie deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu, s-a aplicat sechestru asupra bunurilor debitorului, mijloacelor băneşti şi pe corespondenţa comercială, s-a suspendat executarea silită şi urmăririle individuale ale creditorilor asupra bunurilor debitorului, s-a suspendat curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor contra debitorului, s-a interzis debitorului (organelor de conducere a debitorului) să înstrăineze bunurile sale fără învoirea expresă a administratorului provizoriu.

S-a obligat organele de conducere a debitorului să prezinte toate actele şi informaţiile solicitate de administratorul provizoriu. S-a obligat administratorul provizoriu să notifice imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare registrele publice pentru a fi sistate orice acţiuni cu bunurile debitorului şi s-a stabilit examinarea raportului administratorului provizoriu cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate pentru 21 mai 2015, ora 9:00. Prin cererea de modificare şi completare a cererii introductive din 20 mai 2015, creditorul ÎM „Karcher” SRL a solicitat încasarea de la SRL „Terracleaning” în beneficiul IM „Karcher” SRL şi suma de 390 988,12 lei, dintre care suma datoriei constituie 363 161,62 lei, dobânda de întârziere - 10 313,85 lei, penalitate - 16 337,23 lei şi taxa de stat - 1 175,42 lei (f. 29-32,Vol.

I). Suplimentar a indicat că, debitorul SRL „Terracleaning” pe lîngă datoria în mărime de 26 622,59 lei, dispune de o datorie în sumă de 363 190,11 lei, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu amînarea plăţii nr. 01/01-1C1 din 01 ianuarie 2013. Susţine că potrivit pct. 1.1. şi 1.3. al contractului, ÎM „Karcher” SRL, în calitate de vînzător a livrat SRL „Terracleaning”, în calitate de cumpărător, marfa indicată în facturile fiscale eliberate şi anexate la prezenta cerere, valoarea totală a mărfurilor livrate constituie 160 540 lei, iar potrivit pct. 3.1., SRL „Terracleaning” s-a obligat să achite marfa livrată, în termen de 60 zile calendaristice din ziua livrării.

Menţionează că la 23 aprilie 2013, SRL „Terracleaning” a achitat parţial suma datorată, în mărime de 486 lei, iar potrivit pct. 8.2 al contractului, în cazul neachitării în termen a sumei, SRL „Terracleaning” se obligă să achite o penalitate în mărime de 16337,23 lei, pentru perioada 01 aprilie 2013-16 august 2013 şi în baza art. 619 Cod civil, se obligă să achite o dobîndă pentru perioada 07 martie 2013-16 august 2013 în sumă de 6 209,52 lei. Afirmă că s-a adresat către SRL „Terracleaning” cu reclamaţii nr. 93 din 13 august 2013 şi nr. 98 din 16 august 2013, solicitând achitarea sumelor datorate, însă până în prezent sumele datorate nu au fost achitate. Totodată, a indicat că potrivit facturilor fiscale eliberate SRL „Terracleaning”, începînd cu 30 noiembrie 2012 şi pînă la 03 iunie 2013, se confirmă faptul că ÎM „Karcher” SRL a executat lucrări de reparaţie în mărime de 139 691 lei.

În acest sens, la 13 august 2013 s-a adresat cu scrisoarea nr. 94, prin care a solicitat achitarea datoriei în termen de 7 zile, însă SRL „Terracleaning” nu şi-a executat obligaţiile, mai mult, SRL „Terracleaning” nici pentru serviciile de reparaţie în sumă de 30 773 lei, solicitate prin reclamaţia nr. 86 din 07 august 2013 nu şi-a onorat obligaţiile, acumulându-se o dobândă pentru perioada 25 august 2013-18 noiembrie 2013 în sumă de 3 336,17 lei, iar suma datorată pentru lucrările executate constituie 143 027,17 lei. Mai menţionează că, în iunie 2013 a efectuat reparaţia maşinii MC-50, cu n/î C PU 389, care nu a fost preluată până în prezent şi care a fost păstrată într-o încăpere închiriată, suportând cheltuieli adiţionale pentru perioada 01 iulie 2013-30 noiembrie 2014, nefiind achitate pînă în prezent costurile.

