Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1826/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 septembrie 2015
Părțile
Paşcan Dumitru vs Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 161
Pe scurt
Drepturile şi obligaţiile Coperativei de construire a locuinţei, drepturile şi obligaţiile membrilor cooperativei

2ra-1826/15 — Repararea prejudiciului material

prima instanță: V. Mihaila dosarul nr. 2ra-1826/15 instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, A. Doga DECIZIE 30 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Președintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Cooperativa de construcție a locuințelor nr. 161, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dumitru Pașcan împotriva Cooperativei de construcție a locuințelor nr. 161 cu privire la compensarea cheltuielilor suportate pentru reparaţia acoperişului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Cooperativa de construcție a locuințelor nr. 161 și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica, municipiul Chișinău din 03 noiembrie 2014, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 29 aprilie 2014, Dumitru Pașcan a depus o cerere de chemare în judecată împotriva CCL nr. 161 cu privire la compensarea cheltuielilor suportate pentru reparaţia acoperişului.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este proprietarul apartamentului nr. 34 situat la etajul 9 al blocului locativ nr. 20 de pe str. Valea Crucii, mun. Chişinău. Susține că blocul locativ nr. 20 de pe str. Valea Crucii, mun. Chişinău, este în gestiunea CCL nr. 161. Menționează că acoperișul blocului locativ a fost în stare avariată pe parcursul a mai multor ani, iar după fiecare zăpadă sau ploaie, locatarii etajului 9 al blocului, inclusiv reclamantul, sunt permanent inundați. Reține reclamantul că pe parcursul ultimilor ani, proprietarii apartamentelor de la etajul 9 al blocului locativ s-au adresat de nenumărate ori către președintele cooperativei, Iurii Chiricenco, pentru ca ultimul să întreprindă toate măsurile prevăzute de statutul CCL nr. 161 în vederea efectuării unei reparații capitale a acoperișului, însă, de fiecare dată, președintele CCL nr. 161 motiva că nu dispune de mijloace financiare pentru efectuarea lucrărilor.

În anul 2010, a fost nevoit să se adreseze în instanța de judecată cu solicitarea de a obliga CCL nr. 161 să efectueze reparația capitală a acoperișului şi de a încasa din contul pârâtului prejudiciul material şi moral. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 16 decembrie 2010 acțiunea a fost admisă parțial, fiind obligat CCL nr. 161 să efectueze reparația capitală a 1 acoperișului blocului locativ din mun. Chişinău, str. Valea Crucii, 20 și să achite suma de 23638,01 lei cu titlu de prejudiciu material, însă prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iunie 2011 a fost admis apelul declarat de CCL nr. 161, casată hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 16 decembrie 2010 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă.

Ulterior, prin decizia Curţii Supreme de Justiție din 16 noiembrie 2011, recursul lui Dumitru Pașcan a fost considerat inadmisibil. Totodată, a indicat că în luna august 2012, s-a adresat către SRL „Apexpro” cu solicitarea ca ultima să întocmească un deviz de cheltuieli pentru reparația acoperișului deasupra apartamentului nr. 34 de pe str. Valea Crucii, 20, mun. Chişinău. Astfel, conform devizului de cheltuieli, suma totală a reparației acoperișului a fost de 33661,16 lei. Ulterior, în luna august 2012, printr-o scrisoare adresată către CCL nr. 161, a solicitat să fie informat dacă CCL nr. 161 intenţionează să efectueze reparaţia urgentă a acoperişului blocului locativ.

În caz că nu, în temeiul pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1224 din 21 decembrie 1998, a comunicat că intenţionează să efectueze lucrările de reparaţie pe cont propriu şi a cerut să fie întocmit în prealabil un contract în care să fie stipulat modul de compensare a cheltuielilor ce vor fi suportate. În luna septembrie 2012, a primit de la preşedintele CCL nr. 161 un răspuns negativ, prin care a fost informat că relaţiile juridice între membrii CCL şi CCL se reglementează prin Hotărârea Guvernului nr. 388 din 08 octombrie 1984, dar nu prin Hotărârea Guvernului nr. 1224 din 21 decembrie 1998. Susţine că primind refuz de cooperare de la CCL nr. 161, la 16 octombrie 2012 a încheiat cu ÎI „Olmag-Snitari” un contract privind reparaţia acoperişului cu suprafaţa totală 122 m2.

Astfel, la 24 octombrie 2012 a fost semnat actul de efectuare a lucrărilor şi, tot atunci, de către ÎI „Olmag-Snitari” a fost eliberată factura fiscală FV6210369 din 24 octombrie 2012 pentru suma de 22129,61 lei. La fel, a mai indicat că faptul deteriorării acoperişului a fost constatat atât de către instanţele de judecată pe parcursul examinării pricinii în anii 2010-2011, cât şi prin rapoartele de expertiză tehnico-ştiinţifică nr. 369 din 03 iunie 2011 şi nr. 381 din 18 august 2010. Prin urmare, solicită reclamantul Dumitru Paşcan încasarea de la CCL nr. 161 în beneficiul său a sumei 22129,61 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru reparaţia acoperişului şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la CCL nr. 161 în beneficiul lui Dumitru Paşcan cheltuielile suportate pentru reparaţia acoperişului în mărime de 22129,61 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 2163,88 lei, iar în total suma de 24293,49 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de CCL nr. 161 şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 08 iunie 2015, în termenul prevăzut de lege, CCL nr. 161 a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea decizie contestate şi emiterea unei noi hotărâri de restituire a pricinii la rejudecare.

