Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2ra-2041/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Boltaga Ludmila vs Zamsa Cristina, Zamsa Alexandr
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilitatii recursului

2ra-2041/15 — Evacuarea și încasarea venitului ratat

prima instanţă: V.Clima dosarul nr. 2ra-2041/15 instanţa de apel: N.Budăi, I.Muruianu, A. Pahopol ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii.

Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Boltaga Ludmila, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Boltaga Ludmila către Zamşa Cristina, Zamşa Alexandr, intervenient accesoriu Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorul Ciocana privind evacuarea din apartament, repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi cererea reconvenţională declarată de Zamşa Cristina împotriva Ludmilei Boltaga privind compensarea valorii îmbunătăţirilor aduse bunului imobil, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Zamşa Cristina, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 22 octombrie 2014, fiind emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii în partea reparării prejudiciului sub forma venitului ratat prin nefolosirea apartamentului nr.12 situat pe str. Podul Înalt 12, mun. Chişinău, c o n s t a t ă La 09 august 2012 Boltaga Ludmila s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Zamşa Cristina, Zamşa Alexandr, intervenient accesoriu Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorul Ciocana, privind evacuarea din apartamentul nr. 12 situat pe str. Podul Înalt, nr. 12, mun. Chişinău, încasarea sumei de 5 077,60 lei cu titlu de datorii pentru serviciile de gospodărire comunală şi 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat, precum şi suma de 4 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.

În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că apartamentul nr. 12 situat pe str. Podul Înalt, nr. 12, mun. Chişinău îi aparţine cu titlu de proprietate privată, în baza contractului de donaţie. La 23 septembrie 2006, în urma căsătoriei fiului reclamantei, Baltaga Vitalie cu pîrîta Gonenco Cristina, devenită după căsătorie Baltaga Cristina, reclamanta le-a permis abitaţia acestora în locuinţă. S-au instalat la 01 ianuarie 2007, iar la 23 septembrie 2009, fiul reclamantei a decedat. În toamna anului 2011, pîrîta s-a recăsătorit, devenind Zamşa Cristina, iar în scurt timp a născut un copil. Invocă că pîrîta, împreună cu familia nou creată, continuă să domicilieze în apartamentul reclamantei, refuzând benevol să-l elibereze şi să-l predea proprietarului.

Pretinde că, începând cu 01 ianuarie 2007 şi pînă la 01 iulie 2012, pîrîta a format datorii pentru serviciile de gospodărire comunală în legătură cu exploatarea locuinţei. La 26 noiembrie 2012 Zamşa Cristina a înaintat o cerere reconvenţională împotriva Ludmilei Boltaga şi a solicitat încasarea sumei de 89 171 lei, ce reprezintă costul lucrărilor de reparaţie pretinse a fi executate în apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău. În motivarea acţiunii reconvenţionale, Zamşa Cristina a invocat că la 23 septembrie 2006, a încheiat căsătoria cu Baltaga Vitalie, care este fiul reclamantei Boltaga Ludmila. Conform tradiţiei au jucat nunta, la care au primit daruri, cadouri şi bani în sumă de 10000 euro.

Deşi dorea să investească suma de bani într-o locuinţă proprie, Boltaga Ludmila le-a propus să folosească locuinţa nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău, care aparţinea ultimei şi care nu era utilizată, din motivul că nu era reparată şi nu existau condiţii adecvate de trai. A susţinut precum că, având acordul proprietarei au investit banii obţinuţi de la nuntă inclusiv alte surse financiare în reparaţia capitală a acestei locuinţe. Fostul soţ era convins şi a convins-o şi pe ea că acest imobil nu va fi revendicat de către Boltaga Ludmila, aşa cum el a cedat mamei sale în anul 1997 cota sa parte obţinută ca rezultat al moştenirii legale deschise după decesul tatălui său în locuinţa nr. 12 din str. Nicolae Milescu Spătaru 13/1, mun.

Chişinău. Astfel, era convinsă că apartamentul le aparţine, corespunzător, a efectuat o reparaţie capitală, schimbând pardoseala, uşile, geamurile, ţevile, au tencuit peretele şi tavanul, au schimbat reţeaua de electricitate şi alte componente de bază, au montat utilajul tehnico-sanitar, au îmbunătăţit suficient de mult starea bunului. După decesul subit al soţului, la 23 septembrie 2009, a continuat să locuiască în apartamentul litigios, în care a efectuat lucrări de reparaţie capitală. Invocă că, la recepţia somaţiei de a părăsi locuinţa litigioasă, a solicitat compensarea cheltuielilor pentru îmbunătăţirea bunului, deoarece toate sursele au fost investite în acest imobil şi nu dispune de alte surse pentru locaţiunea unui alt spaţiu, cerinţe care au fost refuzate categoric de către Boltaga Ludmila.

Aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 octombrie 2012, valoarea lucrărilor de reparaţie efectuate în apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău, constituie suma de 89 171,94 lei. Avînd în vedere că, îmbunătăţirile aduse bunului imobil nu pot fi separate, pretinde compensarea acestora, în temeiul art. 909 din Codul civil. La 21 ianuarie 2013 Boltaga Ludmila şi-a concretizat pretenţiile către Zamşa Cristina, solicitând suplimentar încasarea venitului ratat în legătură cu imposibilitatea 2 dării în chirie a apartamentului litigios în perioada 01 ianuarie 2010-01 ianuarie 2013, evaluat la suma de 72480 lei, precum şi a cheltuielilor de dobîndire a probei la Bursa Imobiliară „Lara” în sumă de 900 lei.

Invocând în acest sens că, apartamentul litigios constituie proprietatea reclamantei din 09 decembrie 2005, pe care l-a oferit fiului său şi pîrîtei pentru abitaţie. După decesul fiului, Zamşa Cristina şi-a schimbat atitudinea faţă de ea, relaţiile devenind ostile, aceasta manifestând ingratitudine şi ignoranţă, mai mult, consideră pretinsa compensaţie pentru îmbunătăţirile aduse locuinţei în care a locuit gratuit cu fiul ei pentru o perioadă de trei ani şi pe care o foloseşte până în prezent, refuzând să o elibereze. Pretinde că nu există careva înscrisuri ce ar confirma că a obligat pe cineva să facă reparaţie în apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău, care de fapt nu necesita o reparaţie urgentă, fiind locuibil, reparaţia efectuată a fost opţiunea tinerilor.

Invocă că suma pretinsă de Zamşa Cristina în acţiune este absolut exagerată şi eronată, pornind de la erorile din raport, referitor la suprafaţa apartamentului, şi finisând cu numărul lucrărilor pretinse a fi executate. Susţine că apartamentul este compus dintr-o odaie, în care au fost schimbate uşile, două geamuri, schimbată teracota în bucătărie, lipite tapete, vopsite tavanele, iar pardoseala care a rămas neschimbată, a fost placată şi acoperită cu material de linoleum. Ultimele lucrări au fost efectuate cu forţe proprii şi respectiv, facturi, bonuri de plată nu există. Pretinde că sunt neîntemeiate declaraţiile Cristinei Zamşa precum că fiul ei decedat ar fi convins-o că ea nu-şi va revendica locuinţa, pentru motivul că ar fi cedat o careva cotă din locuinţa nr. 12 din str. N. Milescu Spătarul nr. 13/1, mun.

Chişinău, ori, locuinţa în cauză este proprietatea ei, în temeiul certificatului de moştenitor înregistrat la 09 iunie 2004, astfel încât această locuinţă a fost dobîndită înaintea căsătoriei fiului ei cu Zamşa Cristina. Consideră că ultima este ţinută să-i compenseze prejudiciul cauzat în legătură cu refuzul de a elibera imobilul aflat în proprietate privată, sub forma venitului ratat pentru perioada, 01 ianuarie 2010 şi până la 01 ianuarie 2013, în care a fost lipsită de posibilitatea de a se folosi de locuinţă. A motivat că la începutul lunii decembrie 2009 i-a cerut Cristinei Zamşa să elibereze apartamentul ultima solicitându-i răgaz până la finele anului 2010 întru identificarea unei alte locuinţe.

După care a încetat să mai răspundă la telefon şi să deschidă uşa. Posibilitatea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului a fost epuizată. Consideră că Zamşa Cristina este posesoare de rea-credinţă a bunului imobil începând din 31 decembrie 2009, când urma să elibereze apartamentul. Conform datelor furnizate de către Bursa imobiliară „Lara", pornind de la valoarea medie a chiriei lunare a unui apartament cu o odaie, situat în mun. Chişinău, sectorul Ciocana, 3 str. Podul Înalt, cu suprafaţa de 41,1 m.p. amplasat la nivelul 2 din două nivele, pentru anii 2010, 2011 şi 2012, urmează că valoarea venitului ratat, pentru perioada 01 ianuarie 2010-01 ianuarie 2013, constituie suma de 72 840 lei.