De asemenea a indicat că, între debitorul SRL „Terracleaning” şi ÎM „Karcher” SRL a fost încheiat contractul de reparaţie şi deservire tehnică a utilajului nr. 036C din 02 ianuarie 2013, în baza căruia au fost efectuate lucrări şi eliberate facturi fiscale în mărime de 13 464 lei, care, la fel, nu a fost achitată. Insistă că în baza actelor juridice enunţate şi facturilor fiscale suma datoriei constituie 390 988.12 lei. La 31 mai 2015 administratorul provizoriu a prezentat raportul cu privire la executarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2015. La 05 iunie 2015 ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău” a depus cerere de validare a creanțelor în sumă totală de 17148,93 lei. La 18 iunie 2015 ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău” a depus cerere de alăturare la cererea introductivă înaintată de ÎM „Karcher” SRL privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Terracleaning”.

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 29 iunie 2015 a restituit cererea ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău” de alăturare la cererea introductivă depusă de ÎM „Karcher” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Terracleaning”. Prin hotărârea Curţii de Apel Chișinău din 29 iunie 2015, a fost respinsă cererea introductivă a ÎM „Karcher” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Terracleaning”. La 10 iulie 2015 ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 iunie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu rezolvarea problemei în fond şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea cererii introductive şi intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa SRL „Tarracleaning”.

Prin cererea din 22 august 2015, ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi-a retras recursul declarat, solicitînd încetarea procesului, în legătură cu stingerea integrală de către SRL „Tarracleaning” a datoriei faţă de ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău”. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2015, a fost încetată procedura în recurs în pricina civilă la cererea introductivă înaintată de ÎM „Karcher” SRL şi la cererea ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” de alăturare la cererea introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Terracleaning”, prin care s-a restituit fără examinare cererea ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău” de alăturare la cererea introductivă şi s-a menţionat că nu se admite o nouă adresare în judecată a aceluiaşi recurent cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.

La 13 iulie 2015 ÎM „Karcher” SRL a declarant recurs nemotivat împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 29 iunie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii contestate cu restituirea pricinii la rejudecare. La 04 septembrie 2015, ÎM „Karcher” SRL a depus o cerere privind completarea cererii de recurs, în motivarea căruia a invocate dezacordul cu hotărîrea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că din materialele dosarului, inclusiv raportul administratorului provizoriu, Iurii Cuprianov, rezultă că SRL „Terracleaning” a încetat efectuarea plăţii datoriilor faţă de creditorii, care depăşeşte considerabil valoarea patrimoniului acesteia, în timp ce SRL „Terracleaning” nu a desfăşurat nici o activitate economică de peste 11 luni.

Consideră că circumstanţele menţionate fac practic imposibil onorarea obligaţiilor faţă de creditori, printre care şi ÎM „Karcher” SRL. Afirmă că Curtea de Apel Chişinău emiţând hotărârea la data de 29 iunie 2015, prin care a respins pe motive neîntemeiate cererea introductivă, nu a luat în consideraţie toate circumstanţele cauzei şi a încălcat normele dreptului cuprinse în Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. În susţinerea acestei poziţii invocă că conform materialelor din dosar şi raportului administratorului provizoriu, datoriile creditoare a SRL „Terracleaning” faţă de terţi (43 creditori) constituie valoare de 44 251 248,09 lei.