2 Recurentul CCL nr. 161 în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu hotărîrile instanţelor de judecată , le consideră ilegale consideră că urmează a fi casate cu restituirea pricinii spre rejudecare din următoarele motive. Indică că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material şi nu au ţinut cont de faptul că intimatul este proprietarul apartamentului nr. 34 de la etajul 9 al casei de locuit ce-i aparţine CCL nr. 161, iar liftul, acoperişul, scările şi coridorul sunt proprietate comună a tuturor membrilor CCL nr. 161, iar cota-parte a intimatului nu este determinată. Consideră că în cazul dat instanţele de judecată urmau să determine cota-parte a intimatului şi apoi cheltuielile care le-a suportat intimatul la reparaţia acoperişului, fapt care nu a fost efectuat de instanţe.

La fel, consideră că instanţele de judecată urmau să stabilească vina CCL nr. 161 la neîndeplinirea prevederilor Statutului-model al cooperativei pentru construcţii de locuinţe al RSS Moldovenească, aprobat prin Hotărîrea Sovietului de miniştri al RSSM Moldoveneşti nr. 338 din 08 octombrie 1984. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîri sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că Curtea de Apel Chişinău la 07 mai 2015 a expediat părţilor copia deciziei motivate, iar 08 iunie 2015, recurentul Cooperativa de construcţii a locuinţelor nr. 161, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 august 2015 recursul declarat de Cooperativa de construcţii a locuinţelor nr. 161 a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 444 CPC, prezentele recursuri se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului şi a referinţei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

Din actele pricinii rezultă că intimatul-reclamant Dumitru Paşcan şi soţia sa, Galina Paşcan sunt coproprietari în devălmăşie ai apartamentului nr. 34 amplasat în str. Valea Crucii, nr. 20, mun. Chişinău în baza certificatului nr. 230 din 10 august 2006, eliberat de CCL nr.161 şi înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 22 august 2006. Concomitent s-a stabilit că intimatul Paşcan Dumitru este membru al CCL nr.161. De asemenea, din actele pricinii este cert faptul deteriorării acoperişului apartamentului nr. 34 din str.Valea Crucii, 20 mun.Chişinău ceea ce se confirmă atît prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.369 din 03 iunie 2011, cît şi prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.381 din 18 august 2010 din care rezultă că cauza inundărilor permanente a apartamentului este acoperişul deteriorat al blocului de locuit de pe str.Valea Crucii, 20 mun.Chişinău.

3 Prin cererea expediată de către coproprietarii apartamentului nr. 34 din str. Valea Crucii, nr.20 conducerii CCL nr.161 au solicitat să fie informaţi dacă CCL nr. 161 intenţionează să efectueze reparaţia acoperişului blocului nr. 20, în caz dacă în viitorul apropiat conducerea cooperativei nu intenţionează să efectueze reparaţia urgentă a acoperişului, în conformitate cu pct.4 din Hotărîrea Guvernului nr.1224 din 21 decembrie 1998 au comunicat că intenţionează să efectueze lucrări de reparaţie pe cont propriu începînd cu a doua jumătate a lunii septembrie 2012, solicitînd întocmirea în prealabil a unui contract privind compensarea cheltuielilor suportate.

La 06 septembrie 2012, prin scrisoare, preşedintele CCL nr.161 a dat un răspuns negativ în care s-a indicat că relaţiile juridice între membrii CCL şi CCL se reglementează de Hotărîrea Guvernului nr. 388 din 08 octombrie 1984 şi nu de Hotărîrea Guvernului nr.1224 din 21 decembrie 1998 privind aprobarea Regulilor provizorii de exploatare a locuinţelor, întreţinere a blocurilor locative şi teritoriilor aferente în Republica Moldova. Este cert stabilit că intimatul/reclamant Dumitru Paşcan în luna octombrie anul 2012 a efectuat reparaţia acoperişului apartamentului său din cont propriu. Conform devizelor estimative efectuate de către ÎI „Olmag Snitari” reiese că preţul lucrărilor se estima la 18 736,47 lei şi respectiv 14 924,69 lei.

Conform contractului nr. 2 din 16 octombrie 2012 încheiat între Dumitru Paşcan şi ÎI „Olmag Snitari” se constată că costul lucrărilor pentru repararea acoperişului apartamentului nr.34 din str. Valea Crucii nr. 20, mun. Chişinău cu suprafaţa de 122 m2 constituie suma de 22 129,61 lei. Conform pct. 3 al Regulilor provizorii de exploatare a locuinţelor, întreţinere a blocurilor locative şi teritoriilor aferente în Republica Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 1224 din 21.12.1998, reparaţia urgentă - determinată de necesitatea lichidării urgente a defecţiunilor şi deteriorărilor din elementele constructive şi sistemele inginereşti, neînlăturarea cărora ar comporta deteriorarea altor elemente ale clădirii sau deteriorarea integrală a clădirii, precum şi a imobilului cetăţenilor.

