- Dosarul nr.
- 3ra-1005/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 septembrie 2015
- Părțile
- Instituţia privată de învăţămînt preşcolar ABC vs Consiliul mun. Chişinău, Direcţia generală tineret şi sport a Consiliului mun. Chişinău, Liceul Teoretic Principesa Natalia Dadiani
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1005/15 — Constatarea faptului nesoluţionării în termen legal a cererii şi obligarea de a emite actul administrativ
dosarul nr. 3ra-1005/15 prima instanță E. Palanciuc instanța de apel M. Guzun, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 09 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Instituției private de învățământ preșcolar „ABC împotriva Consiliului municipal Chișinău, intervenienți accesorii Direcția generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și Liceul teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, cu privire la constatarea faptului nesoluționării în termen legal a cererii și obligarea de a emite actul administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 16 decembrie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 07 mai 2014, Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la constatarea faptului nesoluționării în termen legal a cererii și obligarea de a emite actul administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că 26 martie 2014, Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC”, cu statut de unitate publică, a adresat o cerere Consiliului municipal Chişinău, prin care a solicitat separarea şi acordarea în folosință gratuită cu drept de superficie, pe un termen de 7-10 ani, a unei porțiuni de teren proprietate municipală, cu suprafața de aproximativ 0,2 ha, ce se mărginește din trei părți cu terenul instituției.
Susține că această porțiune de teren este necesară pentru extinderea terenului de joacă al copiilor aflați în grija instituției, asigurarea unui mediu propice 1 activităților în aer liber, cât şi consolidarea bazei materiale a instituției în vederea obținerii granturilor destinate domeniului dezvoltării şi educației copiilor de vârsta preșcolară din partea organismelor naționale şi internaționale. Menționează că Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC”, conform scopurilor obiectivelor sale, este o asociație obștească, ce are drept scop pregătirea multilaterală a copiilor pentru viață, în scopul integrării acestora în activitatea școlară. La fel, în conformitate cu Legea nr. 837 din 17 mai 1996 cu privire la asociațiile obștești, instituția a obținut la 30 aprilie 2013 statutul de utilitate publică.
Remarcă că activitatea instituției, ca unitate de învățământ şi educație de tip grădiniță pentru copii, este orientată spre pregătirea multilaterală a copiilor pentru viață, în vederea dezvoltării capacităților creative prin valorificarea potențialului psihofiziologic şi intelectual al acestora. Instruirea, educarea şi asigurarea unei pregătiri fizice multilaterale a circa 40 copii este asigurată de un personal corespunzător format din 14 membri, într-un sediu ce dispune de confortul necesar pentru dezvoltarea adecvată a copiilor. Indică că terenul pe care îl solicită spre a fi acordat în folosință instituției, se află în imediată apropiere de terenul deținut de instituție, şi anume, o porțiune din terenul cu nr. cadastral 0100507.027 cu suprafața de 0,7207 ha, situat în mun.
Chişinău, str. Trușeni, 3, proprietate municipală. La moment, acest teren se află în gestiunea Direcției generale Educație, Tineret şi Sport şi este acordat în folosință subsidiar Liceului teoretic „Principesa Dadiani”, conform anexei nr. l la Decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 6/19-1 din 25 octombrie 2012. Totodată, menționează că terenul identificat, cu toate că se află în gestiunea liceului din vecinătate, nu este utilizat după destinație, fiind în paragină şi aflându- se într-o stare părăsită, iar pe el deseori sunt aruncate deșeuri de către persoane străine și în așa fel fiind creată artificial, prin nefolosire după destinație, o gunoiște improvizată. În aceste condiții, angajații instituției sunt nevoiți să salubrizeze această porțiune de teren pentru evitarea contactului copiilor cu zona de risc şi pentru a le crea condițiile necesare pentru un mediu sănătos.
Consideră că terenul menționat este posibil de a fi format ca un bun separat. Prin urmare, solicită constatarea nesoluționării în termenul legal a cererii şi obligarea Consiliului mun. Chişinău de a emite actul administrativ cu privire la separarea şi acordarea în posesie și folosință gratuită pentru un termen de 10 ani, cu drept de superficie, a terenului identificat, conform schiței prezentate. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 06 august 2014 în proces au fost atrași, în calitate de intervenienți accesorii, 2 Direcția generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și Liceul teoretic „Principesa Natalia Dadiani”. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 16 decembrie 2014 acțiunea a fost admisă parțial și s-a constat nesoluționarea în termen de către Consiliul mun. Chişinău a cererii nr. 04/2014 din 26 martie 2014 depuse de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC”. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2015 a fost respins apelul declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” și menținută hotărârea primei instanțe. La 29 mai 2015, în termenul prevăzut de lege, Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel, casarea parțială a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului, recurenta a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe în partea ce ține de respingerea pretenției privind obligarea emiterii actului administrativ, deoarece au fost emise cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material. Invocă că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au interpretat greșit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 436/2006, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată și nu au stabilit, constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii. Consideră că instanțele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, ci au făcut referiri la prevederi generale, or, reclamanta și-a bazat poziția pe drepturile oferite de lege persoanelor juridice cu statut de utilitate publică, norme speciale aplicabile în speță, însă instanțele nu s-au expus asupra acestora.
La fel, susține că instanțele de judecată nu au reflectat în hotărâri motivele concluziilor privind admiterea unor probe și respingerea altora. La 13 iunie 2015, în adresa părților a fost expediată copia recursului declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. La 16 iulie 2015, Direcția generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a depus referință la recursul declarat solicitând respingerea acestuia. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
3 În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile şi alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție menționează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului, invocate în speță, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că atât instanța de apel, cât şi prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, aplicând corespunzător normele de drept material şi respectând normele de drept procedural, iar argumentele invocate în cererea de 4 recurs poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC”, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Instituția privată de învățământ preșcolar „ABC” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Ion Corolevschi 5