2rac-278/15 — Încasarea penalităţii

prima instanţă: O. Melniciuc dosarul nr. 2rac-278/15 instanţa de apel: I. Cimpoi, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transgrupservice” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Transgrupservice” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Transmegacom” cu privire la încasarea penalităţii împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 prin care a fost admis parţial apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transmegacom”, modificată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 30 decembrie 2014 în partea cuantumului penalităţii încasate de la Societatea cu Răspundere Limitată „Transmegacom” în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată „Transgrupservice”, micșorând suma de la 13008 lei la 5000 lei, în rest hotărârea fiind menţinută constată: La 16 ianuarie 2014, SRL „Transgrupservice” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Transmegacom” cu privire la încasarea penalităţii. În motivarea acţiunii a invocat că la 15 august 2013 între SRL „Transgrupservice” în calitate de vânzător şi SRL „Transmegacom” în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a pieselor auto nr. 104 din 15 august 2013 privind livrarea de către vânzător cumpărătorului anvelope în asortiment.

La aceiaşi dată SRL „Transmegacom” a procurat de la SRL „Transgrupservice” anvelope în asortiment şi a beneficiat de servicii de instalare în sumă totală de 20400 lei, fiind semnată factura fiscală seria nr. FB 4290913 şi FB 4290922. Menţionează că factura fiscală reprezintă un document contabil primar cu regim special, care în conformitate cu art. 3 alin. (1) al Legii contabilităţii şi hotărârii Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998, reprezintă confirmarea documentară şi care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a efectua sau certifica producerea unui eveniment. 1 Susţine că la 17 octombrie 2013 SRL „Transmegacom” şi-a onorat parţial obligaţiile pecuniare, prin achitarea sumei de 7000 lei, creându-se la momentul actual o datorie debitorială restantă în valoare de 13400 lei.

Menţionează că potrivit prevederilor contractuale pârâtul urma să achite sumele datorate în termen de 15 zile din momentul livrării mărfii. Solicită încasarea din contul SRL „Transmegacom” a sumei de 13400 lei care constituie datoria restantă, încasarea sumei de 10451 lei care constituie penalitate şi a taxei de stat în mărime de 715, 53 lei. La 19 decembrie 2014, SRL „Transgrupservice” a depus cerere de concretizare a pretenţiilor prin care solicită încasarea din contul SRL „Transmegacom” penalitatea calculată în baza pct. 5.3. al contractului de vânzare-cumpărare a pieselor auto nr. 104 din 15 august 2013 în sumă de 13008 lei şi a taxei de stat în sumă de 715, 53 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 30 decembrie 2014 a fost admisă acţiunea, s-a încasat de la SRL „Transmegacom” în beneficiul SRL „Transgrupservice” penalităţile în sumă de 13008 lei, pentru perioada 09 septembrie 2013 – 07 martie 2014, s-a încasat de la SRL „Transmegacom” în beneficiul SRL „Transgrupservice” cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli pentru achitarea taxei de stat în mărime de 715, 53 lei, s-a încasat de la SRL „Transmegacom” în beneficiul Statului taxa de stat în mărime de 76, 71 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost admis parţial apelul declarat de SRL „Transmegacom”, modificată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014 în partea cuantumului penalităţii încasate de la SRL „Transmegacom” în beneficiul SRL „Transgrupservice”, micșorând aceasta de la 13008 lei la 5000 lei.

În rest apelul fiind respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe. La 03 iunie 2015, SRL „Transgrupservice” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei recurate, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat că luând în consideraţie că apelantul în cererea de apel nu a cerut diminuarea cuantumului penalităţilor, ci casarea integrală a hotărâri Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 decembrie 2014, consideră abuzivă şi ilegală decizia Curţi de Apel Chişinău în privinţa diminuării cuantumului penalităţilor de la 13008 lei la 5000 lei, mai mult ca atât însăşi instanţa de apel prin decizia atacată recunoaşte dreptul SRL „Transgrupservice” la încasarea penalităţilor în cuantumul solicitat şi a dispus încasări prin hotărârea judecătoriei Rîşcani.

Menţionează că instanţa de apel a interpretat incorect prevederile art. 630 alin. (1) Cod civil care stipulează că în cazuri excepţionale, luându-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La reducerea clauzei penale, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului, mai mult ca atât potrivit practicii judiciare şi hotărâri Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 9 din 24 decembrie 2010, unde la p. 9, stipulează în cazul reducerii clauzei penale, instanţa de apel urma să-şi motiveze soluţia făcând referire la probe, fapt pe care nu l-a făcut şi nici nu putea să-1 facă fiindcă astfel de probe nu sunt la materialele cauzei, totodată instanţa era în drept să examineze reducerea clauzei penale doar dacă aceasta a fost solicitat de către apelant, fapt pe care apelantul nu l-a invocat în cererea de apel.

2 Totodată face referire şi la pct. 10, a aceleiaşi hotărâri a plenului CSJ, care stipulează criteriile de care trebuie să se conducă instanţele de judecată la stabilirea necesităţi reduceri cuantumului penalităţilor şi anume penalitatea solicitată e cu mult mai mică decât penalitatea pe care reclamantul era în drept s-o calculeze. Menţionează că conform contractului de vânzare-cumpărare a pieselor auto nr. 104 din 15 august 2013 şi anume p. 5.4. care prevede că pentru nerespectarea obligaţiei de achitare a preţului în termenul stabilit pct. 2.2.2. prin prisma pct. 2.2.3. al prezentului contract, cumpărătorul achită o penalitate în mărimea stabilită conform scrisorii de garanţie. În cazul lipsei unei scrisori de garanţie, cumpărătorul achită o penalitate în mărime 2 % din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere, aceasta este cu mult mai mult decât cea calculată conform p. 5.3.

al contractului sus menţionat şi dispusă spre încasare de prima instanţă. Mai susţine că intimatul nici în prima instanţă nici în instanţa de apel nu a prezentat probe care ar confirma faptul imposibilităţii executări obligaţiilor de plată. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, la 30 martie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 75), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către recurentă, la materialele dosarului, lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 03 iunie 2015, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transgrupservice” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 3 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transgrupservice”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transgrupservice” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transgrupservice” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 4