Conform pct. 20 al Regulilor susmenţionate, din contul mijloacelor financiare ale proprietarului gestionarului blocului locativ se finanţează următoarele lucrări de exploatare şi reparaţie a blocului locativ: reparaţia şi schimbul construcţiilor deteriorate (temeliilor, pereţilor, planşeelor, acoperişurilor, scărilor, ascensoarelor, tubulaturii de evacuare a gunoiului etc). Conform pct. 43 alin. (3), (4) şi (5) al Statutului-model al cooperativei pentru construcţii de locuinţe din RSS Moldovenească, aprobat prin Hotărîrea Sovietului de Miniştri al R.S.S.

Moldoveneşti nr.338 din 08.10.1984, cooperativa pentru construcţia de locuinţe este obligată: să asigure respectarea regulilor şi normelor de exploatare tehnică a caselor de locuit care sînt în vigoare; să facă defalcări de mijloace în fondul de amortizare pentru reparaţiile capitale ale casei (caselor) de locuit, în proporţiile stabilite; să asigure întreţinerea şi exploatarea casei (caselor) de locuit în corespundere cu Regulile de folosire a încăperilor de locuit, de întreţinere a caselor de locuit. Pct. 44 al Statutului-model sus-indicat, cooperativa de construire a locuinţelor efectuează exploatarea şi reparaţia casei (caselor) ce-i aparţine şi a 4 teritoriului din jurul ei pe bază de autorecuperare.

Cooperativa poate exploata şi întreţine casa (casele) şi teritoriul ei cu propriile forţe sau să transmită efectuarea acestor lucrări pe bază de contracte organizaţiilor pentru exploatarea locuinţelor sau de reparaţie-construcţii. Conform pct. 45 al Statutului-model stipulează că cooperativa de construire a locuinţelor răspunde pentru păstrarea în stare bună a casei (caselor) de locuit, a reţelelor şi instalaţiilor tehnice. În conformitate cu pct. 70 al Hotărîrii Guvernului nr. 338 din 08 octombrie 1984 cu privire la aprobarea Statutului –model al cooperativei de construire a locuinţelor sunt obligaţi să acopere cheltuielile pentru conducerea casei (caselor) de locuit şi exploatarea ei (lor), în cuantum stabilit de adunarea generală (adunarea împuterniciţilor) a membrilor cooperativei.

Reieşind din normele de drept material enunţate, rezultă că intimatul Dumitru Paşcan în calitatea sa de membru a CCL nr. 161 este obligat să acopere cheltuielile pentru conducerea casei (caselor) de locuit şi exploatarea ei (lor). Mai mult ca atît chestiunea privind repararea acoperişului urmează a fi dezbătută la adunarea membrilor cooperativei, cu luarea unei decizii în această problemă. Însă, din actele pricinii nu rezultă faptul că Adunarea membrilor CCL a luat hotărîrea de reparaţie a acoperişului şi au fost stabilite cotele de contribuţie pentru aceste lucrări, fapt despre care intimatul a fost informat. Totodată se reţine faptul că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2011 a fost admis apelul declarat de către CCL nr. 161, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 16 decembrie 2010 şi emisă o nouă hotărîre cu privire la respingerea acţiunii lui Dumitru Paşcan împotriva Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 161 cu privire la repararea prejudiciului material şi moral şi obligarea efectuării reparaţiei capitale a acoperişului blocului locativ situat în mun. Chişinău , str. Valea Crucii 20. Hotărîrea dată a devenit irevocabilă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2011. Prin urmare, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă cît şi instanţa de apel au aplicat eronat normele de drept material nominalizate sus şi neîntemeiat a încasat de la CCL nr. 161 în beneficiul lui Dumitru Paşcan suma de 22129,61 lei ca cheltuieli suportate din cont propriu pentru reparaţia acoperişului blocului locativ.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate de către instanţa de apel şi prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat de către instanţa de apel şi prima instanţă şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către CCL nr. 161, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o hotărâre nouă, prin care acţiunea lui Dumitru Pașcan împotriva Cooperativei de construcție a locuințelor nr. 161 cu privire la compensarea cheltuielilor suportate pentru reparaţia acoperişului de respins ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 5 d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Cooperativa de construcție a locuințelor nr. 161. Se casează decizia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 03 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Dumitru Pașcan împotriva Cooperativei de construcție a locuințelor nr. 161 cu privire la compensarea cheltuielilor suportate pentru reparaţia acoperişului şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se respinge acţiunea lui Dumitru Pașcan împotriva Cooperativei de construcție a locuințelor nr. 161 cu privire la compensarea cheltuielilor suportate pentru reparaţia acoperişului.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă Ion Corolevschi 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.