Menţionează că în motivarea hotărârii recurate instanţa a indicat că valoarea de bilanţ a activelor materiale ale SRL „Terracleaning” este de 11 386 384 lei, iar activelor nemateriale - 9 237 349 lei, cifre care sunt reflectate în raportul financiar al debitorului prezentat Direcţiei Financiare de Statistică la data de 25 martie 2015, iar conform raportului administratorului provizoriu, activele materiale şi nemateriale ale debitorului valorează 25 144 513,38 lei, ceea ce nu corespunde raportului financiar. Remarcă că activele nemateriale ale SRL „Terracleaning” valoarea cărora este reflectată în bilanţ, sunt soft-ul „Managementul activităţii de cleaning” şi site-ul www.terracariera.md., iar în cursul unui control fiscal s-a constatat că soft-ul şi site-ul au fost achiziţionate de la societăţi care nu au reflectat livrarea specificată în evidenţele sale contabile şi nu au plătit la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată din aceste livrări.

Mai mult decât atât, soft-ul şi site-ul sunt nefuncţionale şi nu sunt în stare de lucru din anul 2012. Vânzarea soft-ului nefuncţionabil, mai ales vânzarea site-ului care nu funcţionează de peste trei ani, este practic imposibilă, considerînd, astfel, că valoarea justă de piaţă a activelor nemateriale ale SRL „Terracleaning” este aproape zero. Mai invocă că după efectuarea inventarierii, angajaţii organului fiscal au depistat lipsa de active materiale în valoare de 4 174 690,03 lei, fapt ce se reflectă în Actul Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 5-668720 din 17 aprilie 2015. Ca urmare a controlului fiscal, Inspectoratul Fiscal de Stat, a emis decizia nr. 1085/1/6 din 12 iunie 2015 privind încasarea de la SRL „Terracleaning” a datoriei fiscale în valoare totală de 4 312 202 lei, executarea căreia prin prisma art. 252 din Codul fiscal, este obligatorie.

De asemenea invocă că activele fixe (mijloace de transport) în valoare de 7730604 lei sunt obiectul gajului în BC „Moldinconbank” SA, datoria SRL „Terracleaning” ce rezultă din creditul acordat este în valoare de 12 658 170 lei, respectiv, în cazul vânzării mijloacelor de transport, mijloacele băneşti obţinute, potrivit legislaţiei în vigoare, vor fi utilizate pentru rambursarea datoriei faţă de un singur creditor - BC „Moldinconbank” SA.

Cu referire la constatările instanţei de insolvabilitate precum că revendicările ÎM „Karcher” SRL sunt înaintate cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea insolvabilităţii, deoarece revendicările în valoare de 364 365,53 lei nu sunt confirmate printr-o hotărâre judecătorească, de arbitraj sau a unui alt organ abilitat prin lege, menţionează că împreună cu cererea introductivă nr. 29 din 30 martie 2015 a depus hotărârea irevocabilă a Judecătoriei sectorului Centru din 06 iunie 2014, iar odată cu depunerea cererii suplimentare nr. 52 din 19 mai 2015 privind majorarea pretenţiilor din cerere introductivă până la suma de 390 988,12 lei, a prezentat documente, care justifică pretenţiile menţionate şi care confirmă înaintarea acestora debitorului, şi anume: contracte, facturi fiscale, reclamaţii, scrisori.

Invocînd, în acest sens, că Legea insolvabilităţii nu cere de la creditor prezentarea unor hotărâri suplimentare ale instanţelor de judecată, de arbitraj sau ale altor organe abilitate prin lege, atunci când se depun cereri suplimentare privind majorarea pretenţiilor în acţiune. La fel, invocă că instanţa de insolvabilitate nu a luat în considerare nici faptul că SRL „Terracleaning” nu desfăşoară nici o activitate economică de peste 11 luni, până în prezent, nu s-a înregistrat nici un venit financiar, în afară de directorul şi contabilul cărora se calculează salariul pentru 2 ore lucrătoare pe zi, dar nu se plăteşte, angajaţi nu mai sunt; iar rambursarea creditului SRL „Terracleaning”, acordat de către BC „Moldinconbank” SA, se efectuează de către societăţi-fidejusori, deoarece SRL „Terracleaning” nu este aptă de a rambursa.