La 08 septembrie 2014 Boltaga Ludmila a înaintat o cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a revendicat suplimentar cu titlu de venit ratat suma de 23 100 lei pentru perioada ianuarie - decembrie 2013, reieşind din costul mediu lunar al locaţiunii, determinat de Bursa imobiliară „Lara” SRL, a câte 1 925 lei. pentru perioada ianuarie - septembrie 2014, valoarea de 17 595 lei, reieşind din costul mediu lunar al locaţiunii, a cîte 1955 lei, iar în total pentru perioada 01 ianuarie 2010 - septembrie 2014, suma de 113 175 lei, a revendicat suma serviciilor comunale în mărime de 7465,83 lei, compensarea cheltuielilor de judecare a pricinii în sumă de 1200 lei, de efectuare a expertizei în sumă de 3600 lei şi compensarea cheltuielilor judiciare de plată a taxei de stat şi de asistenţă juridică în mărime de 4 000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 22 octombrie 2014 acţiunea iniţială înaintată de Boltaga Ludmila către Zamşa Cristina, Zamşa Alexandr, intervenient accesoriu Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorul Ciocana, mun. Chişinău cu privire la apărarea dreptului de proprietate s-a admis, s-a evacuat Zamşa Cristina, Zamşa Alexandr şi copilul/copiii lor minori din imobilul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău. S-a admis parţial cererea iniţială formulată de către Boltaga Ludmila privind repararea de către Cristina Zamşa şi Zamşa Alexandr a prejudiciului sub forma venitului ratat prin nefolosirea apartamentului nr. 12 din str. Podul Înalt, nr.12 mun. Chişinău şi anume în partea ce vizează perioada 20 septembrie 2012 - septembrie 2014, în sumă de 46 917, 67 lei.

S-a admis parţial cererea reconvenţională formulată de către Zamşa Cristina privind compensarea de către Ludmila Boltaga a valorilor îmbunătăţirilor aduse bunului imobil- apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt, nr.12 mun. Chişinău şi anume în partea sumei de 20 197 lei. S-a încasat din contul Cristinei Zamşa şi Zamşa Alexandr în beneficiul Ludmilei Boltaga suma de 26 720,67 lei ce reprezintă diferenţa dintre valoarea de 46 917,67 lei adjudecată Ludmilei Boltaga în contul prejudiciului pentru nefolosirea apartamentului şi valoarea de 20 197 lei, adjudecată Cristinei Zamşa în contul îmbunătăţilor aduse bunului imobil. În rest cerinţele din acţiunea iniţială şi cea reconvenţională au fost respinse ca neîntemeiate.

S-a încasat din contul Cristinei Zamşa şi Zamşa Alexandr în beneficiul Ludmilei Boltaga cheltuielile de judecare a pricinii legate de reclamarea de probe în sumă de 600 lei, proporţional pretenţiei admise, de efectuare a expertizei în sumă de 2784 lei şi 60 bani, proporţional pretenţiei admise, cheltuieli de taxă de stat proporţional pretenţiei admise în sumă 250 lei şi parţial de asistenţă juridică în mărime de 2500 lei, iar în total 4 cheltuieli în sumă de 6134, 60 lei. În compensarea excedentului cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 1500 lei s-a respins cererea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015 s-a scutit Zamşa Cristina de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel în mărime de 2 139 lei.

S-a admis apelul declarat de către Zamşa Cristina. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 22 octombrie 2014 în partea admiterii parţiale a pretenţiilor reclamantei Boltaga Ludmila către Zamşa Cristina şi Zamşa Alexandr privind repararea prejudiciului sub forma venitului ratat prin nefolosirea apartamentului nr.12 situat pe str. Podul înalt, 12, mun. Chişinău şi s- a adoptat o nouă hotărîre în această parte prin care: S-a respins pretenţiile Ludmilei Boltaga către Zamşa Cristina şi Zamşa Alexandr privind repararea prejudiciului sub forma venitului ratat prin nefolosirea apartamentului nr.12 situat pe str. Podul Înalt 12, mun. Chişinău ca fiind neîntemeiată. În rest hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 22 octombrie 2014 s-a menţinut fără modificări. La adoptarea soluţiei instanţa de apel a invocat că, în temeiul art. 376 alin. (1) din Codul civil, dacă dreptul proprietarului îi este încălcat în alt mod decît prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerinţe este imposibilă. În temeiul art. 602 alin. (1) din Codul civil, în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.

Potrivit art. 610 alin. (1) din Codul civil, despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atît prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cît şi venitul ratat. Conform prevederilor art. 859 alin. (1) şi (2) din Codul civil, prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat. Contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului. Articolul 865 din Codul civil prevede că, comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.

În temeiul art. 864 alin. (3) din Codul civil, dacă termenul contractului de comodat nu poate fi stabilit în baza scopurilor de utilizare a bunului, comodantul este în drept să ceară restituirea bunului în orice moment. În fapt, cercetând extrasul din Registrul bunurilor imobile, instanţa de apel a constatat că Boltaga Ludmila, născută la 10 iunie 1950, deţine cu titlu de proprietate 5 privată apartamentul nr. 12, str. Podul Înalt, nr. 12, mun. Chişinău, în temeiul contractului de donaţie nr. 2325 din 16 noiembrie 2005, drepturile patrimoniale fiind înregistrate în Registrul bunurilor imobile la 09 decembrie 2005 (f.d.6). Din actele de stare civilă anexate la materialele cauzei, rezultă că Boltaga Ludmia este mama lui Baltaga Vitalie, născut la 25 decembrie 1976 şi care, la 23 septembrie 2006 a încheiat căsătoria cu Gonenco Cristina, act de căsătorie nr. 758, ultima devenind Baltaga Cristina.

S-a constatat inclusiv că, la 23 septembrie 2009, fiul Ludmilei Boltaga şi soţul Cristinei Zamşa a decedat, fapt confirmat prin actul de deces (f.d.8). Instanţa de apel a constatat că, reieşind din prevederile normative în vigoare, atât Boltaga Ludmila, cît şi Zamşa (Baltaga) Cristina, după decesul lui Vitalie Baltaga, nu au făcut dovada acceptării succesiunii. Astfel, după decesul lui Vitalie Baltaga, Zamşa (Baltaga) Cristina a continuat să locuiască în locuinţa nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău, iar la 22 iulie 2011 a încheiat căsătoria cu pârâtul Zamşa Alexandr, actul de căsătorie nr. 393 (f.d.75), devenind Zamşa Cristina, iar la 01 noiembrie 2011 în familia lor s-a născut fiica Zamşa Anastasia (f.d.76).

Soţii Zamşa Cristina, Zamşa Alexandr şi fiica lor minoră Zamşa Anastasia continuă să abiteze în locuinţa Ludmilei Boltaga, în apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12. mun. Chişinău, inclusiv la data judecării pricinii. Boltaga Ludmila a somat-o pe Critina Zamşa privind eliberarea apartamentului până la 31 decembrie 2009, cu toate acestea ultima a neglijat solicitarea, şi respectiv, abitaţia Cristine Zamşa şi a membrilor familiei ei în apartamentul nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun. Chişinău, este neîntemeiată. Prin urmare, instanţa de apel a invocat că la examinarea pricinii în fond, prima instanţă corect a elucidat circumstanţele de fapt, ori, între Ludmila Boltaga, Cristina Zamşa şi Vitalie Baltaga a fost încheiat un contract de comodat al cărui obiect juridic îl constituie transmiterea de către Boltaga Ludmila (comodantă) cu titlu gratuit a locuinţei nr. 12 din str. Podul Înalt nr. 12, mun.

Chişinău, în folosinţă gratuită către Baltaga Vitalie şi soţia acestuia Zamşa (Baltaga) Cristina (comodatari), fără determinarea termenului de posesie şi folosinţă a acestui bun. Astfel, instanţa de apel a reţinut că concluziile primei instanţe privind admiterea în parte a pretenţiilor reclamantei şi încasarea prejudiciului sub forma venitului ratat prin nefolosirea apartamentului nr. 12 din str. Podul înalt, nr. 12, mun. Chişinău în perioada 20 septembrie 2012 - septembrie 2014, în sumă de 46 917, 67 lei, sunt vădit nefondate, ori, deşi instanţa de fond corect a stabilit raporturile de comodat născute între părţile în litigiu, aceasta a interpretat şi aplicat eronat prevederile Codului civil în acest sens.

După cum, analizând prin coroborare prevederile art. 859 din Codul civil şi prevederile art. 602 şi art. 610 din Codul civil, venitul ratat urmează a fi compensat în 6 condiţiile în care între părţi s-a născut un raport juridic în temeiul căruia părţile s-au obligat reciproc cu titlu oneros, ori, atâta timp cât bunul litigios în speţă a fost transmis cu titlu gratuit în posesia şi folosinţa Cristinei Zamşa, Boltaga Ludmila nu este în drept să pretindă compensarea despăgubirilor în legătură cu neexecutarea obligaţiilor contractuale din contul Cristinei Zamşa. La 25 iunie 2015 Boltaga Ludmila a depus recurs în termenul prevăzut de lege, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului se invocă că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Boltaga Ludmila, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Boltaga Ludmila, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

7 Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Boltaga Ludmila ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Boltaga Ludmila se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.