Afirmă că aceste fapte sunt probate prin probele prezentate la dosar, precum şi sunt reflectate în raportul administratorului provizoriu. Ca neîntemeiat apreciază şi argumentul instanţei cu referire la faptul că ÎM „Karcher” SRL nu a prezentat procesul-verbal al executorului judecătoresc privind acţiunile întreprinse pentru executarea hotărârii şi imposibilitatea de a executa aceasta, deoarece Legea insolvabilităţii nu prevede obligaţia creditorului de a prezenta un astfel de proces-verbal, atunci când se depune cererea introductivă. Mai mult că în cadrul dezbaterilor judiciare instanţa nici nu a cerut prezentarea unui asemenea document. De asemenea menţionează recurentul că SRL „Terracleaning” nu îşi onorează datoriile faţă de sine din anul 2013 şi nu întreprinde nici o acţiune pentru achitarea acestora.

Totodată, în argumentarea poziţiei sale a prezentat instanţei de judecată încheierea Judecătoriei sectorului Centru din 11 decembrie 2014 în dosarul civil nr. 2c-1 159/14 şi încheierea Judecătoriei sectorului Centru din 11 februarie 2014 în dosarul civil nr. 2e-469/2014, prin care instanţa a admis cererea SRL „Terracleaning” privind amânarea plăţii taxei de stat, deoarece conturile bancare ale acesteia au fost sechestrate şi SRL „Terracleaning” nu dispunea de alte active, iar prin solicitarea amânării plăţii taxei de stat în valoare de 2 602 lei şi în valoare aproximativă de 4 190 lei, consideră că SRL „Terracleaning” şi-a recunoscut că nu poate onora datoria, nu doar faţă de ÎM „Karcher” SRL, ci şi să plătească taxele de stat ce nu au valoare considerabilă.

Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art. 8 din Legea insolvabilităţii, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 13 iulie 2015 împotriva hotărârii instanţei de insolvabilitate din 29 iunie 2015 este în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din materialele dosarului se stabileşte că la 30 martie 2015, ÎM „Karcher” SRL a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Terracleaning” din motivul incapacităţii de plată a datoriilor în mărime de 364 365,53 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de creditorul ÎM „Karcher” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Terracleaning” şi în scopul prevenirii modificării stării bunurilor SRL „Terracleaning” în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate a fost dispusă aplicarea măsurilor de asigurare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului ÎI „Cuprianov Iurii”, s-a obligat debitorul (organele de conducere ale debitorului) ca în perioada de observaţie deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu, s-a aplicat sechestru asupra bunurilor debitorului, mijloacelor băneşti şi pe corespondenţa comercială, s-a suspendat executarea silită şi urmăririle individuale ale creditorilor asupra bunurilor debitorului, s-a suspendat curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor contra debitorului, s-a interzis debitorului (organelor de conducere a debitorului) să înstrăineze bunurile sale fără învoirea expresă a administratorului provizoriu.

S-a obligat organele de conducere a debitorului să prezinte toate actele şi informaţiile solicitate de administratorul provizoriu. S-a obligat administratorul provizoriu să notifice imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare registrele publice pentru a fi sistate orice acţiuni cu bunurile debitorului şi s-a stabilit examinarea raportului administratorului provizoriu cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate pentru 21 mai 2015, ora 9:00. Iar prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 29 iunie 2015, a fost respinsă cererea introductivă a ÎM „Karcher” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Terracleaning”.

Întru argumentarea soluţiei date instanţa de insolvabilitate a cu referire la prevederile art. 10, 20 şi 34 din Legea insolvabilităţii a reţinut că pentru intentarea procesului de insolvabilitate, legiuitorul a prevăzut un temei general, care constă din incapacitatea de plată a debitorului, constatînd, însă, că creditorul ÎM „Karcher” SRL nu a prezentat instanţei probe care ar demonstra cu certitudine existenţa pericolului intrării debitorului SRL „Terracleaning” în incapacitate de plată şi imposibilitatea executării la scadenţa a obligaţiilor pecuniare faţă de creditori.

Iar cu referire la prevederile art. 75 din Cod de executare, instanţa de insolvabilitate a concluzionat că la cererea introductivă nu a fost anexat procesul-verbal de imposibilitate executării documentului executoriu întocmit de către executorul judecătoresc, iar în lipsa acestuia nu poate fi reţinută menţiunea din cererea introductivă că executorul judecătoresc a constatat că debitorul este în imposibilitate să execute titlul executoriu. Instanţa de recurs consideră că hotărârea dată este una pripită, fiind emisă fără a fi dată o apreciere corespunzătoare cererii supuse examinării în raport cu argumentele şi probele aduse de creditor ÎM „Karcher” SRL în susţinerea cerinţelor înaintate, cât şi cu prevederile legale aplicabile la soluţionarea unei asemenea cereri.

În susţinerea opiniei menţionate instanţa de recurs remarcă art. 10 alin. (1) din prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care stipulează că intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existenţa unui temei, iar alin. (2) al normei enunţate prevede că temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Astfel fiind, temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului său. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activităţii lui dacă acest fapt este posibil.

În interpretarea corectă a normei menţionate este de înţeles că pentru intentarea procesului de insolvabilitate, legiuitorul a prevăzut un temei general, care constă din incapacitatea de plată a debitorului. Verificând legalitatea concluziilor din hotărârea recurată în raport cu argumentele recursului, instanţa de recurs constată că, deşi instanţa de insolvabilitate a citat prevederile normei enunţate, însă conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată şi nici conţinutul hotărârii nu atestă că instanţa de insolvabilitate a supus verificării temeinicia argumentelor invocate de către reprezentantul creditorului ÎM „Karcher” SRL în cererile anexate la dosar şi susţinerea poziţiei acestuia în timpul şedinţei de judecată.

Pornind de la prevederile normelor de drept menţionate, instanţa de recurs conchide că pentru intentarea procesului de insolvabilitate, instanţa de judecată urmează să dea apreciere temeiului de intentare (incapacitatea de plată) doar în baza faptelor constatate. De altfel, instanţa de insolvabilitate la adoptarea soluţiei urmează să constate toate circumstanţele ce probează lipsa sau prezenţa temeiului de intentare a insolvabilităţii. Or, unul din argumentele de bază adus de creditorul ÎM „Karcher” SRL este că SRL „Terracleaning” nu desfăşoară nici o activitate economică de peste 11 luni, până în prezent nu s-a înregistrat nici un venit financiar, iar datoria ultimei faţă de terţi (43 creditori) este în mărime de 44251 248,09 lei, pe cînd valoarea activelor rămase ale SRL „Terracleaning”, care ar putea fi folosite pentru rambursarea datoriei faţă de creditori chirografari cunoscuţi la momentul emiterii hotărîrii, este de 10-15% din valoarea datoriei creditoare.

Prin urmare, la caz era necesar de a fi verificat cu certitudine dacă, valoarea pasivelor SRL „Terracleaning” nu depăşeşte valoarea activelor, or, la adoptarea soluţiei, instanţa de insolvabilitate s-a bazat doar pe raportul financiar pentru anul 2014, potrivit căruia , valoarea pasivelor nu depăşeşte valoarea activelor, însă care nu demonstrează, situaţia economico-financiare a debitorului SRL „Terracleaning”, precum şi lipsa temeiului incapacităţii de plată de către aceasta. Mai mult că raportul financiar pentru anul 2014, a fost prezentat la 25 martie 2015 Direcţiei Financiare Statistică însuşi de către debitorul SRL „Terracleaning”, care însă nu corespunde cu datele din raportul întocmit de către administratorul provizoriu.

Sub acest aspect, se constată că, atît raportul financiar pentru anul 2014, cît şi concluzia instanţei de insolvabilitate privind lipsa temeiului de intentare a procesului de insolvabilitate, provin din aprecierea incompletă a înscrisurilor ce probează circumstanţele cauzei. Or, în acest sens era necesar de a verifica existenţa la debitor a averii libere de gaj, pentru achitarea datoriilor creditoare, pe cînd acest aspect a fost lăsat fără verificare de către instanţă de insolvabilitate, fapt care face imposibilă stabilirea dacă debitorul SRL „Terracleaning” deţine şi alte bunuri în patrimoniul său, ori că bunurile sale sînt suficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului.

Totodată, se va remarca că din hotărârea contestată rezultă că instanţa în mod neclar şi arbitrar a stabilit că revendicările ÎM „Karcher” SRL sunt înaintate cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea insolvabilităţii, pe motiv că revendicările în valoare de 364 365,53 lei nu sunt confirmate printr-o hotărâre judecătorească, de arbitraj sau a unui alt organ abilitat prin lege, fără însă a argumenta poziţia sa cu privire la respingerea probelor prezentate de ÎM „Karcher” SRL în susţinerea cererii şi fără a ţine cont de normele legale, care nu obligă creditorul prezentarea unor hotărâri suplimentare ale instanţelor de judecată, de arbitraj sau ale altor organe abilitate prin lege, atunci când se depun cereri suplimentare privind majorarea pretenţiilor din cerere.

Judecarea superficială a pricinii este evidentă şi prin faptul că instanţa de judecată respingînd pretenţiile ÎM „Karcher” SRL ce au determinat înaintarea cererii introductive cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Terracleaning” s-a limitat la o motivare extrem de evazivă, care nu este altceva decât reflectarea unor aspecte abreviate indicate în referinţa ultimei, fapt ce denotă că hotărârea menţionată nu conţine nici o argumentare ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns.

În acest context se constată a fi neînţeleasă şi lipsită de suport logic reţinerea instanţei că executorul judecătoresc nu a întreprins măsurile în vederea executării documentului executoriu, inclusiv de a anunţa debitorul, în timp ce materialele cauzei atestă că încheierea executorului judecătoresc nr. 033-2/15 din 22 ianuarie 2015, cu privire la intentarea procedurii de executare, a fost expediată la adresa juridică SRL „Terracleaning”, ce se confirmă prin avizul poştal de recepţie şi demonstrează notificarea debitorului despre faptul că se află în întârziere şi că nu îşi onorează obligaţiunile de stingere a datoriei, or, imposibilitatea executării titlului executoriu generează imposibilitatea stingerii datoriei şi atestă faptul că debitorul se află în incapacitate de plată şi nu îşi poate onora obligaţiunile pecuniare de achitare a datoriei, iar în consecinţă, constituie temei pentru intentarea procedurii de insolvabilitate.

În conexiunea celor relatate se constată că prima instanţă nu a supus unei analize minuţioase şi nu a verificat aceste circumstanţe, care, însă, necesitau a fi examinate, prin prisma cadrului legal aplicabil la caz, întru clarificarea tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea capetelor de cerere ce vizează ÎM „Karcher” SRL şi care au servit temei pentru acesta de a intenta procedura de insolvabilitate faţă de SRL „Terracleaning”. În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că concluzia instanţei de insolvabilitate cu privire la respingerea cererii introductive a ÎM „Karcher” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Terracleaning” poartă un caracter neclar şi incert, rezultat din interpretarea eronată a normelor de drept material.

Sub aspectul celor relatate se stabileşte că constatările instanţei de insolvabilitate nu conţin o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitate să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Pentru considerentele descrise, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, a casa hotărârea instanţei de insolvabilitate şi a remite pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău ca instanţă de insolvabilitate.

Prin prisma prevederilor art. 5 alin. (9) Legea insolvabilităţii, se va reţine că în cazul casării unei hotărâri a instanţei de insolvabilitate, cu remiterea cauzei la rejudecare, rejudecarea se va face de alt complet al instanţei de insolvabilitate (alt judecător). La rejudecare, instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate şi, rejudecând litigiul supus examinării, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Karcher” Societate cu Răspunderea Limitată.

Se casează hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 29 iunie 2015, în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Karcher” Societate cu Răspunderea Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului Societate cu Răspunderea Limitată „Terracleaning”, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.